Seminar
Unitatea 7: ziua 4 – Doctrină și legăminte 29:1-30


Unitatea 7: ziua 4

Doctrină și legăminte 29:1-30

Introducere

Cu câteva zile înainte de o conferință a Bisericii care a început la 26 septembrie 1830, Domnul a dat revelația care se găsește în Doctrină și legăminte 29 „în prezența a șase vârstnici” (D&L 29, titlul secțiunii). Instrucțiunile din această revelație se aplică tuturor celor care sunt chemați să declare Evanghelia.

Doctrină și legăminte 29:1-5

Domnul depune mărturie despre ispășirea Sa și dorința Sa de a aduna poporul Său.

V-ați întrebat vreodată dacă Dumnezeu vă va iubi, apăra și ierta? Citiți Doctrină și legăminte 29:1-5 și căutați modul în care Salvatorul iubește, apără și iartă.

Potrivit celor relatate în Doctrină și legăminte 29:2, cu ce S-a comparat Salvatorul pe El Însuși?

Când o găină simte pericolul, ea își va chema puii. Ei vor veni la ea și ea îi va aduna sub aripile ei întinse pentru a-i apăra. Se va sacrifica ea însăși pentru a-și salva puii.

Imagine
găină cu pui

Gândiți-vă ce trebuie să facă puii pentru a fi adunați în siguranță sub protecția găinii mamă. Ce s-ar putea întâmpla puilor dacă nu au făcut ce trebuiau să facă? În ce mod se aseamănă Isus Hristos cu o găină care își adună și își apără puii?

Imagine
Hristos și copiii

Recapitulați Doctrină și legăminte 29:2 și gândiți-vă la ce trebuie să facem ca să fim adunați la Isus Hristos pentru siguranță. Marcați cuvinte sau expresii din versetele 1-2 care ne învață acest adevăr: Isus Hristos ne va aduna în brațele milei Sale dacă ascultăm de glasul Lui, suntem umili și chemăm numele Său în rugăciune. (Amintiți-vă, cuvintele ascultați de înseamnă a lua aminte sau a asculta cu atenție și a se supune.)

  1. În jurnalul pentru studiul scripturilor, răspundeți la următoarele întrebări:

    1. Ce faceți, acum, în viața voastră pentru a asculta de glasul Domnului? Ce ați putea face mai mult?

    2. Când v-ați simțit mai aproape de Salvator ascultând de glasul Său sau prin rugăciune?

Doctrină și legăminte 29:5 începe cu expresia „înălțați-vă inimile voastre și fiți fericiți”. (Puteți marca această expresie în scripturile voastre.) De ce a spus Domnul că ei trebuie să fie fericiți? Ce putem învăța din Doctrină și legăminte 29:1-5 cu privire la faptele care ne permit să ne înălțăm inimile și să fim fericiți?

Un principiu pe care-l putem învăța este acela că, datorită faptului că Isus Hristos a ispășit pentru păcatele noastre și este Avocatul nostru pe lângă Tatăl, noi putem să ne înălțăm inimile și să fim fericiți. Puteți scrie acest adevăr pe marginea paginii din scripturile voastre lângă versetul 5.

  1. În jurnalul pentru studiul scripturilor, scrieți despre modul în care ispășirea lui Isus Hristos a adus fericire și bucurie în viața voastră sau în viața unei persoane pe care o cunoașteți.

Doctrină și legăminte 29:6-13

Isus Hristos îi va aduna pe aleșii Săi în vederea pregătirii lor pentru cea de-a Doua Sa Venire.

După ce am primit o mărturie despre ispășirea lui Isus Hristos, avem responsabilitatea de a împărtăși altora vestea despre ea. Citiți Doctrină și legăminte 29:7-8 și căutați cine sunt cei pe care Domnul dorea ca acești vârstnici să-i adune prin predicarea Evangheliei? Ce a spus Domnul despre aleșii Săi în versetul 7?

  1. Răspundeți la următoarea întrebare în jurnalul pentru studiul scripturilor: Din ce ați învățat despre aleșii Domnului, ce faceți în viața voastră pentru a fi unul dintre aleșii lui Dumnezeu?

În Doctrină și legăminte 29:10-13, Salvatorul ne spune că El Se va „descoperi din cer cu putere și mare slavă” (versetul 11) sau, cu alte cuvinte, El va veni din cer pe pământ, din nou, și va domni în dreptate o mie de ani. Când va veni din nou, cu apostolii Săi stând la „dreapta” Sa (versetul 12), El va judeca oamenii de pe pământ iar cei neprihăniți, care au murit, vor fi înviați.

Doctrină și legăminte 29:14-21

Domnul descrie semnele care vor preceda a Doua Venire.

Deși nicio persoană de pe pământ nu știe timpul exact al celei de-a Doua Veniri, Domnul ne-a spus care vor fi semnele care vor avea loc înainte de a Doua Venire pentru ca cei neprihăniți să poată fi pregătiți. Citiți Doctrină și legăminte 29:14-21 și marcați unele dintre evenimentele care se vor întâmpla înainte de a Doua Venire.

  1. În jurnalul pentru studiul scripturilor, descrieți în ce mod cunoașterea semnelor celei de-a Doua Veniri ne poate ajuta să rămânem credincioși?

Amintindu-vă de analogia cu găina care își cheamă puii, veți fi ajutați să înțelegeți mesajul Salvatorului din aceste versete. Recitiți Doctrină și legăminte 29:17 și identificați ce li se va întâmpla celor care nu răspund la chemarea Salvatorului.

Din Doctrină și legăminte 29:17, învățăm principiul următor: dacă nu ne pocăim, sângele ispășitor al Salvatorului nu ne va curăța.

Gândiți-vă dacă există ceva în viața voastră de care este necesar să vă pocăiți și ce trebuie să faceți pentru a fi curățați.

Doctrină și legăminte 29:22-30

Mileniul și judecata finală.

După ce a propovăduit despre a Doua Venire, Domnul a vorbit sfinților despre ceea ce se va întâmpla după cei o mie de ani. Mileniul este perioada de 1.000 de ani care va începe când Hristos se va întoarce să domnească personal pe pământ. Citiți Doctrină și legăminte 29:22-30 și identificați ce se va întâmpla după mileniu. (Poate fi util să știți că Mihail, arhanghelul menționat în versetul 26, este Adam [vezi D&L 107:54].)

Gândiți-vă cum a putut cunoașterea acestor adevăruri să-i ajute pe primii misionari să-și îndeplinească mai bine chemările de a predica Evanghelia și de a-i aduna pe aleși.

Citiți, din nou, Doctrină și legăminte 29:27 și căutați binecuvântarea dată celor care sunt adunați lângă Salvator. Puteți să marcați cuvintele sau expresiile care ne învață acest principiu: Cei care au trăit în neprihănire și vin la Isus Hristos vor primi viața eternă.

  1. Gândiți-vă unde vă situați în eforturile voastre de a veni la Isus Hristos. Ce puteți face astăzi pentru a vă apropia mai mult de El? Scrieți-vă planul în jurnalul pentru studiul scripturilor.

  2. În jurnalul pentru studiul scripturilor, la sfârșitul temelor pentru astăzi, scrieți următoarele:

    Am studiat Doctrină și legăminte 29:1-30 și am încheiat această lecție în data de (data).

    Alte întrebări, gânduri și cunoștințe pe care aș dori să le împărtășesc învățătorului meu: