Scripture Stories
David și Goliat


„David și Goliat”, Povestiri din Vechiul Testament (2022)

„David și Goliat”, Povestiri din Vechiul Testament

1 Samuel 17

David și Goliat

Înfruntarea unei provocări uriașe

Imagine
Goliat

Filistenii îi atacau pe israeliți. În fiecare dimineață, un filistean uriaș, pe nume Goliat, provoca israeliții să se lupte cu el. Goliat era mai mare și mai înalt decât oricine altcineva și era fioros. Purta armură grea și avea o sabie, o suliță și un scut mare. Nimeni nu îndrăznea să se lupte cu el.

1 Samuel 17:1-11

Imagine
oștirea lui Israel mâncând

David era un tânăr băiat păstor, care avea credință în Domnul. Frații lui mai mari erau soldați în oștirea lui Israel. Într-o zi, David le-a dus fraților săi niște mâncare. Când a sosit în tabăra oștirii, a auzit provocarea lui Goliat.

1 Samuel 17:20-23

Imagine
David vorbindu-le soldaților

David a întrebat soldații de ce nu-l apără nimeni pe Israel. Frații lui s-au mâniat și i-au spus să se ducă să aibă grijă de oi. Dar David știa că Domnul avea să-l apere pe Israel.

1 Samuel 17:24-30

Imagine
David vorbindu-i împăratului Saul

Împăratul Saul știa despre credința lui David, așa că a cerut să-l vadă pe David. David i-a spus lui Saul că nu îi era frică să se lupte cu Goliat. David a explicat că, odată, când avea grijă de oile lui, a omorât un leu și un urs. Domnul l-a protejat atunci și David știa că Domnul avea să-l protejeze și acum.

1 Samuel 17:31-37

Imagine
David încercând o armură

Saul i-a dat lui David armura sa. Dar nu i se potrivea, așa că David a dat-o jos. S-a hotărât să se lupte fără armură.

1 Samuel 17:38-39

Imagine
David ținând pietre

David a adunat cinci pietre netede și le-a pus într-un săculeț. Și-a luat praștia și toiagul de păstor și s-a dus să-l înfrunte pe Goliat.

1 Samuel 17:40

Imagine
David vorbindu-i lui Goliat

Când Goliat l-a văzut pe David, a strigat și a râs de el. A spus că un păstoraș nu-l poate învinge. David i-a strigat, drept răspuns, că el avea încredere că Domnul avea să-l protejeze! David a spus avea să-l învingă pe Goliat pentru a arăta măreția Domnului.

1 Samuel 17:42-47

Imagine
David luptându-se cu Goliat

David a alergat către Goliat. A aruncat repede o piatră cu praștia sa. Piatra l-a lovit pe Goliat în frunte și uriașul a căzut la pământ. Domnul l-a ajutat pe David să-l învingă pe Goliat fără sabie sau armură.

1 Samuel 17:48-50

Imagine
David și trupul lui Goliat

Când filistenii au văzut că Goliat a murit, au fugit de frică. Israeliții au câștigat bătălia. David a avut încredere în Domnul și Domnul l-a protejat pe Israel.

1 Samuel 17:51-53