Scripture Stories
Împăratul Iosia


„Împăratul Iosia”, Povestiri din Vechiul Testament (2022)

„Împăratul Iosia”, Povestiri din Vechiul Testament

2 Împărați 22; 2 Cronici 34-35

Împăratul Iosia

O cerere de a se supune poruncilor Domnului

Imagine
tânărul împărat Iosia

Iosia avea opt ani când a fost făcut împărat al lui Iuda. El a fost un împărat bun care-L iubea pe Domnul. El a vrut să-i ajute pe cei din poporul său, pe israeliți, să se supună Domnului și să înceteze să mai preaslăvească idoli. Când a fost mai mare, el și cei din poporul său au început să repare templul și să-l facă frumos din nou.

2 Împărați 22:1-2; 2 Cronici 34:3-7

Imagine
Hilchia găsind pergamente în ruinele templului

În timp ce oamenii lucrau la templu, Hilchia, înaltul preot, a găsit cartea legii, un pergament care conținea scripturile.

2 Împărați 22:3-9

Imagine
împăratul Iosia întristat ascultând ce se spunea în cartea legii

Un slujitor i-a citit cartea lui Iosia. Iosia a auzit cuvintele și a fost trist, deoarece cei din poporul său nu s-au supus Domnului. El și-a sfâșiat hainele pentru a arăta că era trist.

2 Împărați 22:10-13, 19

Imagine
slujitori ai lui Iosia vorbind cu Hilchia

El i-a spus lui Hilchia să-L întrebe pe Domnul ce trebuiau să facă. Hilchia și slujitorii împăratului au vizitat-o pe Hulda. Ea era o prorociță, o conducătoare credincioasă care era inspirată de Dumnezeu. Ea a spus că Domnul era fericit că Iosia ajuta oamenii să se supună. Domnul a promis că împăratul Iosia avea să trăiască în pace.

2 Împărați 22:12-20

Imagine
împăratul Iosia la cina de Paște

Împăratul Iosia a dorit ca cei din poporul lui să-și țină promisiunile făcute Domnului. El le-a cerut să sărbătorească Paștele pentru a-i ajuta să-și aducă aminte cum i-a eliberat Domnul pe israeliți din Egipt în urmă cu mult timp.

2 Cronici 35:1-19