Scripture Stories
Moise, profetul


„Moise, profetul”, Povestiri din Vechiul Testament (2022)

„Moise, profetul”, Povestiri din Vechiul Testament

Exodul 2-3

Moise, profetul

Chemat să elibereze poporul Domnului

Imagine
egiptean bătând un israelit

Moise a crescut ca fiu al fiicei faraonului. Moise a văzut că egiptenii erau răi cu israeliții. El era trist că egiptenii i-au făcut pe israeliți robii lor.

Exodul 2:10-11

Imagine
Moise apărând un israelit

Într-o zi, Moise a văzut un egiptean lovind un israelit. Pentru a-l apăra pe israelit, Moise l-a omorât pe egiptean.

Exodul 2:11-14

Imagine
Moise în pustiu

Când faraonul a aflat, a vrut să-l omoare pe Moise, dar Moise a fugit din Egipt.

Exodul 2:15

Imagine
Moise și familia

Moise a ajuns într-un loc numit Madian, unde s-a întâlnit cu o femeie care se numea Sefora. Ei s-au căsătorit și au avut copii.

Exodul 2:21-22

Imagine
Moise uitându-se la rugul aprins

În timp ce locuia în Madian, Moise a văzut un tufiș care ardea, dar focul nu mistuia tufișul. Domnul a apărut în foc și i-a vorbit lui Moise.

Exodul 3:1-6

Imagine
Isus vorbindu-i lui Moise

Domnul a spus că știa că israeliții sufereau în Egipt. I-a poruncit lui Moise să se întoarcă în Egipt și să-i spună faraonului să-i lase pe israeliți să plece liberi. Domnul a spus că avea să-l ajute pe Moise să-i elibereze pe israeliți și să-i conducă spre un pământ făgăduit.

Exodul 3:7-18