Capitolul 11

Revelaţie de la Dumnezeu către copiii Săi

Tatăl nostru Ceresc ne îndrumă atât în mod individual, cât şi ca Biserică prin intermediul Duhului Sfânt.

Din viaţa lui George Albert Smith

Pentru a preda despre importanţa revelaţiei în îndrumarea Bisericii, George Albert Smith a relatat o experienţă pe care a avut-o în timpul unui zbor de la Los Angeles, California, la Salt Lake City, Utah:

„În apropiere de Milford, Utah, am intrat brusc într-una dintre cele mai rele ceţuri pe care le-am văzut vreodată. Am încercat să mă uit pe fereastra avionului, însă n-am putut să văd nimic prin ceaţă. Nu se vedea nimic, în nicio direcţie, în exteriorul avionului.

Ştiam că ne apropiam de munţi cu o viteză de aproximativ cinci kilometri pe minut, că trebuia să trecem peste ei pentru a ajunge în Valea Salt Lake. Eram îngrijorat şi mă întrebam: «Cum poate pilotul să găsească drumul când nu poate să vadă nimic?». El avea busola, însă era posibil ca avionul să se fi îndepărtat de culoarul său de zbor. El avea instrumente care-i indicau distanţa la care ne aflam deasupra nivelului mării, însă el nu avea cum să ştie la ce distanţă ne aflam de pământ. Mă gândeam că el zbura suficient de sus pentru a zbura peste munţii dintre noi şi Valea Salt Lake şi că încerca să găsească pista de aterizare prin observarea luminilor de pe pistă, dacă ne apropiam suficient de mult, însă am îngheţat de frică atunci când m-am gândit la pericolul de a ne rătăci şi de a nu găsi luminile şi aeroportul.

Fiind agitat, m-am dus în cabina în care se aflau pilotul şi copilotul pentru a afla cum ştiau ei încotro ne îndreptam. Nu puteam să spun dacă ne aflam la treizeci de metri, la trei sute de metri sau la trei mii de metri deasupra solului şi nici nu puteam să-mi dau seama cum ştiau ei, decât aproximând. Am remarcat că pilotul avea un mic dispozitiv pe ureche, asemenea operatorilor din oficiile telefonice prin care puteau primi apeluri telefonice. L-am întrebat pe copilot cum îşi dădeau seama dacă zburam în direcţia bună sau dacă ne îndepărtasem de cursul nostru. El mi-a răspuns: «Când nu putem să vedem, suntem îndrumaţi cu ajutorul semnalelor radio».

«Ce sunt acestea?», am întrebat. El a explicat că semnalul poate fi asemănat cu o autostradă electrică între două puncte, iar în cazul nostru punctele erau Milford şi Salt Lake City. El a spus că dispozitivul de pe urechea pilotului funcţiona în aşa fel încât, atunci când avionul era pe lungimea undei, un semnal pe frecvenţă joasă, asemănător torsului unei pisici, continua să fie auzit, iar dacă avionul mergea la dreapta sau la stânga, sunetul se schimba, iar pilotul era avertizat prin semnalul întrerupt asemănător semnalului de telegraf. Dacă el… se întoarce pe lungimea de undă a semnalului, sau pe autostradă, pe calea sigură, semnalul întrerupt încetează şi revine semnalul continuu. Dacă vom continua să rămânem pe frecvenţa semnalului, vom ajunge în siguranţă la destinaţie.

M-am întors la locul meu foarte liniştit să ştiu că, în pofida faptului că eram învăluiţi de ceaţă şi întuneric şi nu puteam să vedem sau să simţim unde ne aflam, pilotul primea continuu informaţii că ne aflam pe ruta corectă şi el ştia că aveam să ajungem în curând la destinaţia noastră. Câteva minute mai târziu, am simţit cum avionul cobora. Trecusem peste vârfurile munţilor şi eram aproape de aeroport. Când eram aproape să atingem solul, am putut vedea luminile puternice ale pistei care indicau unde să aterizăm, iar avionul cu încărcătura lui preţioasă a aterizat lin, ca un pescăruş care aterizează pe apă, a ajuns încet la punctul de oprire, iar noi am coborât din avion pe pământ fericiţi să fim din nou acasă…

M-am gândit de multe ori la lecţia pe care am învăţat-o în avion şi am aplicat-o experienţei din Biserica lui Isus Hristos a Sfinţilor din Zilele din Urmă…

Domnul nu numai că ne-a oferit sfatul Său consemnat deja în scripturi pentru a ne îndruma, dar El a chemat un conducător în această Biserică, pe unul dintre fiii Săi, care a fost ales şi rânduit şi pus deoparte pentru a fi preşedinte. El este pilotul nostru şi el va fi îndrumat prin intermediul unui glas care îi va permite să ne conducă acolo unde trebuie să mergem. Dacă suntem înţelepţi, nu vom permite raţiunii noastre să intre în conflict cu el, ci vom fi fericiţi să-l cinstim în chemarea lui, atâta timp cât Domnul îl susţine”.

Preşedintele Smith a folosit, de asemenea, experienţa sa din avion pentru a ne învăţa că fiecare dintre noi poate primi revelaţie personală care să ne îndrume în viaţa noastră, dacă suntem demni:

„Dacă trăim aşa cum ştim că ar trebui s-o facem, avem dreptul ca şoaptele glasului blând şi încet să ne avertizeze împotriva pericolului, să ne spună: «Acesta este drumul sigur, mergeţi pe el»… Dacă am greşit în felul nostru de a ne comporta, glasul ne va şopti: «Întoarce-te, ai făcut o greşeală; ai ignorat sfatul Tatălui tău Ceresc». Întoarceţi-vă de pe calea dumneavoastră greşită cât încă mai este timp, căci dacă vă îndepărtaţi prea mult de calea cea dreaptă, nu veţi mai auzi glasul şi veţi fi pierdut cu siguranţă…

Sfatul meu pentru dumneavoastră este să primiţi Spiritul lui Dumnezeu şi să-L păstraţi, iar singura cale prin care-L putem păstra este aceea de a trăi aproape de El, de a ţine poruncile Sale… Ascultaţi de glasul blând şi încet care vă va îndruma mereu, dacă sunteţi demn de el, pe calea care duce la fericire veşnică”¹ (vezi sugestia 1 de la pagina 121).

Învăţături ale lui George Albert Smith

Dumnezeu se face cunoscut copiilor Săi din zilele noastre la fel cum a făcut-o de-a lungul istoriei.

Ce privilegiu avem să trăim într-o epocă în care ştim că Dumnezeu trăieşte, când ştim că Isus Hristos este Salvatorul lumii şi Mântuitorul nostru şi când ştim că Domnul continuă să se manifeste copiilor Săi care s-au pregătit să primească binecuvântările Sale! Privesc chipurile celor prezenţi în acest auditoriu minunat din această dimineaţă [a unei sesiuni a conferinţei generale], dintre care cei mai mulţi se bucură de inspiraţia celui Atotputernic şi, când se roagă, se roagă Tatălui lor din Cer ştiind că rugăciunile lor îşi vor primi răspunsul prin intermediul binecuvântărilor revărsate asupra capetelor lor… Noi ştim că este un Dumnezeu în Cer, că El este Tatăl nostru, că Lui îi pasă de noi şi că El a făcut acest lucru încă de la începutul lumii, când primii Săi copii au fost puşi pe pământ.²

Diferenţa dintre această Biserică măreaţă şi toate celelalte biserici din toate timpurile este aceea că noi credem în revelaţie divină; noi credem că Tatăl nostru îi vorbeşte omului astăzi la fel cum a făcut-o încă din timpul lui Adam. Noi credem şi ştim – ceea ce înseamnă mai mult decât doar a crede – că Tatăl nostru Şi-a întins mâna în această lume pentru salvarea copiilor oamenilor.³

Acest lucru nu este pentru că noi avem credinţă în ceea ce spun aceste cărţi [Cartea lui Mormon, Doctrină şi legăminte şi Perla de mare preţ], anume că suntem un popor pe care Dumnezeu Şi l-a câştigat ca să fie al Lui, ci şi pentru că noi credem cu fermitate că Tatăl nostru din Cer a vorbit în zilele şi epoca noastră. De fapt, noi ştim că există comunicare cu cerurile. Noi credem că Iehova are aceleaşi sentimente faţă de noi, aceeaşi influenţă asupra noastră pe care le-a avut pentru copiii Săi şi asupra copiilor Săi care au trăit în această lume în trecut.

În întreaga istorie, necredincioşii i-au considerat pe membrii Bisericii lui Isus Hristos ca fiind nişte oameni stranii. Când Domnul a vorbit prin intermediul slujitorilor Săi, au existat, în diferite perioade de timp, mulţi oameni pe pământ care au spus: „Eu nu cred în revelaţie”. Această epocă nu face excepţie de la regulă. Când miile, da, milioanele de copii ai Tatălui nostru, care trăiesc pe pământ, nu acceptă că Dumnezeu le-a dezvăluit din nou voia Sa copiilor oamenilor şi spun că nu este nevoie de mai multă revelaţie, ei nu fac decât să repete ceea ce s-a întâmplat în trecut.⁴

Noi nu credem că cerurile sunt pecetluite deasupra capetelor noastre, ci că acelaşi Tată care i-a iubit şi i-a preţuit pe copiii lui Israel, ne iubeşte şi ne preţuieşte. Noi credem că noi avem tot atât de multă nevoie de ajutorul Tatălui nostru Ceresc pentru a ne îndruma viaţa cât au avut şi ei. Noi ştim că, în ziua şi în epoca în care trăim, pecetea a fost ruptă şi că Dumnezeu a vorbit din nou din ceruri.⁵ (Vezi sugestia 2 de la pagina 121.)

Domnul îi îndrumă pe oamenii Săi prin revelaţia dată preşedintelui Bisericii.

Biserica lui Isus Hristos a Sfinţilor din Zilele din Urmă a fost organizată ca urmare a poruncii directe din partea Tatălui nostru Ceresc. Pe piatra revelaţiei a fost zidită această Biserică şi prin revelaţie este îndrumată.⁶

Este un lucru ieşit din comun, în aceste zile, să faci parte dintr-o Biserică în care cei care sunt membri cred că Domnul vorbeşte prin intermediul conducătorilor lor. Când suntem instruiţi de preşedintele acestei Biserici, noi credem că el ne spune ceea ce Domnul doreşte ca noi să facem. Pentru noi, aceasta reprezintă mai mult decât sfatul unui om. Noi credem aceasta şi această credinţă ne face să ne cercetăm sufletele, fiind îndemnaţi să ne reînnoim hotărârea de a fi ceea ce Dumnezeu doreşte să fim.⁷

În Biserică am avut suflete călăuzite greşit care, în ignoranţa lor, s-au împotrivit sfatului [preşedintelui Bisericii], nesesizând faptul că se împotrivesc Domnului şi cad în întuneric şi în tristeţe şi care, dacă nu se pocăiesc, nu vor avea un loc în împărăţia celestială.

Să ne amintim că preşedintele acestei Biserici a fost desemnat în mod oficial conducător al Bisericii, aici, în viaţa muritoare, pentru a-L reprezenta pe Domnul cerului şi al pământului.⁸

Când oamenii, aşa cum au făcut din când în când pentru a avea succes într-un anumit domeniu, au venit la o persoană sau la un grup de persoane şi au spus: „Am avut acest vis şi aceasta este ceea ce doreşte Domnul să facem”, puteţi să ştiţi că ei nu sunt de partea Domnului. Visurile, viziunile şi revelaţiile de la Dumnezeu pentru copiii oamenilor au fost date întotdeauna prin intermediul slujitorului Său chemat aşa cum se cuvine. Puteţi avea visuri sau manifestări spirituale pentru propria dumneavoastră alinare sau pentru ca dumneavoastră să fiţi întăriţi, însă ele nu sunt pentru Biserică… Nu trebuie să fim înşelaţi.⁹

Sufletul meu este, astăzi, plin de recunoştinţă pentru că ştiu că, dacă vom continua să fim membri în Biserică, vom avea un pilot care cunoaşte drumul şi, dacă vom urma îndrumările sale… nu vom avea parte de dezastrele spirituale de care are parte lumea, ci vom umbla din loc în loc făcând bine, binecuvântând omenirea şi bucurându-ne de prezenţa celor pe care-i iubim.¹⁰ (Vezi sugestia 3 de la pagina 121.)

Fiecare dintre noi are dreptul să primească inspiraţie personală de la Duhul Sfânt, dacă ne supunem poruncilor.

Eu am încredere în dumneavoastră, dragi meii fraţi şi dragile mele surori… Aveţi dreptul să primiţi aceeaşi cunoaştere pe care o primeşte cel care prezidează asupra Bisericii. Aveţi dreptul să primiţi aceeaşi inspiraţie pe care o primesc cei pe care Dumnezeu a făcut să fie rânduiţi conducători chemaţi de El. Aveţi dreptul la inspiraţia Spiritului şi la cunoaşterea că El este Tatăl dumneavoastră şi, când eu spun „dumneavoastră”, mă refer la toţi cei care se supun poruncilor Tatălui nostru şi au avut parte de influenţa dulce a Spiritului Domnului în Biserica lui Hristos… Fiecare dintre noi are dreptul la inspiraţia Domnului în proporţie directă cu măsura în care trăim o viaţă neprihănită.¹¹

Oriunde vă veţi duce, nu veţi găsi un alt grup ca acesta, fiecare membru al acestui grup are credinţă în Dumnezeu; şi dacă ar fi să vă întrebăm câți aveţi o mărturie, nu să credeţi doar pentru că altcineva a spus aşa, ci câţi dintre dumneavoastră sunt siguri că aceasta este lucrarea lui Dumnezeu, că Isus este Hristosul, că noi trăim vieţi veşnice, că Joseph Smith a fost un profet al Dumnezeului cel Viu, veţi răspunde că aveţi această mărturie care vă încurajează, vă întăreşte şi vă oferă satisfacţie în timp ce mergeţi înainte în lume…

Am înţeles, când am fost mic, că aceasta este lucrarea Domnului. Am înţeles că există profeţi în viaţă pe pământ. Am înţeles că inspiraţia de la Cel Atotputernic îi va influenţa pe cei care trăiesc demni pentru a o primi, pentru ca noi să nu depindem de una, două sau de mai multe persoane. Sunt mii de membri ai acestei Biserici care ştiu – nu doar îşi imaginează că Dumnezeu trăieşte – că Isus este Hristosul şi că noi suntem copiii lui Dumnezeu.¹²

Nu depindeţi doar de istorie şi nici de învăţăturile vreunui om pentru a şti că aceasta este lucrarea Domnului, deoarece aceasta v-a fost pusă în suflet prin darul Duhului Sfânt. Nu există îndoială în mintea dumneavoastră despre originea dumneavoastră şi nici despre locul unde veţi merge după această viaţă, dacă sunteţi demni de încrederea ce v-a fost acordată.¹³

O mărturie nu ne poate fi dată de altcineva. Convingerea vine de la Tatăl nostru Ceresc.¹⁴

Stau astăzi, aici, fiind foarte recunoscător pentru cunoaşterea pe care am primit-o. Sunt recunoscător că nu depind de nimeni în ceea ce priveşte mărturia pe care o am. Desigur, sunt recunoscător pentru încurajările pe care le-am primit de la alţii care au lumină şi cunosc adevărul şi care m-au încurajat trăind vieţi neprihănite, dar nu depind de niciunul dintre ei pentru a şti că Dumnezeu trăieşte, că Isus Hristos este Mântuitorul omenirii şi că Joseph Smith este profetul Domnului. Eu ştiu aceste lucruri…

Îmi face plăcere să mărturisesc că Evanghelia este adevărată şi, din tot sufletul, Îi mulţumesc Tatălui meu Ceresc pentru că mi-a dezvăluit-o.¹⁵

Dintre toate binecuvântările pe care le-am primit în viaţa mea, cea mai preţioasă este cunoaşterea că Dumnezeu trăieşte şi că aceasta este lucrarea Sa, deoarece aceasta cuprinde toate celelalte binecuvântări de care sper să mă bucur în această viaţă sau în viaţa care va urma.¹⁶ (Vezi sugestia 4 de la pagina 121.)

Duhul Sfânt este un ghid sigur de-a lungul vieţii muritoare.

Compania Spiritului [lui Dumnezeu]… este un ghid sigur de-a lungul vieţii muritoare şi o pregătire sigură pentru un loc în împărăţia Sa celestială.¹⁷

În Iov, citim că în om este un duh şi suflarea Celui Atotputernic îi dă acestuia priceperea (vezi Iov 32:8). Dacă ţinem poruncile lui Dumnezeu, avem dreptul să primim acea pricepere şi, dacă trăim aşa cum ar trebui să trăiască fiii lui Dumnezeu, vom avea acea pricepere şi nimeni n-o poate opri, iar rezultatul va fi progresul nostru fizic şi psihic în timpul vieţii muritoare şi progresul continuu de-a lungul eternităţii.¹⁸

Compania Spiritului Domnului este un antidot împotriva oboselii… împotriva fricii şi a tuturor acelor lucruri care ne copleşesc uneori în viaţă.¹⁹

Când ucenicii Salvatorului erau cu El, ei L-au admirat fără să ştie pe deplin cât de măreţ era El, dar, până când puterea Duhului Sfânt nu s-a revărsat asupra lor, până când nu au avut botezul focului, ei nu au putut să înfrunte problemele şi să îndure persecuţiile care au făcut ca viaţa lor să fie aproape de neîndurat. Când inspiraţia Celui Atotputernic i-a ajutat să înţeleagă, ei au ştiut că trăiau viaţa unei fiinţe eterne şi că, dacă îşi dovedeau credinţa, ştiau că, atunci când trupurile lor aveau să moară, ei urmau să fie ridicaţi din mormânt în slavă şi nemurire.

Acela a fost rezultatul inspiraţiei Spiritului lui Dumnezeu care s-a revărsat asupra lor, inspiraţia Celui Atotputernic i-a făcut să înţeleagă…

Mă rog ca acel Spirit care ne menţine pe calea adevărului şi a neprihănirii să poată rămâne cu noi şi mă rog ca acea dorinţă care rezultă din inspiraţia venită de la Tatăl nostru Ceresc să ne poată îndruma pe acea cale a vieţii.²⁰

Când viaţa noastră pe pământ se încheie, fie ca noi să aflăm că am dat ascultare şoaptelor acelui glas blând şi încet care ne îndrumă mereu pe calea neprihănirii şi să ştim că aceasta a însemnat pentru noi deschiderea porţii împărăţiei celestiale, pentru noi şi pentru cei pe care-i iubim, pentru a înainta prin eternitate… fericiţi pentru totdeauna.¹ (Vezi sugestia 5 de la pagina 121.)

Sugestii pentru studiu şi predare

Gândiţi-vă la aceste idei în timp ce studiaţi acest capitol sau când vă pregătiţi să predaţi. Pentru ajutor suplimentar, vedeţi paginile v–vii.

În timp ce citiţi secţiunea „Din viaţa lui George Albert Smith” (paginile 113–115), gândiţi-vă cum se aplică analogia preşedintelui Smith călătoriei noastre prin viaţa muritoare. Ce ar putea reprezenta ceaţa, semnalul radio şi semnalul întrerupt? Cum v-a avertizat Domnul asupra pericolului şi cum v-a ajutat să rămâneţi pe calea care duce la viaţa eternă?
La paginile 115–116, preşedintele Smith declară că revelaţia este la fel de necesară astăzi cum a fost şi în vremurile biblice. Cum i-aţi răspunde cuiva care spune că revelaţiile din scripturi sunt suficiente pentru zilele noastre? Ce experienţe aţi trăit care v-au învăţat că Tatălui Ceresc „Îi pasă de noi”?
Recapitulaţi secţiunea care începe la pagina 116. Cum aţi ajuns să ştiţi că sfatul profetului vine de la Domnul şi că reprezintă „mai mult decât sfatul unui om” (pagina 117)? Cum vă poate ajuta revelaţia personală să acceptaţi şi să puneţi în practică revelaţia dată prin intermediul profetului?
Când studiaţi secţiunea care începe la pagina 117, gândiţi-vă la cum aţi dobândit o mărturie despre Evanghelie. Cum v-au ajutat mărturiile altora? Ce aţi făcut pentru a ajunge să cunoaşteţi adevărul?
În ultima secţiune a învăţăturilor (pagina 121), căutaţi cuvinte şi fraze care descriu modalităţi prin care Duhul Sfânt ne poate ajuta. Gândiţi-vă la ce puteţi face pentru a fi demn de compania mai frecventă a Duhului Sfânt în viaţa dumneavoastră.

Scripturi suplimentare: Ioan 15:26; 1 Nefi 10:17–19; 2 Nefi 32:5; Moroni 10:3–5; Doctrină şi legăminte 1:38; 42:61; 76:5–10; Articolele de credinţă 1:9.

Ajutor pentru predare: „Nu vă îngrijoraţi în cazul în care cursanţii sunt tăcuţi timp de câteva secunde după ce aţi adresat o întrebare. Nu vă răspundeţi singuri la întrebare; daţi-le cursanţilor timp pentru a se gândi la răspunsuri. Totuşi, liniştea prelungită poate să indice faptul că ei nu înţeleg întrebarea şi că dumneavoastră trebuie să o reformulaţi” (Predarea, nu este chemare mai mare, p. 69).

George Albert Smith şi soţia sa, Lucy. Preşedintele Smith a folosit o experienţă pe care a avut-o într-un avion pentru a ne învăţa despre importanţa revelaţiei.

„Fiecare dintre noi are dreptul la inspiraţia Domnului în proporţie directă cu măsura în care trăim o viaţă neprihănită.”