Puterea de a întări a credinţei

Suntem informaţi că, fără credinţă, noi nu putem fi plăcuţi lui Dumnezeu (vezi Evrei 11:6). Este motivaţia tuturor acţiunilor iar scriptura abundă în dovezi ale puterii credinţei. Credinţa lui Noe a fost aceea care i-a dat puterea să construiască o arcă şi, ca rezultat al supunerii faţă de poruncile lui Dumnezeu, el şi casa lui au fost salvaţi, în timp ce aceia cărora le-a lipsit credinţa au fost acoperiţi de marele potop (vezi Genesa 6:13–22; 7:1–24).

Prin credinţă, Lot şi membrii familiei sale au fost apăraţi când focul din cer a ars cetăţile Sodoma şi Gomora şi i-a distrus pe locuitorii care nu aveau credinţă (vezi Genesa 19:12–25).⁵

Prin credinţă Moise i-a scos pe copiii lui Israel din sclavie, trecând prin Marea Roşie ca pe pământ uscat, iar când oştile egiptenilor au încercat să facă acelaşi lucru, ele au fost înecate. Poporul a fost hrănit cu mană din cer. Când Moise a lovit stânca din Horeb, apa a ţâşnit pentru a potoli setea oamenilor; iar, când au trecut prin pustie, ei au fost conduşi către pământul promis (vezi Exodul 14:21–31; 16:14–15; 17:5–6).⁶

Când Daniel a continuat să se roage, fără a se ascunde, Dumnezeului lui Israel, încălcând un decret care fusese pregătit de duşmanii săi anume pentru a-l distruge, el a fost aruncat în groapa cu lei şi lăsat acolo întreaga noapte. El a ştiut că Tatăl lui Ceresc îl putea apăra şi încrederea sa a fost neclintită. În dimineaţa următoare, împăratul a mers la groapă şi l-a găsit pe Daniel în viaţă. Credinţa lui le-a făcut inofensive pe animalele sălbatice şi lui i-a adus devotamentul împăratului (vezi Daniel 6:4–28).

Trei iudei, Şadrac, Meşac şi Abed-Nego, care au refuzat să preaslăvească chipul de aur pe care-l făcuse Nebucadneţar, au fost aruncaţi într-un cuptor aprins, care era de şapte ori mai încins decât de obicei. Ei s-au încrezut în Dumnezeul cel Viu şi credinţa le-a fost răsplătită prin cruţarea vieţilor lor (vezi Daniel 3:8–28).

Prin credinţă, profetul Ilie a chemat foc din cer pentru a mistui jertfa adusă de el şi împăratul şi oamenii au fost convinşi că Dumnezeul lui Israel era Dumnezeu şi că Baal nu era (vezi 1 Împăraţi 18:36–40).

Prin credinţă, fratele lui Iared şi cei care l-au urmat au păstrat limba strămoşilor lor când limbile au fost încurcate la turnul Babel şi au fost aduşi în această emisferă vestică (vezi Eter 1:33–43)… O credinţă similară i-a dat lui Lehi puterea să-şi aducă familia peste mări şi să păşească în acest ţinut, ales dintre toate celelalte ţinuturi.

Credinţa a fost aceea care le-a dat ucenicilor lui Isus puterea să îndure persecuţiile la care au fost supuşi şi, în ciuda opoziţiei iudeilor, să stabilească Evanghelia pe care le-o dăduse Salvatorul.⁷

Credinţa a fost aceea prin care au fost înfăptuite toate miracolele de către Mântuitorul lumii şi de către cei care Îl urmau. De la începutul timpului până acum, numai oamenii credincioşi au avut putere de la Dumnezeu.⁸ (Vezi sugestia 2 de la pagina 190.)

În această ultimă dispensaţie, tocmai datorită credinţei sale implicite în Dumnezeu, profetul băiat [Joseph Smith] a intrat în pădure şi a îngenuncheat şi s-a rugat şi a primit prima mare manifestare cerească, prin care atributele Dumnezeirii s-au făcut, din nou, cunoscute omenirii. Numai prin credinţă, el a putut să meargă pe dealul Cumora şi să primească din mâinile îngerului acele cronici sacre care au fost traduse mai târziu prin darul şi puterea lui Dumnezeu. Numai prin credinţă, el şi-a condus oamenii din Kirtland în ţinutul Missouri şi înapoi în Illinois şi, deşi au fost jefuiţi şi alungaţi din casele lor de nenumărate ori, credinţa care fusese sădită în inimile lor a rămas cu ei şi ei au ştiut că Dumnezeu se îngrijea de ei. Numai prin credinţă, a fost întemeiat marele oraş Nauvoo, sub îndrumarea profetului Joseph Smith; şi, prin credinţă, a primit el adevărurile glorioase cuprinse în Doctrină şi legăminte.

Numai prin credinţă, Brigham Young i-a condus pe oameni în acest ţinut vestic [Valea Salt Lake]; şi, când a ajuns în vârful muntelui şi a privit valea, Dumnezeu i-a dat o revelaţie că acesta era locul în care trebuia sădit Israel… Numai prin credinţă, oamenii au aşezat piatra din capul unghiului al acestui măreţ templu [Templul Salt Lake], în slăbiciunea lor şi în sărăcia lor, crezând că Dumnezeu va pregăti calea şi va asigura mijloacele prin care construcţia putea fi încheiată. Numai prin credinţă, mila Tatălui nostru Ceresc, s-a revărsat asupra oamenilor când, în suferinţa lor, şi-au văzut recoltele distruse de lăcuste, fără a avea vreun mijloc să împiedice acest lucru, şi, prin mila lui Dumnezeu, s-a răspuns rugăciunilor lor şi ei au primit o mărturie despre aceasta prin venirea pescăruşilor pentru a le ocroti recolta şi a-i salva de la foamete…

Numai prin credinţă, oamenii care au stat în fruntea acestei lucrări au fost inspiraţi, cu regularitate, să dea instrucţiunile de care noi aveam nevoie. Numai prin credinţă, noi suntem edificaţi… de aceia care slujesc în numele Domnului şi Mângâietorul le însufleţeşte înţelegerea, amintindu-le lucruri de care nu-şi mai puteau aduce aminte şi arătându-le lucruri care vor veni; dovedind astfel spiritul revelaţiei.⁹

Numai prin credinţă, vârstnicii lui Israel au plecat, părăsindu-şi căminele şi pe cei dragi şi îndurând critica lumii, pentru a depune mărturie că Dumnezeu trăieşte, că Isus este Hristosul şi că Joseph Smith a fost profet al Domnului. Prin credinţă, bolnavii dumneavoastră au fost vindecaţi, morţii dumneavoastră au fost aduşi la viaţă. Dacă ar fi disponibile consemnările miracolelor înfăptuite printre aceşti oameni… acestea ar fi o mărturie despre puterea lui Dumnezeu, prin credinţă, neîntrecută în nicio epocă a lumii.

Acesta este principiul, dragi fraţi şi surori, care ne face să ne uităm spre cer, care ne dă speranţă în lupta vieţii. Când devenim confuzi şi ne aflăm în faţa unor obstacole pe care, aparent, nu le putem depăşi, dacă avem credinţă în Mântuitorul lumii, putem merge la El şi putem şti că rugăciunile noastre vor primi răspuns spre binele nostru.¹⁰ (Vezi sugestia 3 de la pagina 190.)

S-a adresat deseori întrebarea: Este posibil ca băieţii şi fetele, tinerii şi tinerele care au fost crescuţi în această generaţie a Bisericii, să dorească să sufere greutăţile, privaţiunile şi încercările pe care le-au îndurat taţii şi mamele lor de dragul Evangheliei? Şi-ar părăsi ei căminele confortabile pentru a popula o ţară nouă de dragul credinţei lor?

Vă spun că, dacă a fost sădită în inima lor o cunoaştere a divinităţii acestei lucrări aşa cum o cunoaştem noi, dacă li s-a insuflat credinţă pentru că noi ţinem poruncile Domnului, dacă ei au fost învăţaţi să ştie că Isus este Hristosul şi că Joseph Smith a fost profet al Domnului, atunci, vă spun: Da! Ei ar face ce au făcut taţii şi mamele lor, şi-ar ocupa locurile în rândurile Israelului din ultimele zile.

Dacă aceasta ar însemna privaţiune, dacă aceasta ar însemna boală şi nefericire sau chiar expatriere, sunt sute şi mii de fii şi fiice ale noastre care, cunoscând că aceasta este Evanghelia lui Hristos, şi-ar pecetlui, dacă ar fi necesar, mărturia cu vieţile lor.¹¹ (Vezi sugestia 2 de la pagina 190.)

Îmi aduc aminte că, într-o zi, am simţit imboldul de a spune unui misionar care pleca într-un anumit oraş în care nu ni se permitea să ne oprim şi să le vorbim oamenilor într-un anumit loc pe stradă:

„Ţine minte, oferă-I Domnului o ocazie. Tu vei cere o favoare. Oferă-I Domnului o ocazie. Roagă-L să deschidă calea”.

Tânărul a ajuns în acel oraş, s-a dus la biroul primarului şi a cerut să fie primit de el. Voia să-l roage să schimbe regula dacă se putea.

Când a ajuns acolo, a aflat că primarul nu se afla în oraş. Tânărul a ieşit din birou, a privit de-a lungul holului şi, la capătul lui, a văzut o uşă pe care scria: „Biroul comisarului şef”. A ezitat o clipă, dar ceva i-a spus: „Oferă-I Domnului o ocazie”. A intrat în biroul comisarului şef şi i-a spus pentru ce venise. Când a încheiat, bărbatul a spus:

„Ce colţ al străzii ţi-ar plăcea?”.

El a spus: „Eu nu cunosc acest oraş la fel de bine ca dumneavoastră. Nu aş vrea să cer un colţ care nu ar fi potrivit sau în care am bloca traficul. Aţi vrea să mergeţi cu mine să alegem un colţ?”.

Gândiţi-vă la un misionar care îi cere comisarului şef să aleagă un colţ în care să predice Evanghelia!

Comisarul a spus:

„Desigur, voi merge cu tine”.

În cincisprezece minute, ei aveau unul dintre cele mai bune colţuri din oraş, cu permisiunea de a predica Evanghelia lui Isus Hristos într-un loc în care aceasta nu fusese predicată pe străzi de dinainte de război [Primul Război Mondial]…

Domnul are o cale de realizare a lucrurilor pe care noi nu putem să le facem şi nu ne cere niciodată să facem ceva pentru care El nu ne pregăteşte calea. Acest lucru El ni l-a spus prin intermediul lui Nefi. El nu va cere nimic fără a pregăti calea.

„Şi s-a întâmplat că eu, Nefi, i-am spus tatălui meu: Mă voi duce şi voi face lucrurile pe care Domnul le-a poruncit, căci eu ştiu că Domnul nu dă porunci copiilor oamenilor fără să pregătească o cale pentru ei, ca ei să îndeplinească lucrurile pe care El le-a poruncit” (1 Nefi 3:7).

Când aveţi de făcut ceva ce Domnul vă cere sau se aşteaptă să faceţi şi nu ştiţi cum să procedaţi, faceţi tot ce puteţi mai bine. Mergeţi în direcţia în care trebuie să mergeţi; încredeţi-vă în Domnul, oferiţi-I o ocazie şi El nu vă va părăsi niciodată.¹²

Ce lucru minunat este să ştim că putem, dacă vrem, să-L ţinem de mână pe Tatăl nostru Ceresc şi să fim îndrumaţi de El! Nu există alţi oameni în lume care să aibă asigurarea pe care acest grup de oameni o are.¹³ (Vezi sugestia 4 de la pagina 191.)

Credinţa noastră este condiţionată de vieţile noastre neprihănite. Nu putem să trăim în mod nepotrivit şi să avem credinţă aşa cum ar trebui, dar, dacă ţinem poruncile Domnului, putem să avem credinţă şi ea va creşte şi se va mări în măsura în care se măreşte neprihănirea noastră.¹⁴

Dacă există printre noi oameni cărora le lipseşte credinţa în această lucrare este pentru că noi nu am ţinut poruncile lui Dumnezeu. Dacă există oameni care nu cunosc că aceasta este lucrarea Tatălui nostru, este pentru că ei nu şi-au făcut datoria. Eu ştiu, aşa cum ştiu că trăiesc, că aceasta este lucrarea Domnului şi cunoaşterea vine ca rezultat al ţinerii poruncilor Sale.¹⁵

Noi ştim că credinţa este un dar de la Dumnezeu; este rodul vieţii neprihănite. Nu o primim dacă o cerem, ci este rezultatul împlinirii voinţei Tatălui nostru Ceresc. Dacă ne lipseşte credinţa, să ne examinăm pe noi înşine pentru a vedea dacă am ţinut poruncile Sale şi să ne pocăim fără întârziere, dacă nu am făcut-o… Fie ca Domnul să ne mărească credinţa şi fie ca noi să trăim astfel încât să fim demni de ea.¹⁶

Sper că cei care au primit acest dar minunat al credinţei trăiesc astfel încât să-l păstreze.¹⁷ (Vezi sugestia 5 de la pagina 191.)