Moarte şi viaţă

Relatarea unui tată sfânt din zilele din urmă anonim din Scandinavia al cărui băiaţel a murit în timpul călătoriei de la New York spre Utah, în anul 1866:

„Cu ajutorul unui prieten, micul mormânt a fost săpat şi rămăşiţele aşezate înăuntru. Copilul murise din cauza unei boli contagioase; nu erau adunate rudele îndoliate, nu era o ceremonie, nu erau flori, nici cântece spirituale, nici cuvinte elogioase. Dar înainte ca tatăl îndurerat să se îndepărteze el a spus o scurtă rugăciune de dedicare în limba lui nativă (daneză) după cum urmează:…

«Tată Ceresc: Tu mi-ai dat această mică comoară – acest băiat drăguţ şi acum Tu l-ai chemat înapoi. Vrei să admiţi Tu ca rămăşiţele lui să zacă aici, netulburate până în dimineaţa învierii. Voinţa ta să se facă. Amin».

Şi ridicându-se de pe pământ, cuvintele sale de despărţire au fost:

«Rămas bun, dragul meu Hans – băiatul meu frumos». Apoi, cu capul aplecat şi inima îndurerată, el şi-a continuat drumul spre terenul campingului”¹.

Preşedintele Joseph Smith (1805–1844):

„Câtă alinare vor avea cei care jelesc pierderea soţului, soţiei, tatălui, mamei, copilului sau a unei rude dragi să ştie că deşi tabernacolul pământesc este înmormântat şi descompus, ei se vor ridica din nou pentru a locui în flăcările nepieritoare din slava nemuririi fără să mai fie trişti, fără să mai sufere sau să mai moară, ci ei vor fi moştenitori ai lui Dumnezeu şi împreună moştenitori cu Hristos”².

Joseph Watson Young (1828–1873), nepotul lui Brigham Young, care a călătorit din Anglia în Statele Unite în anul 1853:

„A fost o scenă tristă aceea de a înmormânta o persoană în mare în liniştea adâncă a unei ore târzii de noapte doar cu câţiva martori… El nu avea rude pe vapor sau pe cineva care să îl plângă, cu excepţia unui tovarăş ucenic. Acestea sunt speranţele cele mai profunde ale naturii umane distruse într-un moment. Acest bărbat tânăr abandonase totul pentru a merge în Sion şi inima lui era plină de speranţă şi de mari aşteptări, fără să se gândească că trupul lui pământean urma să fie înmormântat în valurile flămânde. Totuşi, el nu a murit ca aceia care nu au speranţă, pentru că el era împăcat cu Dumnezeu şi avea deplina asigurare a unei învieri glorioase în dimineaţa celor drepţi”³.

Preşedintele Brigham Young (1801–1877):

„Ce întunecată este valea şi umbra celei pe care o numim moarte! Ce neobişnuit este să treci din această stare a existenţei, în privinţa trupului, într-o stare de goliciune! Cât de întunecată este această vale! Cât de misterios este drumul şi noi trebuie să-l parcurgem singuri. Aş dori să vă spun, vouă, fraţi şi prieteni, dacă am putea vedea lucrurile aşa cum sunt şi le vom vedea şi le vom înţelege, această umbră şi vale întunecată sunt atât de neînsemnate, încât ne vom întoarce şi le vom privi şi ne vom gândi, după ce le-am traversat, că într-adevăr este cel mai mare avantaj al întregii mele existenţe, deoarece am trecut dintr-o stare de durere, suferinţă, mâhnire, tristeţe, mizerie, spaimă şi dezamăgire într-o stare de existenţă în care mă pot bucura de viaţă pe cât de mult se poate fără a avea un trup”⁴.

Dan Jones (1811–1862), convertit galez, care împreună cu doamna Williams şi alţi membri ai Bisericii au navigat spre Statele Unite în anul 1849:

„Starea doamnei Williams, din Ynysybont, în apropiere de Tregaron [Ţara Galilor], s-a înrăutăţit repede şi sunt semne că nu va mai trăi mult… Ea a spus că cea mai mare onoare pe care a avut-o vreodată a fost de a deveni membră a adevăratei Bisericii a Fiului lui Dumnezeu, că nu avea teamă în gândurile ei cu privire la cealaltă viaţă şi că religia ei a demonstrat acum tăria ei mai mult decât vreodată… Ea i-a sfătuit pe fiii săi să continue în credinţă până la moarte astfel încât să obţină cu ea o înviere mai bună… Ea a continuat să fie lucidă de-a lungul nopţii şi la patru şi un sfert în dimineaţa următoare spiritul ei a plecat în pace, lăsând un zâmbet pe buzele ei”⁵.

Preşedintele John Taylor (1808–1887):

„Cât de încurajator este pentru toţi cei care deplâng pierderea prietenilor buni care au murit să ştie că noi vom fi din nou împreună cu ei! Cât este de încurajator pentru toţi care trăiesc potrivit principiilor revelate ale adevărului, poate, în special pentru aceia ale căror vieţi se apropie de sfârşit, care au suferit îndelungat şi au răbdat până la sfârşit, să ştie că în curând noi ne vom ridica din mormânt şi vom merge înainte trăind şi având suflete nepieritoare, pentru a ne bucura de societatea prietenilor noştri adevăraţi, fără a mai suferi moartea şi pentru a termina lucrarea dată de Tatăl!”⁶.

Andrew Jenson (1850 –1941), emigrant danez care a călătorit cu compania de cărucioare a lui Andrew H. Scott din Nebraska, SUA, în Utah în anul 1866:

„Când am fost martori că rămăşiţele lor pământeşti (ale colegilor noştri de călătorie) au fost îngropate în pământ, în deşert, toţi am plâns; pentru că gândul de a-i înmormânta pe cei dragi nouă în acest fel, când prietenii şi rudele trebuiau să plece imediat, fără speranţa ca vreodată să poată vizita din nou locurile de odihnă ale morţilor lor, era cu adevărat trist şi greu de suportat… Dar mormintele lor vor fi găsite când Gabriel va suna din trompeta sa în dimineaţa primei învieri. Aceşti morţi şi-au pierdut viaţa în timp ce mergeau spre Sion. Domnul i-a chemat acasă înainte ca ei să ajungă la destinaţia lor; lor nu li s-a permis să vadă Sionul; dar ei vor primi slavă şi se vor bucura în viaţa de apoi; ei au murit în timp ce se străduiau să-L asculte pe Dumnezeu şi să ţină poruncile Sale şi binecuvântaţi sunt ei, care au murit în [Domnul]”⁷.

Preşedintele Wilford Woodruff (1807–1898):

„Fără Evanghelia lui Hristos separarea prin moarte este unul dintre cele mai sumbre subiecte la care ne putem gândi; dar imediat ce obţinem Evanghelia şi învăţăm principiile învierii, întristarea, supărarea şi suferinţa cauzate de moarte sunt, în mare măsură, înlăturate… Învierea celor morţi se prezintă ea însăşi înaintea minţii luminate a omului şi omul are pe ce să se bazeze pentru ca spiritul său să fie liniştit. Aceasta este poziţia sfinţilor din zilele din urmă. Noi ştim pentru noi înşine, noi nu suntem fără cunoaştere cu privire la această problemă; Dumnezeu ne-a revelat şi noi înţelegem principiul învierii morţilor şi că Evanghelia ne aduce viaţă şi nemurire”⁸.

William Driver (1837–1920), pionier care a călătorit din Anglia la New York, SUA, în anul 1866:

„Willie, copilul meu drag, a fost foarte bolnav toată noaptea până la 7:30 dimineaţa, când suferinţele sale au încetat. Dumnezeu să binecuvânteze sufletul lui drag. Cât a suferit. El a murit din cauza căruţei domnului Poulter care s-a stricat pe dealul St. Ann din Wandsworth, Surrey, Anglia. O, cât plâng această mare nenorocire. O, Doamne, ajută-mă prin puterea Ta să o accept ca fiind voinţa Ta şi dă-mi tăria să-Ţi slujesc cu mai multă nobleţe şi credinţă şi să pot să trăiesc pregătindu-mă să-l întâlnesc pe el într-o lume mai fericită şi mai bună cu sora lui Elizabeth Maryann, şi la învierea celor drepţi să pot fi acolo să-i întâlnesc”⁹.

Preşedintele Lorenzo Snow (1814–1901):

„În viaţa viitoare noi vom avea trupurile noastre glorificate şi fără boală sau moarte. Nimic nu este aşa de frumos ca o persoană care este într-o stare înviată şi glorificată. Nimic nu este mai frumos decât faptul de a fi în această stare şi de a avea soţiile şi copiii noştri şi prietenii cu noi”¹⁰