Ajutoare pentru studiu
Mosia, fiul lui Beniamin


Mosia, fiul lui Beniamin

Un rege şi profet nefit, drept, din Cartea lui Mormon. Mosia a urmat exemplul drept al tatălui lui, (Mosia 6:4–7). El a tradus cele douăzeci şi patru plăci de aur conţinând consemnările iarediţilor (Mosia 28:17).

Cartea lui Mosia

O carte din Cartea lui Mormon. Capitolele 1–6 conţin puternica predică rostită de regele Beniamin pentru poporul lui. Spiritul Domnului le-a atins inimile, iar oamenii au fost convertiţi şi nu au mai simţit dorinţa de a face rău. Capitolele 7–8 povestesc despre un grup de nefiţi care a plecat să trăiască printre lamaniţi. A fost trimisă o trupă de cercetaşi pentru a-i găsi. Amon, conducătorul trupei de cercetaşi, i-a găsit şi a aflat povestea încercărilor lor sub prigoana lamanită. Capitolele 9–24 descriu această prigoană şi felul în care conducătorii lor, Zenif, Noe şi Limhi, au trăit sub lamaniţi. Este, de asemenea, consemnat martiriul unui profet pe nume Abinadi. Alma a fost convertit în timpul judecării lui Abinadi. Capitolele 25–28 cuprind povestiri despre cum s-au convertit fiii lui Alma şi patru fii ai regelui Mosia. În capitolul 29 regele Mosia recomandă ca un sistem de judecători să-i înlocuiască pe regi. Alma, fiul lui Alma, a fost ales primul judecător şef.