Ajutoare pentru studiu
Cronici


Cronici

Două cărţi din Vechiul Testament. Ele oferă istorisirea pe scurt a evenimentelor de la Creaţie până la proclamaţia lui Cir care permitea evreilor să se întoarcă în Ierusalim.

Cartea întâi a cronicilor

Capitolele 1–9 prezintă genealogiile de la Adam la Saul. Capitolul 10 înregistrează moartea lui Saul. Capitolele 11–22 arată evenimentele legate de domnia lui David. Capitolele 23–27 explică cum Solomon a fost făcut rege şi leviţii au primit slujbele lor. Capitolul 28 arată cum David i-a poruncit lui Solomon să construiască un templu. Capitolul 29 redă moartea lui David.

A doua carte a cronicilor

Capitolele 1–9 urmăresc evenimentele legate de domnia lui Solomon. Capitolele 10–12 povestesc domnia fiului lui Solomon, Roboam, în timpul căreia Regatul Unit al Israelului a fost împărţit în Regatul de Nord şi Regatul de Sud. Capitolele 13–36 descriu domniile diverşilor regi până la înrobirea regatului Iudeii de către Nebucadneţar. Cartea se încheie cu decretul lui Cir prin care copiii înrobiţi ai lui Iuda se puteau întoarce în Ierusalim.