Ajutoare pentru studiu
Luca


Luca

Autorul Evangheliei lui Luca şi al cărţii Faptele Apostolilor din Noul Testament şi misionar care l-a însoţit pe Pavel. El s-a născut din părinţi greci şi a practicat medicina (Col. 4:14). Luca era un om cultivat. Luca s-a identificat ca însoţitorul Apostolului Pavel când i s-a alăturat lui Pavel la Troa (Fapte 16:10–11). De asemenea, Luca era împreună cu Pavel la Filipi, în ultima călătorie a lui Pavel la Ierusalim (Fapte 20:6), iar cei doi au fost împreună până la sosirea lor în Roma. Luca a mai fost cu Pavel în timpul celei de a doua întemniţări romane (2 Tim. 4:11). Tradiţia spune că el a murit ca martir.

Evanghelia lui Luca

Relatare pe care a scris-o Luca despre Isus Hristos şi slujirea Lui muritoare. Cartea Faptelor Apostolilor este o continuare a Evangheliei lui Luca. Luca a lăsat o relatare bine scrisă despre slujirea lui Isus, prezentându-L pe Isus ca Salvator al evreilor şi al neamurilor. El a scris multe despre învăţăturile şi faptele lui Isus. În Luca avem singurele istorisiri despre apariţiile lui Gavril în faţa lui Zaharia şi a Mariei (Luca 1); vizita păstorilor la pruncul Isus (Luca 2:8–18); Isus la templu la vârsta de 12 ani (Luca 2:41–52); trimiterea celor şaptezeci cu însărcinări (Luca 10:1–24); Isus transpirând sânge (Luca 22:44); discuţia lui Isus cu tâlharul de pe cruce (Luca 23:39–43); şi Isus mâncând peşte şi miere după înviere (Luca 24:42–43).

Pentru sumarul capitolelor, vezi „Evanghelii”.