Apocalipsa lui Ioan

Ultima carte din Noul Testament, constând din revelaţia dată Apostolului Ioan. Lui i s-a permis să vadă istoria lumii, îndeosebi ultimele zile (Apoc. 1:1–2; 1 Ne. 14:18–27; D&L 77). Cuvântul apocalipsă poate însemna, de asemenea, orice revelaţie deosebită; de la cuvântul grecesc care înseamnă „revelat” sau „dezvăluit”.

Ioan a primit această revelaţie de ziua Domnului pe insula Patmos (Apoc. 1:9–10), în largul litoralului Asiei, nu departe de Efes. Data exactă a Apocalipsei nu este cunoscută.

Cheile înţelegerii cărţii sunt cuprinse în 1 Nefi 14:18–27 şi D&L 77 (Eter 4:15–16).

Capitolele 1–3 cuprind o introducere a cărţii şi scrisori către şapte biserici din Asia. Ioan a scris scrisorile pentru a-i ajuta pe sfinţi să rezolve anumite probleme. Capitolele 4–5 consemnează viziuni pe care le-a primit Ioan, arătând puterea dreaptă şi măreaţă a lui Dumnezeu şi a lui Hristos. În capitolele 6–9, 11, Ioan consemnează că a văzut o carte pecetluită cu şapte peceţi, fiecare pecete reprezentând o mie de ani din istoria temporală a pământului. Capitolele acestea se ocupă mai ales de evenimentele aflate în cea de a şaptea pecete (vezi Apoc. 8–9, 11:1–15). Capitolul 10 descrie o carte pe care Ioan a mâncat-o. Cartea reprezintă o misiune viitoare pe care el o va împlini. Capitolul 12 consemnează o viziune a răului care a început în ceruri, atunci când Satana s-a răzvrătit şi a fost alungat. Războiul care a început, acolo, continuă să fie purtat pe pământ. În capitolele 13, 17–19, Ioan descrie împărăţiile pământeşti rele aflate sub controlul Satanei şi consemnează soarta lor, inclusiv distrugerea finală a răului. Capitolele 14–16 descriu neprihănirea sfinţilor în mijlocul răului, chiar înainte de a Doua Venire a lui Hristos. Capitolele 20–22 descriu Mileniul, frumosul oraş al Noului Ierusalim şi ultimele evenimente din istoria pământului.