12NIELSON-0
Adunarea de devoțiune organizată de Prima Președinție cu prilejul Crăciunului
6 decembrie 2020
Domn al păcii
Vârstnicul Brent H. Nielson
din Președinția celor Șaptezeci
Într-o altă perioadă și într-un alt loc foarte, foarte îndepărtat, tatăl meu, Norman Nielson, era un tânăr care se afla în al doilea din cei patru ani în care a luptat în Pacific, în al Doilea Război Mondial. Ilustrat în această fotografie în fața cortului său, el era un specialist antiaerian care trăia în jungla din Papua Noua Guinee. În ziua Crăciunului din anul 1943, a scris această scrisoare, acasă, mamei sale văduve: „După cum vei observa după dată, astăzi este Crăciunul. M-am trezit la ora șapte dimineața, am luat micul dejun și, apoi, am lucrat până la ora trei după-amiază, când am coborât la pârâu să-mi spăl hainele și să fac baie. În această seară, am avut la cină o porție foarte mică de curcan, niște cartofi dulci, porumb, sos și plăcintă cu stafide. Mi-aș fi dorit atât de mult să fiu acasă, alături de tine și de familie, să mă așez la masă și să mănânc din nou tot ceea ce mâncam când eram împreună, acum câțiva ani. Suntem dezamăgiți că pachetele noastre de Crăciun nu au sosit înainte de Crăciun. Mulți dintre noi nu am primit nimic de Crăciun. Îmi amintesc că mi-ai spus de multe ori că niciodată nu simți lipsa apei până nu seacă fântâna”.
În acest an care a trecut, soția mea, Marcia, și sora mea, Susan, au scris istoria celor patru ani de serviciu militar ai tatălui meu în cel de-al Doilea Război Mondial. Ele au adunat toate scrisorile pe care el le-a scris mamei sale, care se afla acasă. Trebuie să spun că, atunci când am citit această scrisoare tristă de Crăciun, am fost puțin neîncrezător. Deși acest lucru vă poate părea banal, deoarece el a fost tatăl meu, pe care îl iubesc, am vrut să schimb cumva evenimentele din acea zi de Crăciun. M-am întrebat în inima mea: „Câtă suferință poate îndura acest tânăr din Idaho?”. Și-a pierdut tatăl din cauza unui infarct când avea doar 12 ani. A fost crescut de mama lui, a fost recrutat în armată iar acum trăia în junglă, în mijlocul unei bătălii cumplite. Nu ar fi putut măcar să primească un dar de Crăciun? În timp ce mă gândeam la situația lui, am simțit Spiritul vorbindu-mi: „Brent, știi cum se termină această poveste. În cele din urmă, tatăl tău a primit cel mai important dar și a continuat să trăiască o viață plină de credință, Crăciunul fiind perioada sa preferată a anului.”
Citind mai departe în istoria tatălui meu, am ajuns la una dintre ultimele sale scrisori, trimisă acasă mamei sale, în luna februarie a anului 1945. În cei patru ani petrecuți în război sub conducerea generalului Douglas MacArthur, a luptat în Darwin, Australia, apoi, în Papua Noua Guinee, apoi, în Golful Leyte din Filipine și, în cele din urmă, în Manila, unde și-a încheiat serviciul militar și s-a întors acasă. Cea mai mare parte a timpului petrecut în război nu au existat adunări ale Bisericii lui Isus Hristos a Sfinților din Zilele din Urmă, dar, când a ajuns în Filipine, spre sfârșitul serviciului său, a putut găsi o adunare a Bisericii. După ce a participat la acea adunare, el i-a scris această scrisoare interesantă mamei sale, care se afla acasă: „Am fost ieri la Biserică, dar nu am fost foarte atent la cuvântare. Mama, multe lucruri mi se par foarte banale acum, lucruri care, odată, erau atât de importante. Nu mă refer la credința mea în Dumnezeu, care este, probabil, la fel de puternică ca oricând, ci Îl privesc pe Dumnezeu ca pe o persoană iubitoare și înțelegătoare și nu una [care] este întotdeauna atentă la tine pentru a te pedepsi pentru fiecare greșeală pe care o faci”.
Ceea ce m-a învățat Spiritul este că, în vremuri extrem de dificile, în care a fost într-un război crunt în care mulți soldați, asistente medicale, marinari, aviatori și civili nevinovați de ambele părți și-au pierdut viața, tatăl meu a găsit darul – a găsit adevăratul spirit al Crăciunului. El a învățat că are un Tată Ceresc iubitor, care îl înțelege și veghează asupra lui. Cea mai importantă lecție din viață pe care a învățat-o a fost aceasta: „Fiindcă atât de mult a iubit Dumnezeu lumea, că a dat pe singurul Lui Fiu, pentru ca oricine crede în El, să nu piară, ci să aibă viața veșnică”1. În cele mai grele momente ale sale, când a fost încercat până la limita îndurării sale, tatăl meu a găsit un Tată Ceresc iubitor și bun. Ceea ce a găsit tatăl meu i-a adus pace, bucurie și fericire într-o lume plină de confuzie, durere și suferință. În timp ce lăsa războiul în urmă, a dus darul cu el acasă.
Nu sunt sigur că aș fi putut supraviețui dificultăților cu care s-a confruntat tatăl meu în timpul celor trei perioade de Crăciun departe de casă, dar știu că lecția pe care a învățat-o și pe care am învățat-o și eu este că adevăratul dar de Crăciun, oferit de Tatăl nostru din Cer, este Salvatorul Isus Hristos. În această perioadă de Crăciun, din cauza situației din lume, unii dintre noi ne aflăm departe de familie sau izolați de ei, chiar dacă locuiesc în apropiere. Unii dintre noi s-ar putea simți în acest an la fel cum s-a simțit tatăl meu în ziua de Crăciun din anul 1943. S-ar putea chiar să ne întrebăm de ce nu am primit daruri sau vizite. Dar dacă privim în jurul nostru cu optimism și privim spre Dumnezeu și trăim, vom descoperi că Isus Hristos este cel mai mare dar. Deschiderea acestui dar ne oferă cheia unei vieți minunate și liniștite.
În capitolul 4 din Marcu, care se găsește în Noul Testament, ucenicii Salvatorului au avut o experiență înspăimântătoare. Erau pe o corabie împreună cu Salvatorul pe Marea Galileii, când a izbucnit o furtună uriașă. Ucenicii s-au înspăimântat și Salvatorul le-a vorbit zicând: „Pentru ce sunteți așa de fricoși? Tot n-aveți credință?”2. Poruncind, Salvatorul a făcut ca vânturile și valurile să se liniștească. Apoi, ucenicii au adresat următoarea întrebare emoționantă la care vă rog să vă gândiți în această perioadă a Crăciunului: „Cine este Acesta de Îl ascultă chiar și vântul și marea?”3. Voi încerca să răspund la această întrebare. Isus Hristos este „Minunat, Sfetnic, Dumnezeu tare, Părintele veșniciilor, Domn al păcii”4. „De El, prin El și din El lumile sunt și au fost create.”5 El este Salvatorul și Mântuitorul nostru, El este Primul Născut al Tatălui.
Isaia Îl descrie pe Salvator astfel: „Nu știi? N-ai auzit? Dumnezeul cel veșnic, Domnul, a făcut marginile pământului. El nu obosește, nici nu ostenește… Dar cei ce se încred în Domnul își înnoiesc puterea; ei zboară ca vulturii; aleargă, și nu obosesc, umblă, și nu ostenesc”6.
Cu toate aceste calități ale Sale, Salvatorul ne invită pe noi, toți, în această perioadă a Crăciunului și întotdeauna: „Veniți la Mine toți cei trudiți și împovărați, și Eu vă voi da odihnă… căci Eu sunt blând și smerit cu inima; și veți găsi odihnă pentru sufletele voastre. Căci jugul Meu este bun și sarcina mea este ușoară”7. Invitația pe care El ne-o face este „să venim”.
Speranța mea în această perioadă a Crăciunului este că, indiferent de circumstanțele noastre, indiferent de locul în care ne aflăm și indiferent de modul în care am putea fi separați de familie sau prieteni, ne vom aduce aminte că El, Salvatorul Isus Hristos, este darul; că, pe măsură ce venim la El, El ne va ușura poverile; și, că ÎL putem descoperi, așa cum L-a descoperit tatăl meu în mijlocul unui război cumplit. Salvatorul a spus: „Vă las pacea, vă dau pacea Mea. Nu v-o dau cum o dă lumea. Să nu vi se tulbure inima, nici să nu se înspăimânte”8. Pe măsură ce ne încredem în El, vom găsi pace și fericire, indiferent de circumstanțele noastre actuale.
Vă doresc tuturor un Crăciun fericit și mă rog ca, anul acesta, pe măsură ce lumea ostenită se bucură, să primiți și să recunoașteți darul pe care ni l-a dat un Tată iubitor în timp ce a permis înfăptuirea sacrificiului Singurului Său Fiu Născut. Depun mărturie despre Tatăl nostru Ceresc iubitor și Fiul Său perfect, Domnul Păcii. În numele lui Isus Hristos, amin.