Visele nopții

În împrejurimi domnea atâta pace câtă putea oferi natura: căderea nopții într-o primăvară timpurie. Cer limpede precum cristalul, cu stele răsărind întâi cu zecile, apoi cu sutele și într-un final cu miile. Pe câmp, păstori găsind alinare după căldura toropitoare a zilei și oboseala unei zile de muncă cinstită. În acest peisaj pastoral, singurul element obișnuit, dar remarcabil de frumos, se afla într-un staul de pe un deal din apropierea orașului, în care două siluete umane erau aplecate asupra unui nou-născut culcat într-o iesle, având alături doar câteva animale domestice martore la minunea pe care o văzuseră.

Cei trei, care nu găsiseră niciun prieten, nicio gazdă dornică în aglomeratul oraș Betleem, erau: prima, o frumoasă și tânără mamă fecioară, numită Maria (fiind probabil la începutul sau mijlocul adolescenței, dacă tradițiile vremurilor erau urmate), ale cărei curaj și credință evidentă sunt la fel de impresionante ca tot ce a fost vreodată consemnat în scripturi. Al doilea, soțul ei, pe nume Iosif, mai în vârstă decât soția lui tânără, dar unul care trebuie să fi fost cel mai demn bărbat de pe pământ pentru a crește un prunc care, fizic, nu era fiul său, dar care, în timp, urma să devină tatăl spiritual al lui Iosif. Al treilea, cel din urmă și cel mai frumos dintre toți, bebelușul care avea să fie numit Isus, înfășat în scutece, culcat pe fânul cel mai curat pe care un tată plin de emoții l-a putut aduna.

Una dintre ironiile acestei scene liniștite, discrete a fost faptul că niciodată nu se mai născuse un prunc despre care să se fi cunoscut deja atât de multe, despre care să se fi scris deja atât de multe și cu privire la care să existe deja atât de multe așteptări. Cu adevărat, cunoașterea despre cine și ce este El a început în tărâmurile cerului, înainte ca cineva să se fi născut! Fiind Primul Născut al Tatălui¹ în lumea spiritelor, El a fost desemnat acolo să fie Salvatorul lumii,² prerânduit să fie „[Mielul] care a fost junghiat… de la întemeierea lumii”³. Mai târziu, dar tot înainte de nașterea Sa, El avea să fie marele Iehova din Vechiul Testament, ajutându-l pe Noe să-și salveze familia pe vreme de potop⁴ și ajutându-l pe Iosif să-și salveze familia pe vreme de foamete⁵. Era mărețul Iehova printre ale Cărui nume urmau să se numere: „Minunat, Sfetnic, Dumnezeu tare, Părintele veșniciilor, Domn al păcii”⁶. Era Alfa și Omega⁷ din marele plan al milei care urma, la un moment dat, „să [aducă] vești bune celor nenorociți; … să [vindece] pe cei cu inima zdrobită, să [vestească] robilor slobozenia, și [să deschidă temnița] prinșilor de război”⁸.

Pentru a realiza acestea, El urma să calce în teascul mântuirii, complet și în totalitate singur, fără vreun însoțitor muritor care să dorească să-L ajute și fără vreun însoțitor ceresc care să poată să-L ajute. Prin purtarea tuturor păcatelor și tristeților vieții muritoare, El avea să aducă darul incomprehensibil al salvării întregii familii umane, de la Adam până la sfârșitul lumii. Pe toată durata călătoriei Sale, El avea să fie „Păstorul și Episcopul sufletelor [noastre]”⁹, mărețul „[Înalt] Preot al mărturisirii noastre”¹⁰, „Fântâna [Nesecată] a tuturor dreptăților”¹¹. Toate aceste îndatoriri și cerințe din viața muritoare trebuiau încă îndeplinite. Dar nu acum. Nu în această noapte. Aici, El era doar un prunc în brațele unei mame care Îl adora, vegheat de un tată care era blând și puternic.

La scurt timp, au venit acei păstori, reprezentând cea mai umilă îndeletnicire de pe pământ, cei mai săraci oameni și muncile lor. Mai târziu, au venit împărați, magi din răsărit, reprezentând cele mai de seamă realizări vremelnice, cei mai bogați oameni și muncile lor. Și, deasupra tuturor, literalmente deasupra tuturor, au venit îngeri cântând: „Slavă lui Dumnezeu în locurile preaînalte”¹², o adevărată mulțime de oștiri cerești slăvind pe acest micuț prunc ce venise, în sfârșit, pe pământ. De fapt, îngerii au marcat cărarea către această iesle de-a lungul secolelor. Recent, un înger a venit la Maria cu minunata veste despre ce a fost ea aleasă să facă și cine a fost ea aleasă să fie.¹³ Un înger a venit la Iosif, dându-i curaj să ia de nevastă această tânără fată care, în mod misterios, era deja însărcinată; poruncă la care el s-a supus pe loc și cu credință.¹⁴ După naștere, un înger i-a spus tânărului cuplu să fugă – să fugă de ceea ce urma să fie măcelărirea celor inocenți de către Irod (acelor copilași micuți care au fost primii dintre martirii creștini din Noul Testament) și același înger i-a spus cuplului când putea să se întoarcă din Egipt pentru a se stabili în îndepărtatul Nazaret, în loc de Betleem sau chiar Ierusalim.¹⁵ În mod evident, îngerii din cer cunoșteau mult mai multe decât muritorii de pe pământ despre însemnătatea acestei nașteri și despre misiunea acestui copil, care era „[să poarte] suferințele noastre și [să ia asupra Sa] durerile noastre… [să fie] străpuns pentru păcatele noastre [și] zdrobit pentru fărădelegile noastre, [pentru a face clar că] pedeapsa care [trebuia să ne aducă nouă] pacea a căzut peste El; și prin rănile Sale [aveam să fim] tămăduiți.”¹⁶

Pentru mine, personal, este semnificativ că toate acestea s-au întâmplat noaptea, în acea perioadă în care mușchii se relaxează și ne putem odihni de oboseală, când rugăciuni sunt rostite, revelația este așteptată și este cel mai probabil ca ființe divine să fie prin apropiere. Și, o dată pe an, noaptea este timpul în care copiii de-abia își pot închide ochii datorită entuziasmului care clocotește înăuntrul lor pentru că știu că mâine va fi Crăciunul. Da, oricât de grea ar fi fost ziua noastră, visele dulci din timpul nopții pot îndrepta totul. Așa cum vârstnicul Parley P. Pratt a scris odată:

„Dumnezeu a revelat multe instrucțiuni importante… prin intermediul viselor… [Atunci] nervii [sunt] neîntinși și întreaga omenire muritoare este adormită tăcut în [somn] liniștit, iar… organele spirituale… conversează cu Dumnezeirea… [cu] îngeri și [cu] spiritele oamenilor neprihăniți făcuți perfecți”¹⁷.

Astfel s-a întâmplat și în această noapte de venerație plină de admirație, în care, cu adevărat, „[speranțele] mult [așteptate]”¹⁸ s-au împlinit în visele din Betleem.

Vă las ca dar de Crăciun, visele din Betleem. Și fac aceasta în numele pruncului care face ca toate aceste vise să devină realitate, chiar Domnul Isus Hristos, amin.