Dragostea lui Dumnezeu

Pentru că dragostea lui Dumnezeu este atotcuprinzătoare, unii vorbesc de ea ca fiind „necondiționată” și, în mintea lor, acest gând ar putea însemna că binecuvântările lui Dumnezeu sunt „necondiționate” și că salvarea este „necondiționată”. Nu este așa. Unii sunt obișnuiți să spună: „Salvatorul mă iubește așa cum sunt”; acest lucru este, cu siguranță, adevărat. Dar El nu ne poate lua pe niciunul dintre noi în împărăția Sa întocmai cum suntem, pentru că „niciun lucru care nu este curat nu poate locui acolo sau nu poate locui în prezența Sa”⁷. Întâi, trebuie ca păcatele noastre să fie rezolvate.

Profesorul Hugh Nibley a consemnat odată că împărăția lui Dumnezeu nu poate rezista dacă ea acceptă chiar și cel mai mic păcat: „Cea mai mică pată de corupție ar însemna că lumea cealaltă nu ar fi nici incoruptibilă, nici eternă. Cea mai mică imperfecțiune într-o clădire, instituție, cod sau caracter se va dovedi, inevitabil, fatală, în cele din urmă, în eternitate”⁸. Poruncile lui Dumnezeu sunt „stricte”⁹ pentru că împărăția Sa și cetățenii ei pot rezista numai dacă ei resping cu consecvență răul și aleg binele fără excepție.¹⁰

Vârstnicul Jeffrey R. Holland a spus: „Isus a înțeles limpede ceea ce mulți din cultura noastră modernă par să uite: că este o diferență enormă între porunca de a ierta păcatul (lucru pe care El avea o capacitate infinită să-l facă) și avertizarea împotriva tolerării acestuia (lucru pe care El nu l-a făcut nici măcar o dată)”¹¹.

În pofida imperfecțiunilor noastre prezente, noi putem spera, totuși, să deținem „un nume și o poziție”¹², un loc în Biserica Sa și în lumea celestială. După ce a clarificat că nu poate scuza sau tolera păcatul nici măcar puțin, Domnul ne asigură:

„Cu toate acestea, cel care se pocăiește și îndeplinește poruncile Domnului va fi iertat”¹³.

„Și după cât de des se pocăiește poporul Meu, tot așa îi voi ierta Eu greșelile față de Mine.”¹⁴

Pocăința și slava divină soluționează dilema:

„De asemenea, aduceți-vă aminte de cuvintele pe care Amulec le-a spus către Zeezrom în orașul Amoniha; căci i-a spus el că Domnul cu siguranță va veni să-Și mântuiască poporul, dar că El nu va veni ca să-i mântuiască pe ei în păcatele lor, ci să-i mântuiască pe ei de păcatele lor.

Și El are putere, dată Lui de către Tatăl, pentru ca să-i mântuiască pe ei de păcatele lor datorită pocăinței; de aceea, El i-a trimis pe îngerii Săi ca să declare veștile despre condițiile pocăirii, care duc la puterea Mântuitorului pentru salvarea sufletelor lor”¹⁵.

Cu condiția pocăinței, Domnul poate arăta milă fără să jefuiască dreptatea și „Dumnezeu nu încetează să fie Dumnezeu”¹⁶.

Calea lumii este, după cum știți, împotriva lui Hristos sau „orice, dar nu Hristos”. În zilele noastre, se repetă istoria din Cartea lui Mormon în care persoane carismatice urmăresc să exercite autoritate nedreaptă asupra altora, sărbătoresc libertinajul sexual și promovează bunăstarea ca scop al existenței noastre. Filosofiile lor cuprind justificări pentru comiterea unui mic păcat¹⁷ sau chiar a unui păcat mare, dar niciuna nu poate oferi mântuirea. Aceasta se poate realiza doar prin sângele Mielului. Cea mai bună idee pe care susținătorii conceptelor „orice, dar nu Hristos” sau „orice, dar nu pocăință” o pot oferi este pretenția nefondată că păcatul nu există sau că, dacă există, în final, nu are nicio consecință. Nu văd cum ar putea acest argument să fie eficient la judecata finală.¹⁸

Nu trebuie să încercăm imposibilul căutând să ne justificăm păcatele. Și, pe de altă parte, nu trebuie să încercăm imposibilul ștergând efectele păcatului doar prin meritul nostru. Noi nu avem o religie a justificării, nici o religie a perfecționismului, ci o religie a mântuirii – mântuire prin Isus Hristos. Dacă ne aflăm printre cei care se pocăiesc, prin ispășirea Sa, păcatele noastre sunt bătute în cuie pe crucea Sa și „prin rănile Lui suntem tămăduiți”¹⁹.

Sunt, de mult timp, impresionat și simt, de asemenea, dragostea profundă a profeților lui Dumnezeu în avertizările lor privind păcatul. Ei nu sunt motivați de dorința de a condamna. Dorința lor sinceră oglindește dragostea lui Dumnezeu; de fapt, este dragostea lui Dumnezeu. Ei îi iubesc pe cei la care sunt trimiși, oricine ar fi ei și oricum ar fi. La fel ca Domnul, slujitorii Săi nu doresc ca cineva să sufere durerile păcatului și alegerilor greșite.²⁰

Alma a fost trimis să declare mesajul pocăinței și mântuirii unui popor plin de ură care dorea să persecute, să tortureze și chiar să-i ucidă pe credincioșii creștini, inclusiv pe Alma însuși. Totuși, el i-a iubit și a dorit salvarea lor. După ce a declarat ispășirea lui Hristos poporului din Amoniha, Alma a implorat: „Și acum, frații mei, îmi doresc din adâncul inimii, da, cu mare îngrijorare, chiar până la durere, ca voi să ascultați de cuvintele mele și să vă lepădați de păcatele voastre… ca să fiți înălțați în ziua din urmă și să intrați în odihna [lui Dumnezeu]”²¹.

Președintele Russel M. Nelson a spus: „Tocmai pentru că ne pasă mult de toți copiii lui Dumnezeu, noi proclamăm adevărul Său”²².

Dragostea Tatălui și a Fiului este dăruită de bună voie, dar include așteptări. Îl citez din nou pe președintele Nelson: „Legile lui Dumnezeu au în totalitate la bază dragostea Sa infinită față de noi și dorința Sa ca noi să devenim tot ce putem deveni”²³.

Pentru că Ei vă iubesc, Ei nu vă pot lăsa „așa cum sunteți”. Pentru că Ei vă iubesc, Ei doresc să aveți bucurie și succes. Pentru că Ei vă iubesc, Ei doresc să vă pocăiți, pentru că aceasta este calea către fericire. Dar este alegerea dumneavoastră – Ei vă respectă libertatea de a alege. Trebuie să alegeți să-I iubiți, să Le slujiți, să țineți poruncile Lor. Atunci ei vă pot binecuvânta și iubi mai din abundență.

Așteptarea Lor principală este ca și noi să iubim. „Cine nu iubește, n-a cunoscut pe Dumnezeu; pentru că Dumnezeu este dragoste.”²⁴ Așa cum a scris Ioan: „Preaiubiților, dacă astfel ne-a iubit Dumnezeu pe noi, trebuie să ne iubim și noi unii pe alții”²⁵.

Fosta președintă generală a Societății Primare, Joy D. Jones, a povestit că, tineri fiind, dânsa și soțul dânsei au fost chemați să viziteze o familie care nu mai fusese la biserică de mulți ani și să le slujească. La prima vizită, a fost imediat limpede că prezența lor nu era dorită. După dezamăgirea simțită în urma altor încercări eșuate și după multă rugăciune sinceră și cugetare, fratele și sora Jones au primit un răspuns la întrebarea de ce, legată de slujirea dânșilor, prin acest verset din Doctrină și legăminte: „Iubește-L pe Domnul, Dumnezeul tău, cu toată inima ta, cu tot sufletul tău, cu tot cugetul tău și cu toată tăria ta; și Îl vei sluji în numele lui Isus Hristos”²⁶. Sora Jones a spus:

„Ne-am dat seama că încercam cu sinceritate să slujim acestei familii și să slujim episcopului nostru, dar trebuia să ne întrebăm dacă slujeam într-adevăr din dragoste pentru Domnul…

Am început să fim nerăbdători să mergem în acele vizite la acea familie dragă datorită dragostei noastre pentru Domnul (vedeți 1 Nefi 11:22). O făceam pentru El. El a făcut ca efortul să nu mai fie efort. După multe luni de stat în fața ușii, familia a început să ne invite înăuntru. În cele din urmă, am început să spunem rugăciuni și să purtăm discuții profunde despre Evanghelie cu regularitate. S-a format o prietenie de durată. Îl preaslăveam și Îl iubeam iubindu-I copiii”²⁷.

Când înțelegem că Dumnezeu ne iubește în mod perfect, noi, fiecare, ne-am putea întreba: „Cât de mult Îl iubesc eu pe Dumnezeu? Se poate bizui El pe dragostea Mea cum mă bizui eu pe dragostea Sa?”. Nu ar fi o aspirație demnă de realizat să trăim astfel încât Dumnezeu să ne iubească nu doar în pofida eșecurilor noastre, ci și datorită a ceea ce devenim? O, de ar putea El să spună despre dumneavoastră și despre mine ce a spus despre Hyrum Smith, de exemplu: „Eu, Domnul, îl iubesc datorită integrității inimii sale”²⁸. Să ne amintim îndemnul blând al lui Ioan: „Căci dragostea de Dumnezeu stă în păzirea poruncilor Lui. Și poruncile Lui nu sunt grele”²⁹.

Într-adevăr, poruncile Sale nu sunt grele – dimpotrivă. Ele arată calea vindecării, fericirii, păcii și bucuriei. Tatăl nostru și Mântuitorul nostru ne-au binecuvântat cu porunci și, prin supunere față de poruncile Lor, noi simțim mai deplin și profund dragostea Lor perfectă.³⁰

Aceasta este soluția pentru vremurile noastre de dispute neîncetate – dragostea lui Dumnezeu. În perioada de aur, din istoria prezentată în Cartea lui Mormon, care a urmat slujirii Salvatorului, se spune că „nu era niciun conflict în țară datorită dragostei lui Dumnezeu care trăiește în inimile oamenilor”³¹. Pe măsură ce ne străduim să ajungem la Sion, să ne amintim promisiunea din Apocalipsa: „Ferice de cei ce își spală hainele, ca să aibă drept la pomul vieții, și să intre pe porți în [cetatea sfântă]”³².