Cu puterea lui Dumnezeu în mare slavă

După aproximativ trei ani de la Prima Viziune, în noaptea de 21 septembrie 1823, tânărul Joseph Smith se ruga pentru a primi iertare pentru păcatele sale și pentru a cunoaște starea și situația sa în fața lui Dumnezeu.¹ Un personaj i-a apărut la marginea patului, s-a adresat lui Joseph pe nume și a declarat „că era un mesager trimis… din prezența lui Dumnezeu și că numele lui era Moroni”. El a explicat „că Dumnezeu avea o lucrare pe care [s-o facă Joseph]” ² și, apoi, l-a instruit cu privire la apariția Cărții lui Mormon. Este important faptul că volumul Cartea lui Mormon a fost unul dintre primele subiecte abordate în mesajul lui Moroni.

Cartea lui Mormon este un alt testament al lui Isus Hristos și un instrument însemnat de convertire în zilele din urmă. Scopul nostru când împărtășim Evanghelia este să-i invităm pe toți să vină la Isus Hristos³, să primească binecuvântările Evangheliei restaurate și să îndure până la sfârșit prin credință în Salvator.⁴ Să ajutăm persoanele să trăiască experiența schimbării mărețe în inimă⁵ și să se lege de Domnul prin legăminte și rânduieli sacre sunt obiectivele fundamentale ale predicării Evangheliei.

Prezentarea Cărții lui Mormon făcută de Moroni pentru Joseph Smith a inițiat lucrarea de salvare și exaltare pentru persoanele aflate de această parte a vălului în dispensația plenitudinii timpurilor.

Continuând instruirea lui Joseph, Moroni a citat apoi din cartea lui Maleahi din Vechiul Testament, cu o mică modificare față de felul în care este scrisă în versiunea King James a Bibliei:

„Iată, vă voi dezvălui preoția, prin mâna lui Ilie, profetul, înaintea sosirii măreței și groaznicei zile a Domnului…

Și va sădi în inima copiilor promisiunile făcute strămoșilor și inima copiilor se va întoarce către strămoșii lor. Dacă nu ar fi așa, întreg pământul va fi complet pustiit la venirea Lui”⁶.

Scopul pentru care construim temple este de a pune la dispoziție locuri sfinte în care legămintele și rânduielile sacre necesare salvării și exaltării familiei umane să poată fi administrate, atât pentru cei vii, cât și pentru cei morți. Instruirea lui Joseph Smith de către Moroni cu privire la rolul vital al lui Ilie și al autorității preoției a extins lucrarea de salvare și exaltare de această parte a vălului și a inițiat, în dispensația noastră, munca pentru cei morți, aflați de cealaltă parte a vălului.

Pe scurt, învățăturile lui Moroni din luna septembrie a anului 1823 despre Cartea lui Mormon și misiunea lui Ilie au stabilit temelia doctrinară pentru lucrarea de salvare și exaltare de ambele părți ale vălului.

Învățăturile pe care Joseph Smith și le-a însușit de la Moroni au influențat fiecare aspect al slujirii sale. De exemplu, la o adunare solemnă desfășurată în Templul Kirtland, în data de 6 aprilie 1837, profetul a spus: „După ce toate acestea au fost spuse, cea mai mare și mai importantă îndatorire este să predicăm Evanghelia”⁷.

Șapte ani mai târziu, în data de 7 aprilie 1844, Joseph Smith a rostit o cuvântare cunoscută, astăzi, sub numele de Discursul King Follett. În aceasta, el a declarat: „Cea mai mare responsabilitate pe care Dumnezeu ne-a dat-o în această lume este de ne căuta morții”⁸.

Dar cum pot fi predicarea Evangheliei și căutarea morților noștri singurele îndatoriri și responsabilități mărețe pe care ni le-a încredințat Dumnezeu? Eu consider că profetul Joseph Smith a subliniat în ambele declarații adevărul fundamental că legămintele, făcute prin rânduielile înfăptuite cu autoritatea preoției, ne pot lega de Domnul Isus Hristos și sunt elementul esențial al lucrării de salvare și exaltare de ambele părți ale vălului.

Munca misionară, cea din templu și de întocmire a istoriei familiei sunt aspecte complementare și interconectate ale unei singure lucrări mărețe care se concentrează asupra legămintelor și rânduielilor sacre care fac posibil ca noi să primim puterea Dumnezeirii în viețile noastre și, în cele din urmă, să ne întoarcem în prezența Tatălui Ceresc. Astfel, cele două declarații ale profetului, care inițial pot părea contradictorii, evidențiază, de fapt, punctul central al acestei lucrări mărețe din zilele din urmă.

Salvatorul a spus:

„Luați jugul Meu asupra voastră, și învățați de la Mine, căci Eu sunt blând și smerit cu inima; și veți găsi odihnă pentru sufletele voastre.

Căci jugul Meu este bun și sarcina mea este ușoară”⁹.

Noi luăm asupra noastră jugul Salvatorului când învățăm despre legămintele și rânduielile sacre, le primim fiind demni și le onorăm. Noi suntem legați cu legături sigure de Salvator și cu El când ne aducem aminte cu credință și facem tot ce putem pentru a trăi conform obligațiilor pe care le-am acceptat. Și această legătură cu El este sursa tăriei spirituale în fiecare perioadă a vieții noastre.

Vă invit să vă gândiți la binecuvântările promise ucenicilor lui Isus Hristos care țin legămintele. De exemplu, Nefi a „văzut Biserica Mielului lui Dumnezeu [în zilele din urmă] și ea număra puțini, … sfinții lui Dumnezeu, de asemenea [erau] pe toată fața pământului; iar stăpânirile [lor]… erau mici”¹⁰.

El a văzut, de asemenea, „puterea Mielului lui Dumnezeu cum se pogora asupra sfinților Bisericii Mielului, precum și asupra celor care făcuseră legământ cu Domnul… iar ei erau înarmați cu dreptate și cu puterea lui Dumnezeu în mare slavă”¹¹.

Expresia „înarmați cu dreptate și cu puterea lui Dumnezeu în mare slavă” nu este doar o idee frumoasă sau un exemplu de limbaj scriptural frumos. Ci aceste binecuvântări se pot vedea ușor în viața a nenumărați ucenici din zilele din urmă ai Domnului.

Însărcinările mele în calitate de membru al Celor Doisprezece mă poartă pretutindeni în lume. Și am fost binecuvântat să vă întâlnesc pe mulți și să învăț lecții memorabile de la dumneavoastră. Depun mărturie că poporul de legământ de astăzi al Domnului este, cu adevărat, înarmat cu dreptate și cu puterea lui Dumnezeu în mare slavă. Am fost martor al credinței, curajului, perspectivei, insistenței și bucuriei care depășeau capacitatea unui muritor – și pe care numai Dumnezeu le putea asigura.

Am fost martor al dreptății și puterii lui Dumnezeu în mare slavă primite prin legăminte și rânduieli de un membru tânăr al Bisericii care paralizase parțial în urma unui oribil accident de automobil. L-am întâlnit și am vorbit cu acest suflet loial după luni epuizante de recuperare și adaptare la un stil de viață nou, cu mobilitate limitată. În timpul conversației noastre, am întrebat: „Ce te-a ajutat această experiență să înveți?”. Răspunsul care a venit imediat a fost: „Nu sunt trist. Nu sunt furios. Și totul va fi în ordine”.

Am fost martor al dreptății și puterii lui Dumnezeu în mare slavă primite prin legăminte și rânduieli de membri ai Bisericii nou botezați și confirmați. Acești convertiți erau nerăbdători să învețe și să slujească, dornici, dar, uneori, nesiguri cum să lase deoparte obiceiuri vechi și tradiții puternice și, totuși, bucuroși să devină „împreună cetățeni cu sfinții, oameni din casa lui Dumnezeu”¹².

Am fost martor al dreptății și puterii lui Dumnezeu în mare slavă primite prin legăminte și rânduieli de o familie care s-a îngrijit cu blândețe de un soț și părinte suferind de o boală terminală. Acești ucenici cutezători au descris vremurile în care membrii familiei lor s-au simțit complet singuri – și vremurile în care au știut că mâna Domnului îi înălța și întărea. Membrii acestei familii au exprimat recunoștință sinceră pentru experiențele grele din viața muritoare, care le-au permis să crească și să devină mai asemănători Tatălui Ceresc și Mântuitorului nostru, Isus Hristos. Dumnezeu i-a ajutat și i-a binecuvântat cu însoțirea Duhului Sfânt și a făcut din casa lor un loc de refugiu tot atât de sacru precum un templu.

Am fost martor al dreptății și puterii lui Dumnezeu în mare slavă primite, prin legăminte și rânduieli, de o membră a Bisericii care a trăit durerea unui divorț. Suferința spirituală și emoțională a acestei surori a fost intensificată de sentimentul de nedreptate creat de încălcarea legămintelor de către soțul ei și desfacerea căsătoriei. Ea dorea dreptate și responsabilitate.

În timp ce se lupta cu tot ce i se întâmpla, această soră credincioasă a studiat și a cugetat asupra ispășirii Salvatorului cu mai multă atenție și concentrare decât o făcuse vreodată în viața ei. Treptat, o înțelegere mai profundă a misiunii mântuitoare a lui Hristos s-a revărsat cu efect purificator asupra sufletului ei – suferința Sa pentru păcatele noastre și pentru durerile, slăbiciunile, dezamăgirile și suferințele noastre. Și a fost inspirată să-și adreseze o întrebare profundă: Dacă prețul acelor păcate a fost deja plătit, ai cere ca prețul să fie plătit de două ori? A înțeles că o astfel de cerere nu ar fi nici dreaptă, nici nu ar dovedi milă.

Această femeie a înțeles că faptul de a se lega de Salvator prin legăminte și rânduieli îi poate vindeca rănile provocate de exercitarea nedreaptă a libertății de a alege de către o altă persoană și i-a permis să găsească puterea de a ierta și a primi pace, milă și dragoste.

Promisiunile și binecuvântările făcute și primite prin legământ sunt posibile numai datorită Salvatorului nostru, Isus Hristos. El ne invită să ne întoarcem către El¹³, să venim la El¹⁴, să învățăm de la El¹⁵ și să ne legăm de El¹⁶ prin legămintele și rânduielile Evangheliei restaurate. Eu depun mărturie și promit că onorarea legămintelor ne înarmează cu dreptate și cu puterea lui Dumnezeu în mare slavă. Și depun mărturie că Domnul cel Viu, Isus Hristos, este Salvatorul nostru. Despre aceste adevăruri depun mărturie cu bucurie în numele sacru al lui Isus Hristos, amin.