Toţi copiii tăi vor fi învăţaţi

Calamităţile care au afectat în ultimul timp întreaga lume ne-au impresionat sufletele. Ne-a întristat în mod deosebit suferinţa copiilor care sunt victime nevinovate. Am văzut copii fără alţi membri ai familiei care să le asigure cele necesare vieţii, să-i protejeze şi să-i iubească. Inimile noastre doresc să ajungă la ei şi să-i ajute în vreun fel – în orice fel care le-ar putea alina suferinţa şi le-ar putea aduce speranţă în viaţă. Suntem recunoscători pentru ocazia pe care o avem de a oferi ajutor. Suntem încurajaţi de eforturile multor oameni care îi ajută pe aceşti copii.

Totuşi, nu trebuie să căutăm departe pentru a găsi copii care trăiesc în condiţii diferite, şi totuşi grele. Fără să ştim, am putea ignora copii care trăiesc aproape de noi. Suntem noi conştienţi de pericolele care îi înconjoară pe proprii noştri copii? De obicei, putem vedea dacă nevoile lor fizice sunt împlinite, dar ce se întâmplă cu nevoile lor spirituale? Ştiu ei despre lumina şi pacea Evangheliei lui Isus Hristos? Scripturile ne învaţă: „Toţi copiii tăi vor fi învăţaţi despre Domnul; şi mare va fi pacea copiilor tăi“.¹

Copiii au nevoie de pacea care vine prin cunoaşterea faptului că au un Tată Ceresc iubitor, care L-a trimis pe Fiul Său, Isus Hristos, să aducă lumină şi speranţă în lume. Este de datoria noastră a adulţilor să-i îndrumăm pe copii spre acea pace şi lumină.

Situaţia spirituală nefericită a unora dintre copiii din lumea de astăzi este înfăţişată într-o pictură a artistului danez, Carl Bloch. Acest tablou ilustrează relatarea pe care o găsim în scripturi în Ioan, capitolul 5. Hristos, Tămăduitorul şi Alinătorul, se află în centrul tabloului, asupra Lui concentrându-se întreaga lucrare. El ridică acoperământul unui bărbat infirm din naştere. Bărbatul aşteaptă miracolul tămăduirii în scăldătoarea Betesda, dar nu avea pe nimeni care să-l ajute. În timp ce omul aşteaptă, sperând într-un miracol, Hristos îi stă alături cu puterea de a-l vindeca.

Tabloul cuprinde mai multe personaje în fundal dar, nici unul nu priveşte direct spre Hristos. Domnul este în mijlocul lor, totuşi doar un singur om Îl vede ca atare. Toţi ceilalţi par a-şi vedea de treburile zilnice, neacordând atenţie marii puteri a lui Isus şi miracolului pe cale să se producă în prezenţa lor. Un copil şi o femeie, probabil mama lui, privesc spre Isus; totuşi, ca şi în cazul celorlalţi, ochii lor sunt fixaţi pe altceva. Deşi se află în prezenţa Salvatorului, această femeie nu îl îndrumă pe copil spre Salvator. Mă întreb dacă şi noi am fi pierdut această ocazie de a veni la Hristos? Ne distrag întâmplările vieţii atenţia şi ne diminuează perspectiva spirituală, aşa încât nu ne concentrăm atenţia asupra a ceea ce contează mai mult? Mă întreb dacă pierdem ocaziile de a învăţa despre Domnul şi de a simţi dragostea Lui? Dacă pierdem ocaziile de a împărtăşi celorlalţi – în special copiilor – ceea ce contează mai mult, Evanghelia lui Isus Hristos? Noi, toţi, am văzut copii şi tineri stând în mulţime, dezorientaţi şi dorind să afle ce contează cel mai mult.

Aproape că aud pe acest copil şi pe alţi copii strigând cuvintele pe care atât de mulţi dintre noi le-au cântat: „Învaţă-mă să merg în lumină“. Amintiţi-vă cuvintele:

Îi învăţăm noi pe copiii noştri să cunoască, să simtă şi să se bucure de frumuseţea, de puterea şi de miracolele Evangheliei lui Isus Hristos? Preşedintele Gordon B. Hinckley ne-a sfătuit: „Să-i hrănim pe copiii noştri cu învăţături despre El, Cel pe care Îl numim Domnul Isus Hristos. Să-i învăţăm pe copiii noştri marile principii salvatoare ale Evangheliei“.³ Copiii au nevoie să ştie că dacă au credinţă în Salvator şi Îl urmează ei vor fi ajutaţi să primească pace în această lume frământată.

Cum îi putem învăţa pe copiii noştri? Putem urma exemplul Salvatorului. În Cartea lui Mormon, citim despre apariţia Salvatorului înviat printre cei din emisfera vestică. În timp ce-i învăţa pe oameni, El i-a adunat pe copii la El. El a îngenuncheat şi S-a rugat cu copiii şi pentru copii. El i-a binecuvântat pe copii unul câte unul. El a simţit bucuria prezenţei copiilor şi a deschis cerurile pentru ca ei să poată fi învăţaţi din înalturi.

În timp ce aşezaţi copiii la masa familiei dumneavoastră, în timp ce-i implicaţi în rugăciunea în familie, în studiul zilnic al scripturilor şi în serile de familie, dumneavoastră urmaţi exemplul Salvatorului, prin faptul că-i iubiţi şi îi învăţaţi. În timp ce faceţi acest lucru, arătaţi-le că, împreună, familia se străduieşte să ţină poruncile şi să fie demnă să fie o familie eternă. S-ar putea întâmpla ca, tocmai în timpul momentelor petrecute în doi, Spiritul să ne îndemne să adresăm întrebările care trebuie sau să spunem lucrurile care trebuie pentru a-i ajuta pe copiii noştri să cunoască şi să simtă lumina Domnului. Dacă noi ne folosim de ocaziile pe care le avem, Spiritul ne va îndruma.

Avem, în mijlocul nostru, copii minunaţi, capabili. Noi îi putem ajuta să găsească pace în această viaţă şi în viaţa care va veni.

Copiii au nevoie să aibă în viaţa lor lumina lui Hristos pentru ca ei să poată alege lumina şi să se opună întunericului. Moise a trăit o experienţă miraculoasă atunci când a fost schimbat la faţă şi a văzut pe Dumnezeu cu ochii săi spirituali. După ce Moise a fost învăţat de Dumnezeu şi a văzut slava şi lucrarea Sa, Satana a venit la Moise aducând întuneric şi confuzie. Pentru că Moise cunoscuse lumina şi slava lui Dumnezeu, el a cunoscut diferenţa. El a rezistat cu îndrăzneală în faţa Satanei, spunând: „Cine eşti tu? Pentru că, iată, eu sunt un fiul al lui Dumnezeu“.⁴

Copiii au nevoie să fie plini de lumina Evangheliei pentru ca, atunci când vine ispita, ei să poată spună: „Ştiu cine sunt eu. Sunt un copil al lui Dumnezeu. Ştiu ce trebuie să fac. Trebuie să fiu botezat, să-l primesc pe Duhul Sfânt şi să respect poruncile“. Apoi, copiii pot spune: „Ştiu cine pot deveni. Pot deveni o tânără neprihănită“, sau „Pot deveni un tânăr drept şi pot primi preoţia lui Dumnezeu“. Copiii care au această cunoaştere şi lumină pot lua hotărârea de a respinge întunericul şi de a se întoarce către lumina şi pacea Evangheliei.

Copiii, care au Evanghelia înrădăcinată în inimile lor, recunosc mâna Domnului în vieţile lor. Copiii ştiu mai mult decât presupunem noi uneori şi pot face mai mult decât credem noi uneori. Am constatat că toţi copiii care au lumina Evangheliei sunt încrezători. Ei nu se îndoiesc. Samantha, în vârstă de 11 ani, a spus: „Eu ştiu că Evanghelia este adevărată pentru că o simt“. Benjamin, în vârstă de trei ani, a spus: „Eu ştiu că Tatăl Ceresc aude şi răspunde rugăciunilor mele pentru că El mă iubeşte“. Copiii care au lumina Evangheliei spun: „Eu ştiu că Duhul Sfânt îmi îndrumă viaţa pentru că mă simt fericit când aleg să urmez îndemnurile lui“.

Sam începe să înţeleagă sentimentele care vin de la Duhul Sfânt. Când mama lui a întrebat: „Cine este Duhul Sfânt?“, el a spus: „Este un sentiment cald în fiinţa mea“. Sam a înţeles, de asemenea, că, atunci când fratele lui de două săptămâni a fost bolnav, Duhul Sfânt a fost acela care l-a încurajat să se roage pentru ca Domnul să-l ajute.

Puteţi simţi pacea acestor copii?

Pentru a-i învăţa pe copiii este nevoie de mai mult decât doar dorinţă. Este nevoie ca noi să fim sârguincioşi. Mai devreme, am menţionat cântecul: „Învaţă-mă să merg în lumină“, scris de sora Clara McMaster. Sora McMaster mi-a împărtăşit că, în timp ce slujea în Comitetul General al Societăţii Primare, ea a primit însărcinarea de a scrie un cântec despre cum să-i învăţăm pe copii. A considerat că era o sarcină înfricoşătoare şi s-a rugat ca să ştie cum să înceapă şi să încheie această însărcinare.

După mult efort depus, ea a înaintat lucrarea sa numai pentru a i se spune că nu era bună încă. Nu i s-a spus ce trebuia să schimbe, doar să depună efort până când totul avea să fie bine. Era epuizată spiritual pentru că nu ştia cum să continue. A căutat, din nou, îndrumare de la Domnul, a făcut schimbări şi a trimis o altă versiune. Procesul s-a repetat de trei ori până când, în sfârşit, i s-a spus că era perfect şi că nu mai trebuia să schimbe nimic.

Chiar dacă sora McMaster a vrut să renunţe de multe ori, ea a muncit cu sârguinţă la ceea ce i se spusese să facă şi ceea ce spera că avea să binecuvânteze vieţile copiilor. Muzica ei inspirată este cântată de adulţi şi de copiii din multe ţări şi în multe limbi. Acest cântec reprezintă dorinţa inimii mele – ca toţi copiii să înveţe să păşească în lumina Evangheliei lui Isus Hristos. Acest cântec începe cu rugămintea unui copil: „Învaţă-mă să merg în lumină“ şi se încheie cu un angajament: „Voioşi, voioşi, noi toţi Te urmăm“.⁵

Va fi nevoie de timp şi efort pentru a-i învăţa pe copii, dar nu trebuie să lăsăm să ne fie distrasă atenţia sau să renunţăm. Copiii noştri au nevoie de împlinirea promisiunii: „Şi mare va fi pacea copiilor tăi“.⁶ Nici un copil nu trebuie să se întrebe dacă este iubit de Tatăl Ceresc şi de Isus Hristos. Toţi copiii trebuie să ştie cine sunt, ce trebuie să facă şi cine pot deveni.

Sunt recunoscătoare tuturor acelora care îşi deschid braţele pentru copii, care îi iubesc şi îi învaţă că, indiferent de situaţia lor pământeană, ei pot simţi pacea în lumina Evangheliei şi pot primi promisiunile Domnului.

Aş dori să mă adresez în special copiilor din întreaga lume. V-am cunoscut pe unii dintre voi aici şi pe alţii în locuri ca Africa, Filipine, Coreea şi, recent, Ucraina şi Rusia. V-am vizitat la clasele Societăţii Primare şi chiar în spitalele de copii. Sper că voi ştiţi cât de mult sunteţi iubiţi de familiile voastre, de învăţătorii de la Societatea Primară şi, ceea ce este cel mai important, de Tatăl Ceresc şi de Isus Hristos.

Nu acceptaţi niciodată mai puţin decât privilegiile şi binecuvântările pe care Dumnezeu vi le oferă. Standardele pe care le respectaţi în ce priveşte îmbrăcămintea, limbajul şi comportamentul vostru sunt indicii exterioare ale angajării voastre interioare de a urma planul pe care Tatăl Ceresc îl are pentru voi.

Influenţa pe care o aveţi voi asupra mea este mai mare decât vă puteţi imagina. Vă mulţumesc pentru bucuria şi speranţa pe care le aduceţi în inima mea şi în inimile conducătoarelor de la Societatea Primară şi, mai ales, ale părinţilor voştri. Vă rog să vă aduceţi aminte să mulţumiţi acelora care vă iubesc şi vă învaţă. Eu ştiu şi vreau ca voi să ştiţi că fiecare dintre voi este un copil al lui Dumnezeu, că Tatăl Ceresc vă iubeşte şi că vă puteţi ruga Lui în orice moment, în orice loc. Încercaţi mereu să vă aduceţi aminte de Isus Hristos şi să-L urmaţi şi aceasta vă va aduce lumină şi pace în viaţă acum şi vă va da speranţă în eternităţi. Despre aceasta depun mărturie, în numele lui Isus Hristos, amin.