2005
Susţinerea oficianţilor Bisericii
Mai 2005


Susţinerea oficianţilor Bisericii

Stimaţi fraţi şi surori, preşedintele Hinckley m-a rugat să vă prezint acum Autorităţile Generale, Autorităţile Zonei-Cei Şaptezeci şi preşedinţiile generale ale organizaţiilor auxiliare ale Bisericii pentru a le susţine prin vot.

Se propune ca noi să susţinem pe Gordon Bitner Hinckley ca profet, văzător şi revelator şi preşedinte al Bisericii lui Isus Hristos a Sfinţilor din Zilele din Urmă, pe Thomas Spencer Monson ca primul consilier în Prima Preşedinţie şi pe James Esdras Faust ca al doilea consilier în Prima Preşedinţie.

Cei care sunt de acord s-o arate prin ridicarea mâinii.

Cei care se opun s-o arate prin ridicarea mâinii.

Se propune ca noi să susţinem pe Thomas Spencer Monson ca preşedinte al Cvorumului celor Doisprezece Apostoli, pe Boyd Kenneth Packer ca preşedinte în exerciţiu al Cvorumului celor Doisprezece Apostoli şi pe următorii ca membri ai acestui cvorum: Boyd K. Packer, L. Tom Perry, Russell M. Nelson, Dallin H. Oaks, M. Russell Ballard, Joseph B. Wirthlin, Richard G. Scott, Robert D. Hales, Jeffrey R. Holland, Henry B. Eyring, Dieter F. Uchtdorf şi David A. Bednar.

Cei care sunt de acord s-o arate prin ridicarea mâinii.

Se opune cineva?

Se propune ca noi să susţinem pe consilierii din Prima Preşedinţie şi pe Cei Doisprezece Apostoli ca profeţi, văzători şi revelatori.

Cei care sunt de acord s-o arate prin ridicarea mâinii.

Dacă se opune cineva, s-o arate prin acelaşi semn.

Se propune ca noi să eliberăm din oficiul de Autoritate a Zonei-Cei Şaptezeci, cu începere de la 1 mai 2005, pe următorii:

Jorge O. Abad, Carlos E. Agüero, Marcos A. Aidukaitis, Gustavo A. Barrios, René J. Cabrera, Edison M. Cabrito, Tad R. Callister, Carl B. Cook, Reynaldo L. Cuyong, Jorge L. del Castillo, Benjamin De Hoyos, Lindsay T. Dil, Fred C. Dimaya, Enrique R. Falabella, Roberto Garcia, Larry W. Gibbons, C. Scott Grow, John A. Harris, Merrill F. Higham, R. Randall Huff, Michael L. Jensen, Paul V. Johnson, Won Yong Ko, Wilfredo R. López, Ronald L. Loveland, Jeffrey J. Marchant, Hans H. Mattsson, E. Israel Pérez, Holger D. Rakow, Alfonso Ramos, Carlos C. Revillo Sr., Manfred H. Schütze, J. Mitchel Scott, José A. Teixeira da Silva, Lowell M. Snow, Guillermo Torres, Roland N. Walker

Toţi cei care doresc să-şi exprime, împreună cu noi, recunoştinţa pentru felul în care au slujit fraţii s-o arate prin ridicarea mâinii.

Se propune să eliberăm, cu un vot de mulţumire şi sincere aprecieri, din Preşedinţia Generală a Societăţii Primare pe surorile Coleen K. Menlove, Sydiney S. Reynolds şi Gayle M. Clegg.

Toţi cei care ni se pot alătura în votul de apreciere sunt rugaţi s-o arate prin ridicarea mâinii.

Se propune ca noi să susţinem pe elder Marlin K. Jensen ca istoric/cronicar al Bisericii.

Toţi cei care sunt de acord s-o arate prin ridicare mâinii.

Cei care se opun s-o arate prin acelaşi semn.

Se propune ca noi să susţinem pe Benjamin De Hoyos, David F. Evans, C. Scott Grow, Richard G. Hinckley, Paul V. Johnson, Paul E. Koelliker, Paul B. Pieper şi Ulisses Soares ca membri noi ai Primului Cvorum al celor Şaptezeci şi pe Won Yong Ko, Wolfgang H. Paul, Lowell M. Snow şi Paul K. Sybrowsky ca membri noi ai Celui de-al Doilea Cvorum al celor Şaptezeci.

Cei care sunt de acord s-o arate prin ridicarea mâinii.

Cei care se opun s-o arate prin acelaşi semn.

Se propune ca noi să susţinem ca Autorităţi ale Zonei-Cei Şaptezeci pe următorii:

Nelson L. Altamirano, Manuel Araiz

Sergio E. Avila, Marcelo P. Bolfarini, Shayne M. Bowen, David R. Brown, Fernando E. Calderon, Milton da Rocha Camargo, Daniel M. Cañoles, I. Poloski Cordón, Federico F. Costales Jr., John C. Dalton, Heber O. Diaz, Luis G. Duarte, Frerich Görts, Ronald J. Hammond, Miguel Hidalgo, Patrick Kearon, Donald J. Keyes, Christiaan H. Kleijweg, Larry R. Lawrence, Robert W. Lees, F. Rene Loli, Glendon Lyons, Juan A. Machuca, Raymundo Morales, Brent H. Nielson, Carlos S. Obata, Alejandro M. Robles, Gerardo L. Rubio, Gvido Senkans, Fabian L. Sinamban, Dirk Smibert, Hans T. Sorensen, Eivind Sterri, Miguel R. Valdez, Gary W. Walker, Richard C. Zambrano

Cei care sunt de acord s-o arate prin ridicarea mâinii.

Dacă se opune cineva, s-o arate prin acelaşi semn.

Se propune ca noi să susţinem pe Cheryl Clark Lant ca preşedintă generală a Societăţii Primare, cu Margaret Swensen Lifferth ca primă consilieră şi Vicki Fujii Matsumori ca a doua consilieră.

Cei care sunt de acord s-o arate prin ridicare mâinii.

Cei care se opun s-o arate prin acelaşi semn.

Se propune ca noi să susţinem celelalte Autorităţi Generale, Autorităţi de Zonă-Cei Şaptezeci şi preşedinţiile generale ale organizaţiilor auxiliare aşa cum sunt constituite în prezent.

Cei care sunt de acord s-o arate prin ridicarea mâinii.

Cei care se opun s-o arate prin acelaşi semn.

Se pare că toţi cei propuşi spre susţinere au fost votaţi în unanimitate.

Vă mulţumesc, stimaţi fraţi şi surori, pentru continua dumneavoastră credinţă şi pentru rugăciuni.

Acum, vom ruga Autorităţi Generale şi Preşedinţia Generală a Societăţii Primare nou chemate să-şi ocupe locurile pe podium.