O preoţie împărătească

Dragii mei fraţi, este întotdeauna un mare privilegiu şi o responsabilitate importantă să mă adresez preoţiei Bisericii. Probabil, aceasta este cea mai mare adunare a preoţiei din istoria lumii. Doresc să vă vorbesc dumneavoastră, tineri băieţi, despre cât de binecuvântaţi sunteţi să deţineţi Preoţia aaronică, preoţie cunoscută, de asemenea, ca „preoţia cea mai mică“. Însă expresia mai mică, nu-i diminuează importanţa în nici un fel. Nu este nimic mic la ea – în special când văd cât de mari sunteţi unii dintre dumneavoastră, tineri băieţi!

Sunt sigur că vă amintiţi cât de entuziasmaţi aţi fost când aţi împărţit împărtăşania prima dată. În timp ce dumneavoastră, deţinători ai Preoţiei aaronice, ajutaţi la pregătirea, binecuvântarea, administrarea şi împărţirea împărtăşaniei îi ajutaţi pe toţi membrii care iau din ea să se rededice Domnului şi să-şi reînnoiască credinţa în sacrificiul ispăşitor al Salvatorului. Membrilor care iau din împărtăşanie li se reaminteşte să ia asupra lor numele Fiului, să-şi amintească totdeauna de El, să ţină poruncile Sale şi să caute să aibă Spiritul Său cu ei. Sper ca dumneavoastră să preţuiţi preoţia pe care o deţineţi şi să vă onoraţi întotdeauna îndatoririle preoţiei.

Am citit de curând o relatare despre câţiva diaconi care deveniseră puţin neglijenţi în atitudinea lor faţă de împărţirea împărtăşaniei. Au început s-o considere o responsabilitate de zi cu zi, ceva ce nimeni altcineva nu vroia să o facă. Au întârziat deseori şi câteodată nu s-au îmbrăcat adecvat. Într-o duminică, supraveghetorul lor de la preoţie le-a spus: „Nu trebuie să vă îngrijoraţi astăzi în privinţa împărtăşaniei. Cineva s-a ocupat de ea“.

Ei au fost, bineînţeles, surprinşi să audă aceasta, însă ca de obicei, au întârziat la adunarea de împărtăşanie. S-au furişat în sală nepăsători în timpul imnului de deschidere şi s-au aşezat în congregaţie. În acel moment au remarcat cine stătea pe banca diaconilor – supraveghetorul lor şi înalţii preoţi ai episcopiei, printre care erau bărbaţi care au slujit ca episcopi şi ca preşedinţi de ţăruş. Ei toţi erau îmbrăcaţi în costume de culoare închisă, cu cămăşi albe şi cravate. Dar mai mult de atât, comportamentul lor a fost unul de pioşenie totală în timp ce duceau tăvile de împărtăşanie de la rând la rând. Ceva a fost mai profund şi mai semnificativ în ceea ce priveşte împărtăşania în acea zi. Acei diaconi care deveniseră atât de superficiali în datoriile lor au învăţat prin exemplu că împărţirea împărtăşaniei este o încredinţare sacră şi reprezintă unul dintre cele mai mari privilegii.¹ Ei au început să realizeze că preoţia este, aşa cum apostolul Petru a numit-o: „o preoţie împărătească“.²

În general, Preoţia aaronică, sub îndrumarea episcopatului, are responsabilitatea de a administra şi de a împărţi împărtăşania. În episcopia noastră, aici în Salt Lake City, noi avem un număr mare de membri mai în vârstă devotaţi, însă numai câţiva de vârsta Preoţiei aaronice. De-a lungul anilor i-am urmărit pe aceşti înalţi preoţi şi vârstnici, oameni de credinţă şi de mari realizări, cum au împărţit împărtăşania cinei Domnului cu umilinţă şi pioşenie. Pentru un timp, acest grup de deţinători ai preoţiei a inclus un judecător de grad înalt, un candidat la oficiul de guvernator al statului Utah şi alţi bărbaţi proeminenţi. Cu toate acestea ei au fost onoraţi şi în mod clar s-au simţit privilegiaţi să înfăptuiască această responsabilitate sacră a preoţiei.

Preoţia aaronică este un dar de mare putere spirituală pe care Domnul l-a conferit lui Aaron şi fiilor săi.³ Deţine „cheia slujirii îngerilor şi a Evangheliei pregătitoare“⁴ şi cuprinde, de asemenea, cheile „Evangheliei pocăinţei şi ale botezului prin scufundare pentru iertarea păcatelor“.⁵

Doresc să vorbesc puţin despre slujirea îngerilor. În timpurile străvechi şi în cele moderne, îngeri au apărut şi au dat instrucţiuni, au avertizat şi au îndrumat, lucruri care au fost în folosul celor pe care i-au vizitat. Noi nu conştientizăm măsura în care slujirea îngerilor ne influenţează viaţa. Preşedintele Joseph F. Smith a spus: „În acelaşi fel, taţilor şi mamelor noastre, fraţilor, surorilor şi prietenilor care au murit, fiind credincioşi şi demni de a se bucura de aceste drepturi şi privilegii, poate să le fie dată misiunea de a-şi vizita, din nou, rudele şi prietenii de pe pământ aducând din prezenţa divină mesaje de dragoste, de avertizare, de mustrare şi de instruire celor pe care au învăţat să-i iubească în trup“.⁶ Mulţi dintre noi simţim că am avut această experienţă. Slujirea lor a fost şi este o parte importantă a Evangheliei. Îngerii i-au slujit lui Joseph Smith în timp ce el a restabilit Evanghelia în plenitudinea sa.

Alma cel Tânăr a avut o experienţă personală cu îngeri slujitori. Ca tânăr băiat, el se număra printre necredincioşi şi „a condus pe mulţi să facă nedreptăţi la fel ca şi el“. Într-o zi, „în timp ce era pe cale să distrugă Biserica lui Dumnezeu“ alături de fiii lui Mosia, „un înger al Domnului a apărut în faţa lor; şi el s-a pogorât ca şi cum ar fi fost într-un nor; şi a vorbit cu un glas de tunet care a făcut ca pământul pe care ei stăteau să se cutremure“. Îngerul a strigat: „Alma, ridică-te şi ieşi în faţă, căci de ce persecuţi tu Biserica lui Dumnezeu?“.

Alma a fost atât de copleşit de această experienţă încât a leşinat şi a trebuit să fie dus la tatăl său. Numai după ce tatăl său şi ceilalţi au postit şi s-au rugat timp de două zile, Alma a fost readus la o sănătate şi o tărie completă. Atunci, el s-a ridicat şi a declarat: „M-am pocăit de păcatele mele şi am fost mântuit de către Domnul; iată, eu sunt născut în Spirit“.⁷ Alma a ajuns să devină unul dintre cei mai mari misionari din Cartea lui Mormon. Cu toate acestea, în toţi anii săi de slujire misionară nu a vorbit niciodată de vizita îngerului. În schimb, el a ales să mărturisească faptul că adevărul i-a fost făcut cunoscut de către Spiritul Sfânt al lui Dumnezeu.

Să fii instruit de un înger este o mare binecuvântare. Totuşi, aşa cum Alma ne-a învăţat, convertirea lui finală şi de durată a avut loc numai după ce el a „postit şi [s-a] rugat multe zile“.⁸ Convertirea lui completă a venit de la Duhul Sfânt, care ne este disponibil tuturor dacă suntem demni.

Evenimentele miraculoase nu au fost întotdeauna o sursă de convertire. De exemplu, când Laman şi Lemuel nu i-au tratat corespunzător din punct de vedere fizic pe fraţii lor mai tineri, a apărut un înger şi i-a avertizat să se oprească. Îngerul i-a reasigurat, de asemenea, pe toţi fraţii că Laban va fi predat în mâinile lor. Nefi, pe de o parte, a crezut şi a obţinut plăcile de aramă de la Laban. Laman şi Lemuel, de cealaltă parte, nu au crezut şi nici nu şi-au schimbat comportamentul ca rezultat al vizitei îngerului. În timp ce Nefi le-a reamintit: „Cum de aţi uitat că aţi văzut un înger al Domnului?“.⁹

Dumneavoastră, tineri băieţi, vă clădiţi mărturiile. Acestea sunt întărite de către confirmarea spirituală venită prin Duhul Sfânt din experienţele vieţii de zi cu zi. În timp ce manifestări deosebite ar putea să vă întărească mărturia, mai mult ca sigur că nu se va întâmpla în acest fel.

În timp ce deţinerea preoţiei aduce mari binecuvântări, preoţia poartă, de asemenea, cu ea şi mari obligaţii.

1. Toţi deţinătorii preoţiei trebuie să-şi îndeplinească cu credinţă şi sârguinţă chemările lor, acţionând în numele Domnului în măsura în care le permit oficiul şi chemarea lor. Noi ne îndeplinim chemările cu credinţă şi sârguinţă urmând îndrumările preşedinţiei cvorumului nostru, pe cele ale episcopului şi pe cele ale sfătuitorului cvorumului nostru. Aceasta înseamnă pregătirea, administrarea şi împărţirea împărtăşaniei atunci când suntem rugaţi să facem aceasta. Înseamnă, de asemenea, să îndeplinim alte responsabilităţi ale Preoţiei aaronice, cum ar fi curăţirea caselor de întruniri ale Bisericii, aranjarea scaunelor pentru conferinţa de ţăruş şi pentru alte adunări ale Bisericii şi îndeplinirea altor responsabilităţi care ne sunt desemnate.

2. Deţinătorii Preoţiei aaronice sau a preoţiei pregătitoare sunt obligaţi să se califice pentru cea mai înaltă preoţie şi să primească instruire pentru responsabilităţile mai mari de slujire în Biserică.

3. Deţinerea Preoţiei aaronice poartă cu ea obligativitatea de a fi un exemplu bun, de a avea gânduri curate şi un comportament adecvat. Noi dobândim aceste însuşiri pe măsură ce ne îndeplinim responsabilităţile preoţiei.

4. Veţi fi asociaţi în cvorumul dumneavoastră şi la alte activităţi cu tineri băieţi care au aceleaşi standarde ca şi dumneavoastră. Vă puteţi întări unul pe celălalt.

5. Puteţi să studiaţi scripturile şi să învăţaţi principiile Evangheliei pentru a vă ajuta să vă pregătiţi pentru misiune.

6. Puteţi să învăţaţi să vă rugaţi şi să recunoaşteţi răspunsurile.

Doctrina şi legămintele descrie tipuri diferite de autoritate referitoare la Preoţia aaronică. În primul rând, rânduirea la preoţie conferă autoritatea de a face rânduieli şi de a avea puterea Preoţiei aaronice. Episcopatul este preşedinţia Preoţiei aaronice în episcopie.¹⁰ În al doilea rând, în cadrul acestei preoţii sunt diferite oficii, fiecare având responsabilităţi şi privilegii diferite. Ca diacon, dumneavoastră trebuie să vegheaţi asupra Bisericii, ca slujitori permanenţi în Biserică.¹¹ În calitate de învăţător, în plus faţă de vegherea asupra Bisericii, dumneavoastră trebuie să „[fiţi] cu ei şi [să-i] întăriţi“.¹² Ca preot, dumneavoastră trebuie să „[predicaţi, să propovăduiţi, să explicaţi, să îndemnaţi, să botezaţi şi să binecuvântaţi împărtăşania, şi să vizitaţi casa fiecărui membru]“.¹³ Episcopul dumneavoastră, care deţine oficiul de înalt preot, este, de asemenea, preşedintele cvorumului preoţilor şi conduce lucrarea cvorumului.

Pe măsură ce progresaţi de la unul dintre aceste oficii ale Preoţiei aaronice la următorul, veţi păstra autoritatea oficiului precedent. De exemplu, aceia dintre dumneavoastră care sunteţi preoţi, mai aveţi autoritatea să faceţi tot ceea ce aţi făcut ca diaconi şi ca învăţători. Într-adevăr, chiar şi atunci când veţi fi rânduit în cele din urmă la Preoţia lui Melhisedec, veţi păstra şi veţi acţiona în oficiile Preoţiei aaronice. Răposatul elder LeGrand Richards, care a fost membru al Cvorumului celor Doisprezece timp de mulţi ani, a înţeles bine acest principiu. El obişnuia să spună deseori: „Sunt doar un diacon adult“.

Aşa cum eu am remarcat, predarea este una dintre cele mai importante responsabilităţi ale Preoţiei aaronice. Ocazia dumneavoastră, tineri adolescenţi, de a preda vine deseori în timp ce slujiţi ca învăţători de acasă, în calitate de coleg al tatălui dumneavoastră sau al altor deţinători ai Preoţiei lui Melhisedec. Vegherea asupra nevoilor în mod temporal şi spiritual este o parte foarte semnificativă a vegherii asupra Bisericii.

Profetul Joseph Smith a acordat o mare prioritate programului de învăţători de-acasă. Fratele Ezra Oakley a fost învăţătorul de-acasă al profetului şi, ori de câte ori fratele Oakley îşi făcea vizita de învăţător de-acasă la familia Smith, „profetul îşi aduna familia şi îl aşeza pe fratele Oakley pe propriul său scaun, spunând familiei sale să-l asculte cu atenţie pe fratele Oakley“.¹⁴

Dumneavoastră, tineri băieţi ai Preoţiei aaronice, trebuie să aveţi Spiritul cu dumneavoastră atât în viaţa personală, cât şi ca învăţători de acasă, în timp ce pregătiţi sau împărţiţi împărtăşania sau în timpul altor activităţi ale preoţiei. Va trebui să evitaţi anumite pietre de poticnire. Una dintre cele mai mari dintre acestea este dependenţa.

Vă sfătuiesc pe toţi, fraţilor, să evitaţi orice fel de dependenţă. În acest moment Satana şi ucenicii săi îi înrobesc pe o parte dintre cei mai însemnaţi tineri ai noştri prin intermediul dependenţei de alcool, de tot felul de droguri, de pornografie, de tutun, de jocuri de noroc şi de alte tulburări de comportament. Unii oameni se nasc cu o slăbiciune pentru aceste substanţe astfel încât numai o singură încercare a acestora va conduce la o dependenţă ce nu poate fi controlată. Unele dependenţe distrug mintea şi conduc la o dorinţă atât de mare care înlocuieşte raţiunea şi judecata. Dependenţele acestea distrug nu numai vieţile celor care nu le rezistă, dar şi pe cele ale părinţilor, ale soţilor sau soţiilor şi ale copiilor acestora. Aşa cum profetul Ieremia s-a plâns: „Împăraţii pământului n-ar fi crezut, şi nici unul din locuitorii lumii n-ar fi crezut că potrivnicul, care-l împresura, are să intre pe porţi“.¹⁵

Domnul, în înţelepciunea Sa, ne-a avertizat că substanţele care nu sunt bune pentru noi trebuie să fie evitate complet. Am fost avertizaţi să nu bem prima înghiţitură, să nu tragem primul fum sau să nu încercăm primul drog. Curiozitatea şi presiunea din partea semenilor noştri sunt motive egoiste pentru a încerca substanţe care provoacă dependenţa. Trebuie să ne oprim şi să ne gândim la consecinţele complete, nu doar la noi şi la viitorul nostru ci şi la cei pe care-i iubim. Aceste consecinţe sunt fizice, dar ele riscă, de asemenea, pierderea Spiritului şi ne pot face să cădem pradă influenţei lui Satana.

Mărturisesc despre influenţa modelatoare, spirituală, mângâietoare, întăritoare şi stăpânitoare pe care preoţia a avut-o în viaţa mea. Am trăit toată viaţa mea sub influenţa sa spirituală – în casa bunicului meu, în casa tatălui meu şi apoi, în propria mea casă. Mă face plin de umilinţă folosirea puterii şi autorităţii nemărginite a preoţiei pentru a-i împuternici pe alţii, pentru a-i vindeca şi pentru a-i binecuvânta. Mă rog ca noi să trăim demni de a deţine autoritatea preoţiei pentru a acţiona în numele lui Dumnezeu. În numele lui Isus Hristos, amin.