Lumina voastră – un steag pentru toate naţiunile

Suntem onoraţi, în această seară, să-i avem printre noi pe preşedintele Gordon B. Hinckley, iubitul nostru profet şi pe preşedintele Thomas S. Monson, pe care îl apreciem şi îl iubim, de asemenea. Avem privilegiul să fim aici, alături de voi, tinere surori, şi de minunatele voastre conducătoare.

Sunteţi tinere fete cu un potenţial deosebit. Aveţi multe de făcut în viaţă. Veţi face multe în căminele voastre, în Biserică şi în comunitate. Pentru a face toate acestea, trebuie să vă întăriţi mărturia şi să aveţi credinţă în Hristos, să vă concentraţi atenţia asupra lui Hristos, nu asupra lumii. Dat fiind că sunteţi fiice neprihănite ale lui Dumnezeu, El vă iubeşte şi vă ajută.

Tema acestei conferinţe este atât de potrivită: „Ridicaţi-vă şi străluciţi pentru ca lumina voastră să fie un steag pentru naţiuni“.¹ Eu văd lumina ce străluceşte pe feţele voastre. Această lumină vine de la Domnul şi, pe măsură ce veţi radia această lumină, ea vă va binecuvânta pe dumneavoastră şi pe mulţi alţii.

Această lumină le-a arătat calea tinerei de 15 ani, Mary Elizabeth Rollins, şi surorii ei de 13 ani, Caroline, într-o zi mohorâtă şi foarte friguroasă, în Independence, Missouri. Era în anul 1833 şi o gloată furioasă străbătea dezlănţuită străzile localităţii Independence, incendiind proprietăţile şi provocând mari distrugeri. În calea lor s-a aflat şi casa fratelui William W Phelps, unde era păstrată tiparniţa. El tipărise revelaţii primite de profetul Joseph Smith. Gloata a distrus tiparniţa şi a aruncat resturile în stradă. Apoi, au adunat paginile tipărite în stivă, în curte, pentru a le putea arde mai târziu.

Mary Elizabeth şi Caroline se ascunseseră după gard, spectatoare înspăimântate ale acestor distrugeri. Deşi era teribil de speriată, Mary Elizabeth îşi aţintise ochii asupra acelor pagini preţioase. Ea şi sora ei au ieşit în grabă din ascunzătoarea lor, au adunat scripturile şi au fugit. Unii dintre cei din gloată le-au văzut şi le-au ordonat să se oprească. Dar bravele fete s-au refugiat într-un câmp de porumb, unde s-au aruncat la pământ, respirând cu greu. Au aşezat, cu grijă, paginile ce cuprindeau revelaţii, între şirurile de porumb înalt şi le-au acoperit întinzându-se pe ele. Gloata neobosită le-a căutat şi le-a tot căutat pe fete, apropiindu-se mult de ele în unele momente, dar nu le-a găsit. În cele din urmă a renunţat să mai caute şi a pornit mai departe pentru a provoca alte pagube oraşului.

Eu cred că lumina Domnului le-a îndrumat pe Mary Elizabeth şi Caroline, arătându-le ce să facă şi unde să caute adăpost. Dragi surori, acea lumină străluceşte pentru voi şi vă va îndruma aşa cum le-a îndrumat şi pe surorile Rollins. Vă va proteja chiar şi atunci când pericolul este foarte aproape. Aşa cum a promis Învăţătorul: „Şi Eu, de asemenea, voi fi lumina voastră… şi voi pregăti calea înaintea voastră, dacă voi veţi ţine poruncile Mele… veţi şti că Eu sunt Cel de care voi sunteţi conduşi“.²

Dragele mele tinere prietene, puteţi sta departe de rău, aşa cum au făcut surorile Rollins, dacă vă veţi dezvolta propria mărturie despre Salvator. Pe măsură ce veţi face acest lucru, tăria voastră spirituală va creşte. Preţuiţi spiritualitatea şi veţi afla cât este de dulce.

Doriţi să decideţi singure, dar trebuie să luaţi acele decizii din perspectivă eternă. Odată cu vârsta, prin experienţă şi credinţă, veţi avea înţelepciunea să luaţi hotărâri bune şi, de asemenea, drepte. Eu cred că voi, tinerii, ştiţi unde să căutaţi pentru a obţine răspunsurile corecte. Aşa cum spune Mormon: „Voi cunoaşteţi lumina prin care să judecaţi, care lumină este lumina lui Hristos“.³

Cu câţiva ani în urmă, am stat în locul în care Ioana d’Arc a fost arsă pe rug în anul 1431. Tânăra Ioana d’Arc, una dintre marile eroine din istorie, a devenit purtătorul steagului armatei franceze în Evul Mediu, cu mult înainte ca Evanghelia să fie restaurată. Ioana a avut Lumina lui Hristos şi, de asemenea, curajul de a-i urma îndemnurile şi de a face o schimbare. Ioana a fost fată de ţăran; nu ştia să citească sau să scrie, dar era inteligentă. Anii îndelungaţi de război cu englezii îi sărăciseră şi divizaseră ţara. La vârsta de 17 ani, simţind că viaţa ei avea un scop, şi-a părăsit căminul hotărâtă să ajute la eliberarea ţării ei oprimate. Evident, oamenii au luat în derâdere ideile ei şi au crezut că-şi pierduse minţile dar, în cele din urmă, ea i-a convins s-o lase să-şi ia un cal şi escortă şi să meargă să-l întâlnească pe rege.

Tânărul rege Carol al VII-lea al Franţei auzise de Ioana şi a hotărât s-o pună la încercare. El s-a strecurat în rândurile armatei şi l-a lăsat pe unul dintre oamenii lui de încredere să se urce pe tron. Când Ioana a intrat în cameră, nu i-a acordat prea multă atenţie omului de pe tron, ci s-a îndreptat direct spre Carol, a îngenuncheat şi l-a tratat ca pe regele ei. Acest lucru l-a impresionat atât de mult pe rege, încât i-a încredinţat comanda celor 12.000 de trupe ale sale. La început, soldaţii francezi nu au vrut să i se supună dar, când au văzut că toţi cei care o urmau erau victorioşi şi că toţi cei care nu o ascultau eşuau, au ajuns să o accepte drept conducător al lor.

Îmbrăcată în armură albă şi purtându-şi propriul steag, Ioana d’Arc a eliberat oraşul asediat Orleans în anul 1429 şi i-a înfrânt pe englezi în alte patru lupte. A fost rănită de două ori dar, de fiecare dată, şi-a revenit şi a continuat lupta. Ordinele ei păreau să fie cele ale unui geniu militar. Ea a intrat în oraşul Rheims şi a stat cu sabia şi drapelul în mână în timp ce Carol a fost încoronat rege. A luptat în bătălia pentru oraşul Paris până când a fost capturată, la Compiègne, de aliaţi ai englezilor care au vândut-o englezilor pentru 16.000 de franci. A fost încarcerată, judecată ca eretică şi, apoi, arsă pe rug în 1431.

Deşi tragic, acest sfârşit nu a diminuat măreţia Ioanei. Ea a fost destul de curajoasă pentru a-şi urma inspiraţia personală, la care toţi avem dreptul. Aşa cum Domnul i-a spus profetului Joseph Smith: „Sunt adevărata lumină care luminează pe orice om care vine pe lume“.⁴

Fetelor din secolul al XV-lea, Ioana d’Arc li se părea foarte diferită. Dragi surori, nu vă temeţi să fiţi diferite în secolul nostru! Uneori, trebuie să fim diferiţi pentru a păstra standardele Bisericii. De aceea, repet, nu vă temeţi să fiţi diferite, dar fiţi cât puteţi de bune! Multe fete sunt preocupate de comportamentul şi îmbrăcămintea prietenelor. Un astfel de comportament poate fi motivat de dorinţa de a fi acceptată de grupul respectiv. Ioana d’Arc nu s-a îngrijorat din cauza a ceea ce făceau prietenele ei, ci din cauza a ceea ce ştia că trebuia să facă ea.

În societatea noastră de astăzi, văd atât de mulţi oameni care îi învinuiesc pe alţii pentru eşecurile lor. Am observat că aceia care îşi asumă responsabilitatea pentru faptele lor au mai mult succes decât aceia care îi învinuiesc pe alţii pentru neajunsurile lor şi absenţa realizărilor.

Noi putem lăsa lumina din interiorul nostru să lumineze în multe feluri. Ar putea fi un simplu zâmbet. Am citit, recent, relatarea despre un bărbat din nord-vestul Statelor Unite, care trecea pe lângă o staţie de autobuz în drumul spre locul de muncă. El a remarcat o fetiţă printre copiii care aşteptau autobuzul şcolii. Chiar şi atunci când ploua, ea zâmbea şi îşi flutura mâna în semn de salut când trecea el. El a spus: „Fetiţa era înaltă, subţire şi avea în jur de 13 ani. Purta proteză dentară pe care o puteam observa licărind în lumina farurilor maşinii mele“. Efortul ei de a fi prietenoasă făcea ca ziua lui să înceapă bine şi era ceva ce el aştepta cu nerăbdare.

Numele acestui bărbat era Hankins şi el avea o fiică, Cheryl, care avea aproape aceeaşi vârstă cu fata din staţia de autobuz. Într-o zi, Cheryl a cerut permisiunea părinţilor ei să participe la o activitate a unei biserici locale. O fetiţă din vecini, Vicki, o invitase să participe. Activitatea era organizată de Asociaţia de perfecţionare reciprocă, precursoare a programului Tinerelor Fete! Lui Cheryl i-a plăcut activitatea şi, după o vreme, le-a spus că Vicki era mormonă. Nu a trecut mult timp şi Cheryl a venit acasă de la şcoală şi a spus că Vicki trimitea la ei doi tineri băieţi – misionari – pentru a vorbi familiei despre Biserica ei.

Elderii au venit, le-au propovăduit despre Cartea lui Mormon şi Joseph Smith şi şi-au depus mărturiile despre restaurarea Evangheliei. Ei au început să citească, în familie, aceste scripturi noi şi au fost, în scurt timp, captivaţi de ele. În cele din urmă domnul Hankins a cunoscut-o pe Vicki. Ea era fetiţa zâmbitoare pe care o văzuse de multe ori în staţia de autobuz. Ea a fost prezentă când el şi alţi doi membri ai familiei lui au fost botezaţi.

Privind în urmă, la acţiunile lui Vicki şi ale altor tineri, fratele şi sora Hankins au fost convinşi că „cel mai mare potenţial în ceea ce priveşte munca misionară îl au tinerii Bisericii“. Fratele şi sora Hankins au slujit ei înşişi ca misionari. Ei s-au bizuit pe persoanele recomandate de tineri şi exemplul lor bun. Vicki – fetiţa din staţia de autobuz care zâmbea în fiecare zi, chiar şi atunci când ploua – le-a schimbat viaţa pentru totdeauna.⁵

Fiecare dintre voi poate fi prietena cuiva, chiar dacă nu este vorba decât de un zâmbet. Ca şi Vicki, puteţi lăsa strălucirea din inima voastră să se arate pe faţa voastră. Apostolul Ioan a scris despre „o femeie înveşmântată în soare, şi luna sub picioarele ei“.⁶ La fel şi voi, tinere fete, puteţi fi purtătoare ale luminii. În pilda Salvatorului despre cele zece fecioare,⁷ fiecare tânără fată avea o lampă. Evident, această pildă are atât aplicaţie temporală, cât şi spirituală. Uleiul poate fi cumpărat la piaţă. Dar un alt fel de ulei, uleiul spiritual, care nu este de vânzare, poate fi acumulat numai prin faptele noastre bune, de zi cu zi.

Pilda ne spune ce s-a întâmplat în timp ce toate cele zece tinere fete Îl aşteptau pe mire. Mirele a venit la ceas târziu, când era cel mai puţin aşteptat. Era miezul nopţii şi cele cinci nechibzuite rămăseseră fără ulei. Vă întrebaţi, poate, de ce cele cinci fecioare înţelepte nu au putut să împartă uleiul cu celelalte cinci. Nu a fost un gest egoist din partea lor. Pregătirea spirituală nu poate fi împărţită într-o clipă, pentru că fiecare dintre noi îşi umple lampa picătură cu picătură în viaţa de zi cu zi.

Preşedintele Spencer W. Kimball a definit acele picături de ulei în urmă cu câţiva ani, când a spus:

„Sunt uleiuri care fac ca Evanghelia să ardă cu strălucire. Un fel de ulei este uleiul rugăciunii în familie. El ne luminează şi ne face strălucitori şi fericiţi, dar este greu de obţinut la miezul nopţii. O picătură sau două nu vor face ca lampa să ardă mult timp. …

Un alt fel de ulei este uleiul postului. Este târziu să începem să ne disciplinăm viaţa în ultimul miez de noapte pentru a ne pregăti pentru ziua cea mare a Domnului. …

Un alt ulei care nu se găseşte la miezul nopţii este indispensabilul ulei al slujirii din căminul propriu. Acest ulei rar al slujirii este strâns prin vizitele făcute celor bolnavi, prin oferirea unei mâini de ajutor…

Există şi un alt ulei de care avem nevoie toţi, bogaţi sau săraci, bolnavi sau sănătoşi. Lumina sa este strălucitoare şi sporeşte prin folosire. Cu cât este folosit mai mult, cu atât este în cantitate mai mare. Este uşor de cumpărat ziua, dar nu se găseşte noaptea. Acesta este uleiul zeciuielii.

Există un… ulei care este atât de preţios încât, fără a-l adăuga la celelalte uleiuri, nici un fitil nu va arde. Fără el, lumina tuturor celorlalte se va diminua şi va dispărea. Acesta este uleiul castităţii“.⁸

Dragele mele tinere prietene, multe dintre voi v-aţi pus ulei în lămpi anul trecut când aţi răspuns apelului preşedintelui Hinckley de a citi Cartea lui Mormon. Puteţi continua să faceţi acest lucru ori de câte ori citiţi scripturile, luaţi din împărtăşanie şi vă spuneţi rugăciunile zilnice. Şi, pe măsură ce fiecare dintre voi puneţi ulei în lampa voastră lumina voastră va deveni „un steag pentru naţiuni“.

Sfatul dat de Domnul, „ridicaţi-vă şi străluciţi pentru ca lumina voastră să fie un steag pentru naţiuni“ ar trebuie să ne stimuleze pe toţi. Dragi surori, vă aşteaptă mari oportunităţi. Tehnologia va continua să se dezvolte. Căile de exprimare a talentelor voastre ar putea depăşi cele mai mari speranţe şi aşteptări ale voastre. Fiecare dintre voi se va confrunta cu provocări, dar puteţi găsi fericirea în înfăptuirea tuturor lucrurilor care ştiţi că sunt drepte. Veţi avea nevoie de credinţă şi fermitate pentru a vă găsi locul în lume dar, cu perseverenţă şi cu ajutorul Domnului, o veţi putea face.

Ca fiice ale Tatălui nostru Ceresc, fiecare dintre voi poate deveni părtaşă firii dumnezeieşti.⁹ Este inerent fiinţei voastre. Depun mărturie că fiecare dintre voi, tinere fete, are daruri speciale de la Tatăl nostru Ceresc. Unele dintre aceste daruri sunt unice pentru calitatea de femeie. Pe măsură ce veţi cultiva aceste daruri, veţi creşte în ceea ce priveşte tăria, scopul şi caracterul nobil.

Aceasta este lucrarea lui Dumnezeu. Noi suntem toţi slujitorii Săi. El veghează asupra noastră. El vrea ca noi să reuşim. Noi, toţi, avem de îndeplinim o parte din lucrarea sfântă, chiar dacă aceasta pare mică şi neînsemnată.

Sper şi mă rog ca cele mai alese binecuvântări ale Domnului să vă însoţească pe voi, tinere surori minunate, pentru a vă susţine şi a veghea asupra voastră. Vă binecuvântez pentru a putea fi întărite şi a creşte spiritual şi pentru ca fericirea şi împlinirea să vă însoţească şi mă rog pentru aceasta, în numele Domnului Isus Hristos, amin.