2017
Selecţiuni din cea de-a 187-a Conferinţă Generală Bianuală
May 2017


Selecțiuni din cea de-a 187-a Conferință Generală Bianuală

La fiecare șase luni, ne adunăm pentru a asculta cuvântul lui Dumnezeu prin intermediul profeților în viață și al conducătorilor inspirați ai Bisericii. Milioane de oameni din întreaga lume se adună în cămine sau capele, având fusuri orare diferite, vorbind limbi diferite și folosind o varietate de ecrane de mărimi diferite.

Dar conferința generală este mai mult decât un eveniment. Este o experiență care poate dura oricât de mult ne dorim. Conferința este ceva ce studiem, din care învățăm și potrivit căruia trăim.

Pentru a vă ajuta să vă bucurați de experiența conferinței, noi încercăm, la fiecare șase luni, să surprindem spiritul evenimentului în ediția dedicată conferinței generale. Fie că preferați să studiați conferința în format tipărit, online sau de pe mobil, sperăm că este un izvor de înțelepciune la care vă veți întoarce deseori.

Mulțumim, Ție, Dumnezeul nostru

Pagina 86: Pentru a ne întări mărturiile despre Salvator și despre Evanghelia Sa, președintele Thomas S. Monson ne-a implorat să „[studiem] în fiecare zi, [rugându-ne], din Cartea lui Mormon și să [cugetăm] la ea”.

Pagina 66: El i-a chemat, de asemenea, pe bărbați să își examineze viețile și să „[urmeze] exemplul Salvatorului fiind buni, iubitori și caritabili”.

Au fost anunțate temple noi

Pagina 86: Președintele Monson a anunțat cinci noi temple care vor fi construite în Brasília, Brazilia; zona metropolitană Manila, Filipine; Nairobi, Kenya; Pocatello, Idaho, SUA și Saratoga Springs, Utah, SUA. (Vezi pagina 141 pentru mai multe informații.)

Noi conducători susținuți

Pagina 43: Sâmbătă, 1 aprilie, Prima Președinție a anunțat eliberarea Președinției generale a Societății de Alinare, formată din Linda K. Burton, Carole M. Stephens și Linda S. Reeves.

Pagina 135: Aflați mai multe despre chemarea a zece noi conducători generali ai Bisericii, inclusiv noua Președinție generală a Societății de Alinare.

Proclamații la care s-a făcut referire din nou

Coperți interioare: Mai mulți vorbitori au făcut referire la „Hristos cel Viu” și la „Familia: o proclamație oficială către lume” (vezi paginile 26, 36, 39, 62 și 100). Puteți găsi aceste documente importante pe coperțile interioare ale acestui număr.