2017
Glasul de avertizare
May 2017


Glasul de avertizare

Deși profeții sunt cei care au în mod deosebit îndatorirea de a-i avertiza pe alții, aceasta este o îndatorire pe care, de asemenea, mulți alți oameni o au.

Profetul Ezechiel s-a născut cu aproximativ douăzeci de ani înainte ca Lehi și familia lui să părăsească Ierusalimul. În anul 597 î.H., la vârsta de 25 de ani, Ezechiel a fost unul dintre numeroșii robi luați în Babilon de Nebucadnețar și, din câte știm, el și-a petrecut restul vieții acolo.1 El era din seminția preoției aaronice și, când a împlinit 30 de ani, a devenit profet.2

Împuternicindu-l pe Ezechiel, Iehova a folosit metafora străjerului.

„Dacă [străjerul] va vedea venind sabia asupra țării, va suna din trâmbiță, și va da de știre poporului;

și dacă cel ce va auzi sunetul trâmbiței nu se va feri, și va veni sabia și-l va prinde, sângele lui să cadă asupra capului lui.”3

Pe de altă parte, „dacă însă străjerul va vedea venind sabia, și nu va suna din trâmbiță, și dacă poporul nu va fi înștiințat, și va veni sabia și va răpi viața vreunui om… voi cere sângele lui din mâna străjerului”4.

Apoi, vorbind direct către Ezechiel, Iehova a declarat: „Acum, fiul omului, te-am pus străjer peste casa lui Israel. Tu trebuie să asculți cuvântul care iese din gura Mea și să-i înștiințezi din partea Mea”5. Avertizarea era făcută pentru ca oamenii să abandoneze păcatul.

„Când zic celui rău: «Răule, vei muri negreșit!» și tu nu-i spui, ca să-l întorci de la calea lui cea rea, răul acela va muri în nelegiuirea lui, dar sângele lui îl voi cere din mâna ta.

Dar dacă vei înștiința pe cel rău, ca să se întoarcă de la calea lui, și el nu se va întoarce, va muri în nelegiuirea lui, dar tu îți vei mântui sufletul …

Dimpotrivă când zic celui rău: «Vei muri!» – dacă se întoarce de la păcatul lui și face ce este bine și plăcut …

Toate păcatele pe care le-a săvârșit se vor uita; a făcut ce este bine și plăcut, și va trăi negreșit!”6

Este interesant că această avertizare se aplică, de asemenea, celor neprihăniți. „Când zic celui neprihănit că va trăi negreșit – dacă se încrede în neprihănirea lui și săvârșește nelegiuirea, atunci toată neprihănirea lui se va uita, și el va muri din pricina nelegiuirii pe care a săvârșit-o.”7

Rugându-Se pentru copiii Săi, Dumnezeu îi zice lui Ezechiel: „Spune-le: «Pe viața Mea, zice Domnul Dumnezeu, că nu doresc moartea păcătosului, ci să se întoarcă de la calea lui și să trăiască. Întoarceți-vă, întoarceți-vă de la calea voastră cea rea! Pentru ce vreți să muriți voi, casa lui Israel?»”8.

Tatăl nostru Ceresc și Salvatorul nostru nu doresc să ne condamne, ci doresc să fim fericiți și ne cer să ne pocăim știind bine că „ticăloșia niciodată nu a fost [și niciodată nu va fi] fericire”9. Astfel, Ezechiel și fiecare profet, înainte de el și de atunci încoace, în timp ce exprimau cuvântul lui Dumnezeu cu toată inima, i-au avertizat pe toți să se îndepărteze de Satana, dușmanul sufletelor lor, și „să aleagă libertatea și viața veșnică, prin intermediul marelui Mijlocitor al tuturor oamenilor”10.

Deși profeții sunt cei care au în mod deosebit îndatorirea de a-i avertiza pe alții, aceasta este o îndatorire pe care, de asemenea, mulți alți oameni o au. De fapt, „se cuvine ca fiecare om care a fost prevenit (avertizat) să-l avertizeze pe aproapele său”11. Noi, care am primit o cunoaștere a marelui plan al fericirii – și a poruncilor de implementare corespunzătoare – trebuie să simțim dorința de a împărtăși acea cunoaștere pentru că ea contează decisiv aici și în eternitate. Și dacă întrebăm: «Cine este aproapele meu pe care trebuie să-l avertizez?», cu siguranță răspunsul va fi găsit într-o pildă care începe astfel: „Un om se cobora din Ierusalim la Ierihon și a căzut între niște tâlhari” 12 și așa mai departe.

Gândindu-ne la pilda bunului samaritean în acest context, ne amintim că întrebarea: „Cine este aproapele meu?” este strâns legată de cele două mari porunci: „Să iubești pe Domnul, Dumnezeul tău, cu toată inima ta, cu tot sufletul tău, cu toată puterea ta și cu tot cugetul tău; și pe aproapele tău ca pe tine însuți”13. Motivația pentru ridicarea glasului de avertizare este dragostea – dragostea față de Dumnezeu și dragostea față de aproapele nostru. A avertiza înseamnă a avea grijă. Domnul ne instruiește că avertizarea trebuie făcută „cu blândețe și bunătate”14 și „prin convingere, prin răbdare îndelungată, prin bunătate… și prin dragoste sinceră”15. Ea poate fi făcută de urgență, la fel cum avertizăm un copil să nu pună mâna în foc. Ea trebuie să fie clară și uneori fermă. Uneori, avertizarea poate lua forma unei mustrări „când [suntem] inspirați de Duhul Sfânt”16, dar totdeauna ea este bazată pe dragoste. Depuneți mărturie, de exemplu, cu privire la dragostea care îi motivează pe misionarii noștri să slujească și să facă sacrificii.

Cu siguranță, dragostea îi va constrânge pe părinți să-și avertizeze cei mai apropiați „semeni” care sunt propriii lor copii. Aceasta înseamnă să-i învețe și să le depună mărturie cu privire la adevărurile Evangheliei. Înseamnă să-i învețe pe copii doctrina lui Hristos: credință, pocăință, botez și darul Duhului Sfânt.17 Domnul amintește părinților: „Dar, v-am poruncit să vă creșteți copiii în lumină și adevăr”18.

Un element important al îndatoririi părintești de a avertiza este acela de a descrie nu doar consecințele neplăcute ale păcatului, ci și bucuria care rezultă când umblăm în supunere față de porunci. Amintiți-vă cuvintele lui Enos cu privire la ceea ce l-a condus să-L caute pe Dumnezeu, să primească iertarea păcatelor și să se convertească:

„Iată, m-am dus să vânez animale sălbatice în păduri; și cuvintele pe care le-am auzit deseori spuse de tatăl meu despre viața veșnică și despre bucuria sfinților au coborât adânc în inima mea.

Și sufletul meu flămânzea; și am îngenuncheat înaintea Făcătorului meu și am strigat către El în rugăciune fierbinte și implorare”19.

Datorită dragostei și grijii Sale perfecte pentru alții și pentru fericirea lor, Isus nu a ezitat să avertizeze. La începutul slujirii Sale, Isus a început să predice și să spună: „Pocăiți-vă, căci împărăția cerurilor este aproape”20. Deoarece știa că nu orice drum duce spre ceruri, El a poruncit:

„Intrați pe poarta cea strâmtă. Căci largă este poarta, lată este calea care duce la pierzare și mulți sunt cei ce intră pe ea.

Dar strâmtă este poarta, îngustă este calea care duce la viață și puțini sunt cei care o află”21.

El Și-a dedicat timpul păcătoșilor, spunând: „N-am venit să chem la pocăință pe cei neprihăniți, ci pe cei păcătoși”22.

Cu privire la cărturari, farisei și saduchei, Isus a fost ferm în condamnarea ipocriziei lor. Avertizările și poruncile Sale au fost directe: „Vai de voi, cărturari și farisei fățarnici! Pentru că voi dați zeciuială din izmă, din mărar și din chimen, și lăsați nefăcute cele mai însemnate lucruri din lege: dreptatea, mila și credincioșia; pe acestea trebuia să le faceți, și pe acelea să nu le lăsați nefăcute”23. Cu siguranță, nimeni nu avea să-L acuze pe Salvator de faptul că nu-i iubea pe cărturari și farisei – până la urmă, El a suferit și a murit pentru a-i salva și pe ei. Dar pentru că îi iubea, El nu putea să-i lase să păcătuiască fără să-i corecteze în mod clar. Un observator a menționat: „Isus a spus ucenicilor Săi să facă ce a făcut El: să-i întâmpine cu bucurie pe toți, dar, de asemenea, să-i învețe despre păcat, deoarece dragostea cere ca oamenii să fie avertizați despre ceea ce le poate face rău”24.

Uneori, cei care avertizează sunt respinși pentru că judecă. Paradoxal, totuși, cei care pretind că adevărul este relativ și că standardele morale sunt o problemă de preferință personală sunt deseori aceiași care-i critică cel mai dur pe oamenii care nu acceptă normele actuale de „gândire corectă”. Un scriitor s-a referit la aceasta ca fiind „cultura rușinii”, în care oamenii își bazează deciziile pe teamă de rușine (teamă că ești prins făcând ceva ce nu ai voie să faci sau teamă de a fi judecat de ceilalți).

„Într-o cultură a vinovăției, în care oamenii își bazează deciziile pe o teamă de vinovăție, știți că sunteți buni sau răi prin ceea ce simte conștiința voastră. Într-o cultură a rușinii sunteți buni sau răi prin ceea ce spune comunitatea voastră despre voi, fie că vă respectă, fie că vă exclude… [În cultura rușinii,] viața morală nu este bazată pe principiile despre ce este bine și ce este rău; ea este bazată pe opiniile despre cine și ce trebuie inclus și cine sau ce trebuie exclus …

Într-un sistem moral bazat pe includere și excludere, fiecare este în mod continuu nesigur. Nu există standarde permanente, doar schimbarea judecăților făcute de oameni în general. Este o cultură caracterizată de suprasensibilitate, reacție exagerată și panică morală frecventă cu privire la ce trebuie considerat că este bine sau rău, în timp ce fiecare se simte obligat să fie de acord cu opiniile populare … 

Cultura vinovăției poate fi dezagreabilă, dar cel puțin puteți urî păcatul și să-l iubiți încă pe păcătos. Cultura modernă a rușinii, după cum se presupune, prețuiește includerea și toleranța, dar poate fi neobișnuit de severă pentru cei care nu sunt de acord cu ea și pentru cei care sunt diferiți de majoritatea oamenilor”25.

În contrast cu aceasta, „stânca Mântuitorului nostru”26 este o temelie stabilă și permanentă de dreptate și virtute. Este mult mai bine să avem legea neschimbată a lui Dumnezeu prin care putem alege și controla destinul nostru și nu să fim dependenți de regulile schimbătoare ale mulțimilor care își exercită influența colectivă prin rețelele de socializare. Este mult mai bine să cunoaștem adevărul decât să „[plutim] încoace și încolo, purtați de orice vânt de învățătură”27. Este mult mai bine să ne pocăim și să ne străduim să trăim conform standardelor Evangheliei și nu să pretindem că nu există nimic drept sau greșit și să rămânem într-o situație neplăcută, în păcat și cu regrete.

Domnul a declarat: „Și glasul de avertizare se va îndrepta către toți oamenii, prin gura ucenicilor Mei, pe care i-am ales în aceste zile din urmă”28. Ca străjeri și ucenici, noi nu putem fi neutri cu privire la această „cale nespus mai bună”29. La fel ca Ezechiel, noi nu putem să vedem sabia venind asupra țării și „[să nu sunăm] din trâmbiță”30. Aceasta nu înseamnă că trebuie să batem la ușa vecinului nostru sau să stăm în piața publică și să strigăm, „Pocăiți-vă!” Cu adevărat, când vă gândiți la aceasta, avem în Evanghelia restaurată ceea ce oamenii doresc, în realitate, în mod profund. Astfel, glasul de avertizare este în general nu doar politicos, ci, conform exprimării psalmistului, este un „[strigăt] de bucurie”31.

În editorialul publicației Deseret News, Hal Boyd a scris despre un exemplu al modului în care faptul de a păstra tăcerea cu privire la un anumit subiect constituie un deserviciu pentru ceilalți. El a observat că, în timp ce ideea căsătoriei este încă o problemă de „dezbatere intelectuală” printre elite în societatea americană, căsătoria însăși nu este pentru ei un subiect de dezbatere despre ceea ce fac ei. „Elitele se căsătoresc și rămân căsătorite și se asigură ca și copiii lor să se bucure de beneficiile unei căsnicii stabile… Totuși, problema este că [ele] tind să nu predice ceea ce pun în aplicare.” Ele nu vor să „impună” celor care ar putea într-adevăr să aibă nevoie de conducerea lor morală, dar „poate este timpul ca cei care au familii educate și puternice să nu se mai pretindă neutri și să înceapă să predice ceea ce practică ei cu privire la căsătorie și rolul de părinți… [și] să-i ajute pe semenii lor americani să urmeze și ei aceste lucruri”32.

Avem încredere că în special voi, cei din generația care se ridică, tineri și tineri adulți pe care Dumnezeu trebuie să se bazeze pentru succesul lucrării Sale în anii viitori, veți susține învățăturile Evangheliei și standardele Bisericii atât în public, cât și în particular. Nu-i abandonați pe cei care ar primi adevărul, ca să nu se poticnească și să nu rămână în ignoranță. Nu cedați noțiunilor false de toleranță sau fricii – frica de neplăcere, dezaprobare sau chiar suferință. Amintiți-vă promisiunea Salvatorului:

„Ferice va fi de voi când, din pricina Mea, oamenii vă vor ocărî, vă vor prigoni și vor spune tot felul de lucruri rele și neadevărate împotriva voastră!

Bucurați-vă și veseliți-vă, pentru că răsplata voastră este mare în ceruri; căci tot așa au prigonit pe [profeții] care au fost înainte de voi”33.

În final, toți suntem răspunzători în fața lui Dumnezeu pentru alegerile noastre și viețile pe care le trăim. „Tatăl Meu M-a trimis pe Mine pentru ca Eu să pot fi ridicat pe cruce; iar după ce Eu am fost înălțat pe cruce pentru ca să pot să-i aduc pe toți oamenii la Mine, pentru ca tot așa cum Eu am fost înălțat de către oameni, tot astfel oamenii vor fi înălțați de către Tatăl, pentru ca să stea înaintea Mea ca să fie judecați pentru faptele lor, fie că ele sunt bune sau rele”34.

Recunoscând supremația Domnului, doresc să închei folosind cuvintele lui Alma:

„Și acum, frații mei, îmi doresc din adâncul inimii, da, cu mare îngrijorare, chiar până la durere, ca voi să … vă lepădați de păcatele voastre și să nu amânați ziua pocăinței voastre;

Ci să vă umiliți înaintea Domnului și să strigați numele Lui sfânt și să vegheați și să vă rugați fără răgaz pentru ca să nu fiți ademeniți mai presus decât ceea ce voi puteți duce și astfel să fiți conduși de către Spiritul Sfânt…

Având credință în Domnul; având speranța că veți primi viață veșnică; având întotdeauna dragostea de Dumnezeu în inimile voastre pentru ca să fiți înălțați în ziua din urmă și să intrați în odihna Lui”35.

Sper ca fiecare dintre noi să putem spune ca David: „Nu țin în inima mea îndurarea Ta, ci vestesc adevărul Tău și mântuirea Ta, Și nu ascund bunătatea și credincioșia Ta în adunarea cea mare. Tu, Doamne, nu-mi vei opri îndurările Tale”36. În numele lui Isus Hristos, amin.