„Focul care perfecționează al suferinței”, Liahona, mart./apr. 2022.
Focul care perfecționează al suferinței
Mă rog ca fiecare dintre noi să se apropie mai mult de Tatăl nostru Ceresc și de Salvator prin adversitatea de care avem parte.
Fotografii de la Getty Images
Adversitatea din viață nu ar trebui să ne surprindă. Fie că provine din păcatele și greșelile noastre, fie din altceva, adversitatea este o realitate a vieții muritoare. Unii oameni cred că ar trebui să fie scutiți de orice adversitate dacă țin poruncile lui Dumnezeu, dar, „în cuptorul urgiei” (Isaia 48:10; 1 Nefi 20:10), suntem noi aleși. Nici Salvatorul nu a fost scutit:
„Măcar că era Fiu, a învățat să asculte prin lucrurile pe care le-a suferit.
Și după ce a fost făcut desăvârșit, S-a făcut pentru toți cei ce-L ascultă, urzitorul unei mântuiri veșnice” (Evrei 5:8-9).
Pentru aceia dintre noi care suntem răspunzători, greutățile sunt, deseori, un element esențial al faptului de a fi, în cele din urmă, „[făcuți desăvârșiți]”. Este ceea ce face ca viața să fie mai mult decât un simplu test cu alegeri multiple. Dumnezeu nu este interesat de ce facem sau ce nu facem, ci de cine devenim. 1 Dacă suntem dornici, El ne va învăța să acționăm așa cum acționează El, în loc să acționeze, pur și simplu, alte forțe asupra noastră (vedeți 2 Nefi 2:14-16). Trebuie să învățăm să fim neprihăniți în toate circumstanțele sau, așa cum a spus președintele Brigham Young (1801-1877), chiar și „în întuneric” 2 .
Eu cred că încercarea de a birui și de a progresa în urma adversităților ne-a atras atunci când Dumnezeu a prezentat planul mântuirii întocmit de El în lumea premuritoare. Trebuie să abordăm acea încercare acum știind că Tatăl nostru Ceresc ne va susține. Dar este esențial să ne întoarcem către El. Fără Dumnezeu, experiențele întunecate ale suferinței și adversității tind să ducă la descurajare, disperare și chiar amărăciune.
Cu ajutor divin, în cele din urmă, consolarea înlocuiește durerea, pacea înlocuiește agitația și speranța înlocuiește tristețea. Dumnezeu va transforma încercarea în binecuvântare și, în cuvintele lui Isaia, „[va da] o cunună împărătească în loc de cenușă” (Isaia 61:3). Promisiunea Sa nu este de a ne cruța de conflict, ci de a ne proteja și consola în suferințele noastre și de a le consacra spre câștigul nostru (vedeți 2 Nefi 2:2; 4:19-26; Iacov 3:1).
Deși Tatăl nostru Ceresc nu ne va forța să primim ajutorul și binecuvântările Sale, El va acționa prin mila și harul Preaiubitului Său Fiu și prin puterea Spiritului Sfânt pentru a ne susține când Îl căutăm. Găsim multe exemple ale acelui sprijin în jurul nostru și în consemnările scripturale.
Exemple din Vechiul Testament
În Vechiul Testament, îl vedem pe Avraam, supus, așteptând cu răbdare, de-a lungul multor ani, ca făgăduințele pe care Dumnezeu i le-a făcut – ținuturi ale moștenirii și urmași neprihăniți – să fie îndeplinite. Prin foamete, amenințări la viața sa, tristețe și punere la încercare, Avraam a avut, în mod continuu, încredere în Dumnezeu și I-a slujit și a fost, la rândul său, susținut de El. Acum, noi îl cinstim pe Avraam în calitate de „[tată al] credincioșilor” 3 .
Nepotul lui Avraam, Iacov, a fugit de acasă singur și, aparent, cu puțin mai mult decât doar cu hainele sale, pentru a scăpa de amenințările cu moartea ale fratelui său, Esau. Următorii 20 de ani, Iacov i-a slujit unchiului său, Laban. Deși Laban i-a oferit lui Iacov adăpost sigur și, în cele din urmă, două dintre fiicele sale în căsătorie, el s-a comportat duplicitar cu Iacov, schimbându-i plata și înțelegerile de mai multe ori, de fiecare dată când părea că Iacov avea succes (vedeți Genesa 31:41).
Când, în cele din urmă, Iacov a plecat, el i-a obiectat socrului său: „Dacă n-aș fi avut cu mine pe Dumnezeul tatălui meu… mi-ai fi dat acum drumul cu mâinile goale” (Genesa 31:42). În schimb, Dumnezeu fiind cu el, Iacov s-a întors acasă, transformat dintr-un refugiat lefter în soțul și tatăl unei familii mari. El avea un număr mare de slujitori și era binecuvântat din abundență cu bogăția acelor vremuri – turme, cirezi și cămile (vedeți Genesa 32).
Iosif, fiul lui Iacov, este exemplul clasic de persoană care a triumfat, în mod constant, în adversitate având încredere în Dumnezeu atunci când alții poate s-ar fi simțit abandonați de El. Mai întâi, el a fost vândut în robie de propriii lui frați. Apoi, când a avansat în poziție și a obținut mai mult respect în casa stăpânului său egiptean, Potifar, Iosif a fost acuzat, pe nedrept, de soția lui Potifar și a fost întemnițat în pofida faptului că fugise literalmente de păcat. Cu toate acestea, Iosif a continuat să se încreadă în Dumnezeu. Chiar și în închisoare, el a prosperat, dar, apoi, a fost uitat, în pofida promisiunilor lor, de cei pe care îi ajutase. (Vedeți Genesa 37; 39-41.) În cele din urmă, după cum știm, Iosif a fost răsplătit cu un înalt oficiu și cu mijloacele de a salva familia tatălui său (și întregul Egipt) într-o perioadă de foamete.
Îndurarea cu răbdare
Acestea și alte exemple ne arată cum adversitatea este biruită, în mod normal, cu timpul. Este nevoie de îndurare și perseverență. Totuși, Tatăl nostru Ceresc veghează asupra noastră și ne ajută de-a lungul acelei perioade de îndurare – El nu așteaptă până la sfârșit.
Vârstnicul Neal A. Maxwell (1926-2004), din Cvorumul celor Doisprezece Apostoli, a remarcat odată: „Desigur, trecerea timpului în sine nu aduce, în mod automat, progres. Totuși, asemenea fiului risipitor, avem nevoie deseori de «o bucată de vreme» pentru a ne veni în fire din punct de vedere spiritual. (Luca 15:17) Reuniunea emoționantă a lui Iacov și Esau în deșert, la atât de mulți ani după rivalitatea lor de frați, este un exemplu clasic. Generozitatea poate înlocui animozitatea. Cugetarea poate aduce percepere. Dar cugetarea și introspecția necesită timp. Atât de multe rezultate spirituale necesită ca adevăruri salvatoare să fie amestecate cu timpul, formând elixirul experienței, acel remediu absolut pentru atât de multe lucruri” 4 .
Președintele M. Russell Ballard, președintele în exercițiu al Cvorumului celor Doisprezece Apostoli, a declarat:
„Să-L așteptăm pe Domnul nu înseamnă să nu facem nimic. Nu trebuie să vă simțiți niciodată ca într-o sală de așteptare.
Să-L așteptăm pe Domnul înseamnă să acționăm. Am învățat de-a lungul anilor că speranța noastră în Hristos crește atunci când le slujim altora…
Progresul personal pe care cineva îl poate realiza acum, în timp ce așteaptă timpul Domnului și promisiunile Sale, este un element neprețuit, sacru al planului Său pentru fiecare dintre noi” 5 .
Îndurarea cu răbdare este o formă de a ne întoarce către Dumnezeu și a ne încrede în El. În versetele care preced sfatul său de a cere de la Dumnezeu dacă ne lipsește înțelepciunea, Iacov spune, despre răbdare, următoarele:
„Numărați-le pe toate ca o bucurie când treceți prin multe suferințe;
ca unii care știți că încercarea credinței voastre lucrează răbdare.
Dar răbdarea trebuie să-și facă desăvârșit lucrarea, pentru ca să fiți desăvârșiți, întregi, și să nu duceți lipsă de nimic” (Traducerea lui Joseph Smith, Iacov 1:2; Iacov 1:3-4).
Perfecționați prin suferințe
Fotografie de Rachael Pancic
Când avem ajutorul Tatălui nostru Ceresc, adversitatea și suferințele noastre ne vor perfecționa, în loc să ne înfrângă (vedeți Doctrină și legăminte 121:7-8). Vom ieși la suprafață fiind mai fericiți și mai sfinți. Într-o revelație dată lui Thomas B. Marsh, pe atunci președintele Cvorumului celor Doisprezece Apostoli, Domnul a spus, despre apostolii Săi, următoarele: „Și după ce au fost ispitiți și au avut multe suferințe, iată, Eu, Domnul, îi voi căuta și, dacă ei nu-și vor împietri inima și nu vor fi îndărătnici față de Mine, ei vor fi convertiți și Eu îi voi vindeca” (Doctrină și legăminte 112:13).
Putem spune că, în adversitate, ajungem să-I cunoaștem pe „singurul Dumnezeu adevărat și pe Isus Hristos, pe care [El L-a] trimis” (Ioan 17:3). În adversitate, vorbim cu Ei zi de zi. Fiind umili, învățăm să privim către Ei „în fiecare gând” (Doctrină și legăminte 6:36). Ei ne vor sluji într-un proces de renaștere spirituală. Eu cred că nu există altă cale.
Mă rog ca fiecare dintre noi să se apropie mai mult de Tatăl nostru Ceresc și de Salvator prin adversitatea de care avem parte. În același timp, fie ca noi să învățăm să le slujim altora în adversitățile lor potrivit tiparului lui Dumnezeu! „Răbdând dureri și suferințe și ispite de toate felurile”, Salvatorul a ajuns „să știe, în ce privește trupul, cum să-i ajute pe oameni după infirmitățile lor” (Alma 7:11-12). Cât despre noi, „când, pentru moment, noi înșine nu suntem întinși pe o anumită cruce, trebuie să fim la picioarele altcuiva – plini de empatie și oferind înviorare spirituală” 6 .