Cheamă-mă pe mine mai întâi

Când eram tânără mamă și aveam primul bebeluș, soțul meu încă mai era la facultate. Ambii lucram cu jumătate de normă pentru a ne întreține.

Așteptând cu nerăbdare o zi liberă de la muncă, plănuisem să vizionez un film vechi la televizor. Aceasta s-a întâmplat înainte de DVD-uri sau servicii de transmisiune online.

Filmul avea să înceapă la ora perfectă – 10:00 dimineața – când fiul nostru dormea. În el, juca Cary Grant, unul dintre starurile mele americane de film preferate.

Cu o noapte înainte de așteptata zi liberă, m-a sunat președinta Societății de Alinare la nivel de episcopie. O soră din episcopia noastră avusese un atac cerebral ușor și avea nevoie de îngrijire a doua zi, până când fiul ei se întorcea de la muncă.

„Aș face aceasta eu însămi, dar am musafiri”, a spus președinta Societății de Alinare. Mi-a explicat că nu avea pe nimeni altcineva pe care să roage și s-a oferit să aibă grijă de fiul nostru în timp ce eu aveam grijă de sora respectivă. Am acceptat fără tragere de inimă.

În dimineața următoare, l-am dus pe fiul meu și m-am dus s-o vizitez pe acea soră. Numele ei era Louise și am simțit, deodată, un sentiment puternic de afecțiune față de ea. Era suficient de în vârstă încât să-mi poată fi bunică; bunica mea decedase recent.

Am ajutat-o pe Louise să se îmbrace și, apoi, i-am pregătit micul dejun. S-a așezat pe un scaun și a pornit televizorul. Curând era 10:00 dimineața. În timp ce schimba canalele cu telecomanda, a spus: „Televizorul acesta nu are nimic de oferit”.

Am ezitat și, apoi, am spus: „Este un film cu Cary Grant pe canalul 11”.

„Da?”, a întrebat ea. „Îmi place foarte mult de Cary Grant!”

Am vizionat filmul și ne-a plăcut foarte mult. După aceea, ea a împărtășit lucruri despre viața ei când era de vârsta mea. Mi-a vorbit despre fiul ei și i-am spus despre al meu. A vorbit despre Biserică și cum îi lipsea.

Când fiul ei s-a întors, am promis să revin. I-am spus președintei Societății de Alinare să mă sune pe mine mai întâi dacă Louise avea nevoie vreodată de cineva.

La un moment dat, în următoarele două săptămâni, Louise a avut un alt atac cerebral și a decedat înainte ca eu să am ocazia să o revăd. Împărtășisem doar nouă ore și un film, dar a devenit o prietenă dragă. Mă gândesc deseori la ea.

Sunt recunoscătoare că nu am pierdut șansa de a ajuta o soră care avea nevoie de mine – și de care eu aveam nevoie, deși nu-mi dădusem seama.