Ce este, într-adevăr, pioșenia?

Datorită unor experiențe unice pe care le-am trăit, m-am gândit la însemnătatea pioșeniei. Iată cum a definit-o președintele Dallin H. Oaks, primul consilier în Prima Președinție:

„Preaslăvirea include deseori fapte, dar adevărata preaslăvire include întotdeauna o anumită mentalitate.

Atitudinea de preaslăvire evocă cele mai adânci sentimente de supunere, adorare și venerație. Preaslăvirea combină dragostea și pioșenia creând o stare de devotament care ne apropie spiritul și mai mult de Dumnezeu” ¹ .

Ce vă vine în minte când vă gândiți la pioșenie? Ar fi considerate scenariile de mai jos pioase sau lipsite de pioșenie în cadrul unei adunări de împărtășanie?

1. Un copil desenând în cartea lui de colorat.

2. Un tânăr băiat distribuind împărtășania purtând căști.

3. Un bărbat sărind și dând din mâini nebunește.

4. O tânără fată jucând-se un joc pe telefon.

5. Un misionar țipând la întâmplare.

6. O femeie stând mereu în foaier, niciodată în capelă.

7. Un bărbat stând pe o saltea pe culoarul capelei.

8. Un grup de membri făcând gesturi și zgomote puternice.

9. O adolescentă stând sub scaunul ei.

10. O femeie pășind încoace și încolo în partea din spate a capelei.

Cei mai mulți dintre noi suntem de acord că un misionar strigând în cadrul adunării de împărtășanie este un fapt mult mai puțin pios decât copii care desenează pentru a rămâne ocupați. Dar, haideți, pentru câteva momente, să revedem presupunerile noastre despre pioșenie parcurgând aceste 10 scenarii adevărate – pe care le-am trăit personal în cadrul adunărilor Bisericii.

1. Un copil desenând la biserică. Această practică este obișnuită și acceptată ușor de aproape toți membrii. Știm că acest lucru nu este, de obicei, lipsit de pioșenie decât dacă permitem să fim distrași de acesta.

2. Un bărbat distribuind împărtășania în timp ce ascultă muzică la căștile sale. Acest lucru ar fi extrem de necorespunzător în majoritatea cazurilor. Dar permiteți-mi să împărtășesc „restul poveștii”. Am cunoscut un bărbat care are o mărturie puternică și a slujit în misiune și a acceptat diferite chemări. Totuși, în ultimii ani, a fost diagnosticat ca având schizofrenie. Purtarea căștilor îl ajută să asculte muzică liniștită, plină de pace și îl ajută să blocheze glasurile prezente mereu în mintea sa. El poate să simtă Spiritul și să le slujească altora, cu pioșenie, cu ajutorul căștilor sale.

3. Un tânăr sărind și dând din mâini larg. Restul poveștii. Acest frate cu autism care nu vorbește se entuziasmează de fiecare dată când îl vede pe episcop în prezidiu. Comunică entuziasmul său dând din mâini și sărind.

   Imagine

   Children attend primary. One has a service dog and another is in a wheelchair.

4. O tânără fată jucându-se un joc pe telefon. Restul poveștii. Această soră înfruntă anxietatea ei socială jucându-se în liniște jocuri pe telefonul ei. De fapt, este mai capabilă să asculte cu pioșenie și să primească mesajele vorbitorilor, deoarece anxietatea ei este concentrată în altă parte.

5. Un misionar țipând la întâmplare. Restul poveștii. În timp ce mă aflam la centrul de pregătire a misionarilor, un misionar din zona mea suferea de sindromul Tourette. El striga, cu regularitate, în clasă, la sala de mese și în adunările Bisericii. Țipetele lui nu erau privite ca fiind lipsite de pioșenie; am văzut repede că era pregătit să slujească, dornic să împărtășească Evanghelia și plin de Spirit.

6. O femeie stând în foaier în fiecare săptămână și niciodată în capelă. Restul poveștii. În timp ce lucram pentru Biserică în orașul Salt Lake, o soră a scris biroului nostru de Servicii pentru persoanele cu dizabilități despre experiența pe care a trăit-o cu tulburarea de stres posttraumatic din cauza serviciului ei militar. Deoarece un apel pe telefonul mobil sau alt zgomot neașteptat putea să-i trezească o amintire, ea nu stătea niciodată în capelă, astfel încât să nu rănească neintenționat pe cineva.

7. Un bărbat stând pe o saltea pe culoar. Restul poveștii. Când m-am mutat într-o nouă episcopie, am fost surprinsă să văd un frate pe un pat de spital mobil în capelă. Acest bărbat avea multe dizabilități și putea să participe la Biserică doar în acest fel. Mi-am dat repede seama că acest lucru era ceva normal pentru această episcopie. Prezența lui acolo nu era un lucru lipsit de pioșenie, de fapt, era chiar invers. La urma urmei, nu a vindecat Salvatorul un bărbat care fusese coborât pe patul său de prietenii săi într-o casă aglomerată? (Vedeți Luca 5:18-20.)

8. Un grup de membri făcând zgomote puternice și gesturi ample. Restul poveștii. Congregațiile pentru persoanele surde pot fi „zgomotoase” pentru participanții care pot auzi. Pentru comunitatea persoanelor surde, nu este lipsit de pioșenie ca cineva să facă zgomote, să râdă sau să tușească zgomotos, dar este considerat lipsit de pioșenie ca membrii să facă semne despre lucruri lumești în timpul adunării de împărtășanie.

9. O adolescentă stând sub scaune. Restul poveștii. Când eram adolescentă, una dintre fetele de vârsta mea stătea mereu sub scaunul ei în clasă. Această tânără soră crescuse în multe cămine de plasament și se simțea în siguranță doar în zonele închise. De atunci, mi-am dat seama că nu ne putem aștepta ca respectivii cursanți să învețe când simt să se lupte, să fugă sau să se blocheze. Cursanții trebuie să se simtă în siguranță dacă doresc să învețe și, cel mai important, să simtă dragostea Salvatorului.

10. O femeie pășind încoace și încolo în foaier. Restul poveștii. Eu sunt, de fapt, aceasta. M-am luptat cu anxietatea de peste un deceniu, cu crize grave de anxietate și cu alte probleme de sănătate. În astfel de momente, singurul mod în care pot participa la Biserică este dacă mă pot mișca. Pășind încoace și încolo sau jucându-mă cu mâinile cu un breloc distractiv care implică o anumită tactică sunt, uneori, singurele moduri în care pot să acord atenție vorbitorilor și să simt Spiritul. 

Satana valorifică faptul că nu știm întotdeauna restul poveștii, că nu știm întotdeauna cu ce încercări se confruntă frații și surorile noastre în fiecare zi. El dorește ca noi să uităm că majoritatea membrilor fac tot ce pot, indiferent cum ar părea pentru alții. Scenariile pe care le-am enumerat mai sus pot fi rare, dar reprezintă numeroasele dificultăți personale cu care se confruntă semenii noștri membri ai Bisericii în a participa la adunările Bisericii.

Cred că Satana dorește ca noi să credem că preaslăvirea noastră este împiedicată de încercările, diferențele sau slăbiciunile altora. În realitate, am descoperit că, exact în aceste momente de aparentă perturbare, sunt învățată cel mai mult despre dragostea Salvatorului meu.

Ce am învățat despre pioșenie

Imagine

femeie folosind limbajul semnelor

1. Pioșenia este o alegere și o îndemânare.

Depinde de mine să simt pioșenie. De prea multe ori nu mă simt pioasă pentru că mă las distrasă. Pe măsură ce îmi dezvolt disciplina spirituală și îmi instruiesc spiritul să mă concentrez asupra a ceea ce contează cel mai mult, pot să-mi asum mai bine întreaga responsabilitate pentru relația mea cu Tatăl meu Ceresc.

2. Pioșenia nu este la fel pentru toți.

Un prieten de familie care a fost în închisoare 17 ani a primit Spiritul în celula sa construind, din hârtie, modele complexe de temple. Pioșenia poate fi prezentă în orice situație dacă primim Spiritul.

3. Pioșenia poate fi încurajată, dar este o alegere personală.

Pioșenia rezultă dintr-un angajament interior de a hrăni o „atitudine de preaslăvire”. Poate fi prezentă doar când simțim cu sinceritate dragostea noastră față de Domnul și față de alți membri și o arătăm. Odată, tatăl meu mi-a spus că, atunci când acceptăm responsabilitatea de a fi pioși, perspectiva noastră se schimbă din „Îmi încurci preaslăvirea aici!” în „Ești bine. Ești binevenit aici. Nu îmi încurci preaslăvirea pentru că aleg să fiu pios”. Apoi, ne dăm seama că faptele altora nu trebuie să stea în calea relației noastre personale cu Salvatorul nostru și cu Tatăl nostru Ceresc. Desigur, faptul de a ne asuma responsabilitatea pentru propria pioșenie nu înseamnă că trebuie să ignorăm modul în care comportamentul nostru poate influența experiența altora. Eforturile noastre în vederea dezvoltării pioșeniei pot fi o prelungire a dragostei noastre pentru ei în calitate de surori și frați ai noștri.

Slujirea Salvatorului

Într-un frumos exemplu de slujire, Salvatorul a avut compasiune față de omul posedat de o legiune de duhuri. Deși omul țipa și mergea fără haine, Isus nu a refuzat să-l vindece. Numai după ce a fost vindecat, acest bărbat a putut să stea „la picioarele lui Isus, îmbrăcat, și în toate mințile”, cerând să poată rămâne cu Domnul. (Vedeți Luca 8:27-39; vedeți, de asemenea, Marcu 5:1-20.)

În mod asemănător, Isus nu i-a spus băiatului care avea un spirit necurat să nu se mai zvârcolească, să nu mai facă spume la gură și să nu mai scrâșnească înainte să-l tămăduiască (vedeți Marcu 9:17-27). El a văzut aceste stări ca fiind experiențe din viața muritoare, nu defecte spirituale. Doar pe farisei i-a îndepărtat, deoarece aroganța și mândria lor împiedicau vindecarea.

Pe măsură ce dumneavoastră și cu mine ne lărgim definiția privind pioșenia, vom putea să predăm și să slujim mai bine în modul Salvatorului. Ne vom aduce aminte de valoarea fiecărui suflet înaintea lui Dumnezeu (vedeți Doctrină și legăminte 18:10). Vom putea fi pioși chiar și în situațiile cele mai puțin probabile.

Poate că pioșenia în ochii Domnului are mai puțin de-a face cu faptul de a sta liniștiți și de a vorbi cu blândețe și mai mult cu liniștea minții noastre și cu blândețea inimii noastre.

Autoarea articolului locuiește în Texas, S.U.A.