Invitația de a-l urma pe profet

Când președintele Russell M. Nelson a fost prezentat presei în calitate de profet și președinte al Bisericii în luna ianuarie a anului 2018, o colegă de-a mea de la acea vreme, care nu era membră a Bisericii, a vorbit cu mine despre vârsta noului nostru președinte. „Nu te îngrijora”, i-am spus. La urma urmei, ea nu putea să știe că dânsul încă își îndeplinea îndatoririle ecleziastice în fiecare zi, călătorea în toată lumea ca parte a chemării sale, învăța limba chineză la o vârstă înaintată și, ca un tânăr la vârsta fragedă de 93 de ani, încă străbătea cu entuziasm pârtiile de schi din Utah.

Cu toate acestea, cuvintele ei conțineau, de asemenea, o critică subtilă, pe care tindem s-o auzim de la diferite glasuri lumești: Cum puteți, într-o „societate modernă”, să urmați „orbește” o singură persoană? O astfel de declarație demonstrează că lumea nu înțelege încă rolul unui profet. Vârstnicul Neil L. Andersen, din Cvorumul celor Doisprezece Apostoli, a declarat: „Rolul cel mai important al profetului Domnului este de a ne învăța despre Salvator și de a ne conduce la El… Un profet nu stă între [noi] și Salvator. Ci stă alături de [noi] și [ne] arată calea către Salvator”¹.

Astfel, un profet are întotdeauna responsabilitatea de a ne îndrepta ochii și întreaga inimă către Domnul Isus Hristos – singura noastră sursă de mântuire și salvare. Deloc surprinzător, una dintre primele invitații ale președintelui Nelson după ce a fost pus deoparte a fost aceasta: „Ce înțelepciune vă lipsește? Ce simțiți că trebuie să știți sau să înțelegeți urgent? Urmați exemplul profetului Joseph. Găsiți un loc liniștit în care vă puteți duce cu regularitate. Umiliți-vă înaintea lui Dumnezeu. Revărsați-vă inima înaintea Tatălui dumneavoastră Ceresc. Întoarceți-vă către El pentru a afla răspunsuri și a primi alinare. Rugați-vă, în numele lui Isus Hristos, în legătură cu preocupările dumneavoastră, temerile dumneavoastră, slăbiciunile dumneavoastră – da, chiar dorințele inimii dumneavoastră. Și, apoi, ascultați! Scrieți gândurile care vă vin în minte. Consemnați-vă sentimentele și puneți în practică ceea ce sunteți îndemnați să faceți… Nu trebuie să vă întrebați ce este adevărat. Nu trebuie să vă întrebați în cine puteți să aveți încredere. Prin revelație personală, puteți primi propria mărturie”².

Îmi place acest principiu etern al Evangheliei lui Isus Hristos potrivit căruia noi putem și ar trebui să primim revelație pentru noi înșine și să obținem o mărturie proprie. Aceasta nu înseamnă supunere oarbă. Ci este chiar contrariul: supunerea oarbă ar contrazice acest principiu.

De fapt, chiar pentru această nevoie de a primi răspunsuri personale a fost restaurată Biserica lui Isus Hristos. Când tânărul Joseph Smith s-a întors după miraculoasa sa Primă Viziune și a fost întrebat de mama sa îngrijorată cum se simțea, el i-ar fi putut spune multe lucruri. Dar, în acel moment, a conștientizat ceva mai presus de orice și el a dorit să împărtășească acel lucru: „N-am nimic, totul este bine – mă simt bine… Am aflat personal”³. Înainte de aceasta el vorbise cu numeroși învățători de religie, studiase cuvintele profeților din Biblie, ascultase sfaturile familiei și prietenilor. Dar, în acel moment, când a primit răspunsuri direct de la Domnul, el era pregătit pentru slujirea sa măreață, devotată și minunată.

Exemplul din viața lui Joseph Smith, precum și chemarea președintelui Nelson sunt o invitație plină de iubire pentru ca noi să ne străduim să primim revelație personală în fiecare zi. Oricât de paradoxal poate părea la prima vedere: a-l urma pe profet înseamnă a afla noi înșine, a dobândi propria mărturie și a căuta îndrumare de la Dumnezeu pentru viața noastră și pentru diferitele noastre îndatoriri.

Fie ca noi, toți, să ascultăm și să cugetăm la sfaturile profetului nostru și să descoperim noi înșine, din nou și din nou, ce ne invită Domnul personal să facem – și, apoi, să acționăm potrivit acestei invitații cu hotărâre și din toată inima noastră.