Scripture Stories
Capitolul 23: Amon – un mare slujitor


Capitolul 23

Amon – un mare slujitor

Imagine
Fiii lui Mosia plecând.

Cei patru fii ai lui Mosia au plecat din Zarahemla pentru a-i învăța pe lamaniți Evanghelia. Fiecare s-a dus într-un oraș diferit.

Imagine
Amon fiind luat prizonier.

Amon s-a dus în țara lui Ismael. Când a intrat în oraș, lamaniții l-au legat și l-au dus la regele lor, Lamoni.

Imagine
Lamoni și Amon.

Amon i-a spus regelui Lamoni că dorea să trăiască printre lamaniți. Lui Lamoni i-a plăcut acest lucru și i-a pus pe oamenii săi să-l dezlege pe Amon.

Imagine
Amon păzind turmele.

Amon a spus că avea să fie unul dintre slujitorii regelui. Regele l-a trimis să-i păzească turmele.

Imagine
Lamaniți împrăștiind turma.

Într-o zi, în timp ce Amon și alți slujitori duceau turmele la adăpat, câțiva tâlhari lamaniți au împrăștiat animalele și au încercat să le fure.

Imagine
Slujitori cu Amon.

Slujitorii care erau cu Amon s-au speriat. Regele Lamoni pusese să fie uciși ceilalți slujitori ai săi care au pierdut din animale din cauza acestor tâlhari.

Imagine
Amon.

Amon a știut că aceasta era șansa sa de a folosi puterea Domnului pentru a cuceri inima lamaniților. Apoi, ei aveau să asculte învățăturile sale.

Imagine
Amon vorbindu-le slujitorilor.

Amon a spus slujitorilor că, dacă ei aveau să adune animalele împrăștiate, regele nu avea să-i ucidă.

Imagine
Amon adunând animale.

Amon și ceilalți slujitori au găsit repede animalele și le-au mânat înapoi la locul de adăpare.

Imagine
Amon vorbindu-le slujitorilor.

Tâlharii lamaniți s-au întors. Amon le-a spus celorlalți slujitori să păzească turmele în timp ce se lupta cu tâlharii.

Imagine
Tâlhari.

Tâlharii lamaniți nu s-au temut de Amon. Ei s-au gândit că puteau să-l ucidă cu ușurință.

Imagine
Amon ucigând tâlhari.

Puterea lui Dumnezeu a fost cu Amon. El i-a lovit și ucis pe unii dintre tâlhari cu pietre, ceea ce i-a înfuriat foarte tare pe restul tâlharilor.

Imagine
Amon luptându-se cu un tâlhar.

Ei au încercat să-l ucidă pe Amon cu bâte, dar de fiecare dată când un tâlhar ridica bâta să-l lovească pe Amon, el îi tăia brațul. Fiind înspăimântați, tâlharii au fugit.

Imagine
Slujitori vorbind cu regele.

Slujitorii au dus brațele tăiate regelui Lamoni și i-au spus ce făcuse Amon.

Imagine
Regele Lamoni.

Regele a fost uimit de marea putere a lui Amon. Dorea să-l vadă pe Amon, dar se temea deoarece credea că Amon era Marele Spirit.

Imagine
Rege cugetând.

Când Amon s-a dus să-l vadă, regele Lamoni nu a știut ce să spună. Nu a vorbit timp de o oră.

Imagine
Amon propovăduind.

Duhul Sfânt l-a ajutat pe Amon să știe ce gândea regele. Amon a explicat că el nu era Marele Spirit. Era om.

Imagine
Regele Lamoni vorbind cu Amon.

Regele i-a oferit lui Amon tot ce dorea dacă avea să-i spună ce putere folosise pentru a-i înfrânge pe tâlhari și a cunoaște gândurile regelui.

Imagine
Amon vorbindu-i regelui Lamoni.

Amon a spus că singurul lucru pe care îl dorea era ca regele Lamoni să creadă ce avea să-i spună. Regele a spus că avea să creadă tot ce îi spunea Amon.

Imagine
Amon vorbindu-i regelui Lamoni.

Amon l-a întrebat pe regele Lamoni dacă credea în Dumnezeu. Regele a spus că el credea în Marele Spirit.

Imagine
Amon propovăduindu-i lui Lamoni.

Amon a spus că Marele Spirit este Dumnezeu, că El a creat tot ce există în cer și pe pământ și că El cunoaște gândurile oamenilor.

Imagine
Amon propovăduindu-i lui Lamoni.

Amon a spus că oamenii au fost creați după chipul lui Dumnezeu. A spus, de asemenea, că Dumnezeu l-a chemat să propovăduiască Evanghelia lui Lamoni și poporului său.

Imagine
Amon propovăduind folosind scripturile.

Folosind scripturile, Amon l-a învățat pe regele Lamoni despre creare, Adam și Isus Hristos.

Imagine
Lamoni rugându-se.

Regele Lamoni l-a crezut pe Amon și s-a rugat să-i fie iertate păcatele. Apoi, a căzut la pământ și părea că murise.

Imagine
Slujitori ai regelui.

Slujitorii l-au dus pe rege la soția sa și l-au așezat pe un pat. După două zile, slujitorii au crezut că era mort și au hotărât să-l îngroape.

Imagine
Regina vorbind cu Amon.

Regina nu a crezut că soțul ei era mort. Auzind de marea putere a lui Amon, ea l-a rugat să-l ajute pe rege.

Imagine
Amon vorbind cu regina.

Amon știa că Lamoni era sub puterea lui Dumnezeu. El i-a spus reginei că Lamoni avea să se trezească a doua zi.

Imagine
Lamoni trezindu-se.

Ea a rămas lângă Lamoni toată noaptea. A doua zi, Lamoni s-a trezit și a spus că Îl văzuse pe Isus Hristos. Regele și regina erau plini de Duhul Sfânt.

Imagine
Lamoni fiind botezat.

Lamoni și-a învățat poporul despre Dumnezeu și Isus Hristos. Cei care au crezut s-au pocăit de păcatele lor și au fost botezați.