2012
Vârstnicul Larry Echo Hawk
Mai 2012


Vârstnicul Larry Echo Hawk

din Cei Şaptezeci

Imagine
Vârstnicul Larry Echo Hawk

Din acea zi a anului 1972, când vârstnicul Larry Echo Hawk l-a auzit pe vârstnicul Spencer W. Kimball (1895–1985) vorbind despre cum îi vedea pe nativii americani în postura de conducători educaţi, el şi-a dedicat viaţa pentru „a-i înălţa pe alţii”.

Un membru al populaţiei Pawnee, vârstnicul Echo Hawk s-a născut în Cody, Wyoming, SUA, în august 1948, în familia lui Ernest şi Jane Echo Hawk. El a crescut în Farmington, New Mexico, SUA, unde el şi familia lui au fost învăţaţi şi botezaţi de către misionari SZU în anul 1962.

La vârsta de 17 ani, după ce a fost lovit în ochi cu o minge de baseball, el i-a promis Domnului că dacă nu îşi va pierde vederea va citi Cartea lui Mormon. El şi-a recăpătat vederea şi a citit 10 pagini în fiecare zi timp de aproape trei luni.

„A fost cea mai puternică experienţă spirituală pe care am avut-o, când Duhul Sfânt mi-a depus mărturie că este adevărată Cartea lui Mormon”, a spus vârstnicul Echo Hawk. „Acea experienţă mi-a dat putere de-a lungul vieţii mele pentru a mă ajuta să fiu mai bun.”

El a fost recrutat de Universitatea Brigham Young – Provo cu o bursă pentru fotbal american şi a studiat educaţie fizică şi zoologie. În anul 1970, a fost eliberat onorabil din Corpul Marinei Statelor Unite după doi ani de slujire. A absolvit Universitatea Utah cu un doctorat în drept în anul 1973.

Vârstnicul Echo Hawk a slujit ca avocat, legislator de stat, procuror general al statului, profesor de drept la UBY şi secretar asistent al Departamentului de afaceri interne cu indienii – poziţie din care a demisionat pentru a accepta chemarea în Primul Cvorum al celor Şaptezeci.

Vârstnicul Kimball a oficiat căsătoria dintre vârstnicul Echo Hawk şi soţia sa, Terry Pries, în Templul Salt Lake, în decembrie 1968. Ea a fost alături de el atunci când a slujit ca învăţător, episcop, înalt consilier şi preşedinte de ţăruş. Ei au şase copii.