„Cum influențează identitatea divină sentimentul de apartenență și faptul de a deveni”, Liahona, martie 2023.
Cum influențează identitatea divină sentimentul de apartenență și faptul de a deveni
Pe măsură ce acordăm prioritate relației noastre cu Dumnezeu și calității noastre de ucenic al lui Isus Hristos, vom găsi bucurie în identitatea noastră divină, vom dobândi un sentiment de apartenență trainic și, în cele din urmă, ne vom atinge potențialul divin.
The American Psychological Association (Asociația americană de psihologie) definește sentimentul de apartenență ca fiind „sentimentul de a fi acceptat și aprobat de un grup”1.
Din nefericire, nu toți avem un sentiment de apartenență și, uneori, încercăm să schimbăm cine suntem pentru a fi acceptați. „Cu toții dorim să ne integrăm”, explică Joanna Cannon, un psihiatru britanic. „Pentru a realiza acest lucru, noi prezentăm, deseori, versiuni puțin diferite ale persoanei care suntem, în funcție de mediul și compania în care ne aflăm. Este posibil să avem numeroase «variante» ale noastre – la muncă, acasă sau chiar online”2.
Este important să observăm că există o diferență între a a-ți găsi locul și a avea un sentiment de apartenență. Brené Brown, un cercetător și autor american, a spus: „A-ți găsi locul și a avea un sentiment de apartenență nu este același lucru. De fapt, a-ți găsi locul reprezintă una dintre cele mai mari bariere în calea sentimentului de apartenență. A-ți găsi locul înseamnă să evaluezi o situație și să devii cine trebuie să fii pentru a fi acceptat. Apartenența, pe de altă parte, nu presupune ca noi să schimbăm cine suntem; necesită ca noi să fim cine suntem”3.
Cunoașterea identității noastre divine este esențială pentru a avea un sentiment de apartenență însemnat; altfel, ne vom petrece timpul și vom depune eforturi pentru a fi acceptați în locuri care nu ne onorează sau nu sunt în acord cu natura noastră eternă. Mai mult, locul în care alegem să avem un sentiment de apartenență poate duce la schimbări ale valorilor și comportamentelor noastre pe măsură ce ne conformăm normelor și standardelor grupului. Cu timpul, locul în care alegem să avem un sentiment de apartenență influențează cine devenim.
Pe scurt, faptul de a ne accepta identitatea divină determină locul în care dorim să avem sentimentul de apartenență, iar locul pe care l-am ales pentru a avea sentimentul de apartenență duce la ceea ce devenim în cele din urmă.
Identitate divină
Noi, toți, am trăit alături de Dumnezeu în viața premuritoare (vedeți Doctrină și legăminte 93:29; 138:55-56). Am fost creați după chipul Său – bărbat și femeie (vedeți Genesa 1:27). El a pregătit un plan pentru ca noi să devenim ca El (vedeți Doctrină și legăminte 132:19-20, 23-24). Planul fericirii întocmit de El a implicat ca noi să venim pe pământ pentru a dobândi un trup fizic, a dobândi cunoaștere și, în cele din urmă, a ne întoarce la căminul nostru ceresc pentru a trăi alături de El în bucurie eternă (vedeți 2 Nefi 2; 9; Avraam 3:26). Dumnezeu ne-a revelat: „Pentru că, iată, aceasta este lucrarea Mea și slava Mea – să realizez nemurirea și viața veșnică a omului” (Moise 1:39). Incredibil, noi suntem lucrarea și slava Sa! Acest lucru spune ceva despre valoarea și însemnătatea noastre imense pentru El.
Având în vedere miliardele de oameni de pe pământ, unora le-ar putea fi greu să accepte că Dumnezeu este atent la noi în mod individual. Depun mărturie că El ne cunoaște pe fiecare dintre noi și, de asemenea, știe ce facem, unde suntem și chiar „gândurile și intențiile inimii [noastre]” (Alma 18:32). Nu suntem doar „[numărați]” de Dumnezeu (Moise 1:35), ci, de asemenea, iubiți în mod perfect de El (vedeți 1 Nefi 11:17).
Datorită dragostei Sale perfecte pentru noi, Tatăl Ceresc dorește să ne împărtășească tot ceea ce are (vedeți Doctrină și legăminte 84:38). La urma urmei, noi suntem fiicele și fiii Săi. El dorește ca noi să devenim ca El, să facem lucrurile pe care El le face și să simțim bucuria pe care El o are. Când ne deschidem inima și mintea față de acest adevăr, „Însuși Duhul adeverește împreună cu duhul nostru că suntem copii ai lui Dumnezeu; și dacă suntem copii, suntem și moștenitori; moștenitori ai lui Dumnezeu” (Romani 8:16-17).
Diferențe în viața muritoare
În viața premuritoare, am mers cu Dumnezeu, I-am auzit glasul și am simțit dragostea Sa. De atunci, am trecut printr-un văl al uitării în viața muritoare. Nu mai avem o amintire perfectă despre viața noastră de dinainte. Condițiile din această viață muritoare fac să fie mai greu să simțim natura noastră divină și sentimentul de apartenență de care ne-am bucurat în căminul nostru ceresc.
De exemplu, a ne concentra prea mult atenția asupra diferențelor noastre de natură genetică sau asupra celor privind mediul poate fi un obstacol în legătura noastră cu Dumnezeu. Dușmanul încearcă să exploateze aceste diferențe pentru a ne distrage de la obârșia noastră divină comună. Ni se atribuie etichete de către alții și, uneori, chiar ni le asumăm noi înșine. Nu este nimic greșit în a ne identifica cu alții în funcție de caracteristicile pământești; de fapt, mulți dintre noi găsesc bucurie și sprijin din partea celor cu trăsături și experiențe similare. Totuși, când uităm identitatea noastră fundamentală de copii ai lui Dumnezeu, putem începe să ne temem, să nu avem încredere sau să ne simțim superiori față de cei diferiți de noi. Aceste atitudini duc adesea la diviziune, discriminare și chiar distrugere (vedeți Moise 7:32-33, 36).
Când ne amintim de moștenirea noastră divină, diversitatea noastră oferă frumusețe și bogăție vieții. Ne vedem ca fiind frați și surori, în pofida diferențelor dintre noi. Ajungem să ne respectăm și să învățăm unii de la alții. Ne străduim să oferim sprijin pentru ca alții să aibă sentimentul de apartenență, mai ales când caracteristicile și experiențele lor diferă de ale noastre. Suntem recunoscători lui Dumnezeu pentru diversitatea creațiilor Sale.4
Deși genetica și mediul nostru ne influențează experiența din viața muritoare, ele nu ne definesc. Suntem copii ai lui Dumnezeu cu potențialul de a deveni ca El.
Să avem sentimentul de apartenență prin Isus Hristos
Știind că vom avea parte de încercări importante în viața muritoare, Dumnezeu L-a pregătit și L-a trimis pe Fiul Său, Isus Hristos, pentru a ne ajuta să biruim aceste obstacole. Hristos ne oferă ajutor pentru a ne ajuta să restabilim relația apropiată pe care am avut-o cu Dumnezeu în viața premuritoare. Hristos a explicat: „Eu sunt calea, adevărul și viața. Nimeni nu vine la Tatăl decât prin Mine” (Ioan 14:6; vedeți, de asemenea, Ioan 3:16-17).
Hristos este întotdeauna dornic să ne ajute. Noi Îi aparținem Lui (vedeți 1 Corinteni 6:20) și El dorește ca noi să venim la El. Cu propriile Sale cuvinte, Salvatorul promite: „Vino… la Mine cu inima deschisă, și Eu te voi primi” (3 Nefi 12:24).
Așadar, cum venim la Hristos cu inima deschisă?
În primul rând, Îl acceptăm ca fiind Salvatorul și Mântuitorul nostru. Recunoaștem măreția lui Dumnezeu, starea noastră pierdută și decăzută și dependența noastră absolută de Isus Hristos pentru a fi salvați. Dorim să fim cunoscuți după numele Său (vedeți Mosia 5:7-8) și dorim să fim ucenicii Săi „până la sfârșitul zilelor noastre” (Mosia 5:5).
În al doilea rând, venim la Hristos cu inima deschisă făcând legăminte sacre cu Dumnezeu și ținându-le (vedeți Isaia 55:3). Legămintele sunt făcute prin rânduielile necesare salvării și exaltării ale Evangheliei lui Isus Hristos, înfăptuite prin autoritatea preoției.
Faptul de a face legăminte și a le respecta nu numai că ne leagă de Dumnezeu și de Fiul Său, ci ne și unește unul cu celălalt. Cu mulți ani în urmă, vizitam Costa Rica împreună cu familia și participam la adunarea de împărtășanie într-o unitate locală a Bisericii. Când am intrat, am fost întâmpinați cu căldură de câțiva membri. În timpul adunării, am cântat imnul de împărtășanie împreună cu mica congregație. I-am văzut pe preoți pregătind împărtășania și, apoi, am ascultat în timp ce rosteau rugăciunile de împărtășanie. Când pâinea și apa ne-au fost distribuite, am fost copleșit de dragostea lui Dumnezeu pentru fiecare dintre aceste persoane care, ca și noi, țineau legămintele. Nu i-am întâlnit pe niciunul dintre ei înainte de acea adunare, dar am simțit unitate și înfrățire cu ei, deoarece noi, toți, făcusem și ne străduiam să ținem aceleași promisiuni făcute lui Dumnezeu.
Când facem legăminte sacre cu Dumnezeu și ne străduim să le ținem, începem să avem un sentiment de apartenență mai măreț decât se poate realiza prin afilierea la orice grup pământean sau vremelnic.5 Noi „nu mai [suntem] nici străini, nici oaspeți ai casei, ci [suntem] împreună-cetățeni cu sfinții, oameni din casa lui Dumnezeu” (Efeseni 2:19).
Admit că unii dintre noi, din cauza circumstanțelor din viața muritoare, nu vom avea ocazia de a primi fiecare rânduială și de a face fiecare legământ în această viață muritoare.6 În astfel de cazuri, Dumnezeu ne cere să facem „tot posibilul” (2 Nefi 25:23) pentru a face și a ține legămintele disponibile pentru noi. Apoi, El promite să ne ofere ocazia de a primi orice rânduială și legăminte rămase în viața următoare (vedeți Doctrină și legăminte 138:54, 58). El va face posibil ca noi să primim fiecare binecuvântare pe care El o are pentru copiii Săi (vedeți Mosia 2:41).
Să devenim ca Tatăl Ceresc și ca Isus Hristos
Dumnezeu Se bucură când simțim dragostea, unitatea și tăria care vin dintr-un sentiment profund de apartenență față de El, Fiul Său și cei care Îi urmează. Cu toate acestea, El are planuri mult mai mari pentru noi! Deși El ne invită să venim așa cum suntem, adevărata Sa dorință este ca noi să devenim așa cum El este.
Faptul de a face legăminte și de a le respecta nu doar că ne ajută să aparținem lui Dumnezeu și lui Hristos, ci ne oferă și puterea de a deveni ca Ei (vedeți Doctrină și legăminte 84:19-22). Pe măsură ce ținem legămintele asociate rânduielilor Evangheliei necesare salvării și exaltării, puterea lui Dumnezeu se poate revărsa în viața noastră. Putem considera cărarea legămintelor un fel de program divin de ucenicie. Pe măsură ce facem legăminte cu Dumnezeu și le ținem, punem în practică faptul de a gândi, a ne comporta și a iubi așa cum face El. Încetul cu încetul, cu ajutorul și puterea Sa, primim putere pentru a deveni ca El.
Dumnezeu tânjește ca noi să ne alăturăm Lui și Fiului Său pentru a „[realiza] nemurirea și viața veșnică a omului” (Moise 1:39). El ne-a oferit fiecăruia dintre noi timp pe acest pământ, daruri spirituale și libertatea de a alege pentru a le folosi în slujirea altora. Noi suntem fiii și fiicele Sale și El are pentru noi o lucrare importantă de făcut (vedeți Moise 1:4, 6).
Pentru a fi eficienți în lucrarea Sa, trebuie să ne îndreptăm către alții și să învățăm să-L punem pe Dumnezeu pe primul loc și, adesea, să punem nevoile altora mai presus de ale noastre. A ne concentra asupra altora necesită sacrificiu personal (vedeți Doctrină și legăminte 138:12-13) și, de asemenea, dă mai mult sens vieții noastre și ne oferă mare bucurie (vedeți Alma 36:24-26).
Când ne angajăm în lucrarea lui Dumnezeu, nu suntem doar parte a unui grup, ci devenim parteneri adevărați cu Dumnezeu și cu Fiul Său, Isus Hristos. Nu există sentiment mai măreț decât faptul de a ști că Dumnezeu are suficientă încredere în noi pentru a lucra prin noi ca să aducă viață eternă altora.
Trei invitații
În încheiere, fac trei invitații care ne pot ajuta să dobândim sentimente de identitate și apartenență trainice și pline de bucurie și ne permit să ne atingem potențialul divin.
1. Invit pe fiecare dintre noi să acordăm prioritate identității noastre divine în calitate de fiice și fii ai lui Dumnezeu. Aceasta înseamnă că ne aliniem propria valoare la obârșia noastră divină. Căutăm să ne clădim relația cu Dumnezeu prin rugăciune și studiu din scripturi, respectarea zilei de sabat și preaslăvirea în templu și oricare altă activitate care aduce Spiritul Sfânt în viața noastră și ne întărește legătura cu El. Îl lăsăm pe Dumnezeu să aibă întâietate în viața noastră.7
2. Invit pe fiecare dintre noi să-L acceptăm pe Isus Hristos ca Salvator al nostru și să punem faptul de a fi ucenici ai Lui mai presus de alte lucruri. Aceasta înseamnă că luăm numele Său asupra noastră și că dorim să fim cunoscuți drept ucenicii Săi. Căutăm să avem zilnic acces la iertarea și tăria Sa. Facem legăminte sacre și le ținem. Ne străduim să devenim ca El.
3. Invit pe fiecare dintre noi să ne implicăm în lucrarea lui Dumnezeu ajutându-i pe alții să vină la Hristos și să dobândească viață eternă. Aceasta înseamnă că îi ajutăm pe alții să-și vadă identitatea divină și să aibă un sentiment de apartenență. Împărtășim deschis bucuria pe care o găsim în Isus Hristos și Evanghelia Sa (vedeți Alma 36:23-25). Ne străduim să-i ajutăm pe alții să facă legăminte sacre cu Dumnezeu și să le țină. Căutăm îndrumarea lui Dumnezeu pentru a ști pe cine putem binecuvânta și cum să facem acest lucru.
Vă promit că, pe măsură ce acordăm prioritate relației noastre cu Dumnezeu și uceniciei noastre față de Isus Hristos, vom găsi bucurie în identitatea noastră divină, vom dobândi un sentiment trainic de apartenență și, în cele din urmă, ne vom atinge potențialul divin.
Din cuvântarea „A Gospel Perspective (Din perspectiva Evangheliei)” rostită în cadrul unei adunări de devoțiune desfășurate la Universitatea Brigham Young – Hawaii în data de 25 mai 2022.