Să păstorim cu speranță și credință

În Evanghelia după Marcu, citim o relatare emoționantă despre „o femeie, care de doisprezece ani avea o scurgere de sânge”. Aflăm că „ea suferise mult de la mulți doctori; cheltuise tot ce avea, și nu simțise nicio ușurare; ba încă îi era mai rău” (Marcu 5:25-26).

Doisprezece ani este o perioadă lungă de suferință. Înseamnă multe cheltuieli. Și starea ei s-a înrăutățit. Dacă cineva avea dreptul să se simtă deznădăjduit, acest cineva era această femeie.

Totuși, când „a auzit vorbindu-se despre Isus, a venit în spatele Lui prin mulțime și S-a atins de haina Lui”, deoarece credea: „Dacă aș putea doar să mă ating de haina Lui, mă voi tămădui”.

Marcu spune că, datorită credinței ei, „îndată, a secat izvorul sângelui ei. Și a simțit în tot trupul ei că s-a tămăduit de boală” (Marcu 5:27-29).

Speranța și credința femeii în Isus au primit ca răspuns o binecuvântare. „Dar Isus i-a zis: «Fiică, credința ta te-a mântuit; du-te în pace, și fii tămăduită de boala ta»”(Marcu 5:34).

În orice încercare, indiferent de amploarea ei sau de durata ei, speranța este foarte necesară. Teama și disperarea ne pot paraliza. Dar speranța și credința în Isus Hristos invită puterea și binecuvântările Sale în viața noastră.

În calitate de frați și surori care păstoresc, va trebui să apelăm la aceeași speranță și credință. Păstorirea poate fi atât plină de satisfacții, cât și plină de încercări. Când cineva pe care dorim să-l ajutăm pare să nu-și dorească acest lucru, poate fi ușor să ne pierdem speranța. Poate că vă confruntați acum cu această situație în cazul unui membru al familiei, unui prieten sau unei persoane pe care, în prezent, sunteți desemnat să o ajutați. Poate că, asemenea femeii cu scurgerea de sânge, doar Domnul știe cât timp și efort ați petrecut încercând să găsiți ceva care să ajute. Dar, asemenea acelei femei, dacă vom găsi speranța de a continua să ne întindem brațele cu credință, puterea Salvatorului poate aduce o schimbare.

Uneori, încercarea este păstorirea celor care se străduiesc să simtă suficientă speranță pentru a-și exercita credința. Sunt unii care, asemenea femeii din Marcu, s-ar putea confrunta cu boli cronice, probleme financiare sau multe încercări aparent copleșitoare. Faptul de a ști că nu sunt singuri în încercările lor poate fi o sursă puternică de speranță. Îi putem ajuta să găsească această speranță când ne arătăm dorința de a le purta poverile, de a jeli împreună cu ei, de a-i alina și de a fi martori ai lui Dumnezeu (vedeți Mosia 18:9-10).¹

Imagine

două femei citind o revistă împreună cu o fată

Să ne creștem speranța și credința

Cum ne putem crește speranța și credința, însușiri asemănătoare celor ale lui Hristos? Mai jos sunt câteva gânduri.

1. Vârstnicul Dieter F. Uchtdorf, din Cvorumul celor Doisprezece Apostoli, ne-a învățat că speranța înseamnă să avem încredere că Isus Hristos Își va împlini promisiunile pe care vi le-a făcut.² Deoarece „speranța este un dar al Spiritului [vedeți Moroni 8:26]”³, ea este ceva pentru care ne putem ruga (vedeți Doctrină și legăminte 46:7-9).

2. Președintele Russell M. Nelson ne-a învățat că a ne mări credința necesită muncă. Dânsul a împărtășit cum ne putem mări credința prin studiu, alegând să credem, acționând cu credință, luând parte la rânduielile sacre fiind demni și cerându-I Tatălui Ceresc ajutor.⁴