„Blândețea femeii din Canaan”, Liahona, sept. 2023.
Miracolele lui Isus
Blândețea femeii din Canaan
Care este rolul credinței și blândeții în căutarea miracolelor de care avem nevoie?
The Woman of Canaan (Femeia din Canaan), de Harold Copping, Bridgeman Images.
Printre nenumăratele interacțiuni pe care Isus Hristos trebuie să le fi avut în timpul slujirii Sale în viața muritoare, există una care este ușor de omis pentru că este scurtă și, uneori, înțeleasă greșit: femeia din Canaan descrisă în Matei 15:21-28.
Totuși, cu puțin context suplimentar, putem învăța adevăruri frumoase despre răbdarea și compasiunea lui Isus Hristos, pe măsură ce o cunoaștem mai bine pe această femeie rar menționată, care are o credință și o blândețe exemplare.
Contextul
Din Matei 14, învățăm că Salvatorul a aflat de moartea lui Ioan Botezătorul, care fusese decapitat la instigarea Irodiadei. Când a aflat de moartea vărului Său, Isus a încercat să Se retragă cu corabia „la o parte, într-un loc pustiu”, poate pentru a jeli, dar mulțimile de oameni L-au urmat pe jos (vedeți Matei 14:13). Dând dovadă de mare compasiune, Hristos Și-a petrecut ziua cu oamenii și chiar a înfăptuit unul dintre miracolele Sale mărețe hrănind mulțimea de mii de oameni cu cinci pâini și doi pești (vedeți Matei 14:15-21).
În acea seară, Salvatorul a înfăptuit un al doilea mare miracol. El Se dusese pe munte, „la o parte” de ucenicii Săi, pentru a Se ruga. Ucenicii Săi s-au îmbarcat pe o corabie, care a fost apoi cuprinsă de valuri și vânt pe Marea Galileii. „Și… Isus a venit la ei, umblând pe mare”, îndemnându-i pe ucenici să spună: „Cu adevărat, Tu ești Fiul lui Dumnezeu”. (Vedeți Matei 14:23-25, 33.)
După aceea, Isus a călătorit spre nord, din Galilea până pe coasta Tirului și Sidonului, care se află în Libanul din zilele noastre. El căuta, cu siguranță, „odihnă, izolare sau ocazia potrivită de a-i instrui pe Cei Doisprezece”, care nu fuseseră cu El1. Acolo, „o femeie cananeancă, a venit din ținuturile acelea, și a început să strige către El: «Ai milă de mine, Doamne, Fiul lui David! Fiică-mea este muncită rău de un drac»”(Matei 15:22).
Vindecarea fiicei femeii cananeene a avut loc undeva în regiunea dintre Sidon și Tir, la nord de Galilea.
Sidon (vedeți ilustrația de mai sus): cunoscut și sub numele de Zidon. În vremurile străvechi, schimburile comerciale îl făceau unul dintre cele mai importante cetăți ale Feniciei.
Tir (vedeți fotografia de mai sus): o altă cetate comercială importantă, situată la aproximativ 35 de kilometri sud de Sidon. În timpul slujirii sale, apostolul Pavel i-a vizitat pe membrii Bisericii de aici (vedeți Faptele apostolilor 21:3-7).
Ilustrație cu Sidon, de Balage Balogh.
Femeia din Canaan
A fost chiar remarcabil faptul că femeia s-a apropiat de Isus. Ea era cananeană, „păgână sau necredincioasă din naștere”, cananeenii fiind „considerați de reputație deosebit de proastă de către iudei”2. Și, totuși, credința ei în puterea lui Isus Hristos și dragostea pe care o avea pentru fiica ei au făcut-o să-L implore pe Salvator pentru ajutor. Vârstnicul James E. Talmage (1862-1933), din Cvorumul celor Doisprezece Apostoli, a explicat: „Faptul că ea s-a adresat lui Isus în calitate de Fiu al lui David arată credința ei că El era Mesia al lui Israel”3.
Deși cunoaștem foarte puține lucruri despre această mamă din rândul neamurilor, putem presupune că a ei credință era asemănătoare celei a altor femei menționate în Noul Testament. Asemenea femeii care avea „o scurgere de sânge” (Marcu 5:25), Mariei și Martei din Betania și Mariei Magdalena, femeia cananeană și-a pus toată încrederea în Salvator. Ea a avut o înțelegere fermă și sigură despre cine era El.
La început, Isus nu i-a răspuns. Ucenicii L-au încurajat să o îndepărteze pentru că ea îi deranja și au înțeles că ea Îl deranja în încercarea Sa de a avea liniște.4
În cele din urmă, Isus a răspuns. Explicând tăcerea Sa anterioară, El a zis: „Eu nu sunt trimis decât la oile pierdute ale casei lui Israel” (Matei 15:24).
Declarația Salvatorului face să fie și mai uluitor faptul că această femeie din rândul neamurilor a venit căutând o binecuvântare pentru fiica ei. Ea nu era o femeie din Israel, dar, cumva, a știut că Isus Hristos era Mesia, un Împărat. Și, deși El a spus clar că misiunea Sa era pentru iudeii din Israel, femeia a avut credință că El avea să o vindece pe fiica ei. Cu blândețe, ea a căzut la picioarele Lui ca semn al recunoașterii domniei și puterii Sale (vedeți Marcu 7:25), „I S-a închinat” și, din nou, a spus: „Doamne, ajută-mă” (Matei 15:25).
Blândețea și miracolele
Într-un răspuns care pare dur pentru ucenicii din zilele noastre, Isus a răspuns: „Nu este bine să iei pâinea copiilor și s-o arunci la căței” (Matei 15:26). Erudiții în Biblie au explicat că, în această analogie, „copiii” sunt iudeii iar „cățeii” sunt neamurile.
Cu alte cuvinte, principala obligație a lui Hristos a fost față de iudei. El trebuia să-i hrănească – sau să le dea mai întâi Evanghelia – și, apoi, ei aveau să hrănească sau să învețe restul lumii. Vârstnicul Talmage a explicat: „Cuvintele, dure cum ne pot părea nouă, au fost înțelese de ea în spiritul intenției Domnului… Cu siguranță, femeia nu s-a simțit jignită de această comparație”5.
Din nou, răspunsul acestei femei bune este emoționant și minunat și blând: „Da, Doamne… dar și cățeii mănâncă din fărâmăturile care cad de la masa stăpânilor lor” (Matei 15:27).
Această femeie plină de credință nu a fost descurajată. În loc să aleagă să se simtă jignită, ea a ales credința. Răspunsul ei este o exprimare a speranței chiar și în fărâmături. Ce credință incredibilă de a crede că o fărâmătură de la masa Salvatorului ar fi fost suficientă pentru a birui orice ar fi făcut-o pe fiica ei să sufere. Răspunsul acestei mame credincioase arată umilință și blândețe.
Vârstnicul David A. Bednar, din Cvorumul celor Doisprezece Apostoli, a explicat blândețea ca fiind „puternică, nu slabă; activă, nu pasivă; curajoasă, nu timidă”6. Femeia din Canaan era, într-adevăr, puternică, activă și curajoasă în a-și declara credința că până și o bucățică din puterea Salvatorului avea să fie suficientă.
Femeia din Canaan era puternică, activă și curajoasă în a-și declara credința că până și o bucățică din puterea Salvatorului avea să fie suficientă.
În cele din urmă, Isus Hristos a oferit un răspuns care i-a dat putere și care este cunoscut: „O, femeie, mare este credința ta: facă-ți-se cum voiești”. Această dovadă că El ne prețuiește și ne însoțește pe fiecare dintre noi în călătoria noastră de a veni la El este urmată, în consemnarea scripturală, de asigurarea că „fiica ei s-a tămăduit chiar în ceasul acela” (Matei 15:28).
Ce putem învăța?
Vârstnicul Talmage a spus: „Stăruința demnă de laudă a femeii s-a bazat pe credința care biruie obstacolele aparente și rabdă chiar și în descurajare”7.
Acel fel de credință trainică în Isus Hristos este exact ceea ce profetul nostru preaiubit, președintele Russell M. Nelson, ne-a sfătuit să dezvoltăm: „Credința în Isus Hristos este cea mai mare putere care ne este pusă la dispoziție în această viață. Toate lucrurile sunt cu putință celor care cred”8.
Aduc un omagiu femeii din Canaan care a fost puternică, activă, curajoasă și perseverentă în a-și afirma credința în Isus Hristos ca Salvator, Mesia și Împărat. Ea este un exemplu din Noul Testament de credință și blândețe pe care trebuie să le aibă toți ucenicii lui Isus Hristos. Neclintiți, haideți să urmărim cu stăruință acel fel de credință în „[Marele] Preot al bunurilor viitoare” (Evrei 9:11).