Vindecată în templu

Imagine

Cuplu în fața templului.

Fotografie prin amabilitatea autoarei; fotografie în fundal cu Templul Durban, Africa de Sud, de Matthew Reier

Primul nostru fiu s-a născut mort în anul 2017. Cu nouă luni înainte ca Templul Durban, Africa de Sud, să fie dedicat în anul 2020, al doilea fiu al nostru s-a născut mort.

Pe vremea aceea, mă simțeam ca Ana din Vechiul Testament. Mă „[rugam] Domnului cu sufletul amărât și [plângeam]” (1 Samuel 1:10).

Mă simțeam neajutorată și furioasă și simțeam o durere îngrozitoare. M-am luptat din punct de vedere emoțional, fizic și spiritual. Faptul de a mă ține de bara de fier părea ca și cum m-aș fi ținut de un fir care aluneca treptat din mâinile mele. Ardeam cu adevărat în „cuptorul urgiei” (Isaia 48:10).

Sunt atât de recunoscătoare că am primit ajutor și vindecare din partea familiei mele, din scripturi și prin rugăciune. Am primit, de asemenea, ajutor din partea consilierilor. Cu toate acestea, punctul culminant al vindecării mele a venit în templu.

Când am început să slujesc în templu, am început să mă umplu de mai multă lumină. M-am simțit acasă acolo. Am simțit, de asemenea, o asigurare profundă că Domnul mă iubește și cunoaște strădaniile mele.

Pe măsură ce am continuat să slujesc în casa Domnului, am început să privesc numele strămoșilor mei într-un mod diferit. Nu erau doar nume. Mi-am dat seama, de exemplu, că o strămoașă era fiică, mamă, bunică, mătușă, soră, nepoată. Moartea ei trebuie să fi fost grea pentru rudele care au supraviețuit. Dar binecuvântările oferite acestei strămoașe în templu prin rânduieli sacre înfăptuite prin înlocuitor constituie o mare și dulce bucurie care depășește orice durere pe care rudele ei în viață ar fi putut-o simți când a murit.

Această înțelegere m-a binecuvântat când m-am gândit la băieții noștri prețioși, la natura eternă a spiritelor noastre și la planul salvării întocmit de Tatăl Ceresc. Pierderea băieților noștri mă îndeamnă să fac tot ce pot pentru a trăi potrivit Evangheliei.

Unele zile sunt încă mai grele decât altele. Dar faptul de a mă ține de promisiunile legământului meu face ca acele zile să fie mai ușoare.

Citez cuvintele președintelui Russell M. Nelson: „Ne este foarte dor de [fiii noștri]. Cu toate acestea, datorită Evangheliei restaurate a lui Isus Hristos, nu ne facem griji pentru [ei]. Continuând să ne onorăm legămintele făcute cu Dumnezeu, trăim așteptând să fim din nou cu [ei]”¹.