Bibliotecă
Unitatea 19: ziua 4 Faptele apostolilor 18-19


Unitatea 19: ziua 4

Faptele apostolilor 18-19

Introducere

În Corint, Pavel a fost respins de mulţi iudei, dar a avut succes în rândul neamurilor. La Efes, Acuila şi Priscila, un cuplu credincios căsătorit, au propovăduit lui Apolo, un iudeu din Alexandria, şi l-au ajutat să înţeleagă calea lui Dumnezeu. Pavel a predicat despre Duhul Sfânt, a înfăptuit miracole şi a evitat un grup de oameni care provocaseră o tulburare în teatrul din Efes.

Faptele apostolilor 18:1-17

Pavel predică în Corint

  1. În jurnalul pentru studiul scripturilor, răspundeţi la următoarele întrebări:

    1. Care sunt câteva dintre modalităţile în care aţi participat la lucrarea Domnului?

    2. De ce provocări aţi avut parte pe măsură ce aţi încercat să faceţi lucrarea Domnului?

Pe măsură ce studiaţi Faptele apostolilor 18, căutaţi un principiu care vă poate ajuta când încercaţi să faceţi lucrarea Domnului.

În Faptele apostolilor 18:1-5 învăţăm că Pavel a plecat de la Atena şi a călătorit la Corint, unde a propovăduit în sinagogă. Citiţi Faptele apostolilor 18:6 şi căutaţi provocările de care a avut parte Pavel în timp ce le propovăduia iudeilor din Corint despre Isus Hristos.

Ce a planificat Pavel să facă pentru că iudeii din sinagogă i-au respins mesajul?

Citiţi Faptele apostolilor 18:7-10 şi aflaţi ce lucru s-a întâmplat care, probabil, i-a dat curaj lui Pavel. Puteţi marca în versetul 10 ce i-a promis Domnul lui Pavel dacă el continua să predice Evanghelia în Corint.

Putem învăţa din aceste versete că, dacă trăim în mod demn, Domnul va fi cu noi în timp ce facem lucrarea Sa. Puteţi nota acest principiu pe marginea scripturilor voastre, lângă Faptele apostolilor 18:9-10.

Imagine
Preşedintele Thomas S. Monson

Preşedintele Thomas S. Monson ne-a dat următoarea încurajare: „Unii dintre dumneavoastră s-ar putea să fiţi timizi din fire sau să vă consideraţi nepotriviţi să răspundeţi afirmativ unei chemări. Amintiţi-vă că această lucrare nu este numai a dumneavoastră şi a mea. Este lucrarea Domnului iar, când noi facem lucrarea Domnului, avem dreptul să primim ajutorul Său. Nu uitaţi că Domnul va modela spatele, astfel încât acesta să poată duce greutatea care este pusă pe el” („A învăţa, a face, a fi”, Ensign sau Liahona, nov. 2008, p. 62).

  1. În jurnalul pentru studiul scripturilor, răspundeţi la următoarele întrebări:

    1. De ce este important să ştim că Domnul va fi cu noi în timp ce facem lucrarea Sa?

    2. Când a fost Domnul cu voi în timp ce aţi făcut lucrarea Sa? Cum aţi ştiut că era cu voi?

Faptele apostolilor 18:11-17 consemnează că Pavel a continuat să predice în Corint timp de un an şi jumătate. În timp ce se afla în Corint, unii iudei au încercat să-l trimită pe Pavel la judecată pentru ceea ce predica, dar proconsulul a refuzat cazul, prin urmare împlinind promisiunea făcută de Domnul lui Pavel.

Faptele apostolilor 18:18-28

Acuila şi Priscila îl ajută pe Apolo să înţeleagă calea lui Dumnezeu

În Faptele apostolilor 18:18-23 învăţăm că un bărbat, Acuila, şi soţia lui, Priscila, l-au însoţit pe Pavel la Efes. Lăsând cuplul în Efes, Pavel a călătorit spre regiunea Ierusalimului şi, apoi, spre nord, la Antiohia, unde şi-a terminat a doua călătorie misionară. Această călătorie misionară a durat trei ani. În acest timp, Pavel a străbătut aproximativ 4.800 de kilometri.

După ceva timp, Pavel a părăsit Antiohia şi şi-a început cea de-a treia călătorie misionară (vezi Hărţi şi fotografii din Biblie, harta nr. 13, „Călătoriile misionare ale apostolului Pavel”). În timpul acestei călătorii, el a trecut din nou prin regiunile în care deja întemeiase ramuri ale Bisericii, pentru a-i întări pe ucenici.

Citiţi Faptele apostolilor 18:24-25 şi aflaţi ce s-a întâmplat în Efes după ce a plecat Pavel.

Ce înţelegea deja Apolo despre „calea Domnului” (versetul 25)?

„[Necunoscând] decât botezul lui Ioan” (versetul 25), lui Apolo îi lipsea înţelegerea completă a lui Isus Hristos şi misiunii Sale. Citiţi Faptele apostolilor 18:26 şi aflaţi ce au făcut Acuila şi Priscila când l-au auzit pe Apolo propovăduind.

Expresia „i-au arătat mai cu de-a măruntul calea lui Dumnezeu” (versetul 26) înseamnă că Acuila şi Priscila l-au învăţat pe Apolo mai multe lucruri despre Isus Hristos şi Evanghelia Sa, ceea ce a îmbunătăţit cunoaşterea şi înţelegerea lui Apolo.

Citiţi Faptele apostolilor 18:27-28 şi căutaţi dovezi că Acuila şi Priscila l-au ajutat pe Apolo să înţeleagă mai bine calea lui Dumnezeu.

Faptele apostolilor 19:1-20

Pavel conferă darul Duhului Sfânt şi înfăptuieşte miracole

Când Pavel şi-a început cea de-a treia călătorie misionară, el a călătorit prin regiunile Galatiei şi Frigiei (vezi Faptele apostolilor 18:23), iar, apoi, s-a întors în Efes. Citiţi Faptele apostolilor 19:2-3 şi aflaţi cum i-a ajutat Pavel pe oamenii din Efes să înţeleagă mai bine calea lui Dumnezeu.

Imagine
ruine greceşti

Ruinele teatrului grec din Efes, locul în care a propovăduit apostolul Pavel

Ce doctrină i-a ajutat Pavel pe ucenicii din Efes să înţeleagă mai bine?

În timp ce citiţi următoarea declaraţie, care a fost publicată sub îndrumarea profetului Joseph Smith, aflaţi de ce a trebuit ca aceşti oameni din Efes să fie rebotezaţi: „Se pare că un iudeu sectant botezase asemenea lui Ioan [Botezătorul], dar uitase să-i informeze că trebuiau să urmeze pe cineva cu numele de Isus Hristos, care avea să boteze cu foc şi cu Duhul Sfânt – acest fapt care le-a arătat acelor convertiţi că primul lor botez era nepermis şi, când au auzit acel lucru, au fost bucuroşi să fie rebotezaţi iar, după ce au fost aşezate mâini pe capetele lor, au primit darurile, conform promisiunii” („Baptism”, Times and Seasons, 1 sept. 1842, p. 904).

Din această experienţă învăţăm că, pentru a fi valabil, botezul trebuie înfăptuit de un slujitor autorizat al lui Dumnezeu şi, pentru ca botezul să fie complet, trebuie să fie însoţit de primirea Duhului Sfânt.

Imagine
Profetul Joseph Smith

Profetul Joseph Smith ne-a învăţat că botezul trebuie însoţit de „darul Duhului Sfânt prin aşezarea mâinilor”: „Botezarea unui om ar avea acelaşi efect ca botezarea unui sac de nisip dacă botezul nu s-ar face pentru iertarea păcatelor şi dobândirea Duhului Sfânt. Botezul cu apă este numai jumătate din botez şi nu este bun de nimic fără cealaltă jumătate – adică botezul prin Duhul Sfânt” (Învăţături ale preşedinţilor Bisericii: Joseph Smith [2007], p. 100).

În Faptele apostolilor 19:7-10 învăţăm că Pavel a continuat să predice în Efes timp de peste doi ani. Citiţi Faptele apostolilor 19:11-12 şi aflaţi ce miracole a înfăptuit Dumnezeu prin intermediul lui Pavel.

O doctrină pe care o putem învăţa din această relatare este că un mod prin care Dumnezeu Îşi manifestă puterea este prin slujitorii Săi autorizaţi.

Citiţi Faptele apostolilor 19:13-16 şi aflaţi ce s-a întâmplat când unii bărbaţi au încercat să alunge duhuri rele aşa cum făcuse Pavel.

Deoarece fiii lui Sceva nu aveau autoritatea preoţiei să slujească în numele lui Isus Hristos, duhul rău nu a recunoscut sau acceptat autoritatea lor, deşi au pretins că Îl reprezentau pe Salvator.

Citiţi Faptele apostolilor 19:17-20 şi aflaţi ce au făcut mulţi oameni după ce au aflat despre acest eveniment. Expresia „cei ce făcuseră vrăjitorii” în versetul 19 se referă şi la alte practici rele.

Cum şi-au arătat aceşti oameni credinţa în Isus Hristos?

Putem învăţa următorul principiu din aceste versete: Mărturisindu-ne şi abandonând obiceiurile rele, noi ne manifestăm credinţa în Isus Hristos.

  1. În jurnalul pentru studiul scripturilor, răspundeţi la următoarea întrebare: Care sunt unele dintre sacrificiile pe care ar trebui ca cineva să le facă pentru a abandona un păcat pe care l-a mărturisit?

Gândiţi-vă dacă există vreun păcat pe care Domnul doreşte ca voi să-l mărturisiţi şi să-l abandonaţi. Acţionaţi conform tuturor îndemnurilor pe care le-aţi simţit în timp ce aţi studiat această lecţie.

Faptele apostolilor 19:21-41

Oameni care se închinau zeiţei false Diana vorbesc împotriva lui Pavel şi provoacă o tulburare în oraş

În Faptele apostolilor 19:21-41 învăţăm că o parte din afacerile din Efes era susţinută de închinarea la zeiţa falsă, Diana. Deoarece Pavel a propovăduit împotriva închinării la dumnezei falşi, meşteşugarii care făceau idoli pentru Diana i-au întors pe oameni împotriva acestuia. Oamenii i-au luat pe doi dintre colegii lui Pavel şi s-au adunat în teatrul din oraş, care avea o capacitate de aproximativ 24.000 de mii de oameni. Pavel a dorit să vorbească mulţimii, dar a fost convins de unii ucenici şi conducători locali să nu intre în teatru. În cele din urmă, logofătul sau funcţionarul oraşului a potolit oamenii şi aceştia s-au împrăştiat. Faptul că Pavel şi colegii lui au avut parte de protecţie este un exemplu despre cum lucrarea lui Dumnezeu va continua în pofida protestelor şi persecuţiilor celor ticăloşi.

  1. În jurnalul pentru studiul scripturilor, la sfârşitul temelor pentru astăzi, scrieţi următoarele:

    Am studiat Faptele apostolilor 18-19 şi am încheiat această lecţie în data de (data).

    Alte întrebări, gânduri şi cunoştinţe pe care aş dori să le împărtăşesc învăţătorului meu: