Să urmăm exemplul lui Isus Hristos

A fi o lumină înseamnă a fi un etalon – o persoană care oferă un exemplu şi este un model de urmat pentru alţii… [Noi am făcut legământul] de a-L urma pe Hristos care este măreţul exemplu. Avem responsabilitatea de a învăţa de la El lucrurile pe care le-a predat şi lucrurile pe care le-a făcut în timpul slujirii Sale pe pământ. După ce am învăţat aceste lecţii, trebuie să ţinem porunca de a urma exemplul Său. Mai jos, sunt câteva dintre exemplele pe care ni le-a oferit.

1. Hristos a fost supus şi cutezător în viaţa premuritoare, obţinând astfel privilegiul de a veni în viaţa muritoare şi a primi un trup din carne şi oase.

2. El a fost botezat pentru ca poarta spre împărăţia celestială să fie deschisă.

3. El a deţinut preoţia şi a primit toate rânduielile Evangheliei necesare salvării şi exaltării.

4. Isus a slujit aproximativ trei ani propovăduind Evanghelia, depunând mărturie despre adevăr, învăţându-i pe oameni ce trebuie să facă pentru a găsi bucurie şi fericire în această viaţă şi slavă eternă în lumea care va veni.

5. El a înfăptuit rânduieli, inclusiv binecuvântarea copiilor, botezuri, slujirea celor bolnavi şi rânduirea la oficii ale preoţiei.

6. El a înfăptuit miracole. Prin porunca Sa, cei orbi şi-au recăpătat vederea, cei surzi au auzit, cei şchiopi au mers şi morţii s-au întors la viaţă.

7. În acord cu gândul şi voia Tatălui, Isus a trăit o viaţă perfectă, fără de păcat şi a dobândit toate atributele divinităţii.

8. El a biruit lumea, adică a controlat fiecare pasiune şi S-a ridicat deasupra existenţei carnale şi senzuale astfel încât să poată trăi şi să poată merge fiind îndrumat de Spirit.

9. El a înfăptuit ispăşirea, răscumpărând astfel oamenii de la moartea [spirituală şi cea fizică] provocate de căderea lui Adam.

10. Apoi, fiind înviat şi glorificat, El a dobândit toată puterea din cer şi de pe pământ, a primit plenitudinea Tatălui şi este una cu El.

Dacă vrem să urmăm exemplul lui Hristos şi să călcăm pe urmele Sale, trebuie să căutăm să facem aceleaşi lucruri pe care le-a făcut El, după modelul Său.⁵

Este important să ne amintim că Isus era capabil să comită păcate, că ar fi putut ceda şi că planul vieţii şi al salvării ar fi putut fi distrus, dar că El a rămas fidel. Dacă nu ar fi existat posibilitatea ca El să cedeze ademenirilor lui Satana, nu ar fi existat un test adevărat şi nicio victorie autentică drept rezultat. Dacă nu ar fi primit capacitatea de a păcătui, nu ar fi primit libertatea de a alege. El a fost Cel care a venit pentru a proteja şi a asigura libertatea de a alege a omului. El a trebuit să aibă această capacitate, precum şi posibilitatea de a păcătui dacă Şi-ar fi dorit acest lucru.⁶

Până la sfârşitul vieţii Sale muritoare, Isus a demonstrat măreţia spiritului Său şi proporţiile puterii Sale. El nu S-a gândit, cu egoism, la propria suferinţă sau la durerea Sa iminentă nici măcar spre sfârşitul vieţii Sale. El S-a îngrijit cu sârguinţă de nevoile din prezent şi de cele viitoare ale celor care Îl urmau şi pe care îi iubea. El a ştiut că siguranţa lor, ca indivizi şi în calitate de biserică, putea fi găsită doar în dragostea necondiţionată a unuia faţă de celălalt. Toată puterea Sa pare să se fi concentrat asupra nevoilor lor, predând, astfel, prin exemplu ceea ce preda prin precept. El le-a oferit cuvinte de alinare, porunci şi atenţionări.⁷

Atât în timpul slujirii Sale în viaţa muritoare printre cei din turma Sa din Ţara Sfântă, cât şi în timpul slujirii Sale din viaţa de după moarte printre oile Sale împrăştiate din emisfera vestică, Domnul a dovedit dragostea şi îngrijorarea Sa pentru fiecare persoană în parte.

În timp ce Se afla într-o mare mulţime de oameni, El a simţit atingerea unei femei care căuta alinare de la afecţiunea de care suferea de aproape doisprezece ani (vezi Luca 8:43-48). Cu altă ocazie, El a văzut dincolo de prejudecata îngustă a unei mulţimi care condamna şi dincolo de păcatul celei care era acuzată. Poate, simţind bunăvoinţa ei de a se pocăi, Hristos a ales să vadă valoarea acelei persoane şi i-a spus să meargă înainte şi să nu mai păcătuiască (vezi Ioan 8:1-11). În altă împrejurare, „El i-a luat pe pruncii lor, unul câte unul, şi i-a binecuvântat şi S-a rugat Tatălui pentru ei” (3 Nefi 17:21; caractere cursive adăugate).

Pe măsură ce încercările din Ghetsimani şi de pe Căpăţâna se apropiau rapid, deşi era foarte îngândurat, Salvatorul a avut timp să observe văduva care şi-a oferit ultimii bănuţi (vezi Marcu 12:41-44). În mod asemănător, El a observat un om mic de statură, Zacheu, care, pentru că nu putea să vadă din cauza înălţimii celor care se adunaseră în jurul Salvatorului, se suise într-un dud pentru a-L vedea pe Fiul lui Dumnezeu (vezi Luca 19:1-5). În timp ce agoniza pe cruce, El nu S-a gândit la propria suferinţă, ci, cu grijă, a ajutat-o pe femeia care plângea şi care Îi dăduse viaţă (vezi Ioan 19:25-27).

Ce exemplu minunat de urmat! Chiar şi atunci când avea parte de mare suferinţă şi durere, Exemplul nostru a încercat să-i binecuvânteze pe alţii… El nu Şi-a concentrat viaţa asupra lucrurilor care Îi lipseau. Şi-a concentrat viaţa asupra faptului de a le sluji altora.⁸

Una dintre cele mai importante întrebări care a fost adresată vreodată oamenilor muritori a fost rostită de Însuşi Fiul lui Dumnezeu, Salvatorul lumii. Unui grup de ucenici din Lumea Nouă, unuia nerăbdător să fie învăţat de El şi chiar mai nerăbdător pentru că El avea să-i părăsească în curând, El a adresat întrebarea: „Ce fel de oameni trebuie să fiţi voi?”. Apoi, imediat, El le-a dat acest răspuns: „Tot aşa cum sunt Eu” (3 Nefi 27:27).

Lumea este plină de oameni care sunt dornici să ne spună: „Fă cum îţi spun eu”. Cu siguranţă, nu ducem lipsă de oameni care să dea sfaturi cu privire la orice subiect. Dar există foarte puţini oameni care sunt pregătiţi să spună: „Fă aşa cum fac eu”. Şi, desigur, doar Unul în toată istoria lumii a putut spune acest lucru pe bună dreptate şi în mod corespunzător. Istoria ne oferă multe exemple de bărbaţi buni şi de femei bune, dar până şi cei mai buni muritori au, într-un fel sau altul, defecte. Niciunul nu ar putea sluji drept model perfect sau tipar desăvârşit de urmat, oricât de bune ar fi intenţiile lui.

Doar Hristos poate fi idealul nostru, „Luceafărul strălucitor de dimineaţă” (Apocalipsa 22:16). Doar El poate să spună fără vreo reţinere: „Urmaţi-Mă, învăţaţi de la Mine [şi] faceţi lucrurile pe care M-aţi văzut pe Mine că le fac. Beţi din apa Mea şi mâncaţi din pâinea Mea. Eu sunt calea, adevărul şi viaţa. Eu sunt legea şi lumina. Priviţi la Mine şi veţi trăi. Iubiţi-vă unii pe alţii aşa cum v-am iubit Eu” (vezi Matei 11:29; 16:24; Ioan 4:13-14; 6:35, 51; 7:37; 13:34; 14:6; 3 Nefi 15:9; 27:21).

O, ce chemare clară şi răsunătoare! Ce exemplu şi certitudine într-o perioadă fără exemple şi cu incertitudini 

Cât de recunoscători trebuie să fim pentru că Dumnezeu L-a trimis pe Singurul Său Fiu Născut pe pământ… pentru a oferi un exemplu perfect de viaţă neprihănită, bunătate, milă şi compasiune ca restul oamenilor să ştie cum să trăiască, cum să se perfecţioneze şi cum să devină mai asemănători lui Dumnezeu!

Haideţi să-L urmăm pe Fiul lui Dumnezeu în toate modurile şi în toate aspectele vieţii. Haideţi să-L facem exemplul şi ghidul nostru. Ar trebui să ne întrebăm mereu „Ce ar face Isus?” şi, apoi, să avem mai mult curaj să acţionăm potrivit răspunsului. Trebuie să-L urmăm pe Hristos în adevăratul sens al cuvântului. Noi trebuie să facem lucrarea Sa aşa cum El a făcut-o pe cea a Tatălui Său. Trebuie să încercăm să fim ca El, chiar aşa cum intonează copiii de la Societatea Primară: „Să-ncercăm” (Cântece pentru copii p. 34). În măsura în care puterile noastre de muritori ne permit, noi trebuie să facem orice efort este necesar pentru a deveni asemănători lui Hristos – singurul exemplu perfect şi fără de păcat de care această lume a avut vreodată parte.⁹

De nenumărate ori de-a lungul slujirii Domnului din viaţa muritoare, El a rostit o chemare care era atât o invitaţie, cât şi o provocare. Lui Petru şi fratelui său, Andrei, Hristos le-a spus: „Veniţi după Mine, şi vă voi face pescari de oameni” (Matei 4:19). Tânărului bogat care L-a întrebat ce trebuia să facă pentru a avea viaţă eternă, Isus i-a răspuns: „Du-te de vinde ce ai, dă la săraci… [şi] vino şi urmează-Mă” (Matei 19:21). Şi fiecăruia dintre noi, Isus îi spune: „Dacă Îmi slujeşte cineva, să Mă urmeze” (Ioan 12:26).¹⁰

Haideţi să studiem fiecare lucru pe care Învăţătorul ni l-a predat şi să ne dedicăm, mai mult, faptului de a urma exemplul Său. El ne-a dat „tot ce priveşte viaţa şi evlavia”. El „ne-a chemat prin slava şi puterea Lui” şi „ne-a dat făgăduinţele Lui nespus de mari şi scumpe, ca prin ele să [ne facem] părtaşi firii dumnezeieşti” (2 Petru 1:3-4).¹¹

Cei care Îl urmează pe Hristos caută să urmeze exemplul Său. Suferinţa Sa pentru păcatele, defectele, durerea şi bolile noastre trebuie să ne motiveze să îi ajutăm într-un mod similar pe cei din jurul nostru, dând dovadă de caritate şi compasiune 

Căutaţi ocazii de a sluji. Nu vă îngrijorați prea mult de statut. Vă amintiţi sfatul Salvatorului adresat celor care caută „scaunele dintâi” sau „locurile dintâi”? „Cel mai mare dintre voi să fie slujitorul vostru” (Matei 23:6, 11). Este important să fim apreciaţi. În centrul atenţiei noastre trebuie să fie neprihănirea, nu recunoaşterea; slujirea, nu statutul. Învăţătoarea vizitatoare credincioasă, care îşi îndeplineşte, în linişte, lucrarea lună de lună, este la fel de importantă în lucrarea Domnului precum cei care ocupă ceea ce unii consideră ca fiind chemări mai importante în Biserică. A fi văzut de oameni nu este acelaşi lucru cu a fi valoros.¹²

Invitaţia Domnului de a-L urma este făcută individual şi este una personală şi convingătoare. Nu putem oscila pentru totdeauna între două opinii. Fiecare dintre noi trebuie să înfrunte întrebarea crucială: „Cine ziceţi că sunt?” (Matei 16:15). Salvarea noastră personală depinde de răspunsul nostru la acea întrebare şi de angajamentul nostru faţă de acel răspuns. Răspunsul care i-a fost revelat lui Petru a fost: „Tu eşti Hristosul, Fiul Dumnezeului cel Viu!” (Matei 16:16). Foarte mulţi martori pot oferi acelaşi răspuns prin intermediul aceleiaşi puteri şi mă alătur lor cu recunoştinţă umilă. Dar fiecare dintre noi trebuie să răspundă la întrebare pentru sine – dacă nu acum, atunci mai târziu; pentru că, în ultima zi, fiecare genunchi se va pleca şi fiecare limbă va mărturisi că Isus este Hristosul. Provocarea noastră este să răspundem corect şi să trăim conform acestor lucruri înainte să fie prea târziu. Din moment ce Isus este cu adevărat Hristosul, ce trebuie să facem noi?

Sacrificiul suprem al lui Hristos va da roade bogate în vieţile noastre pe măsură ce acceptăm invitaţia de a-L urma [vezi D&L 100:2]. Această chemare nu este irelevantă, nerealistă sau imposibilă. A urma un om înseamnă a-l privi sau a-l asculta cu atenţie; a accepta autoritatea lui, a-l considera un conducător şi a te supune lui; a-l sprijini, a-i apăra ideile şi a-l considera un model. Fiecare dintre noi poate accepta această provocare. Petru a spus: „Hristos a suferit pentru voi şi v-a lăsat o pildă, ca să călcaţi pe urmele Lui” (1 Petru 2:21). Aşa cum învăţăturile care nu sunt în acord cu doctrina lui Hristos sunt false, tot aşa o viaţă în care nu este urmat exemplul lui Hristos este îndrumată greşit şi s-ar putea să nu îşi îndeplinească măreţul potenţial destin 

Neprihănirea trebuie să înceapă în vieţile noastre individuale. Trebuie să fie inclusă în viaţa de familie. Părinţii au responsabilitatea de a urma principiile Evangheliei lui Isus Hristos şi de a le preda propriilor copii [vezi D&L 68:25-28]. Religia trebuie să facă parte din viaţa noastră. Evanghelia lui Isus Hristos trebuie să devină influenţa care ne motivează în tot ceea ce facem. Trebuie să ne dăm mai mult silinţa să urmăm măreţul exemplu oferit de Salvator dacă dorim să devenim mai asemănători Lui. Aceasta devine marea noastră provocare.¹³

Dacă putem să ne modelăm viaţa după cea a Învăţătorului şi să considerăm învăţăturile şi exemplul Său drept modelul suprem pentru noi, nu ne va fi greu să fim consecvenţi şi loiali în toate aspectele vieţii muritoare, pentru că vom fi dedicaţi unui standard sacru, unic de conduită şi de credinţă. Fie acasă sau la magazin, fie la şcoală sau după ce a trecut mult timp de când am terminat şcoala, fie că acţionăm complet singuri sau împreună cu mulţi alţii în grup, drumul nostru va fi clar şi standardele noastre vor fi evidente. Vom fi hotărât aşa cum a spus profetul Alma: „să [fim] martorii lui Dumnezeu în toate timpurile şi în toate lucrurile şi în toate locurile în care se întâmplă să [ne aflăm], chiar până la moarte” (Mosia 18:9).¹⁴

În acea noapte, în Betleem, nu mai era loc pentru El la han şi acesta nu a fost singurul moment din timpul celor treizeci şi trei de ani ai vieţii Sale pe pământ când nu a fost loc pentru El. Irod a trimis soldaţi în Betleem pentru a ucide copiii. Nu era loc pentru Isus pe domeniul lui Irod aşa că părinţii Săi L-au dus în Egipt. În timpul slujirii Sale, au fost mulţi care nu au făcut loc în inimile lor pentru învăţăturile Sale – nu aveau loc pentru Evanghelia pe care o propovăduia. Nu a existat loc pentru miracolele Sale, pentru binecuvântările Sale, pentru adevărurile divine pe care le-a rostit, pentru iubirea sau credinţa Sa. El le-a spus: „Vulpile au vizuini, şi păsările cerului au cuiburi; dar Fiul omului n-are unde-Şi odihni capul” (Matei 8:20).

Chiar şi în zilele noastre, deşi au trecut două mii de ani, sunt mulţi care spun acelaşi lucru care a fost spus în acea seară în Betleem: „Nu era loc” (vezi Luca 2:7). Facem loc pentru cadouri, dar, uneori, nu şi pentru cel care le oferă. Avem loc pentru partea comercială a Crăciunului şi chiar căutarea de plăceri în ziua de sabat, dar, uneori, nu există loc pentru preaslăvire. Gândurile noastre sunt ocupate cu alte lucruri – nu există loc.¹⁵

Deşi este frumos să vedem luminiţele de Crăciun… este mult mai important să ducem vieţi care să fie luminate de faptul de a-L accepta pe Cel care este lumina lumii [vezi Alma 38:9; D&L 10:70]. Cu adevărat, trebuie să-L avem drept ghidul şi exemplul nostru.

Înainte de naşterea Sa, îngerii au cântat: „Şi pace pe pământ între oamenii plăcuţi Lui” (Luca 2:14). Dacă oamenii ar urma exemplul Său, ar fi o lume a păcii şi iubirii faţă de toţi oamenii.¹⁶

Care este responsabilitatea noastră astăzi în calitate de membri ai Bisericii lui Isus Hristos a Sfinţilor din Zilele din Urmă? Este de a ne asigura că vieţile noastre individuale reflectă, prin vorbă şi prin faptă, Evanghelia aşa cum a fost predată de Domnul şi Salvatorul nostru, Isus Hristos. Tot ce spunem şi ce facem trebuie să fie conform exemplului singurei persoane fără de păcat care a mers vreodată pe pământ, chiar Domnul Isus Hristos.¹⁷

• Recapitulaţi modurile în care Salvatorul a oferit un exemplu pe care noi să-l urmăm aşa cum este menţionat în secţiunea 1. Cum v-a influenţat exemplul Salvatorului? Ce putem învăţa din exemplul Său din timpul ultimei părţi a vieţii Sale muritoare?

• Preşedintele Hunter ne-a sfătuit „să ne întrebăm mereu «Ce ar face Isus?» şi, apoi, să avem mai mult curaj să acţionăm potrivit răspunsului” (secţiunea 2). Aveţi în vedere moduri în care puteţi fi mai curajoşi în a urma exemplul Salvatorului. Cum putem preda acest principiu în cadrul familiilor noastre?

• Ce ne pot ajuta învăţăturile din secţiunea 3 să înţelegem despre faptul de a-L urma pe Isus Hristos? Cum ar putea fi viaţa dumneavoastră diferită dacă nu aţi avea influenţa învăţăturilor şi exemplului Salvatorului? Ce putem face ca religia să fie mai importantă în viaţa noastră de zi cu zi?

• Reflectaţi asupra celor spuse de preşedintele Hunter despre faptul că „nu era loc” pentru Salvator (secţiunea 4). Cum putem face mai mult loc pentru Salvator în vieţile noastre? Cum aţi fost binecuvântaţi pe măsură ce aţi făcut mai mult loc pentru El?

Matei 16:24-27; Ioan 10:27-28; 14:12-15; 1 Petru 2:21-25; 2 Nefi 31:12-13; 3 Nefi 12:48; 18:16; 27:20-22; D&L 19:23-24

Oferiţi o carte de imnuri fiecărei persoane. Invitaţi cursanţii să găsească şi să împărtăşească un imn care are legătură cu anumite fragmente pe care le-au citit în acest capitol.