Capitolul 3

Adversitatea – o parte a planului lui Dumnezeu pentru progresul nostru etern

Din viaţa lui Howard W. Hunter

În cadrul conferinţei generale din luna aprilie a anului 1980, vârstnicul Howard W. Hunter, pe atunci membru al Cvorumului celor Doisprezece Apostoli, a vorbit despre cum s-a alăturat unei mulţimi imense pentru a urmări cursele de ambarcaţiuni lungi din Samoa. „Mulţimea era neliniştită”, a spus el, „şi majoritatea ochilor priveau spre mare, urmărind să surprindă primele apariţii ale [ambarcaţiunilor]”. Brusc, s-a auzit un vuiet în mulţime pentru că ambarcaţiunile începuseră să se vadă în depărtare. Fiecare dintre ele avea un echipaj format din 50 de vâslaşi care scufundau şi trăgeau vâslele într-un ritm care împingea ambarcaţiunea prin valuri şi apa înspumată – o privelişte încântătoare.

În scurt timp, ambarcaţiunile şi oamenii se vedeau foarte bine întrecându-se către linia de sosire. Deşi aceşti bărbaţi puternici trăgeau cu toată forţa de rame, greutatea unei ambarcaţiuni cu 50 de oameni în ea trebuia împinsă împotriva unei forţe potrivnice puternice – rezistenţa apei.

Uralele mulţimii au devenit mai puternice când prima ambarcaţiune a trecut linia de sosire”.

După cursă, vârstnicul Hunter a mers acolo unde ambarcaţiunile erau andocate şi a vorbit cu unul dintre vâslaşi, care a explicat că prora ambarcaţiunilor lungi „este construită în aşa fel, încât taie şi separă apa pentru a ajuta la înfrângerea rezistenţei care reduce viteza ambarcaţiunii. El a explicat în continuare că tragerea vâslelor împotriva rezistenţei apei creează forţa care determină ambarcaţiunea să înainteze. Rezistenţa creează atât opoziţia, cât şi mişcarea de înaintare”¹.

Vârstnicul Hunter a folosit cursa de ambarcaţiuni din Samoa pentru a prezenta o cuvântare despre scopul adversităţii. În timpul slujirii sale ca apostol, el a vorbit despre adversitate de multe ori, oferind sfaturi, speranţă şi încurajare. A vorbit din experienţă personală, pentru că a îndurat boli care i-au ameninţat viaţa şi alte încercări. El a depus mărturie cu o convingere fermă că, în perioadele de nefericire „Isus Hristos are puterea de a ne uşura poverile şi a reduce greutăţile”².

În încercările noastre, Salvatorul ne face fiecăruia dintre noi invitaţia pe care a făcut-o bărbatului de la scăldătoarea din Betesda: „Vrei să te faci sănătos?” (Ioan 5:6).

Învăţături ale lui Howard W. Hunter

Adversitatea face parte din planul lui Dumnezeu pentru progresul nostru etern.

Am observat că viaţa – viaţa fiecăruia – are parte de o porţie întreagă de suişuri şi coborâşuri. Într-adevăr, vedem multe bucurii şi tristeţi în lume, multe planuri schimbate şi direcţii noi, multe binecuvântări care nu arată şi nu sunt considerate întotdeauna binecuvântări şi multe lucruri care ne fac mai umili şi ne măresc răbdarea şi credinţa. Noi toţi am avut astfel de experienţe din când în când şi presupun că vom avea întotdeauna

Preşedintele Spencer W. Kimball, care a avut parte în măsură considerabilă de suferinţă, dezamăgire şi circumstanţe pe care nu le-a putut controla, a scris odată:

„Fiind oameni, noi am vrea să excludem din vieţile noastre durerea fizică şi neliniştea mintală şi să ne asigurăm că avem parte doar de lucruri uşoare şi confort, dar, dacă ar fi să închidem uşa în faţa tristeţii şi greutăţilor, s-ar putea să-i alungăm pe cei mai buni prieteni şi binefăcători ai noştri. Suferinţa îi poate transforma pe oameni în sfinţi pe măsură ce învaţă să aibă răbdare, să îndure suferinţa îndelungată şi să aibă stăpânire de sine” [Faith Precedes the Miracle (1972), p, 98].

În această declaraţie, preşedintele Kimball se referă la închiderea uşilor în faţa anumitor experienţe din viaţă… Uşile sunt închise cu regularitate în vieţile noastre şi unele dintre acele uşi închise provoacă durere profundă şi tristeţe. Dar eu cred cu adevărat că, acolo unde se închide o astfel de uşă, o alta se deschide (şi poate chiar mai multe), aducând speranţă şi binecuvântări în alte aspecte ale vieţii noastre pe care s-ar putea să nu le descoperim altfel…

Cu câţiva ani în urmă, [preşedintele Marion G. Romney] a spus că toţi bărbaţii şi toate femeile, inclusiv cei mai credincioşi şi loiali, vor avea parte de adversitate şi suferinţă în vieţile lor pentru că, aşa cum spune Joseph Smith: Oamenii trebuie să îndure pentru ca ei să poată veni pe Muntele Sion şi să fie exaltaţi deasupra cerurilor” [Învăţături ale preşedinţilor Bisericii: Joseph Smith (2007), p. 242; vezi Conference Report, oct. 1969, p. 57].

Apoi, preşedintele Romney a spus:

„Aceasta nu înseamnă că noi râvnim după suferinţă. Noi o evităm cât putem. Totuşi, acum ştim şi am ştiut cu toţii când am ales să venim în viaţa muritoare, că, aici, vom fi încercaţi, fiind trecuţi prin creuzetul adversităţii şi suferinţei

[Mai mult,] planul Tatălui pentru încercarea [şi perfecţionarea] copiilor Săi nu L-a omis nici pe Salvator Însuşi. Suferinţa pe care El a hotărât s-o îndure şi pe care a îndurat-o a egalat suferinţa cumulată a tuturor bărbaţilor [şi femeilor de pretutindeni. Tremurând şi sângerând şi dorindu-Şi să nu bea cupa, El a spus:] «Am băut şi am terminat tot ce am pregătit pentru copiii oamenilor» (D&L 19:18-19)” (în Conference Report, oct. 1969, p. 57).

Noi toţi trebuie să ne terminăm „tot ce am pregătit pentru copiii oamenilor” [D&L 19:19]. Ceea ce a pregătit Hristos a fost total diferit de ceea ce pregătim noi, dar noi toţi avem de făcut pregătiri, avem uşi de deschis. Realizarea acestor pregătiri atât de importante va implica deseori durere, unele schimbări neaşteptate pe calea vieţii şi multă supunere, „tot aşa cum un copil se supune tatălui său” [Mosia 3:19]. Terminarea pregătirilor divine şi deschiderea uşilor celestiale ne-ar putea duce – fără îndoială, ne vor duce – chiar până la ultimele ore ale vieţii noastre ca muritori.³

Noi am venit în viaţa muritoare pentru a înfrunta opoziţia. Aceasta a făcut parte din planul pentru progresul nostru etern. Fără ispită, boală, durere şi tristeţe nu ar putea exista bunătate, virtute, aprecierea bunăstării sau bucurie… Trebuie să ne aducem aminte că aceleaşi forţe ale opoziţiei care ne împiedică progresul ne asigură, de asemenea, prilejuri de a le înfrânge.⁴

Necazurile noastre din viaţa muritoare sunt menite să ne ajute să creştem şi să dobândim experienţă.

„Când [greutăţile vieţii muritoare] ne umilesc, ne perfecţionează, ne învaţă şi ne binecuvântează, ele pot fi unelte puternice în mâinile lui Dumnezeu care să ne facă să fim oameni mai buni, să ne facă mai recunoscători, mai iubitori şi mai atenţi faţă de alţi oameni în momentele lor grele.

Da, noi toţi avem momente grele, individual şi colectiv, dar, chiar şi în cele mai grave dintre situaţii, în vechime sau în prezent, acele probleme şi profeţii nu au fost niciodată menite să facă altceva decât să îi binecuvânteze pe cei neprihăniţi şi să-i ajute pe aceia care sunt mai puţin neprihăniţi să se îndrepte spre pocăinţă. Dumnezeu ne iubeşte şi scripturile ne spun că El „a dat pe singurul Lui Fiu, pentru ca oricine crede în El, să nu piară, ci să aibă viaţa veşnică” [Ioan 3:16].⁵

Marele patriarh din Cartea lui Mormon, Lehi, l-a încurajat pe fiul său, Iacov, fiu născut în pustiu într-o perioadă de mare încercare şi opoziţie. Viaţa lui Iacov nu a fost aşa cum el s-ar fi putut aştepta să fie şi nu a fost experienţa ideală la care el s-ar fi putut aştepta. El a trecut prin suferinţe şi neajunsuri, dar Lehi a promis că aceste suferinţe vor fi sfinţite spre binele fiului său (vezi 2 Nefi 2:2).

Apoi Lehi a adăugat aceste cuvinte care au devenit clasice:

„Căci trebuie să fie o opoziţie în toate lucrurile. Dacă nu ar fi aşa… dreptatea nu ar putea fi împlinită şi nici ticăloşia şi nici sfinţenia, nici suferinţa, nici binele şi nici răul” (2 Nefi 2:11).

De-a lungul anilor, am găsit multă alinare în această explicaţie pentru unele dintre durerile şi dezamăgirile vieţii. Am găsit şi mai mare alinare în faptul că cei mai măreţi oameni, bărbaţi şi femei deopotrivă, inclusiv Fiul lui Dumnezeu, s-au confruntat cu o astfel de opoziţie pentru a înţelege mai bine diferenţa dintre neprihănire şi ticăloşie, sfinţenie şi suferinţă, bine şi rău. Din încarcerarea în întunecata şi mizera închisoare Liberty, profetul Joseph Smith a învăţat că, dacă suntem chemaţi să trecem prin necazuri, aceasta este pentru creşterea noastră şi pentru a ne da experienţă şi, în final, va fi spre binele nostru (vezi D&L 122:5-8).

Când o uşă se închide, o alta se deschide, chiar şi pentru un profet aflat în închisoare. Nu suntem, întotdeauna, destul de înţelepţi, nici nu avem destulă experienţă pentru a judeca în modul potrivit toate posibilele intrări şi ieşiri. Locaşul pe care Dumnezeu îl pregăteşte pentru fiecare dintre copiii săi preaiubiţi ar putea avea anumite culoare şi balustrade, covoare şi perdele speciale pe şi prin care El ne va cere să trecem în drumul nostru spre a-l dobândi

În momente diferite din viaţa noastră, probabil în repetate rânduri în viaţa noastră, trebuie să recunoaştem că Dumnezeu ştie ceea ce noi nu ştim şi înţelege ceea ce noi nu înţelegem. „Căci gândurile Mele nu sunt gândurile voastre, şi căile voastre nu sunt căile Mele, zice Domnul” (Isaia 55:8).

Dacă aveţi necazuri acasă, cu acei copii care se rătăcesc de la cale, dacă treceţi prin probleme financiare şi tensiuni emoţionale care vă ameninţă căminele şi fericirea, dacă trebuie să vă confruntaţi cu pierderea vieţii sau sănătăţii, fie ca pacea să fie asupra sufletului dumneavoastră. Noi nu vom fi ispitiţi peste puterile noastre de a rezista [vezi 1 Corinteni 10:13; Alma 13:28; 34:39]. Ocolurile şi dezamăgirile noastre reprezintă calea dreaptă şi îngustă către El.⁶

Când Joseph Smith a fost în închisoarea Liberty, Domnul i-a revelat că adversitatea ne poate da experienţă şi poate fi spre binele nostru.

Avem toate motivele să fim optimişti şi încrezători chiar şi în momentele grele.

Au existat întotdeauna greutăţi în viaţa muritoare şi vor exista întotdeauna. Dar, pentru că ştim ceea ce ştim şi dacă trăim cum trebuie să trăim, nu există loc, nu există scuză pentru pesimism şi disperare.

În viaţa mea, am văzut două războaie mondiale, plus războiul din Coreea, plus pe cel din Vietnam şi [altele]. Am trecut prin Marea Criză economică şi am reuşit să urmez o facultate de drept şi, în acelaşi timp, să-mi întemeiez o tânără familie. Am văzut pieţe de acţiuni şi economia mondială înnebunind şi am văzut despoţi şi tirani înnebunind, toate acestea provocând multe tulburări în lume.

Astfel, sper că nu credeţi că toate greutăţile lumii au loc în perioada în care trăiţi dumneavoastră sau că lucrurile nu au fost niciodată într-o stare mai rea decât sunt pentru dumneavoastră personal ori că starea lor nu se va îmbunătăţi niciodată. Vă asigur că lucrurile au fost într-o stare mai rea şi starea lor se va îmbunătăţi întotdeauna. Întotdeauna se întâmplă aşa – mai ales când trăim potrivit Evangheliei lui Isus Hristos şi o iubim şi îi oferim ocazia de a înflori în vieţile noastre

Contrar a ceea ce ar putea spune unii, dumneavoastră aveţi toate motivele din această lume să fiţi fericiţi, optimişti şi încrezători. De la începutul timpului, fiecare generaţie a avut unele lucruri de depăşit şi unele probleme de rezolvat.⁷

Când venim la Salvator, El ne uşurează poverile şi ne reduce greutăţile.

„Veniţi la Mine, toţi cei trudiţi şi împovăraţi, şi Eu vă voi da odihnă.

Luaţi jugul Meu asupra voastră, şi învăţaţi de la Mine, căci Eu sunt blând şi smerit cu inima; şi veţi găsi odihnă pentru sufletele voastre.

Căci jugul Meu este bun, şi sarcina Mea este uşoară” (Matei 11:28-30)

Această minunată ofertă de a ne ajuta făcută de către Însuşi Fiul lui Dumnezeu nu s-a limitat la galileenii din zilele Sale. Această chemare de a lua asupra noastră jugul Său uşor şi de a accepta povara Sa uşoară nu se limitează la generaţii trecute. A fost şi este un apel universal făcut tuturor oamenilor, tuturor oraşelor şi naţiunilor, fiecărui bărbat, fiecărei femei şi fiecărui copil de pretutindeni.

În momentele noastre de mare încercare, nu trebuie să ignorăm acest răspuns, care nu dă greş niciodată, la grijile şi temerile lumii noastre. În el există promisiunea păcii şi protecţiei personale. În el există puterea de a înfrânge păcatul în orice perioadă de timp. De asemenea, trebuie să credem că Isus Hristos are puterea de a ne uşura poverile şi a reduce greutăţile. De asemenea, trebuie să venim la El şi, acolo, să primim odihnă pentru muncile noastre.

Desigur, aceste promisiuni sunt însoţite de obligaţii. „Luaţi jugul Meu asupra voastră”, ne roagă El. În timpurile biblice, jugul era o unealtă de mare ajutor pentru aceia care lucrau câmpul. El permitea ca forţa unui al doilea animal să fie legată şi cuplată cu efortul unui singur animal, împărţind şi reducând munca grea a tractării unui plug sau unei căruţe. O povară care era copleşitoare sau, poate, imposibil de dus de către unul singur putea fi purtată în mod egal şi fără efort mare de două aflate în acelaşi jug. Jugul Său impune depunerea unui efort mare şi onest dar, pentru aceia care sunt convertiţi cu adevărat, jugul este uşor şi povara devine uşoară.

De ce să înfruntăm poverile vieţii singuri, întreabă Hristos, sau de ce să le înfruntăm având ajutor temporal care se va epuiza repede? Pentru cei împovăraţi din greu, există jugul lui Hristos, există puterea şi pacea unui loc alături de Dumnezeu care va asigura sprijin, echilibru şi tărie pentru a face faţă provocărilor noastre şi a ne îndura însărcinările aici, pe câmpul înţelenit cu pământ dur al vieţii muritoare.

Evident, poverile vieţii diferă de la persoană la persoană, dar fiecare le are… Desigur, unele tristeţi sunt provocate de păcatele unei lumi care nu urmează sfatul Tatălui [nostru] din Cer. Oricare ar fi motivul, niciunul dintre noi nu pare a fi complet lipsit de încercările vieţii. Unuia şi tuturor, Hristos a spus de fapt: Din moment ce noi toţi trebuie să purtăm o povară şi să avem un jug, de ce să nu fie ele ale Mele? Eu vă promit că jugul Meu este bun, şi sarcina Mea este uşoară (vezi Matei 11:28-30).⁸

„Ucenicii lui Hristos din fiecare generaţie sunt invitaţi, li se porunceşte de fapt, să aibă din belşug o strălucire perfectă a speranţei.”

Sfinţii din zilele din urmă nu trebuie să se teamă de necazurile din ultimele zile.

Scripturile… arată că vor fi perioade în care lumea întreagă va trece prin anumite greutăţi. Noi ştim că, în dispensaţia noastră, nedreptatea va fi, din nefericire, foarte mare şi va fi urmată de inevitabilele ei greutăţi, dureri şi pedepse. Dumnezeu va îndepărta această nedreptate la timpul stabilit de El, dar însărcinarea noastră este să trăim din plin şi cu credinţă şi să nu ne îngrijoreze tristeţile lumii sau când se va sfârşi ea. Însărcinarea noastră este să avem Evanghelia în vieţile noastre şi să fim o lumină strălucitoare, o cetate pe un munte, care reflectă frumuseţea Evangheliei lui Isus Hristos şi bucuria şi fericirea pe care le vor avea întotdeauna toţi oamenii, din fiecare eră, care ţin poruncile.

În această ultimă dispensaţie, vor fi multe necazuri (vezi Matei 24:21). Ştim că vor fi războaie şi zvonuri despre războaie (vezi D&L 45:26) şi că pământul întreg va fi tulburat (vezi D&L 45:26). În toate dispensaţiile au existat perioade cu pericole dar, în zilele noastre, pericolul va fi mare (vezi 2 Timotei 3:1). Oamenii răi vor prospera (vezi 2 Timotei 3:13), dar oamenii răi au prosperat deseori. Calamităţi vor veni şi nedreptăţile se vor înmulţi (vezi D&L 45:27).

Rezultatul obişnuit al acestui fel de profeţii este, inevitabil, teama şi această teamă nu se va limita la generaţia tânără. Această teamă este împărtăşită de persoane de toate vârstele, care nu înţeleg ce înţelegem noi.

Doresc să subliniez că aceste sentimente nu sunt utile sfinţilor din zilele din urmă şi ele nu vin de la Dumnezeu. Israelului din vechime, marele Iehova i-a spus:

„Întăriţi-vă şi îmbărbătaţi-vă! Nu vă temeţi şi nu vă înspăimântaţi de ei, căci Domnul, Dumnezeul tău, va merge El Însuşi cu tine, nu te va părăsi şi nu te va lăsa

Domnul Însuşi va merge înaintea ta, El Însuşi va fi cu tine, nu te va părăsi şi nu te va lăsa; nu te teme, şi nu te înspăimânta!” (Deuteronomul 31:6, 8).

Şi dumneavoastră, generaţia noastră minunată din Israelul din prezent, Domnul vă spune:

„De aceea, nu te teme turmă mică; faceţi bine; lăsaţi pământul şi iadul să se unească împotriva voastră, pentru că, dacă voi sunteţi zidiţi pe piatra Mea, ei nu pot birui

Întoarce-te către Mine în fiecare gând; nu te îndoi, nu te teme” (D&L 6:34, 36).

Acest sfat este întreţesut în paginile scripturilor noastre din prezent. Ascultaţi această minunată asigurare care ni se dă: „Nu vă temeţi, copii mici, pentru că sunteţi ai Mei şi Eu am biruit lumea şi voi sunteţi dintre cei pe care Tatăl Meu Mi i-a dat” (D&L 50:41). „Adevărat vă spun vouă, prietenii Mei, nu vă temeţi, inimile voastre să fie îmbărbătate; da, bucuraţi-vă întotdeauna şi aduceţi mulţumiri pentru toate lucrurile” (D&L 98:1).

În lumina unui sfat atât de frumos, eu cred că suntem obligaţi să ne bucurăm ceva mai mult şi să disperăm ceva mai puţin, pentru a aduce mulţumiri pentru ceea ce avem şi pentru multitudinea binecuvântărilor pe care ni le dă Dumnezeu, şi să vorbim ceva mai puţin despre ceea ce s-ar putea să nu avem sau despre neliniştea care ar putea însoţi timpurile grele ale acestei generaţii sau ale oricărei alteia.

Un timp de mare speranţă şi entuziasm

Pentru sfinţii din zilele din urmă, acesta este un timp de mare speranţă şi entuziasm – una dintre cele mai măreţe perioade ale restaurării şi, ca urmare, una dintre cele mai măreţe perioade din orice dispensaţie, de vreme ce dispensaţia noastră este cea mai măreaţă dintre toate dispensaţiile. Trebuie să avem credinţă şi speranţă, două dintre marile virtuţi fundamentale ale oricărui ucenic al lui Hristos. Trebuie să continuăm să ne exercităm încrederea în Dumnezeu, deoarece acesta este primul principiu al codului crezurilor noastre. Trebuie să credem că Dumnezeu are întreaga putere, că El ne iubeşte şi că lucrarea Sa nu va fi oprită sau împiedicată de vreuna dintre vieţile noastre sau de lume în general

Vă promit în numele Domnului al cărui slujitor sunt că Dumnezeu va proteja şi se va îngriji întotdeauna de poporul Său. Vom avea greutăţi aşa cum fiecare generaţie şi popor a avut greutăţi. Dar, cu Evanghelia lui Isus Hristos, dumneavoastră aveţi speranţă, promisiune şi asigurare absolute. Domnul are putere asupra sfinţilor Săi şi va pregăti întotdeauna locuri în care va fi pace, protecţie şi siguranţă pentru poporul Său. Când avem credinţă în Dumnezeu, putem spera la o lume mai bună – pentru noi personal şi pentru omenirea întreagă. În vechime, profetul Eter a propovăduit (şi el ştia ce înseamnă necazurile): „De aceea, acela care crede în Dumnezeu cu siguranţă va putea să nădăjduiască într-o lume mai bună, da, şi anume un loc la dreapta lui Dumnezeu, care nădejde vine de la credinţă, ancorează în sufletul oamenilor, ceea ce-i face pe ei să fie siguri şi neclintiţi, întotdeauna abundând în fapte bune, fiind conduşi să-L slăvească pe Dumnezeu” (Eter 12:4).

Ucenicii lui Hristos din fiecare generaţie sunt invitaţi, li se porunceşte de fapt, să aibă din belşug o strălucire perfectă a speranţei (vezi 2 Nefi 31:20).

Să căutăm să risipim teama

… Dacă credinţa şi speranţa noastră sunt ancorate în Hristos, în învăţăturile Sale, în poruncile şi în promisiunile Sale, atunci noi putem conta pe ceva cu adevărat remarcabil, miraculos cu adevărat, care poate despărţi Marea Roşie şi conduce Israelul modern într-un loc în care „nu vom mai fi supăraţi şi nici persecutaţi” (Imnuri, nr. 23). Teama, care îi poate copleşi pe oameni în zilele grele, este o armă principală în arsenalul pe care Satana îl foloseşte pentru a face ca omenirea să fie nefericită. Cel care se teme îşi pierde tăria de a duce lupta vieţii, lupta împotriva răului. Ca urmare, puterea celui rău încearcă întotdeauna să aducă teamă în inimile oamenilor. În fiecare epocă şi în fiecare eră, omenirea s-a confruntat cu teama.

În calitate de copii ai lui Dumnezeu şi descendenţi ai lui Avraam, Isaac şi Iacov, noi trebuie să căutăm să risipim teama din inimile oamenilor. Un popor timid, temător nu-şi poate face lucrarea bine şi nu poate face deloc lucrarea lui Dumnezeu. Sfinţii din zilele din urmă au de îndeplinit o misiune, desemnată de Divinitate, care, pur şi simplu, nu trebuie să eşueze din cauza temii şi neliniştii.

Un apostol al Domnului, din zilele de la începuturile Bisericii, a spus: „Cheia înfrângerii temii a fost dată prin profetul Joseph Smith. «Dacă sunteţi pregătiţi, nu vă va fi teamă» (D&L 38:30). Acest mesaj divin trebuie să fie repetat astăzi în fiecare ţăruş şi episcopie” (vârstnicul John A. Widtsoe, în Conference Report, apr. 1942, p. 33).

Suntem noi pregătiţi să acceptăm întru totul poruncile lui Dumnezeu? Suntem noi pregătiţi să obţinem victoria împotriva dorinţelor noastre fizice? Suntem noi pregătiţi să ne supunem legii neprihănirii? Dacă putem răspunde, cu sinceritate, da la aceste întrebări, putem poruncii temii să plece din vieţile noastre. Cu siguranţă, gradul de teamă din inimile noastre poate fi măsurat prin pregătirea noastră de a trăi în neprihănire – trăind într-un mod care trebuie să caracterizeze pe fiecare sfânt din zilele din urmă în orice eră şi în orice perioadă.

Privilegiul, onoarea şi responsabilitatea de a trăi în zilele din urmă

Permiteţi-mi să închei cu una dintre cele mai măreţe afirmaţii pe care le-am citit vreodată, făcută de profetul Joseph Smith, care s-a confruntat cu greutăţi imense în viaţa sa şi care, desigur, a plătit preţul suprem pentru victoria sa. Dar el a fost victorios şi a fost un bărbat fericit, puternic, optimist. Cei care l-au cunoscut au simţit tăria şi curajul său, chiar şi în cele mai întunecate momente. El nu a fost descurajat şi nici nu şi-a pierdut speranţa.

El a spus despre timpul nostru – al dumneavoastră şi al meu – că al nostru este momentul „asupra căruia profeţii, preoţii şi împăraţii [din vremuri trecute] s-au oprit cu un interes special; [toţi aceşti martori din vechime ai lui Dumnezeu] au privit înainte imaginându-şi cu bucurie ziua în care trăim; fiind inspiraţi prin intermediul revelaţiei divine, ei au cântat, au scris şi au profeţit despre aceste vremuri ale noastre… noi suntem cei favorizaţi pe care Dumnezeu i-a ales pentru a aduce slava zilei din urmă” [Învăţături ale preşedinţilor Bisericii: Joseph Smith, p. 195].

Ce privilegiu! Ce onoare! Ce responsabilitate! Şi ce bucurie! Noi avem toate motivele din timp şi eternitate să ne bucurăm şi să aducem mulţumiri pentru calitatea vieţilor noastre şi pentru promisiunile care ni s-au făcut.⁹

Sugestii pentru studiu şi predare

Întrebări

Cum ne poate ajuta faptul că ştim că adversitatea face parte din planul lui Dumnezeu pentru progresul nostru etern? (Vezi secţiunea 1.) De ce credeţi că adversitatea este o parte necesară a vieţii muritoare?
Recitiţi învăţăturile preşedintelui Hunter din secţiunea 2 despre unele dintre scopurile adversităţii. Cum aţi înţeles că adversitatea poate fi spre binele nostru? Cum putem ajunge să privim adversitatea din perspectiva eternă a Domnului?
De ce, aşa cum ne învaţă preşedintele Hunter, avem motive să fim fericiţi şi optimişti chiar şi în perioadele în care trecem prin greutăţi? (Vezi secţiunea 3.) Cum putem avea mai mult optimism în astfel de perioade? Care sunt unele binecuvântări pe care continuăm să le avem chiar şi în timpul celor mai mari adversităţi?
Cum acceptăm noi invitaţia Salvatorului de a-L lăsa să ne poarte poverile şi să ne reducă greutăţile? (Vezi secţiunea 4.) Ce înseamnă să luăm jugul Său asupra noastră? Cum v-a ajutat Salvatorul în momentele grele?
Preşedintele Hunter ne învaţă că sentimentul de teamă cu privire la necazurile din ultimele zile nu vine de la Dumnezeu (vezi secţiunea 5). Cum ne face rău viaţa trăită cu sentimentul de teamă? Cum putem trăi cu speranţă şi credinţă în loc de teamă?

Scripturi suplimentare

Ioan 14:27; 16:33; Evrei 4:14-16; 5:8-9; 1 Nefi 1:20; Alma 36:3; D&L 58:2-4; 101:4-5; 121:7-8; 122:7-9

Ajutor pentru studiu

„Mulţi consideră că cel mai bun moment pentru a studia este dimineaţa, după o noapte de odihnă… Alţii preferă să studieze în orele liniştite ce urmează după ce munca şi grijile zilei se termină… Poate mai importantă decât ora din zi este rezervarea constantă a unui timp pentru studiu” (Howard W. Hunter, „Reading the Scriptures”, Ensign, nov. 1979, p. 64).