Seminar
Eter


Introducere la Eter

De ce studiem această carte?

În timp ce studiaţi Cartea lui Eter, veţi învăţa despre iarediţi – un grup de oameni care au călătorit spre emisfera vestică şi au trăit acolo cu multe secole înainte de sosirea poporului lui Lehi. Cartea vă va ajuta să învăţaţi principii importante cu privire la rugăciune, revelaţie şi relaţia dintre exercitarea credinţei în Isus Hristos şi dobândirea cunoştinţelor spirituale. De asemenea, vă va ajuta să înţelegeţi rolul profeţilor în a-i convinge pe oameni să se pocăiască şi consecinţele pe care le vor avea de suportat cei care îi resping pe Hristos şi pe profeţii Lui.

Cine a scris această carte?

Moroni a prescurtat această carte de pe cele 24 de plăci de aur numite plăcile lui Eter. Cartea este numită după profetul Eter, care a fost ultimul profet al iarediţilor şi a scris o cronică a istoriei lor (vezi Eter 15:33–34). În zilele regelui Mosia, unii dintre oamenii lui Limhi au descoperit plăcile lui Eter în timp ce căutau ţara lui Zarahemla (vezi Mosia 8:7–11; Eter 1:2). Profeţii şi cronicarii nefiţi au transmis plăcile lui Eter din generaţie în generaţie până când acestea au ajuns în posesia lui Moroni. Moroni a declarat că el nu a inclus nici „cea de-a suta parte” a cronicii în prescurtarea sa (Eter 15:33).

Când şi unde a fost scrisă?

Sursele originale folosite pentru a crea Cartea lui Eter au fost scrise cu sute de ani înainte ca Moroni să facă prescurtarea sa. Prima cronică iaredită a fost creată când fratele lui Iared a scris despre viziunea pe care a primit-o înainte ca oamenii lui să traverseze marea (vezi Eter 4:1). Până la Eter, nu se menţionează niciun alt cronicar în rândul iarediţilor (vezi Eter 13:3; 15:33). Moroni a prescurtat cartea lui Eter (vezi Mormon 8:3–6; Moroni 10:1). Moroni nu a menţionat unde se afla când a făcut prescurtarea, deşi el a scris că iarediţii fuseseră distruşi în „această ţară de la miazănoapte” (Eter 1:1), ceea ce înseamnă că probabil a fost în ţara în care ei au fost distruşi.