Seminar
Unitatea 1: ziua 2 − Planul salvării


Unitatea 1: ziua 2

Planul salvării

Introducere

Tatăl nostru Ceresc ne-a oferit nouă, copiilor Săi, un plan menit să ne ducă pe toţi către fericirea eternă şi către exaltare. Ispăşirea lui Isus Hristos este punctul central al planului Său. Ispăşirea biruie efectele căderii şi face posibil ca noi să ne putem pocăi şi să fim curăţaţi de păcatele noastre, astfel încât să putem avea bucurie în această viaţă şi în eternitate.

Imagine
Statuia Christus

Această lecţie vă va oferi o scurtă prezentare a planului salvării conceput de Tatăl Ceresc. Vă poate ajuta să vedeţi legătura existentă între adevărurile Evangheliei pe care le veţi învăţa anul acesta, precum şi legătura dintre aceste adevăruri şi scopul pentru care vă aflaţi pe pământ. Pe măsură ce înţelegerea voastră despre planul salvării creşte, credinţa voastră în Dumnezeu şi în Fiul Său, Isus Hristos, va creşte, tot aşa cum se va întâmpla şi cu capacitatea voastră de a vă îndeplini partea din plan. Planul salvării este „plenitudinea Evangheliei lui Isus Hristos, menită să aducă omului nemurirea şi viaţa veşnică. El include crearea, căderea şi ispăşirea, împreună cu toate legile, rânduielile şi doctrinele care au fost date de Dumnezeu. Acest plan face posibil ca toţi oamenii să fie exaltaţi şi să trăiască pentru totdeauna lângă Dumnezeu” (Ghidul pentru scripturi, „Planul mântuirii”, scriptures.lds.org).

Planul ne ajută să ne înţelegem scopul din viaţa muritoare

Planul salvării conceput de Tatăl nostru Ceresc răspunde numeroaselor întrebări pe care cei mai mulţi dintre oameni şi le-au adresat la un anumit moment din viaţa lor. V-aţi adresat vreodată întrebări precum: „De unde am venit?”, „De ce sunt aici?”, „Unde voi merge după această viaţă?”

Înainte să ne fi născut pe pământ, noi am trăit în prezenţa Tatălui nostru Ceresc, în calitate de copii ai Săi de spirit. Suntem literalmente copiii Săi, iar El ne iubeşte. Planul salvării conceput de El este calea prin care fiecare dintre noi poate deveni asemenea Lui şi se poate bucura de toate binecuvântările Sale. Noi am înţeles şi am acceptat planul Său înainte de a veni pe pământ.

Cartea lui Mormon joacă un rol central în înţelegerea noastră a planului salvării. Profeţii din Cartea lui Mormon au folosit o varietate de termeni când au vorbit despre acest plan.

  1. Citiţi versetele enumerate mai jos şi identificaţi denumirea folosită, în fiecare verset, pentru planul Tatălui Ceresc. În jurnalul pentru studiul scripturilor, scrieţi denumirea respectivă în dreptul referinţei scripturale corespunzătoare. Prima vă este dată ca exemplu.

    1. 2 Nefi 9:6 „Planul milos al Marelui Creator”

    2. 2 Nefi 11:5

    3. Alma 12:25

    4. Alma 24:14

    5. Alma 42:8

    6. Alma 42:15

Cuvinte precum milos, salvării, fericirii şi mântuirii subliniază doctrina conform căreia planul Tatălui Ceresc este menit să le ofere copiilor Săi salvare şi fericire eterne.

  1. În jurnalul pentru studiul scripturilor, răspundeţi la întrebarea următoare: Cum vă influenţează viaţa cunoaşterea faptului că Tatăl Ceresc are un plan pentru fericirea şi exaltarea voastră?

Rolul libertăţii de a alege şi al căderii lui Adam şi a Evei în planul salvării

Adam şi Eva au fost primii dintre copiii Tatălui Ceresc care au venit pe acest pământ. El i-a pus în Grădina Edenului şi le-a dat libertatea de a alege – „abilitatea şi privilegiul… de a alege să acţioneze pentru ei înşişi” (Ghidul pentru scripturi, „Libertatea de a alege”, scriptures.lds.org). El le-a poruncit să nu mănânce din fructul pomului cunoaşterii binelui şi răului. Supunerea faţă de această poruncă însemna că aveau să rămână în grădină, însă nu puteau să progreseze având parte de opoziţie într-o viaţă muritoare. Ei nu ar fi putut cunoaşte bucuria, deoarece nu ar fi putut avea parte de tristeţe şi durere.

Citiţi 2 Nefi 2:17–20 şi aflaţi ce li s-a întâmplat lui Adam şi Evei după ce au ales să încalce porunca lui Dumnezeu. În spaţiul liber, descrieţi ce au ales Adam şi Eva să facă şi două dintre efectele pe care acea alegere – numită, adesea, căderea – le-a avut asupra lor:

Citiţi 2 Nefi 2:22–26 şi identificaţi mai multe dintre consecinţele alegerii lui Adam şi a Evei. Marcaţi în scripturile voastre adevărurile suplimentare pe care le învăţaţi despre efectele căderii.

  1. În jurnalul pentru studiul scripturilor, terminaţi următoarea frază descriind efectele căderii lui Adam şi a Evei asupra voastră personal. Includeţi idei despre alegeri, libertatea de a alege, trupuri fizice, moarte, copii şi păcat.

    „Din cauza încălcării lui Adam şi a Evei eu sunt, de asemenea, într-o stare decăzută şi…”

Rolul ispăşirii lui Isus Hristos în planul salvării

Imagine
Hristos înviat la mormânt.

Păcatul şi moartea ne împiedică să fim în prezenţa Tatălui nostru din Cer. Nu ne putem întoarce în prezenţa lui Dumnezeu fără ajutor divin. Trebuie să înţelegem rolul lui Isus Hristos şi al ispăşirii Sale în planul salvării, astfel încât să putem avea credinţă în El şi să urmăm planul Tatălui Ceresc. Studiaţi Mosia 3:17–19 şi căutaţi expresii care descriu modul în care ispăşirea lui Isus Hristos învinge efectele căderii şi ne ajută să avem parte de fericire şi să ne întoarcem la Tatăl nostru Ceresc. Rezumaţi aceste versete cu propriile voastre cuvinte:

Un principiu pe care îl învăţăm este: Isus Hristos este figura centrală din planul salvării, iar ispăşirea Sa este ceea ce face ca planul să aibă efect pentru toţi copiii lui Dumnezeu.

  1. Citiţi următoarele fragmente scripturale: 2 Nefi 2:8; Mosia 3:7–11; 16:4–8; Alma 34:9, 15–16; Mormon 9:13–14. În jurnalul pentru studiul scripturilor, scrieţi un paragraf în care să explicaţi ce vă învaţă acestea despre rolul vital al ispăşirii lui Isus Hristos în planul salvării. Puteţi sublinia expresiile care au o însemnătate anume pentru voi.

Responsabilitatea noastră în cadrul planului salvării

Tatăl Ceresc a pregătit planul Său perfect pentru a face posibile fericirea noastră eternă şi exaltarea noastră în prezenţa Lui şi alături de cei dragi ai noştri. Isus Hristos Şi-a îndeplinit rolul în plan biruind moartea şi făcând posibil ca noi să biruim păcatul şi să ne întoarcem să trăim din nou în prezenţa Tatălui nostru din Cer. Totuşi, acest lucru nu elimină responsabilitatea noastră în cadrul planului.

  1. În jurnalul pentru studiul scripturilor, scrieţi Unele dintre responsabilităţile mele în cadrul planului salvării şi enumeraţi ce vă învaţă fiecare dintre următoarele versete despre responsabilitatea noastră personală de a invita puterea ispăşirii în viaţa noastră şi de a beneficia din plin de binecuvântările planului salvării:

    1. 2 Nefi 2:25–27;

    2. Mosia 3:12–13;

    3. Alma 12:24–25, 32–34;

    4. 3 Nefi 27:13–14, 20–22, 27.

Aceste scripturi ne pot ajuta să înţelegem că, atunci când alegem să trăim conform Evangheliei lui Isus Hristos şi când urmăm planul lui Dumnezeu, ne pregătim să primim viaţa eternă prin intermediul ispăşirii Salvatorului.

  1. Presupuneţi că aţi fost rugaţi să rostiţi o cuvântare, în cadrul Bisericii, despre planul salvării. Folosind ceea ce aţi învăţat din scripturi în cadrul temei de mai sus, scrieţi în jurnalul pentru studiul scripturilor ce aţi spune despre responsabilitatea pe care o avem în cadrul planului Tatălui Ceresc.

Cugetaţi la ceea ce aţi putea face pentru a vă îndeplini mai bine responsabilitatea pe care o aveţi în cadrul planului Tatălui Ceresc şi pentru a invita puterea Salvatorului în viaţa voastră. Gândiţi-vă să vă împărtăşiţi gândurile unuia dintre părinţii sau fraţii voştri ori unui prieten apropiat.

Planul salvării oferă răspunsuri şi îndrumare

Înţelegerea planului salvării vă poate îndruma când luaţi decizii şi când căutaţi răspunsuri la întrebările voastre sau ale altora.

  1. În jurnalul pentru studiul scripturilor, răspundeţi la una dintre întrebările de mai jos spunând cum oferă îndrumare şi răspunsuri faptul de a înţelege planul salvării:

    1. În ce fel vă este influenţat respectul de sine de cunoaşterea că sunteţi literalmente un copil al lui Dumnezeu?

    2. Cum i-aţi răspunde cuiva care spune: „Este viaţa mea – fac ce vreau”?

    3. Cum poate înţelegerea planului salvării să ajute pe cineva să vadă dincolo de ideile precum că viaţa înseamnă doar distracţie şi satisfacerea dorinţelor?

    4. Cum vă puteţi folosi cunoaşterea pe care o aveţi despre planul salvării pentru a ajuta pe cineva care are parte de greutăţi şi care simte că le are pentru că Dumnezeu nu-l iubeşte?

Înţelegerea planului salvării vă poate ajuta să vă supuneţi poruncilor lui Dumnezeu, deoarece această înţelegere explică de ce trebuie să ne supunem lor (vezi Alma 12:32).

  1. Citiţi 2 Nefi 2:25 şi rezumaţi scopul planului salvării răspunzând, în jurnalul pentru studiul scripturilor, la următoarea întrebare: În ce moduri v-a adus bucurie planul salvării vouă şi membrilor familiei voastre?

  2. În jurnalul pentru studiul scripturilor, la sfârşitul temelor pentru astăzi, scrieţi următoarele:

    Am studiat lecţia „Planul salvării” şi am încheiat-o în data de (data).

    Alte întrebări, gânduri şi cunoştinţe pe care aş dori să le împărtăşesc învăţătorului meu: