Seminar
Unitatea 13: ziua 1 – Mosia 18


Unitatea 13: ziua 1

Mosia 18

Introducere

Alma, care a fost preot al regelui ticălos Noe, a crezut cuvintele profetului Abinadi şi s-a pocăit de păcatele sale. După moartea lui Abinadi, Alma i-a învăţat în privat pe alţii despre Isus Hristos. Cei care l-au crezut pe Alma doreau să se alăture turmei lui Dumnezeu. Ei au făcut legământul botezului într-un loc numit apele lui Mormon. Când studiaţi Mosia 18, căutaţi ce a propovăduit Alma în legătură cu promisiunile pe care le faceţi când sunteţi botezaţi şi în legătură cu ce va face Domnul pentru voi dacă respectaţi acele promisiuni.

Mosia 18:1–16

Alma le predică oamenilor şi îi botează.

Imagine
Alma botează în apele lui Mormon.

Gândiţi-vă la botezul vostru. Ce detalii vă amintiţi din acea experienţă? Cum v-aţi pregătit pentru botez? Ce sentimente vă amintiţi că aţi avut în legătură cu botezul vostru? Gândiţi-vă la ce aţi putea aprecia acum mai mult în legătură cu botezul vostru decât aţi apreciat atunci când aţi fost botezaţi.

Mosia 18 ne ajută să înţelegem legământul pe care îl facem cu Dumnezeu la botez. Un legământ este „o înţelegere între Dumnezeu şi om, ei neacţionând de la egal la egal în acest legământ. Dumnezeu dă condiţiile pentru un legământ, iar oamenii sunt de acord să facă ceea ce El le cere. Dumnezeu le promite oamenilor anumite binecuvântări pentru supunerea lor” (Ghid pentru scripturi, „Legământ”, scriptures.lds.org).

Pentru a vedea cum ne ajută Mosia 18 să înţelegem legământul făcut la botez, notaţi următorul rezumat al acestui capitol: Mosia 18:1–7, Pregătirea pentru a face legământul; Mosia 18:8–16, Facerea legământului; şi Mosia 18:17–30, Respectarea legământului. Puteţi scrie fiecare temă (de exemplu, Pregătirea pentru a face legământul) lângă versetele corespunzătoare din scripturile voastre.

Citiţi Mosia 18:1–2, 6–7, căutând doctrinele şi principiile pe care Alma le-a propovăduit oamenilor pentru a-i ajuta să se pregătească pentru botez. În spaţiul liber de mai jos, scrieţi cum poate faptul de a înţelege ceea ce Alma le-a propovăduit oamenilor lui să ajute pe cineva, astăzi, să se pregătească pentru botez:

Mosia 18:8–11 consemnează cum şi-a ajutat Alma oamenii să înţeleagă promisiunile pe care aveau să le facă şi să le primească prin legământul făcut la botez.

  1. În jurnalul pentru studiul scripturilor, desenaţi tabelul de mai jos. Cercetaţi Mosia 18:8–11 pentru a afla ce a propovăduit Alma despre promisiunile pe care I le facem lui Dumnezeu (ce suntem „dornici” să facem) şi promisiunile pe care Dumnezeu ni le face când suntem botezaţi. Scrieţi ceea ce aflaţi în coloana corespunzătoare a tabelului.

Eu promit

Dumnezeu promite

Unul dintre principiile Evangheliei care se găseşte în Mosia 18:8–11 este: Dacă suntem botezaţi şi dacă respectăm legământul făcut la botez, primim Spiritul Domnului şi promisiunea unei vieţi veşnice.

  1. În jurnalul pentru studiul scripturilor, în partea de jos a tabelului, scrieţi un rezumat al lucrurilor pe care le-aţi învăţat despre importanţa de a fi botezaţi şi de a ţine legământul făcut la botez.

Citiţi următoarea declaraţie a vârstnicului Joseph B. Wirthlin, din Cvorumul celor Doisprezece Apostoli, şi subliniaţi binecuvântările pe care le putem primi când înţelegem promisiunile pe care le facem şi care ni se fac la botez: „Am observat, de-a lungul vieţii mele, că, atunci când oamenii ajung să înţeleagă pe deplin binecuvântările şi puterea legământului făcut la botezul lor, fie în calitate de noi convertiţi, fie în calitate de membri de o viaţă ai Bisericii, viaţa lor este inundată de o mare bucurie şi ei îşi îndeplinesc îndatoririle din cadrul împărăţiei cu un entuziasm contagios” („Alma the Elder: A Role Model for Today”, din Heroes from the Book of Mormon [1995], p. 84).

  1. În jurnalul pentru studiul scripturilor, scrieţi despre modul în care legământul pe care l-aţi făcut la botez vă poate influenţa modul în care trăiţi în fiecare zi. (De exemplu, gândiţi-vă la promisiunea voastră de a fi „martorii lui Dumnezeu în toate timpurile” şi cum este ea legată de modul în care interacţionaţi cu alţii, incluzând modul în care vă comportaţi cu membrii familiei, lucrurile pe care le discutaţi cu prietenii şi cunoştinţele, limbajul pe care îl folosiţi, genul de filme şi emisiuni pe care le urmăriţi, muzica pe care o ascultaţi, relaţiile sociale şi intime şi modul în care le răspundeţi celor care vă critică crezurile.)

Cercetaţi cu atenţie Mosia 18:12–16 şi identificaţi exemple ale modului în care Domnul Şi-a îndeplinit partea legământului făcut cu Alma şi oamenii săi după ce au fost botezaţi. Puteţi marca ceea ce găsiţi.

  1. În jurnalul pentru studiul scripturilor, scrieţi despre un moment în care aţi simţit că Domnul v-a binecuvântat cu Spiritul Său pentru că aţi respectat promisiunea făcută la botez de a-I sluji.

Mosia 18:17–30

Alma organizează Biserica lui Isus Hristos în rândul oamenilor

Cât de des vă gândiţi la legămintele pe care le-aţi făcut la botez şi pe care le reînnoiţi când luaţi din împărtăşanie? Cât de des ar trebui să vă gândiţi la ele? De obicei, când vă faceţi timp pentru a vă gândi la aceste legăminte?

Imagine
Preşedintele Henry B. Eyring

Preşedintele Henry B. Eyring, din Prima Preşedinţie, ne-a învăţat despre importanţa ţinerii legămintelor pe care le-am făcut cu Domnul: „Sfinţii din zilele din urmă sunt un popor de legământ. Din ziua botezului şi de-a lungul momentelor spirituale importante din vieţile noastre, noi Îi facem promisiuni lui Dumnezeu şi El ne face nouă promisiuni. El Îşi ţine întotdeauna promisiunile pe care le face prin intermediul slujitorilor Săi autorizaţi, dar testul crucial din viaţa noastră este cel prin care se vede dacă noi vom face legăminte cu El şi le vom respecta” („Witnesses for God”, Ensign, nov. 1996, p. 30).

Citiţi Mosia 18:17–18, 20–23, 27–29 pentru a afla cum îşi respectau legămintele făcute la botez membrii Bisericii din vremea lui Alma. Puteţi marca anumite cuvinte şi expresii din Mosia 18:22, 26, 30 care indică faptul că cei care îşi respectă legămintele făcute la botez primesc mari binecuvântări.

  1. În jurnalul pentru studiul scripturilor, răspundeţi la următoarele întrebări: Care este unul dintre lucrurile pe care le veţi face pentru a ţine mai din plin legămintele pe care le-aţi făcut la botez? Cum veţi ţine acest angajament?

Mosia 18:31–35

Cei care aparţin Bisericii fug de persecuţiile regelui Noe.

Studiaţi Mosia 18:31–33 pentru a învăţa despre ceea ce făcea regele Noe în oraşul Lehi-Nefi în timp ce Alma şi poporul său aveau parte de mari binecuvântări la apele lui Mormon. Citiţi Mosia 18:34 şi, apoi, Mosia 23:1–2 pentru a descoperi modul în care Alma a „aflat” despre pericolul care avea să vină asupra poporului său.

Puteţi scrie acest adevăr lângă Mosia 18:34: Domnul îi avertizează pe cei neprihăniţi atunci când sunt în pericol.

Citiţi următoarea experienţă împărtăşită de vârstnicul Neil L. Andersen, din Cvorumul celor Doisprezece Apostoli, care ilustrează acest adevăr:

Imagine
Vârstnicul Neil L. Andersen

„Lucrând ca agent special pentru FBI, prietenul meu a supravegheat grupuri de crimă organizată care transportau droguri ilegale în Statele Unite.

Odată, el şi un alt agent se apropiau de un apartament în care credeau că un cunoscut traficant de droguri distribuia cocaină. Prietenul meu a descris ce s-a întâmplat:

«Am ciocănit la uşa traficantului de droguri. Suspectul a descuiat uşa, iar când ne-a văzut a încercat să nu ne lase să ne uităm în cameră. Dar era prea târziu; am putut vedea cocaina de pe masă.

Un bărbat şi o femeie care erau la masă au început de îndată să se debaraseze de cocaină. Trebuia să-i împiedicăm să distrugă dovada, aşadar l-am împins pe suspectul care bloca uşa întredeschisă. Când l-am împins, privirile noastre s-au întâlnit. În mod ciudat, nu părea furios sau speriat. Îmi zâmbea.

Ochii şi zâmbetul său prietenos mi-au dat impresia că nu era periculos aşa că am trecut de el repede şi m-am dus spre masă. Suspectul era acum în spatele meu. În acea clipă, o puternică impresie, clară, mi-a venit în minte: ʻFiţi atenţi la răul din spatele ochilor zâmbitori’.

M-am întors de îndată spre suspect. Avea mâna băgată în buzunarul mare din faţă. Din instinct, i-am prins mâna şi i-am scos-o din buzunar. Abia atunci am văzut, strâns în mână, un pistol semi-automat încărcat. A urmat o învălmăşeală de evenimente şi l-am dezarmat»…

Duhul Sfânt l-a avertizat pe prietenul meu de pericolul fizic; Duhul Sfânt vă va avertiza şi pe voi de pericolul spiritual” („Fiţi atenţi la răul din spatele ochilor zâmbitori”, Ensign sau Liahona, mai 2005, p. 46–47).

  1. În jurnalul pentru studiul scripturilor, scrieţi despre îndemnuri pe care le-aţi primit de la Duhul Sfânt ori despre experienţe pe care le-aţi avut când aţi fost avertizaţi sau protejaţi de pericole fizice sau spirituale sau scrieţi despre experienţele cuiva pe care-l cunoaşteţi ori despre cele despre care aţi citit sau auzit.

  2. În jurnalul pentru studiul scripturilor, la sfârşitul temelor pentru astăzi, scrieţi următoarele:

    Am studiat Mosia 18 şi am încheiat această lecţie în data de (data).

    Alte întrebări, gânduri şi cunoştinţe pe care aş dori să le împărtăşesc învăţătorului meu: