Seminar
Mosia


Introducere la Mosia

De ce studiem această carte?

În timp ce veţi studia Cartea lui Mosia, veţi citi mărturii puternice despre misiunea lui Isus Hristos. De asemenea, veţi învăţa despre oameni pe care Domnul i-a eliberat de sclavia păcatului sau de persecuţia fizică. Mai mult, veţi învăţa cum eforturile neprihănite ale unor persoane precum regele Beniamin, Abinadi şi Alma au adus altora numeroase binecuvântări. În sens contrar, veţi vedea cum alegerile neinspirate ale unor persoane precum Zenif şi fiul său, regele Noe, au atras consecinţe negative asupra lor şi asupra poporului lor.

Cine a scris această carte?

Mormon a compilat şi prescurtat cronicile mai multor scriitori pentru a crea Cartea lui Mosia. Cartea este numită după Mosia, care a fost un fiu al regelui Beniamin. Mosia a fost profet, văzător, revelator şi rege care a domnit în Zarahemla din jurul anului 124 până în 91 î.H. El a fost numit după bunicul său Mosia, care a fost, de asemenea, rege al ţării lui Zarahemla (vezi Omni 1:12–13, 19).

Mormon a extras dintr-un număr de cronici pentru a alcătui Cartea lui Mosia. El a prescurtat şi a citat din cronica scrisă de Mosia pe plăcile mari ale lui Nefi, care descria în detaliu istoria nefiţilor din ţara lui Zarahemla (vezi Mosia 1–7; 25–29). De asemenea, el a extras din cronica lui Zenif, care relatează istoria celor din poporul lui Zenif din perioada în care au părăsit Zarahemla până când s-au întors (vezi Mosia 7–22). Mai mult, Mormon a citat şi a prescurtat părţi din scrierile lui Alma, care a consemnat cuvintele lui Abinadi (vezi Mosia 17:4) şi a ţinut o cronică despre propriul său popor (vezi Mosia 18; 23–24).

Când şi unde a fost scrisă?

Cronicile originale care au fost folosite ca surse pentru a alcătui Cartea lui Mosia au fost, cel mai probabil, scrise între anii 200 î.H. şi 91 î.H. Mormon a prescurtat aceste cronici cândva între anii 345 şi 385 d.H. Mormon nu a scris unde se afla atunci când a compilat această carte.