Un miracol în casa Domnului din Kiev
Doru Vasile
București, România
Ilustrație de Allen Garns
Familia mea și cu mine am fost entuziasmați să călătorim cu mașina din România în Kiev, Ucraina, pentru dedicarea templului în luna august a anului 2010. Știind că acesta avea să fie templul pentru sfinții din Misiunea România-Moldova, am călătorit pentru aproximativ 14 ore doar pentru a fi acolo. Când am ajuns, am întâlnit un alt grup de sfinți care călătoriseră din România. Eram cu toții fericiți să putem fi în Kiev pentru acest eveniment sacru.
În ziua dedicării, grupul nostru din România a fost desemnat pentru a viziona dedicarea prin intermediul unei transmisiuni într-o cameră de la parterul templului. Unii au fost dezamăgiți. Speraseră să participe la dedicare cu profetul, în camera celestială. Unii au spus chiar că ar fi putut să stea acasă și să vadă transmisiunea din capela lor, din România.
Am început să mă rog în inima mea: „Tată Ceresc, cum îi putem ajuta pe acești membri din România să aibă o experiență de neuitat în casa Ta?”.
Când a început sesiunea de dedicare, eu încă nu primisem un răspuns. Curând după aceea am aflat că profetul, președintele Thomas S. Monson (1927-2018), avea să coboare pentru a pune piatra din capul unghiului la locul ei. Acesta putea fi răspunsul nostru! M-am rugat să existe o cale prin care profetul să vină și să-i salute pe sfinții români.
Am spus în rugăciune: „Nu cer acest lucru pentru mine, ci pentru frații și surorile mele”.
După ceremonia pentru piatra din capul unghiului, președintele Monson a trecut pe lângă camera noastră în drum către camera celestială. Dintr-o dată, am simțit că ar trebui să mă ridic și să-l invit să vină în camera noastră.
M-am ridicat și am spus: „Profetul nostru! Veniți să ne vedeți. Suntem din România”.
Nu a părut că m-a auzit. Apoi, un moment mai târziu, dânsul a intrat în cameră. „România!”, a spus și a intrat în cameră.
El ne-a salutat pe toți și a spus că ne iubește foarte mult. Inima îmi era plină de recunoștință când am văzut fețele pline de bucurie ale dragilor noștri membri. M-am rugat spunând: „Îți mulțumesc, dragă Tată, pentru acest miracol din casa Ta”.
Când profetul a părăsit încăperea, nimeni nu mai era supărat. Am simțit că suntem în cea mai binecuvântată cameră din templu. A fost o experiență pe care nu o voi uita niciodată.