Numai în format digital
Cea mai teribilă despărțire a fost, de fapt, una dintre cele mai mari binecuvântări ale mele
Uneori vedem motivele din spatele îndemnurilor pe care le primim și uneori nu. Oricum ar fi, trebuie să acționăm cu credință.
M-am despărțit de primul meu iubit într-o seară senină de vară.
Mai devreme, în acea zi, Carter (numele a fost schimbat) și cu mine ne certaserăm – lucru care nu era anormal pentru relația noastră de trei ani care s-a terminat și a început de nenumărate ori. Ne certam cu privire la orice – de la ce să mâncăm la planurile de viitor. La început, am lăsat la o parte diferențele dintre noi spunându-mi că „opusele se atrag”. Dar tachinarea noastră prietenoasă s-a transformat, în cele din urmă, într-un lanț obositor de neînțelegeri.
În acea seară de vară, luasem un telescop în deșert pentru a ne uita la planete. Dar ne-am dat seama că strălucirea lunii în contrast cu cerul negru nu ne permitea să vedem planetele. Enervați, am început să ne certăm din nou.
La un moment dar, am plecat de lângă el pentru a mă liniști. „Eu nu mă comport așa”, m-am gândit. Eram împăciuitoare cu frații și surorile mele și le vorbeam cu grijă și bunătate celorlalți prieteni ai mei. Deci de ce țipam la băiatul pe care pretindeam că îl iubesc?
M-am uitat la cerul întunecat și m-am rugat să știu cum să-mi îmbunătățesc relația cu Carter. Dintr-o dată, o pace copleșitoare a înlocuit mânia mea și am simțit că cel mai bun lucru pe care îl puteam face pentru amândoi era să încheiem relația noastră.
Vindecarea a necesitat mult timp. Au fost momente în care am fost ispitită să ignor îndemnul de a mă despărți de Carter deoarece îmi era dor de familiaritatea relației noastre. Câteodată eram mânioasă pe Dumnezeu, crezând că El mi-a închis o ușă fără să-mi deschidă alta. Chiar și așa, m-am ținut strâns de sfatul vârstnicului Jeffery R. Holland, din Cvorumul celor Doisprezece Apostoli: „În momente de frică sau îndoială sau în perioade nesigure… țineți-vă bine de ceea ce știți deja și fiți puternici până când veți primi mai multă cunoaștere” („Cred, Doamne!”, Liahona, mai 2013, p. 93-94).
Timp de multe luni, nu am primit „mai multă cunoaștere” și am început să mă întreb dacă aveam să primesc vreodată. După o rugăciune sinceră cu privire la despărțire, am simțit influența Spiritului, spunându-mi că îndemnurile Tatălui Ceresc sunt pentru bunăstarea copiilor Săi. Detaliile motivului pentru care El mi-a oferit acest îndemn nu sunt la fel de relevante precum este credința mea în El.
Faptul de a ști că Tatăl Ceresc a avut un plan pentru mine mi-a dat speranță pentru viitorul meu și m-a ajutat să încep să ies din nou la întâlniri. Într-o dimineață, am citit Doctrină și legăminte 88:40, în care Domnul ne învață că „lumina este atrasă de lumină”. Mi-am dat seama, dintr-o dată, că acest principiu poate fi pus în aplicare și în cazul întâlnirilor. Știam că aveam să fiu mai fericită cu cineva care îmi împărtășea valorile și lumina.
L-am cunoscut, într-un final, pe Austin. S-a creat o legătură între noi imediat, de la dragostea noastră pentru taco la cea pentru statele din S.U.A. în care am slujit în misiuni. Spiritul său blând mi-a părut familiar și compatibil cu al meu și, în cele din urmă, ne-am căsătorit. Relația noastră nu este o relație plină de pasiune și dramă cum te-ai putea aștepta din filmele populare de dragoste. Este dulce și stabilă – ceva ce cred că poate dura pentru totdeauna.
Mulți dintre noi tânjim după o explicație când primim îndemnuri spirituale dificile. Din experiența mea, am învățat că ne putem folosi de credința în Domnul pentru a rămâne supuși fără să știm motivul. Dacă ne încredem într-un Dumnezeu atotștiutor, putem simți pace în timpul deciziilor noastre de a acționa potrivit îndemnurilor până când primim „mai multă cunoaștere”, așa cum a promis El celor credincioși.