Tatăl nostru din Cer

Sunt foarte recunoscător pentru Prima Viziune, în care Tatăl şi Fiul i S-au arătat tânărului profet şi i-au restaurat omului adevărata cunoaştere despre Dumnezeu.³

Imagine

Joseph Smith in the Sacred Grove looking up at a light.

Cu toţii ar trebui să ne amintim că, în anul 1820, întreaga lume creştină pierduse adevărata doctrină referitoare la Dumnezeu. Adevărul simplu care fusese înţeles atât de clar de către apostolii şi sfinţii din vechime fusese pierdut în misterele unei lumi apostate. Toţi profeţii din vechime şi apostolii lui Isus Hristos au înţeles clar că Tatăl şi Fiul sunt personaje distincte, aşa cum scripturile noastre ne învaţă atât de limpede. Din pricina apostaziei, această cunoaştere a fost pierdută… Dumnezeu a devenit un mister şi atât Tatăl, cât şi Fiul au fost consideraţi a fi un singur personaj de spirit, fără trup, fără membre, fără dorinţe, pe care oameni nu-l pot înţelege cu adevărat. Apariţia Tatălui şi a Fiului a oferit lumii un martor divin care a putut, datorită experienţei avute, să restaureze cunoaşterea despre adevărata natură a lui Dumnezeu.⁴

Prima Viziune a lui Joseph Smith a clarificat faptul că Tatăl şi Fiul sunt personaje distincte, cu trupuri la fel de tangibile ca trupul omului. I s-a mai revelat şi faptul că Duhul Sfânt este un personaj de spirit, distinct şi separat de persoana Tatălui şi a Fiului [vezi D&L 130:22]. Acest adevăr vital a şocat lumea; totuşi, având în vedere afirmaţiile clare din scrierile sfinte, este uluitor şi uimitor cât de mult s-au rătăcit oamenii. Salvatorul a spus: „Tatăl [Meu] este mai mare decât Mine” [Ioan 14:28]; i-a invitat pe ucenicii Săi, după învierea Sa, să-L atingă şi să se convingă că era El, căci a spus: „Un duh n-are nici carne, nici oase, cum vedeţi că am Eu” [Luca 24:39]. Apostolii au înţeles, în mod clar, că Tatăl, Fiul şi Duhul Sfânt sunt personaje distincte la care au făcut mereu referire în epistolele lor; iar Pavel i-a informat pe corinteni că, atunci când toate lucrurile sunt supuse Tatălui „atunci chiar şi Fiul Se va supune Celui ce I-a supus toate lucrurile, pentru ca Dumnezeu să fie totul în toţi” [1 Corinteni 15:28].

Joseph Smith I-a văzut pe Tatăl şi pe Fiul; de aceea, el a putut mărturisi pe baza cunoaşterii personale că scripturile sunt adevărate când citim: „Dumnezeu a făcut pe om după chipul Său, l-a făcut după chipul lui Dumnezeu; parte bărbătească şi parte femeiască i-a făcut” [Genesa 1:27]. Acest lucru trebuie înţeles ca atare, nu în vreun fel misterios sau la figurat.⁵

Una dintre revelaţiile noastre ne spune că, pentru a fi slăviţi în Hristos, aşa cum El este în Tatăl, trebuie să înţelegem şi să ştim atât cum să preaslăvim, cât şi ce preaslăvim (vezi D&L 93:19–20).

Dorinţa mea este să vă reamintesc de natura şi caracterul lui Dumnezeu, pentru a-L putea preaslăvi în spirit şi adevăr şi, astfel, să dobândiţi toate binecuvântările Evangheliei Sale.

Ştim că Dumnezeu Se face cunoscut numai prin revelaţie, că Îi putem cunoaşte natura numai prin ceea ce ni s-a revelat şi prin niciun alt fel. Trebuie să facem apel la scripturi – nu la oamenii de ştiinţă sau la filozofi – dacă vrem să învăţăm adevărul despre Dumnezeire. Într-adevăr, măreaţa profeţie a lui Ioan despre restaurarea Evangheliei de către un înger care zbura prin mijlocul cerului ne spune că acest lucru urma să aibă loc pentru ca oamenii să poată ajunge la cunoaşterea adevăratului Dumnezeu şi să fie învăţaţi: „Temeţi-vă de Dumnezeu, şi daţi-I slavă… şi închinaţi-vă Celui ce a făcut cerul şi pământul, marea şi izvoarele apelor!” (Apocalipsa 14:7). Cu alte cuvinte, începând cu restaurarea Evangheliei în această dispensaţie, oamenii urmau să fie chemaţi să-L preaslăvească şi să-L slujească pe Creatorul lor, nu falsele concepte despre Dumnezeire prevalente în lume.

În fiecare perioadă de timp, profeţii Domnului au fost chemaţi să combată falsa preaslăvire şi să proclame adevărul despre Dumnezeu. În Israelul din vechime au existat oameni care preaslăveau imagini gravate şi dumnezei păgâni, iar Isaia a întrebat: „Cu cine voiţi să asemănaţi pe Dumnezeu? Şi cu ce asemănare Îl veţi asemăna?

Nu ştii? N-ai auzit? Dumnezeul cel vecinic, Domnul a făcut marginile pământului. El nu oboseşte, nici nu osteneşte; priceperea Lui nu poate fi pătrunsă” (Isaia 40:18, 28).

Mulţi oameni din lumea de astăzi nu au această cunoaştere despre Dumnezeu şi, chiar în [Biserică], există oameni care nu şi-au desăvârşit înţelegerea despre acea Fiinţă glorioasă care este Tatăl nostru Etern. Celor care nu au această cunoaştere le-am putea răspunde: „De ce limitaţi slava lui Dumnezeu? Sau de ce să presupuneţi că El este mai puţin decât este cu adevărat? Nu aţi ştiut? Nu aţi auzit că Dumnezeul nepieritor, Domnul, Creatorul marginilor pământului este infinit şi etern; că El are toată puterea, toată tăria şi toată stăpânirea; că El cunoaşte toate lucrurile şi că toate lucrurile sunt prezente înaintea Sa?”.

În secţiunea 20 din Doctrină şi legăminte, în care citim că profetul Joseph Smith a fost îndrumat să reorganizeze Biserica în această dispensaţie, ni se dezvăluie rezumatul a câtorva dintre doctrinele fundamentale necesare salvării. Referitor la Dumnezeire, revelaţia spune: „Există un Dumnezeu în cer, care este infinit şi veşnic, din veşnicie în veşnicie, acelaşi Dumnezeu, neschimbat, Creatorul cerului şi al pământului şi a tot ce este în ele” (D&L 20:17).

Dumnezeu este Tatăl nostru; El este Fiinţa după chipul căreia a fost creat omul. Are un trup din carne şi oase tot atât de tangibil ca şi cel al omului (D&L 130:22) şi El este, într-adevăr, Tatăl spiritelor tuturor oamenilor. El este atotputernic şi atotştiutor; El are toată puterea şi toată înţelepciunea; iar El este perfect deoarece posedă toată cunoaşterea, toată credinţa sau puterea, toată dreptatea, toată judecata, toată mila, tot adevărul şi plenitudinea tuturor atributelor dumnezeieşti… Dacă dorim să avem acea credinţă perfectă prin care putem dobândi viaţa veşnică, trebuie să credem că Dumnezeu este posesorul plenitudinii tuturor acestor caracteristici şi atribute. Spun, de asemenea, că El este o Fiinţă infinită şi eternă şi, ca fiinţă neschimbată, El posedă aceste puteri şi atribute perfecte din veşnicie în veşnicie, care înseamnă din eternitate în eternitate.⁶

Ştim că Tatăl nostru Ceresc este un Personaj glorificat, exaltat care are toată puterea, toată tăria şi toată stăpânirea şi care ştie toate lucrurile. Noi mărturisim că El, prin Fiul Său Preaiubit, este Creatorul acestui pământ şi al lumilor fără număr.⁷

Suntem copiii de spirit ai lui Dumnezeu, Tatăl nostru Ceresc… Suntem membri ai familiei Sale… Am trăit alături de El foarte mult timp în viaţa noastră premuritoare… A conceput un plan de progres şi salvare menit să ne ajute, dacă suntem credincioşi şi fideli în toate lucrurile, să avansăm şi să progresăm până când vom deveni ca El.⁸

În scripturi, suntem învăţaţi că Dumnezeu este, cu adevărat, nu la modul figurat, Tatăl nostru Etern. Cuvintele Mântuitorului nostru rostite Mariei lângă mormântul din care El înviase şi obţinuse victoria asupra morţii sunt cele mai sublime şi pline de însemnătate glorioasă: „Nu mă ţine… căci încă nu M-am suit la Tatăl Meu. Ci, du-te la fraţii Mei, şi spune-le că Mă sui la Tatăl Meu şi Tatăl vostru, la Dumnezeul Meu şi Dumnezeul vostru” [Ioan 20:17]. Cu aceste cuvinte, adevărul despre calitatea de Tată a lui Dumnezeu este afirmată cu tărie de Singurul Său Fiu Născut care declară că El este Fratele nostru şi că avem acelaşi Tată Etern.⁹

Sunt recunoscător că legile lui Dumnezeu şi cunoaşterea despre El au fost restaurate în zilele noastre şi că noi, cei care suntem membri ai Bisericii, ştim că El este o Fiinţă reală şi nu, după cum au spus unii membri ai altor religii, „o amestecătură [o adunătură haotică] de legi care plutesc ca o ceaţă în univers”. Sunt recunoscător pentru că ştim că El este Tatăl nostru din Cer, Tatăl spiritelor noastre şi că El a rânduit legile prin care putem avansa şi progresa până când vom deveni ca El. Şi sunt recunoscător pentru că ştim că El este o Fiinţă infinită şi eternă care cunoaşte toate lucrurile, care are toată puterea şi a cărui progres nu constă în a dobândi mai multă cunoaştere sau putere sau în a-Şi desăvârşi atributele Sale dumnezeieşti, ci în a creşte şi a mări numărul împărăţiilor Sale.¹⁰

Mă gândesc la o afirmaţie din Perla de mare preţ, din viziunea lui Moise, ce a fost dată într-un moment în care Moise a fost purtat pe un munte nespus de înalt şi L-a văzut pe Dumnezeu faţă în faţă şi a vorbit cu El. Domnul i-a arătat lui Moise „opera mâinilor Sale”, iar Moise a văzut lumea şi pe toţi copiii oamenilor până la ultima generaţie [vezi Moise 1:1–8, 27–29].

Iar Domnul i-a spus lui Moise:

„Pentru că, iată, sunt multe lumi care au pierit prin cuvântul puterii Mele. Şi sunt multe care acum există, şi sunt nenumărate pentru om; dar toate lucrurile Îmi sunt numărate, pentru că sunt ale Mele şi Eu le cunosc.

Şi s-a întâmplat că Moise a vorbit către Domnul, spunând: Fii milostiv faţă de slujitorul Tău, o, Dumnezeule, şi spune-mi mie cu privire la pământ şi la locuitorii de pe el şi, de asemenea, cu privire la ceruri, şi atunci slujitorul Tău va fi mulţumit.

Şi Domnul Dumnezeu i-a vorbit lui Moise, spunând: Cerurile sunt multe şi ele nu pot fi numărate de către om; dar ele Îmi sunt numărate Mie, pentru că sunt ale Mele” [Moise 1:35–37].

Mă gândesc că, în pofida nenumăratelor lumi şi a dimensiunilor mari pe care le au unele dintre ele, acestea reprezintă un mijloc ce ajută la îndeplinirea unui scop şi nu scopul în sine. Tatăl creează lumi cu scopul de a le popula – punându-i în ele pe fiii şi fiicele Sale. În secţiunea 76 din Doctrină şi legăminte, ni se spune că de şi prin Fiul lui Dumnezeu „lumile sunt şi au fost create şi locuitorii din ele sunt născuţi ca fii şi fiice ale lui Dumnezeu” [D&L 76:24].

Din aceste versete pe care le-am citit şi din alte revelaţii de la Domnul învăţăm că omul este cel mai important dintre toate creaţiile Tatălui. În aceeaşi viziune dată lui Moise, Tatăl a spus: „Şi aşa cum un pământ şi cerurile sale vor trece, tot aşa un altul va veni; şi nu există sfârşit la lucrările Mele şi nici la cuvintele Mele. Pentru că, iată, aceasta este lucrarea Mea şi slava Mea – să realizez nemurirea şi viaţa veşnică a omului” [Moise 1:38–39].

Pot spune că, din acest fragment din scripturi şi din altele, învăţăm că măreaţa lucrare a Tatălui este de a realiza salvarea copiilor Săi, oferind fiecăruia dintre ei răsplata pe care o merită în funcţie de faptele sale. Sunt ferm convins că Tatăl nostru din Cer este mult mai interesat de un suflet – unul dintre copiii Săi – decât poate fi interesat un tată de pe pământ de unul dintre copiii săi. Dragostea Sa faţă noi este mai mare decât poate fi dragostea unui părinte de pe pământ pentru urmaşii săi.¹¹

Imagine

One oil painting depicting Moses late in his life with a white beard, holding a staff, and shielding his eyes, as he stands on a peet on Mr. Nebo looking at the promised land provided for the children of Israel. Signed on the lowere right corner. Signed and dated on the back along with the title.

Aflăm că, atunci când Domnul i-a vorbit lui Enoh şi i-a arătat naţiunile pământului şi i-a explicat natura pedepsei ce urmau să o primească din pricina încălcării poruncilor Lui, Domnul a plâns, arătându-Şi astfel tristeţea provocată de nesupunerea lor. Datorită acestui lucru, Enoh s-a minunat şi a considerat că era ceva neobişnuit ca Domnul să poată plânge.

Iată fragmentul:

„Şi s-a întâmplat că Dumnezeu din cer S-a uitat la restul oamenilor şi El a plâns; şi Enoh a depus mărturie despre aceasta, spunând: Cum se face că cerurile plâng şi varsă lacrimi ca ploaia pe munte?

Şi Enoh I-a spus Domnului: Cum se face că Tu poţi să plângi, Tu care eşti sfânt şi din toată veşnicia în toată veşnicia?

Şi dacă ar fi fost posibil ca omul să poată număra particulele pământului, da, milioane de pământuri ca acesta, nu ar fi fost începutul numărului creaţiilor Tale; şi vălurile Tale sunt încă întinse; şi totuşi Tu eşti acolo, şi pieptul Tău acolo; şi, de asemenea, Tu eşti drept; Tu eşti milostiv şi bun pentru totdeauna” [vezi Moise 7:28–30].

Iar Domnul i-a răspuns: „Priveşte-i pe aceştia care sunt fraţii tăi; ei sunt opera mâinilor Mele şi Eu le-am dat lor cunoaşterea lor, în ziua în care i-am creat; şi în Grădina Edenului, Eu i-am dat omului libertatea lui de a alege;

Şi fraţilor tăi le-am spus şi, de asemenea, le-am dat porunca să se iubească unul pe altul şi să Mă caute pe Mine, Tatăl lor; dar iată, ei sunt fără afecţiune şi ei îşi urăsc propriul lor sânge” [Moise 7:32–33].

Acestea sunt motivele pentru care a plâns Domnul şi pentru care au plâns cerurile.

Am fost întrebat odată de un frate dacă cineva poate fi pe deplin fericit în împărăţia celestială în cazul în care unuia dintre copiii săi nu i s-ar permite să intre acolo. I-am spus că presupun că orice persoană care ar avea nenorocul ca unul dintre copiii Săi să i se interzică intrarea în împărăţia celestială ar avea, fireşte, sentimente de tristeţe din pricina acelei situaţii; iar aceasta este exact situaţia în care se află Tatăl nostru din Cer. Nu toţi copiii Săi sunt demni de împărăţia celestială şi mulţi sunt nevoiţi să sufere mânia Sa din cauza păcatelor lor, iar acest lucru face ca Tatăl şi toţi cei din ceruri să se întristeze şi să plângă. Domnul lucrează în acord cu legea firească. Omul trebuie mântuit conform legii, iar răsplata lui trebuie să aibă la bază legea dreptăţii. Datorită acestui lucru, Domnul nu le va oferi oamenilor ceea ce nu merită, ci îi va răsplăti pe toţi oamenii în acord cu faptele lor…

Sunt convins că Tatăl nostru din Cer ar salva, dacă ar fi posibil, toţi oameni şi le-ar oferi gloria celestială, chiar plenitudinea exaltării. Însă El i-a oferit omului libertatea de a alege, iar omul se află sub obligaţia de a se supune adevărului în acord cu ceea ce s-a revelat pentru a obţine exaltarea celor neprihăniţi.¹²

Când Adam a fost în Grădina Edenului, el a fost în prezenţa lui Dumnezeu, Tatăl nostru… După ce a fost izgonit din Grădina Edenului, situaţia s-a schimbat. Din pricina încălcării sale, Adam a fost izgonit din prezenţa Tatălui. Scripturile ne spun că el a murit din punct de vedere spiritual – adică a fost alungat din prezenţa lui Dumnezeu.¹³

Ştiu că Isus Hristos este Fiul lui Dumnezeu şi că a primit de la Tatăl Său puterea să răscumpere oamenii de la moartea spirituală şi temporală adusă în lume prin căderea lui Adam.¹⁴

Exista o singură modalitate de mântuire, o singură modalitate prin care se putea repara greşeala şi prin care trupul putea fi înapoiat spiritului; aceea consta într-o ispăşire infinită şi trebuia să fie înfăptuită de o Fiinţă infinită, de cineva care nu era supus morţii şi, totuşi, cineva care avea puterea să moară şi care avea, de asemenea, putere asupra morţii. Prin urmare, Tatăl nostru din Cer ni L-a trimis pe Fiul Său, Isus Hristos, în lume, având viaţă în El Însuşi. Şi, deoarece El [Isus Hristos] a avut o mamă cu sânge în venele ei, El a avut puterea să moară. Şi-a putut supune morţii trupul Său şi l-a putut lua din nou. Permiteţi-mi să citesc propriile Sale cuvinte: „Tatăl Mă iubeşte, pentru că Îmi dau viaţa, ca iarăşi s-o iau.

Nimeni nu Mi-o ia cu sila, ci o dau Eu de la Mine. Am putere s-o dau, şi am putere s-o iau iarăşi: aceasta este porunca, pe care am primit-o de la Tatăl Meu” (Ioan 10:17–18).¹⁵

Nu a fost niciodată intenţia Tatălui nostru din Cer ca oamenii să-şi caute drumul orbecăind pe întuneric, fără nicio lumină care să-i îndrume şi să le ceară ca, în aceste condiţii, să-şi găsească drumul înapoi în împărăţia Sa şi în prezenţa Sa sfântă. Domnul nu procedează astfel. De la început şi în toate timpurile, Tatăl nostru din Cer Şi-a arătat bunătatea faţă de copiii Lui şi a fost binevoitor în a le oferi îndrumare. De la începutul lumii, cerurile au fost deschise, Domnul a trimis mesageri din prezenţa Sa slujitorilor desemnaţi în mod divin, bărbaţi care deţineau autoritatea preoţiei, care au fost împuterniciţi să propovăduiască principiile Evangheliei, să avertizeze oamenii şi să-i înveţe ce este neprihănirea; iar aceşti bărbaţi au primit această cunoaştere, această inspiraţie şi îndrumare de la aceşti mesageri veniţi din prezenţa lui Dumnezeu. Acest lucru este valabil şi pentru dispensaţia noastră. Nu este deloc nevoie ca oamenii să-şi închidă ochii şi să creadă că nu este nicio lumină şi că se pot baza doar pe raţiunea lor, pentru că Domnul a fost mereu dornic să conducă, să îndrume şi să arate calea. El a trimis, după cum am spus, mesageri din prezenţa Sa. El a trimis revelaţie. El a poruncit ca propriile Sale cuvinte să fie scrise, să fie publicate, pentru ca toţi oamenii să le poată cunoaşte.¹⁶

Vă spun dumneavoastră şi întregii Biserici şi, de altfel, întregii lumi, că Tatăl nostru milostiv şi iubitor a vorbit din nou din cer, în aceste zile din urmă, slujitorilor Săi, profeţii.

Mesajul Său îi invită pe toţi oamenii să vină la Fiul Său Preaiubit, să înveţe de la El, să guste din bunătatea Lui, să ia jugul Său asupra lor şi să îşi ducă până la capăt salvarea prin supunere faţă de legile Evangheliei. Mesajul Său a fost unul de salvă şi onoare, de pace în această viaţă şi de viaţă veşnică în lumea care va veni.¹⁷

• Ce credeţi că îl face pe om să se poată ruga lui Dumnezeu „ca şi cum [i-ar vorbi] unui prieten”? („Din viaţa lui Joseph Fielding Smith”.) Gândiţi-vă la modalităţi prin care vă puteţi întări relaţia cu Tatăl dumneavoastră Ceresc.

• Preşedintele Smith şi-a exprimat recunoştinţa faţă de Prima Viziune a lui Joseph Smith, prin care a fost restaurată „adevărata cunoaştere despre Dumnezeu” (secţiunea 1). Care sunt câteva dintre adevărurile pe care le cunoaşteţi despre Dumnezeu Tatăl şi despre Isus Hristos datorită Primei Viziuni?

• Dintre atributele lui Dumnezeu pe care le-a menţionat preşedintele Smith în secţiunea 2, care sunt cele mai pline de însemnătate pentru dumneavoastră? De ce? Pe măsură ce vă exercitaţi credinţa în Tatăl dumneavoastră Ceresc, cum vă ajută acest lucru să cunoaşteţi atributele Sale?

• Preşedintele Smith a depus mărturie: „Suntem copiii de spirit ai lui Dumnezeu, Tatăl nostru Ceresc… Suntem membri ai familiei Sale” (secţiunea 3). În ce fel v-a influenţat acest adevăr?

• În secţiunile 4 şi 5, ce principii vă ajută să simţiţi dragostea Tatălui Ceresc faţă de dumneavoastră? De ce este important să înţelegem că Dumnezeu ne iubeşte şi este interesat de fiecare dintre noi în parte? Cum îi putem ajuta pe membrii familiei şi pe prieteni să simtă dragostea Sa?

• Gândiţi-vă la ceea ce a făcut Tatăl Ceresc pentru a vă ajuta să vă întoarceţi în prezenţa Sa (vezi secţiunea 6). Ce sentimente aveţi în timp ce vă gândiţi la faptul că Tatăl Ceresc L-a trimis pe Fiul Său Preaiubit? În ce moduri a trimis Tatăl Ceresc „lumină care să [vă îndrume]”?

Ioan 3:16; 17:3; 1 Nefi 11:17; Alma 30:44

„O parte destul de mare a procesului de predare din cadrul Bisericii este rigidă, asemenea unei predici. Nu reacţionăm foarte bine la predici în timpul orelor. Facem acest lucru la adunarea de împărtăşanie şi la conferinţe, dar predarea poate fi interactivă, astfel încât dumneavoastră să puteţi adresa întrebări. Puteţi face loc cu uşurinţă întrebărilor în clasă” (Boyd K. Packer, „Principles of Teaching and Learning”, Ensign, iunie 2007, p. 87).