Puterea de pecetluire şi binecuvântările templului

Maleahi, ultimul dintre profeţii din Vechiul Testament, şi-a încheiat previziunile cu aceste cuvinte:

„Iată, vă voi trimite pe prorocul Ilie, înainte de a veni ziua Domnului, ziua aceea mare şi înfricoşată.

El va întoarce inima părinţilor spre copii, şi inima copiilor spre părinţii lor, ca nu cumva, la venirea Mea, să lovesc ţara cu blestem!” (Maleahi 4:5–6).

Pare să fie foarte potrivit ca ultimul dintre profeţii din vechime să-şi încheie cuvintele cu o promisiune făcută generaţiilor viitoare şi, în acea promisiune, să prezică faptul că va veni un timp în care dispensaţiile trecute vor fi legate cu cele din timpurile din urmă…

Noi avem o interpretare mult mai clară a cuvintelor lui Maleahi dată de către profetul nefit Moroni, care i s-a arătat profetului Joseph Smith, la data de 21 septembrie 1823. Acesta este modul în care îngerul le-a citat:

„Iată, Eu vă voi dezvălui vouă preoţia, prin mâna lui Ilie, profetul, înaintea venirii măreţei şi groaznicei zile a Domnului.

Şi el va sădi în inimile copiilor promisiunile făcute strămoşilor şi inimile copiilor se vor întoarce către strămoşii lor.

Dacă nu va fi aşa, întregul pământ va fi complet devastat la venirea Sa” (D&L 2:1–3).

Moroni l-a informat pe Joseph Smith că această previziune era pe cale să se împlinească. Împlinirea s-a produs după aproximativ 12 ani, în data de 3 aprilie 1836. În acea zi, Ilie li s-a arătat lui Joseph Smith şi Oliver Cowdery în Templul Kirtland şi, acolo, le-a conferit… puterea de a lega, sau pecetlui, pe pământ şi în cer. Cheile acestei preoţii erau deţinute de Ilie, căruia Domnul i-a dat putere atât asupra elementelor, cât şi asupra oamenilor, cu autoritatea de a pecetlui, pentru timp şi eternitate, asupra celor neprihăniţi toate rânduielile cu privire la plenitudinea salvării.⁴

Unii membri ai Bisericii au fost derutaţi crezând că Ilie a venit cu cheile botezului pentru cei morţi sau ale salvării celor morţi. Cheile lui Ilie erau mult mai măreţe de atât. Ele erau cheile pecetluirii şi aceste chei ale pecetluirii îi privesc pe cei vii şi îi includ pe cei morţi care doresc să se pocăiască.⁵

Ilie a venit să restaureze pe pământ, conferind-o profeţilor muritori corespunzător împuterniciţi de Domnul, plenitudinea puterii preoţiei. Această preoţie deţine cheile legării şi pecetluirii pe pământ şi în cer a tuturor rânduielilor şi principiilor cu privire la salvarea omului, pentru ca ele să devină astfel valide în împărăţia celestială a lui Dumnezeu…

Tocmai în virtutea acestei autorităţi, rânduielile sunt înfăptuite în temple atât pentru cei vii, cât şi pentru cei morţi. Este puterea care uneşte pentru eternitate soţi şi soţii când aceştia se căsătoresc conform planului etern. Este autoritatea prin care părinţii obţin calitatea de părinte pentru copiii lor pentru toată eternitatea şi nu numai pentru existenţa muritoare, ceea ce face ca familia în împărăţia lui Dumnezeu să fie eternă.⁶

Putem înţelege că, dacă Ilie nu ar fi venit, întreaga lucrare din trecut ar fi fost inutilă, pentru că Domnul a spus că întregul pământ va fi, în aceste condiţii, complet devastat la venirea Sa. Ca urmare, misiunea sa a avut o importanţă imensă pentru lume. Nu este vorba numai despre botezul pentru cei morţi, ci şi de pecetluirea părinţilor şi de cea a copiilor cu părinţii, astfel încât să existe „o uniune întreagă, completă şi perfectă, şi o sudură a dispensaţiilor, a cheilor, a puterilor şi a slavei” de la începutul până la sfârşitul timpului [vezi D&L 128:18]. Dacă această putere de pecetluire nu ar fi pe pământ, atunci confuzia ar domni şi dezordinea ar lua locul ordinii în ziua în care Domnul va veni şi, desigur, aceasta nu se poate întâmpla, pentru că toate lucrurile sunt guvernate şi controlate de o lege perfectă în împărăţia lui Dumnezeu.⁷

De ce ar fi pământul devastat? Pur şi simplu pentru că, dacă nu va exista o legătură sudată între părinţi şi copii – care este lucrarea pentru cei morţi – atunci noi toţi vom fi respinşi; întreaga lucrare a lui Dumnezeu va eşua şi va fi complet devastată. Desigur, o astfel de situaţie nu va avea loc.⁸

Restaurarea acestei autorităţi [de a pecetlui] este binecuvântarea care salvează pământul de la devastarea completă la venirea lui Isus Hristos. Când avem acest adevăr ferm şi clar fixat în mintea noastră, este uşor să înţelegem că ar fi numai haos şi dezastru dacă Hristos ar veni şi puterea de pecetluire nu ar exista aici.⁹

Domnul ne-a dat privilegii şi binecuvântări şi prilejul de a face legăminte, acceptând rânduieli care privesc salvarea noastră pe lângă ceea ce se predică în lume, pe lângă principiile credinţei în Domnul Isus Hristos, pocăinţa de păcat şi botezul pentru iertarea păcatelor şi aşezarea mâinilor pentru primirea darului Duhului Sfânt; şi aceste principii şi legăminte nu sunt primite în alt loc decât în templul lui Dumnezeu.¹⁰

Munca în templu se întreţese strâns cu planul salvării, astfel încât una nu poate exista fără cealaltă. Cu alte cuvinte, o persoană nu poate fi salvată dacă nu înfăptuieşte rânduieli pentru sine, mai ales pe cele care se înfăptuiesc doar în templu.¹¹

Există mii de sfinţi din zilele din urmă care… doresc să participe la adunările Bisericii, doresc să-şi plătească zeciuiala şi să-şi îndeplinească îndatoririle obişnuite în Biserică, dar nu par să simtă sau să înţeleagă importanţa primirii binecuvântărilor din templul Domnului, care le vor aduce exaltarea. Este ciudat. Oamenii par să fie mulţumiţi să ducă o viaţă uşoară fără să profite de prilejurile care li se oferă şi fără să primească aceste legăminte necesare care îi vor duce înapoi în prezenţa lui Dumnezeu ca fii şi fiice.¹²

Dacă doriţi salvarea în plenitudinea ei, adică exaltarea în împărăţia lui Dumnezeu… trebuie să mergeţi în templul Domnului şi să primiţi aceste rânduieli sfinte care se înfăptuiesc numai în acea casă, care nu pot fi primite în alt loc. Niciun bărbat nu va primi, singur, plenitudinea eternităţii, a exaltării; nicio femeie nu va primi, singură, această binecuvântare; dar soţul şi soţia, când sunt pecetluiţi în templul Domnului, vor progresa către exaltare şi vor continua şi vor deveni ca Domnul. Şi acesta este destinul omului, aceasta este ceea ce doreşte Domnul pentru copiii Săi.¹³

Notă. Pentru a citi o parte dintre cuvintele de speranţă şi promisiune adresate de preşedintele Smith oamenilor credincioşi, care nu pot primi toate rânduielile înfăptuite în templu în această viaţă, vezi capitolul 18 din această carte.

Cine sunt părinţii despre care vorbeşte Maleahi şi cine sunt copiii? Părinţii sunt strămoşii noştri decedaţi, care au murit fără a avea privilegiul de a primi Evanghelia, dar care au primit promisiunea că va veni timpul în care le va fi acordat acest privilegiu. Copiii sunt cei care trăiesc acum, care pregătesc informaţiile genealogice şi care înfăptuiesc, în temple, rânduielile pentru şi în folosul celor morţi.¹⁴

Imagine

A family at a computer.

Ilie a venit, având cheile pecetluirii şi nouă ne-a fost dată puterea prin care îi putem ajuta pe cei morţi. Această putere de pecetluire îi include pe cei morţi care doresc să se pocăiască şi să primească Evanghelia, care au murit fără a avea această cunoaştere, tot aşa cum îi include pe cei vii care se pocăiesc.¹⁵

Domnul a decretat că toţi copiii Săi de spirit, fiecare suflet care a trăit sau va trăi pe pământ, va avea ocazia dreaptă şi corectă de a crede şi a se supune legilor Evangheliei Sale nepieritoare. Aceia care acceptă Evanghelia şi trăiesc în armonie cu legile ei, inclusiv botezul şi căsătoria celestială, vor avea viaţă eternă.

Este evident că numai o mică parte a omenirii a auzit, până acum, adevărul revelat prin glasul unuia dintre adevăraţii slujitori ai Domnului. În înţelepciunea şi dreptatea Domnului, toţi trebuie să aibă parte de Evanghelie. Petru a spus:

„Căci tocmai în vederea aceasta a fost vestită Evanghelia şi celor morţi, pentru ca să fie judecaţi ca oameni în trup, dar să trăiască după Dumnezeu, în duh” (1 Petru 4:6).

Aceia care nu au avut prilejul să audă mesajul salvării în această viaţă, dar care l-ar fi acceptat din toată inima dacă ar fi avut acest prilej – ei sunt cei care îl vor accepta în lumea spiritelor; ei sunt aceia pentru care noi vom înfăptui rânduielile în temple; şi ei sunt aceia care vor deveni, în acest fel, moştenitori împreună cu noi ai salvării şi vieţii eterne.¹⁶

Întoarcerea inimilor părinţilor către copii şi ale copiilor către părinţi este puterea salvării celor morţi prin munca pe care copiii o pot înfăptui pentru părinţii lor în templu, şi este, sub toate aspectele, înţeleaptă şi desăvârşită. I-am auzit de multe ori pe cei care se opun acestei lucrări spunând că este imposibil ca o persoană să înfăptuiască ceva pentru şi în folosul alteia care a decedat. Aceia care au astfel de păreri uită faptul că întreaga muncă de salvare este o muncă pentru şi în folosul cuiva, dat fiind că Isus Hristos a fost jertfă de ispăşire, ne-a mântuit de la moarte, pentru care noi nu suntem răspunzători, şi ne-a mântuit, de asemenea, de răspunderea pentru păcatele noastre, dacă ne pocăim şi acceptăm Evanghelia. El a făcut aceasta la o scară imensă şi infinită şi, pe baza aceluiaşi principiu, El a delegat membrilor Bisericii Sale autoritatea de a acţiona în folosul celor morţi care nu pot înfăptui pentru ei înşişi rânduielile necesare salvării.¹⁷

Eu cred că, uneori, privim dintr-o perspectivă îngustă această lucrare pentru salvarea celor morţi. Este o concepţie greşită să-i considerăm morţi pe oamenii pentru care înfăptuim munca în templul Domnului. Trebuie să-i considerăm vii; iar cei vii care înfăptuiesc munca pentru ei nu fac decât să-i reprezinte în primirea binecuvântărilor pe care ar fi trebuit să le primească şi le-ar fi primit în această viaţă dacă ar fi trăit în timpul unei dispensaţii în care a fost predicată Evanghelia. De aceea, fiecare persoană decedată pentru care se înfăptuieşte munca în templu este considerată vie în momentul înfăptuirii rânduielii.¹⁸

Această doctrină privind salvarea celor morţi reprezintă unul dintre cele mai glorioase principii revelate vreodată omului. Este modul în care Evanghelia va fi oferită tuturor oamenilor. Ea arată faptul că Dumnezeu nu este părtinitor [vezi Faptele apostolilor 10:34]; că fiecare suflet este preţios în ochii Săi; şi că toţi oamenii vor fi judecaţi, în fapt şi în realitate, în funcţie de faptele lor.

Eu Îi mulţumesc Domnului că a restaurat Evanghelia Sa nepieritoare pentru noi în aceste zile. Îi mulţumesc pentru puterea de pecetluire readusă pe pământ prin profetul Ilie. Îi mulţumesc pentru familia eternă, pentru privilegiul pe care îl avem de a fi pecetluiţi în templele Sale sfinte şi pentru că a făcut, apoi, ca aceste binecuvântări ale pecetluirii să poată fi oferite strămoşilor noştri care au decedat fără a cunoaşte Evanghelia.¹⁹

Există multe suflete bune, umile care s-au privat singure de alinările şi, uneori, de cele necesare vieţii, pentru a putea pregăti consemnările şi înfăptui lucrarea pentru morţii lor, pentru ca darul salvării să poată fi dus lor. Aceste lucrări făcute din dragoste nu vor fi făcute în zadar, pentru că toţi cei care au lucrat în această cauză bună îşi vor găsi comoara şi bogăţiile în împărăţia celestială a lui Dumnezeu. Răsplata lor va fi mare, da, chiar dincolo de puterea de a înţelege a muritorilor.²⁰

Nu există lucrare legată de Evanghelie care să fie mai altruistă decât lucrarea înfăptuită în casa Domnului pentru cei morţi ai noştri. Cei care lucrează pentru cei morţi nu aşteaptă să primească vreo remuneraţie sau răsplată pe pământ. Este, mai presus de toate, o lucrare făcută din dragoste care s-a născut în inima omului prin muncă permanentă, plină de credinţă pentru aceste rânduieli necesare salvării. Nu există câştiguri financiare, dar va fi mare bucurie în cer pentru acele suflete pe care le-am ajutat să-şi dobândească salvarea. Este o lucrare care sporeşte calităţile sufletului unui om, îi măreşte înţelegerea cu privire la bunăstarea semenilor săi şi sădeşte în inima sa dragoste faţă de toţi copiii Tatălui nostru Ceresc. Nu există lucrare care să-l înveţe pe om să-şi iubească semenii ca pe sine însuşi aşa cum o face lucrarea înfăptuită în templu pentru cei morţi. Isus a iubit atât de mult lumea încât El a dorit să Se ofere ca jertfă pentru păcate, pentru ca lumea să poată fi salvată. Avem, de asemenea, privilegiul, într-o măsură mică, de a ne arăta marea noastră dragoste faţă de El şi semenii noştri ajutându-i să primească binecuvântările Evangheliei pe care, acum, nu le pot primi fără ajutorul noastru.²¹

Doctrina privind salvarea celor morţi şi munca din templu ne oferă posibilitatea glorioasă de a continua relaţiile de familie. Prin ea, învăţăm că legăturile de familie nu trebuie să fie destrămate, că soţii şi soţiile vor avea etern drepturi unul asupra celuilalt şi asupra propriilor copii până la ultima generaţie. Totuşi, pentru a primi aceste privilegii, trebuie înfăptuite aceste rânduieli de pecetluire în templul Dumnezeului nostru. Toate contractele, legăturile, obligaţiile şi înţelegerile făcute de oameni vor ajunge la un sfârşit, dar obligaţiile şi înţelegerile încheiate în casa Domnului, dacă sunt respectate cu credinţă, vor dura veşnic [vezi D&L 132:7]. Această doctrină ne oferă o idee mai clară despre scopurile Domnului cu privire la copiii Săi. Arată mila Sa mare şi nelimitată şi dragostea Sa faţă de toţi aceia care I se supun, da, chiar faţă de aceia care se revoltă, pentru că în bunătatea Sa El le va acorda chiar şi lor binecuvântări imense.²²

Evanghelia lui Isus Hristos ne învaţă că familia, ca formă de organizare, va fi, în ceea ce priveşte exaltarea, una completă, o formă de organizare în care tatăl, mama şi copiii dintr-o generaţie vor fi legaţi de tatăl, mama şi copiii din generaţia următoare, lărgindu-se şi întinzându-se astfel până la sfârşitul timpului.²³

Imagine

A father and son looking through a photo album at the Joseph Smith Memorial Building.

Trebuie să existe o legătură sudată, o unire a generaţiile din zilele lui Adam până la sfârşitul timpului. Familiile vor fi unite şi legate împreună, părinţii cu propriii copii, copiii cu părinţii, o generaţie cu alta până când vom fi uniţi într-o familie imensă cu tatăl Adam la conducere, unde l-a pus Domnul. Deci, noi nu putem fi salvaţi şi exaltaţi în împărăţia lui Dumnezeu dacă nu avem în inimile noastre dorinţa de a face această lucrare pentru şi în folosul morţilor noştri şi de a o înfăptui atât cât ne stă în putere. Aceasta este o doctrină glorioasă, unul dintre măreţele principii cuprinse în adevărul revelat prin profetul Joseph Smith. Trebuie să profităm de prilejurile pe care le avem şi să dovedim că suntem demni şi plăcuţi înaintea Domnului pentru a putea primi noi înşine această exaltare şi a ne bucura în împărăţia lui Dumnezeu alături de rudele şi prietenii noştri în această măreaţă reuniune şi adunare a sfinţilor Bisericii Primului Născut, care s-au păstrat liberi şi nepătaţi de păcatele lumii.

Mă rog ca Domnul să ne binecuvânteze şi să sădească în inimile noastre dorinţa de a ne îndeplini chemările cu credinţă şi sârguinţă şi a-I sluji cu credinţă în toate lucrurile.²⁴

• Citiţi, în secţiunea „Din viaţa lui Joseph Fielding Smith”, sfatul preşedintelui Smith despre „ce facem cu adevărat” la dedicarea unui templu. Ce putem face pentru a urma acest sfat?

• Cum influenţează învăţăturile din secţiunea 1 eforturile noastre de a ne ajuta strămoşii care au murit? Cum pot influenţa aceste învăţături relaţia noastră cu membrii în viaţă ai familiei?

• Când citiţi secţiunea 2, căutaţi explicaţia preşedintelui Smith cu privire la faptul că puterea de pecetluire „salvează pământul de la devastare completă la venirea lui Isus Hristos”. Ce ne învaţă aceasta despre locul familiilor în planul salvării?

• În ce fel munca în templu „se întreţese strâns cu planul salvării”? (Vezi secţiunea 3.) Cum ne poate influenţa acest principiu sentimentele faţă de munca în templu?

• Preşedintele Smith ne-a sfătuit ca, atunci când facem munca în templu pentru cei morţi, să ne gândim la oamenii respectivi ca la persoane în viaţă (vezi secţiunea 4). Ce înseamnă aceasta pentru dumneavoastră? Cum ar putea influenţa această idee modul în care slujiţi în templu?

• În timp ce recapitulaţi secţiunea 5, căutaţi binecuvântările despre care preşedintele Smith a spus că vor fi primite de cei care fac munca de întocmire a istoriei familiei. Cum aţi constat adevărul acestor lucruri?

• Studiaţi secţiunea 6 şi imaginaţi-vă bucuria întâlnirii cu strămoşii dumneavoastră într-o „măreaţă reuniune”. Gândiţi-vă la ce puteţi face pentru a vă pregăti dumneavoastră şi familia dumneavoastră pentru acest privilegiu.

1 Corinteni 15:29; D&L 95:8; 97:15–16; 128:16–19

„Când o persoană adresează o întrebare, gândiţi-vă să-i invitaţi pe ceilalţi să răspundă în loc să răspundeţi dumneavoastră. De exemplu, puteţi să spuneţi: «Este o întrebare interesantă. Ce cred ceilalţi?» sau «Poate să ne ajute cineva cu această întrebare?»” (Predarea, nu este chemare mai mare [1999], p. 64).