Învățături ale președinților
Capitolul 2 Salvatorul nostru, Isus Hristos


Capitolul 2

Salvatorul nostru, Isus Hristos

„Acesta trebuie să fie cel mai important lucru din mintea dumneavoastră, acum şi întotdeauna, că Isus este Hristosul, Fiul Dumnezeului cel Viu, care a venit în lume pentru a-Şi da viaţa ca noi să putem trăi. Acesta este adevărul şi este fundamental. Acesta reprezintă temelia credinţei noastre.”

Din viaţa lui Joseph Fielding Smith

În calitate de apostol, preşedintele Joseph Fielding Smith a fost fidel chemării sale de a fi unul dintre „[martorii] speciali ai numelui lui Hristos în toată lumea” (D&L 107:23). El a spus: „Încerc să-L iubesc pe Mântuitorul nostru mai presus decât orice. Aceasta este de datoria mea. Călătoresc în lungul şi în latul acestei ţări în calitate de unul dintre martorii Lui speciali. Nu aş putea fi unul dintre martorii speciali ai lui Isus Hristos dacă nu aş şti în mod absolut şi cert că El este Fiul lui Dumnezeu şi Mântuitorul lumii”1.

În calitate de tată, preşedintele Smith a fost la fel de devotat responsabilităţii sale de a depune mărturie despre Salvator. La data de 18 iulie 1948, el a trimis o scrisoare fiilor săi, Douglas şi Milton, care slujeau ca misionari cu timp deplin. El a scris:

„Uneori stau şi meditez şi, în timp ce citesc scripturile, mă gândesc la misiunea Domnului nostru, la ce a făcut pentru mine şi, atunci când am aceste sentimente, îmi spun că nu Îi pot fi necredincios. M-a iubit cu o dragoste perfectă, aşa cum i-a iubit pe toţi oamenii, mai ales pe cei care-L slujesc, şi trebuie să-L iubesc cu toată dragostea pe care o am, chiar dacă este imperfectă, deşi nu ar trebui să fie. Dragostea Salvatorului este minunată! Nu am trăit în zilele Salvatorului; nu mi-a apărut personal. Nu L-am văzut fizic. El şi Tatăl Său nu au considerat că este necesar să-mi ofere o astfel de binecuvântare minunată. Dar nu este necesară. I-am simţit prezenţa. Ştiu că Spiritul Sfânt mi-a luminat mintea şi mi L-a revelat, aşadar Îl iubesc pe Mântuitorul meu, am speranţă în El şi simt că acest lucru este adevărat, mai mult decât orice altceva în viaţa aceasta. Nu ar putea fi altfel. Vreau să Îi fiu fidel. Ştiu că a murit pentru mine, pentru voi şi pentru întreaga omenire pentru ca noi să putem trăi din nou prin intermediul învierii. Ştiu că El a murit ca eu să fiu iertat de nesăbuinţele mele, de păcatele mele şi pentru a fi curăţat de ele. Cât de minunată este această dragoste! Ştiind aceasta, cum aş putea face altceva decât să-L iubesc pe Mântuitorul meu? Vreau ca băieţii mei, în timpul misiuni lor, să simtă la fel. Vreau ca toţi copiii şi nepoţii mei să simtă la fel şi să nu se abată niciodată de la calea adevărului şi neprihănirii”2.

Unul dintre fiii preşedintelui Smith a relatat:

„Copii fiind, îl auzeam spunând foarte adesea: «Ce bine ar fi dacă oamenii din lume ar înţelege toate încercările, poverile şi păcatele pe care Domnul le-a luat asupra Sa pentru binele nostru!». Ori de câte ori menţiona acest lucru, ochii i se umezeau de lacrimi.

[Odată], în timp ce mă aflam împreună cu tatăl meu în biroul său, am băgat de seamă că medita foarte profund. Am ezitat să rup tăcerea, dar, în cele din urmă, a vorbit el. «O, fiul meu, îmi doresc să fi fost cu mine joia trecută când m-am întâlnit în templu cu fraţii din Prima Preşedinţie şi din Cvorumul celor Doisprezece! O, dacă i-ai fi auzit depunând mărturie despre dragostea lor faţă de Domnul şi Salvatorul lor, Isus Hristos!». Apoi, şi-a coborât capul şi lacrimile au început să-i curgă pe obraji şi pe cămaşă. Apoi, după câteva clipe, fără să-şi ridice deloc capul, ci doar mişcându-l în stânga şi-n dreapta, a spus: «O, cât de mult Îl iubesc pe Domnul şi Salvatorul meu, Isus Hristos!»”3.

Învăţături ale lui Joseph Fielding Smith

1

Isus Hristos este Singurul Fiu Născut al lui Dumnezeu şi Salvatorul lumii.

Permiteţi-mi să spun pe cât de clar şi de convingător pot, că noi credem în Hristos. Îl acceptăm fără ezitare ca fiind Fiul lui Dumnezeu şi Salvatorul lumii.4

Imagine
Christ, dressed in white, is portrayed as a shepherd. He is holding a dark colored lamb while many light colored sheep follow behind him. Illustrating the parable of the lost lamb, this canvas giclée depicts a flock of white sheep grazing on a grassy hill beside a stream. Clothed in a white robe with a crown of light on his head, Christ stands as the good shepherd, compassionately caring for the black lamb cradled in his arms. (Matthew 18:11-14).

„Tot adevărul vine de la şi depune mărturie despre Domnul Isus Hristos, Mântuitorul lumii.”

Ştim că salvarea vine de la Hristos; că El a fost Primul Fiu Născut al Tatălui Etern; că El a fost ales şi rânduit dinainte în consiliile din cer pentru a înfăptui ispăşirea infinită şi eternă; că a fost născut în lume ca Fiu al lui Dumnezeu; şi că a adus viaţă şi nemurire lumii prin Evanghelie.

Credem fără nicio urmă de îndoială că Hristos a venit pentru a-i răscumpăra pe oameni de la moartea temporală şi spirituală adusă în lume prin căderea lui Adam şi că a luat asupra Sa păcatele tuturor oamenilor dacă ei se vor pocăi…

Credem că numai prin har suntem salvaţi după ce am făcut tot ce ne-a stat în putinţă [vezi 2 Nefi 25:23] şi că, întemeindu-se pe temelia ispăşirii lui Hristos, toţi oamenii trebuie să-şi ducă la bun sfârşit propria salvare cu frică şi cutremurare înaintea Domnului [vezi Filipeni 2:12; Mormon 9:27].5

Diferenţa dintre Salvatorul nostru şi noi este că noi am avut taţi muritori şi, prin urmare, supuşi morţii. Salvatorul nostru nu a avut un Tată muritor şi, prin urmare, moartea I-a fost supusă. El a avut puterea să-Şi dea viaţa şi să o ia înapoi [vezi Ioan 10:17–18], însă noi nu avem putere să ne dăm viaţa şi să o luăm înapoi. Noi primim viaţă veşnică prin ispăşirea lui Isus Hristos, prin învierea morţilor şi supunerea faţă de principiile Evangheliei.6

El este cu adevărat Singurul Fiul Născut al lui Dumnezeu şi, prin harul Său şi harul Tatălui Său, El ne mântuieşte de păcat dacă ne pocăim. Ştim că El a înviat din morţi, că S-a înălţat şi a salvat prinşii de război [vezi Psalmii 68:18] şi a devenit urzitorul mântuirii pentru toţi cei care cred, care se pocăiesc de păcatele lor şi-L acceptă ca Mântuitor al lumii [vezi Evrei 5:9]. Sfinţii din zilele din urmă nu au fost lăsaţi în ceaţă cu privire la aceste lucruri.7

Deşi oamenii pot crea planuri, adopta teorii, începe tradiţii ciudate şi inventa şi preda doctrine neobişnuite, o învăţătură rămâne fundamentală şi nu ne putem îndepărta de la ea: tot adevărul vine de la şi depune mărturie despre Domnul Isus Hristos, Mântuitorul lumii. Îl acceptăm ca fiind Singurul Născut al Tatălui în trup, singurul care a trăit în trup şi care a avut un Tată nemuritor. Datorită dreptului Său de Întâi Născut şi de împrejurările care au dus la venirea Lui pe pământ, El a devenit Mântuitorul oamenilor; şi, prin vărsarea sângelui Său noi avem privilegiul să ne întoarcem în prezenţa Tatălui nostru, dacă ne pocăim şi acceptăm marele plan al mântuirii al cărui autor este El.8

Mărturisim că Evanghelia lui Isus Hristos este planul salvării; şi că prin jertfa ispăşitoare a Domnului nostru toţi oamenii vor fi înălţaţi la nemurire pentru a fi judecaţi de El în acord cu faptele făcute în trup; şi că toţi cei care cred şi se supun plenitudinii legii Evangheliei vor fi înălţaţi, de asemenea, la viaţă veşnică în împărăţia Tatălui nostru.9

2

Prin ispăşirea Sa şi prin legămintele noastre de supunere faţă de El, noi devenim fii şi fiice ai lui Isus Hristos.

Tatăl nostru din Cer este Tatăl lui Isus Hristos, atât în spirit, cât şi în trup. Salvatorul nostru este Primul Născut în spirit, Singurul Născut în trup.10

El [Isus Hristos] este Fratele nostru mai mare şi a fost cinstit de Tatăl cu plinătatea autorităţii şi puterii de membru al marii Preşedinţii formată din Tatăl, Fiul şi Duhul Sfânt.11

Scripturile noastre ne învaţă că Isus Hristos este atât Tatăl, cât şi Fiul. Adevărul simplu este că El este Fiul lui Dumnezeu prin naştere, atât în spirit, cât şi în trup. El este Tatăl datorită lucrării pe care a înfăptuit-o.12

Salvatorul devine Tatăl nostru, în sensul în care acest termen este folosit în scripturi, deoarece ne oferă viaţă, viaţă veşnică, prin ispăşirea pe care a făcut-o pentru noi. În minunata cuvântare rostită de regele Beniamin, descoperim următorul lucru: „Şi acum, datorită legământului pe care l-aţi făcut, veţi fi numiţi copiii lui Hristos, fiii şi fiicele Lui; căci iată, în ziua aceasta El v-a născut pe voi spiritual; căci voi spuneţi că inimile voastre sunt schimbate prin credinţă în numele Lui; de aceea, voi v-aţi născut din El şi aţi devenit fiii şi fiicele Lui” [Mosia 5:7; vezi, de asemenea, versetul 8–11].

Aşadar, prin legămintele noastre de supunere faţă de El, noi devenim copiii lui Isus Hristos, fiii şi fiicele Sale. Datorită autorităţii Sale divine şi a jertfei Sale pe cruce, noi ne naştem spiritual ca fii şi fiice, iar El este Tatăl nostru.13

Imagine
Jesus Christ depicted preparing the sacrament for the Last Supper.

„Prin legămintele noastre de supunere faţă de El, noi devenim copiii lui Isus Hristos, fiii şi fiicele Sale.”

Asemenea nefiţilor din zilele regelui Beniamin, noi, sfinţii din zilele din urmă, am luat în mod asemănător asupra noastră numele lui Hristos [vezi Mosia 5:1–9; 6:1–2]. În fiecare săptămână, în timpul împărtăşaniei, facem ceea ce ni s-a poruncit, şi anume luăm asupra noastră numele Lui pentru a ne aduce totdeauna aminte de El, tot aşa cum au făcut şi nefiţii legământ să facă.14

3

Salvatorul S-a arătat în această dispensaţie şi fiecare dintre noi poate avea o mărturie solidă despre El.

Îl acceptăm pe Isus ca Mântuitor al lumii. Ştim… că S-a arătat în această dispensaţie. Nu depindem de mărturiile celor… care au trăit în vechime, care au trăit în zilele Sale şi au vorbit cu El în timpul slujirii Lui şi cărora le-a apărut după învierea Sa. Avem martori care au trăit în zilele noastre, care L-au văzut, care ştiu că trăieşte şi au depus mărturie nouă şi lumii despre acest lucru. Ştim că mărturiile lor sunt adevărate. Joseph Smith nu a fost lăsat singur să depună mărturie în această dispensaţie despre misiunea lui Isus Hristos, pentru că Domnul a înălţat alţi martori care, împreună cu profetul Joseph Smith, L-au văzut pe Mântuitor, au primit instrucţiuni de la El şi L-au văzut în ceruri, stând la dreapta Tatălui înconjurat de îngeri sfinţi. Ei ne-au oferit mărturia lor care va fi folosită pentru a-i condamna pe cei care nu o cred.

Dar noi, ca membri ai Bisericii, nu trebuie să depindem de mărturiile lui Joseph Smith, Oliver Cowdery, Sidney Rigdon sau ale altora care deja au murit, care, în această dispensaţie, au primit revelaţii şi viziuni minunate de la Domnul, prin care au ştiut că Isus trăieşte şi că El este Mântuitorul lumii. Noi avem o mărturie personală, care a fost dată prin Spiritul Domnului tuturor celor care au trăit în acord cu Evanghelia. Dacă am trăit în armonie cu adevărul după ce am fost botezaţi pentru iertarea păcatelor noastre şi confirmaţi prin aşezarea mâinilor pentru primirea darului Duhului Sfânt, Domnul ne-a revelat fiecăruia în parte că aceste lucruri sunt adevărate. Nu depindem de mărturia nimănui pentru această cunoaştere, căci ştim prin Spirit că Isus este Hristosul, Mântuitorul lumii.15

Dacă există un lucru care aduce bucurie, pace şi satisfacţie inimii omului, mai presus decât oricare alt lucru pe care-l cunosc, acesta este mărturia trainică pe care o am şi pe care dumneavoastră o aveţi, că Isus Hristos este Fiul lui Dumnezeu. Acesta este un adevăr ce nu poate fi schimbat. Oamenii pot critica acest adevăr; îl pot lua în derâdere; pot declara că El nu este Mântuitorul lumii, că misiunea Sa nu a fost adevărată sau că scopul acesteia, prin vărsarea sângelui Său, nu a fost de a asigura tuturor oamenilor iertarea păcatelor lor dacă se vor pocăi. Pot refuza să creadă în învierea din morţi sau chiar că Însuşi Hristos a înviat după ce a fost omorât de duşmanii Săi, aşa cum declară scripturile; cu toate acestea, adevărul rămâne acelaşi. El a murit, într-adevăr, pentru păcatele lumii; El a făcut, într-adevăr, posibilă salvarea de la moarte; El a oferit, într-adevăr, oamenilor ocazia de a se pocăi şi iertarea păcatelor prin credinţa lor şi acceptarea principiilor Evangheliei şi a misiunii Sale. Aceste adevăruri sunt fundamentale, ele vor dăinui; ele nu pot fi distruse indiferent de ce vor spune sau vor gândi oamenii.16

Acesta trebuie să fie cel mai important lucru din mintea dumneavoastră, acum şi întotdeauna, că Isus este Hristosul, Fiul Dumnezeului cel Viu, care a venit în lume pentru a-Şi da viaţa ca noi să putem trăi. Acesta este adevărul şi este fundamental. Acesta reprezintă temelia credinţei noastre.17

4

Cu toţii trebuie să ne modelăm viaţa după viaţa lui Isus Hristos.

Cel mai minunat exemplu oferit vreodată a fost acela al Fiului lui Dumnezeu Însuşi. Viaţa Sa a fost perfectă. El a făcut toate lucrurile bine şi a putut spune oamenilor: „Urmaţi-Mă pe Mine” [2 Nefi 31:10] şi cu toţii trebuie să ne modelăm viaţa după a Lui.

Vă voi da un exemplu din viaţa Sa. El i-a învăţat pe oameni cum să se roage şi, apoi, a spus: „Adevărat, adevărat vă spun Eu vouă, voi trebuie să vegheaţi şi să vă rugaţi întotdeauna ca să nu fiţi ispitiţi de către diavol şi să nu fiţi înrobiţi de către el. Şi tot aşa cum Eu M-am rugat printre voi, tot aşa voi trebuie să vă rugaţi în Biserica Mea, cu poporul Meu care se pocăieşte şi se botează în numele Meu. Iată, Eu sunt lumina; Eu am dat un exemplu pentru voi… De aceea, ţineţi sus lumina, pentru ca aceasta să lumineze lumea. Iată, Eu sunt lumina pe care voi o veţi ţine înălţată – ceea ce voi M-aţi văzut pe mine că fac…” [3 Nefi 18:15–16, 24].

Probabil că cel mai potrivit sfat al Său în acest sens a fost dat ucenicilor nefiţi. „Ce fel de oameni trebuie să fiţi voi?”, a întrebat El şi, apoi, a oferit răspunsul: „Adevărat vă spun Eu vouă, tot aşa cum sunt Eu” [3 Nefi 27:27].18

Trebuie să credem în Hristos şi să ne modelăm vieţile după El. Trebuie să fim botezaţi aşa cum a fost El botezat. Trebuie să-L preaslăvim pe Tatăl aşa cum a făcut-o El. Trebuie să facem voia Tatălui aşa cum a făcut-o El. Trebuie să căutăm să facem bine şi să facem fapte drepte aşa cum a făcut El. El este marele nostru Exemplu, măreţul Model al salvării.19

Când aveţi o problemă şi trebuie să faceţi o alegere, faceţi-o adresându-vă întrebarea: „Ce ar face Isus?”. Apoi faceţi ceea ce ar face El.

Puteţi simţi bucuria oferită de prezenţa Sa şi puteţi avea inspiraţie Sa care să vă îndrume în fiecare zi a vieţii dumneavoastră dacă o veţi căuta şi veţi trăi demni de ea. Dragostea lui Isus şi tăria plină de încurajare ce vine de la Spiritul Sfânt pot fi la fel de reale pentru dumneavoastră cum au fost pentru copiii pe care i-a chemat lângă El în timp ce a trăit pe pământ.20

Aş vrea să spun că cei care urmează exemplul Său vor deveni ca El şi vor fi slăviţi împreună cu El în împărăţia Tatălui Său pentru a dobândi onoare, putere şi autoritate. Unor ucenici nefiţi care-L urmaseră cu toată inima El le-a spus: „…şi voi veţi fi tot aşa cum sunt Eu, iar Eu sunt aşa cum este Tatăl; iar Tatăl şi cu Mine suntem una” [3 Nefi 28:10]…

Mă rog ca noi să păşim pe urmele Sale şi să ţinem poruncile Lui pentru a fi aşa cum este El. Aceasta este dorinţa mea. Sper că este şi a dumneavoastră.21

Sugestii pentru studiu şi predare

Întrebări

  • În ce fel credeţi că au fost influenţaţi copiii preşedintelui Smith de mărturia şi dragostea acestuia faţă de Salvator? (Vezi „Din viaţa lui Joseph Fielding Smith”.) Gândiţi-vă la ce puteţi face pentru a vă spori dragostea faţă de Salvator şi a vă depune mărturia despre El.

  • Preşedintele Smith a declarat „tot adevărul vine de la şi depune mărturie despre Domnul Isus Hristos” (secţiunea 1). În ce fel ne poate influenţa acest adevăr viaţa? În ce fel ne poate influenţa căminele?

  • În ce fel vă ajută învăţăturile din secţiunea 2 să înţelegeţi relaţia dumneavoastră cu Salvatorul? Ce înseamnă pentru dumneavoastră să luaţi numele lui Hristos asupra dumneavoastră?

  • Preşedintele Smith ne-a prevenit că unii oameni vor critica şi vor lua în derâdere adevăruri despre Isus Hristos şi ispăşirea Sa (vezi secţiunea 3). Cum ne putem întări mărturiile pentru a putea face faţă acestor provocări? Cum îi pot ajuta părinţii pe copii să-şi întărească mărturiile?

  • Gândiţi-vă la sfatul preşedintelui Smith de a vă adresa întrebarea: „Ce ar face Isus?” (secţiunea 4). Care sunt câteva dintre modalităţile concrete prin care ne putem modela vieţile după viaţa lui Isus Hristos? Cum am putea influenţa vieţile altora dacă urmăm exemplul Său?

Scripturi suplimentare

Ioan 14:6; 1 Nefi 10:6; Mosia 3:5–7; Helaman 5:12; 3 Nefi 11:3–7; D&L 34:1–3; 76:22–24; Joseph Smith – Istorie 1:17

Ajutor pentru predare

„[Evitaţi] tentaţia de a preda prea mult material… Noi predăm oamenilor, nu predăm materii; şi… fiecare plan de lecţie pe care l-am văzut vreodată include, inevitabil, mai mult material decât putem prezenta în timpul pus la dispoziţie (Jeffrey R. Holland, „Teaching and Learning in the Church”, Ensign, iunie 2007, p. 91).

Note

  1. „Message of President Joseph Fielding Smith” (cuvântare rostită la 22 mai 1955, Colecţia Joseph Fielding Smith, Biblioteca de Istorie a Bisericii), p. 2.

  2. În Joseph Fielding Smith jr. şi John J. Stewart, The Life of Joseph Fielding Smith (1972), p. 387–388; caractere cursive în textul original.

  3. În Leon R. Hartshorn, „President Joseph Fielding Smith: Student of the Gospel”, New Era, ian. 1972, p. 63.

  4. „The First Prophet of the Last Dispensation”, Ensign, aug. 1971, p. 6.

  5. „Out of the Darkness”, Ensign, iunie 1971, p. 2, 4.

  6. Corespondenţă personală, citată în Doctrines of Salvation, redactată de Bruce R. McConkie, 3 volume (1954–1956), 1:28–29.

  7. În Conference Report, apr. 1912, p. 67.

  8. „The One Fundamental Teaching”, Improvement Era, mai 1970, p. 3; caractere cursive în textul original.

  9. „Out of the Darkness”, p. 2, 4.

  10. Corespondenţă personală, citată în Doctrines of Salvation, 1:18.

  11. „The Spirit of Reverence and Worship”, Improvement Era, sept. 1941, p. 573; vezi, de asemenea, Doctrines of Salvation, 1:15.

  12. Corespondenţă personală, citată în Doctrines of Salvation, 1:28.

  13. Corespondenţă personală, citată în Doctrines of Salvation, 1:29.

  14. Man: His Origin and Destiny (1954), p. 117.

  15. În Conference Report, oct. 1914, p. 98.

  16. În Conference Report, oct. 1924, p. 100–101.

  17. În Conference Report, oct. 1921, p. 186; vezi, de asemenea, Doctrines of Salvation, 2:302.

  18. „Follow His Example”, New Era, aug. 1972, p. 4.

  19. „The Plan of Salvation”, Ensign, nov. 1971, p. 5.

  20. „Christmas Message to Children of the Church in Every Land”, Friend, dec. 1971, p. 3.

  21. „Follow His Example”, p. 4.