Botezul

Botezul, al treilea principiu şi prima rânduială a Evangheliei, este vital pentru a putea fi salvaţi şi exaltaţi în împărăţia lui Dumnezeu. Botezul este, în primul rând, modul prin care cel care se pocăieşte primeşte iertarea păcatelor. În al doilea rând, este poarta către împărăţia lui Dumnezeu. Domnul, vorbind cu Nicodim, ne spune acest lucru în Ioan 3:1–11…

Botezul se înfăptuieşte prin scufundare în apă… Botezul nu poate fi înfăptuit în niciun alt mod decât prin scufundarea în apă a întregului trup, motivele fiind următoarele:

(1) este similar morţii, înmormântării şi învierii lui Isus Hristos şi a tuturor celorlalţi care au fost înviaţi;

(2) botezul este, de asemenea, o naştere şi este similar naşterii unui copil în această lume;

(3) botezul este atât literalmente, cât şi simbolic similar învierii, o trecere sau o înviere de la o viaţă la alta – de la o viaţă păcătoasă la o viaţă spirituală.

Doresc să vorbesc despre cel de-al doilea motiv: botezul este, de asemenea, o naştere şi este similar naşterii unui copil în această lume… În Moise 6:58–60, citim:

„De aceea, Eu îţi dau o poruncă, să-i înveţi, în mod liber, pe copiii tăi aceste lucruri, spunând:

Că din cauza greşelii a venit căderea, care cădere aduce moartea şi, în măsura în care aţi fost născuţi în lume prin apă, şi sânge, şi spirit, pe care le-am făcut şi din ţărână a ieşit un suflet viu, tot aşa, voi trebuie să fiţi născuţi din nou în împărăţia cerului, din apă şi din Spirit, şi să fiţi purificaţi prin sânge, chiar sângele Singurului Meu Născut; pentru ca voi să fiţi sfinţiţi de toate păcatele şi să vă bucuraţi de cuvintele vieţii veşnice în această lume şi de viaţa veşnică în lumea care va veni, chiar slava nemuritoare;

Deoarece prin apă voi ţineţi porunca; prin Spirit sunteţi justificaţi şi prin sânge sunteţi sfinţiţi”…

Fiecare copil care vine în această lume este purtat în apă în pântece, născut în apă, din sânge şi din spirit. Prin urmare, când ne naştem în împărăţia lui Dumnezeu, trebuie să ne naştem în acelaşi mod: prin botez, născuţi în apă: prin vărsarea sângelui lui Hristos curăţaţi şi sfinţiţi; şi justificaţi prin Spiritul lui Dumnezeu, căci botezul nu este complet fără botezul cu Duhul Sfânt. Vedeţi paralelismul dintre naşterea în lume şi cea în împărăţia lui Dumnezeu…

Ajungem la cel de-al treilea motiv: botezul este atât literalmente, cât şi simbolic similar învierii, o trecere sau o înviere de la o viaţă la alta – de la o viaţă păcătoasă la o viaţă spirituală…

Toţi bărbaţii şi toate femeile… trebuie să se pocăiască… Ei sunt în moarte spirituală. Cum pot ei să-şi revină? Fiind înmormântaţi în apă. Ei sunt morţi, sunt înmormântaţi în apă şi ies, la învierea spiritului, înapoi în viaţa spirituală. Aceasta este însemnătatea botezului.⁴

Imagine

Oil painting in browns, blues and greens of the artist being baptized in the Dhiepper River. Two men in white at center with large trees in foreground and hazy city across the river in the background under a cloudy sky. Signed lower right. N. Krisochenko 1998.

Eu ştiu că micuţii, care nu au ajuns la vârsta responsabilităţii şi ca urmare nu sunt vinovaţi de păcat, sunt… mântuiţi prin intermediul sângelui lui Hristos şi că este o batjocură gravă să susţii că ei au nevoie de botez, tăgăduind dreptatea şi mila lui Dumnezeu [vezi Moroni 8:20–23].⁵

În secţiunea 29 din Doctrină şi legăminte, Domnul spune (versetele 46–47):

„Dar, iată, Eu vă spun vouă, că prin intermediul Singurului Meu Născut, copiii mici sunt mântuiţi de la întemeierea lumii;

De aceea, ei nu pot păcătui, pentru că Satana nu are puterea de a ispiti copiii mici până când ei nu încep să devină răspunzători în faţa Mea”.

Acest lucru sună bine. „Copiii mici sunt mântuiţi de la întemeierea lumii.” Ce a vrut El să spună cu aceasta? A vrut să spună că, înainte de întemeierea acestui pământ, acest plan al mântuirii, planul salvării pe care ar trebui să-l urmăm în această viaţă muritoare, a fost pregătit în întregime, precum şi că Dumnezeu, ştiind sfârşitul încă de la început, a asigurat mântuirea copiilor mici prin intermediul ispăşirii lui Isus Hristos…

Când vă uitaţi la chipul unui bebeluş şi el se uită la dumneavoastră şi vă zâmbeşte, puteţi să credeţi că acel micuţ este întinat de vreun fel de păcat care să-l oprească să aibă parte de prezenţa lui Dumnezeu, dacă ar muri?

Îmi amintesc că, atunci când eram în misiune, în Anglia, am cunoscut o familie americană… Când [soţul] i-a auzit pe vârstnici predicând pe străzi, i-a invitat în casa lui pentru că erau compatrioţi de-ai săi. El nu era interesat de Evanghelie; el era interesat de ei pentru că şi ei veneau din Statele Unite. Ei bine, se întâmpla ca eu să slujesc în acea zonă. Nu eram primul pe care el îl auzise predicând, însă, ulterior, am fost invitat în casa lui…

Noi ne gândeam că aveam să mergem la el acasă şi să vorbim despre baseball, fotbal şi alte lucruri şi să comparăm lucruri din Statele Unite cu lucruri din Marea Britanie – lucruri de care el era interesat. Aceasta am şi făcut, iar la început nu am spus nimic despre religie. Ne-am dus la el de mai multe ori, iar el a crezut că-i suntem prieteni foarte buni, deoarece nu încercam să-i impunem religia noastră. Însă, după o perioadă, ei au început să adreseze întrebări – noi ştiam că aveau s-o facă – şi, într-o seară, în timp ce ne aflam în casa lor, soţia bărbatului s-a întors spre mine şi a spus: „Vârstnicule Smith, doresc să-ţi adresez o întrebare”. Înainte de a-şi putea adresa întrebarea, a început să plângă. Nu ştiam motivul pentru care plângea. A plâns în hohote, iar după ce s-a liniştit suficient de mult încât să poată adresa întrebarea, mi-a spus următoarea întâmplare:

Când au venit în Anglia, au avut ghinionul să le moară un copilaş… S-au dus la predicatorul [bisericii pe care o frecventau] şi au dorit ca respectivul copil să fie înmormântat creştineşte… Predicatorul i-a spus: „Nu-ţi putem îngropa copilul creştineşte pentru că nu a fost creştinat. Copilaşul dumneavoastră este pierdut”. Acesta a fost modul ei de a relata întâmplarea, unul foarte deschis, iar acea femeie suferea, în inima ei, de doi sau trei ani. Aşadar, mi-a adresat întrebarea: „Este copilaşul meu pierdut? Nu-l voi revedea niciodată?”. Mi-am deschis Cartea lui Mormon şi i-am citit cuvintele pe care Mormon i le-a adresat fiului său, Moroni [vezi Moroni 8]. Am spus: „Copilaşul dumneavoastră nu este pierdut. Niciun copilaş nu este pierdut. Fiecare copilaş este salvat în împărăţia lui Dumnezeu atunci când moare”…

„Şi, de asemenea, am văzut că toţi copiii care mor înainte de a ajunge la vârsta responsabilităţii sunt salvaţi în împărăţia celestială a cerului.” [D&L 137:10] Aceasta este ceea ce Domnul i-a spus profetului Joseph Smith într-o revelaţie sau într-o viziune pe care a avut-o în Templul Kirtland. Nu sună bine acest lucru? Nu este acest lucru corect? Nu este acest lucru drept? [Un bebeluş] nu răspunde pentru păcatul original, nu răspunde pentru niciun păcat, iar mila lui Dumnezeu îl revendică şi el este mântuit.

Dar cum stau lucrurile cu dumneavoastră şi cu mine? Iată-ne aici, capabili să înţelegem, iar Domnul spune: „N-am poruncit Eu că oricine are cunoaştere să se pocăiască?” [D&L 29:49]. Ni s-a poruncit să ne pocăim, ni s-a poruncit să fim botezaţi, ni s-a poruncit să ne curăţăm de păcate în apele botezului, deoarece suntem capabili să înţelegem şi noi, toţi, am păcătuit. Însă nici eu şi nici dumneavoastră nu am fost botezaţi pentru nimic din ceea ce a făcut Adam. Ca şi dumneavoastră, eu am fost botezat pentru a putea fi curăţat de ceea ce eu însumi am făcut şi pentru a putea intra în împărăţia lui Dumnezeu…

Domnul are asigurări pentru cei care sunt fără lege, iar legea pocăinţei nu este valabilă în cazul copiilor mici. Cum aţi putea învăţa un copil mic să se pocăiască? El nu are pentru ce să se pocăiască.

Domnul a stabilit – conform înţelepciunii Sale – ca vârsta responsabilităţii să înceapă la vârsta de opt ani. Când ajungem la vârsta de opt ani, avem o înţelegere suficient de mare încât să avem nevoie să fim botezaţi. Domnul are grijă de cei care sunt sub acea vârstă.⁶

Fiecare persoană, care intră în apele botezului, face un legământ.

„Şi din nou, în chip de poruncă [adresată Bisericii] cu privire la modul de realizare a botezului – Toţi cei care se umilesc înainte lui Dumnezeu, şi doresc să fie botezaţi, şi vin cu inima frântă şi cu spiritul smerit, şi mărturisesc în faţa Bisericii că ei într-adevăr s-au pocăit de toate păcatele şi voiesc să ia asupra lor numele lui Isus Hristos, având hotărârea să-L slujească până la sfârşit şi arătând cu adevărat prin lucrările lor că au primit din Spiritul lui Hristos pentru iertarea păcatelor lor, vor fi primiţi prin botez în Biserica Lui” (D&L 20:37).⁷

Imagine

A man baptizing a young girl. They are standing in the font.

Voi citi din secţiunea 59 din Doctrină şi legăminte:

„De aceea, le dau [membrilor Bisericii] o poruncă, ce spune astfel: Iubeşte-L pe Domnul, Dumnezeul tău, cu toată inima ta, cu tot sufletul tău, cu tot cugetul tău şi cu toată tăria ta; şi Îl vei sluji în numele lui Isus Hristos.

Iubeşte-l pe aproapele tău ca pe tine însuţi. Să nu furi, nici să nu comiţi adulter, nici să nu omori şi nici să nu faci nimic asemănător.

Mulţumeşte-I Domnului tău, pentru toate lucrurile” [D&L 59:5–7].

Fiecare persoană botezată în această Biserică a făcut un legământ cu Domnul, acela de a ţine poruncile Sale şi, în această poruncă, reiterată în dispensaţia în care trăim, ni se spune că trebuie să-I slujim Domnului cu toată inima noastră, cu tot cugetul nostru şi cu toată tăria pe care o avem, iar acest lucru trebuie făcut, de asemenea, în numele lui Isus Hristos. Tot ceea ce facem trebuie făcut în numele lui Isus Hristos.

În apele botezului, noi am făcut legământ că vom ţine aceste porunci; că-I vom sluji Domnului; că vom ţine această primă şi cea mai mare poruncă şi Îl vom iubi pe Domnul Dumnezeul nostru; că vom ţine următoarea mare poruncă, că ne vom iubi aproapele ca pe noi înşine; iar cu tot cugetul nostru, cu toată tăria noastră, cu toată inima noastră Îi vom dovedi că „vom trăi prin fiecare cuvânt care iese din gura lui Dumnezeu” [D&L 84:44]; că vom fi supuşi şi umili, sârguincioşi în slujirea Sa, dornici să ne supunem, să dăm ascultare sfaturilor celor care prezidează asupra noastră şi să facem toate lucrurile cu ochiul îndreptat numai către slava lui Dumnezeu.

Nu trebuie să uităm aceste lucruri, căci această poruncă trebuie s-o ţinem, în calitate de membri ai Bisericii.⁸

Unul dintre scopurile măreţe ale adevăratei Biserici este de a-i învăţa pe oameni ce trebuie să facă după botez, pentru a putea dobândi plenitudinea binecuvântărilor Evangheliei.⁹

Fiecare suflet botezat, botezat cu adevărat, s-a umilit; inima lui este frântă; spiritul său este smerit; el a făcut legământ în faţa lui Dumnezeu că va ţine poruncile Sale şi că a renunţat la toate păcatele sale. Apoi, după ce devine membru al Bisericii, are el privilegiul de a păcătui după ce a fost botezat? Poate el să fie mai puţin vigilent? Îşi poate permite el să se implice în lucruri pe care Domnul a spus că trebuie să le evite? Nu. Este tot atât de necesar să aibă acel spirit smerit, acea inimă frână după botez precum a fost înainte.¹⁰

I-am auzit pe unii dintre tinerii noştri băieţi, precum şi pe unii nu atât de tineri, vorbind despre botez. Ei spun că nu înţeleg de ce, având în vedere că botezul este pentru iertarea păcatelor, omul nu trebuie botezat de fiecare dată după ce comite un păcat. Dumneavoastră înţelegeţi de ce? Atât timp cât un om păcătuieşte şi rămâne în limitele vieţii spirituale, cât este în viaţă, el se poate pocăi şi poate fi iertat. El nu trebuie să fie botezat pentru a fi adus înapoi, acolo unde se află deja.¹¹

Cine, dintre sfinţii din zilele din urmă, îşi doreşte un loc în împărăţia telestială? Cine, dintre sfinţii din zilele din urmă, îşi doreşte un loc în împărăţia terestrială? Nu ar trebui să ne dorim să avem nimic de-a face cu aceste împărăţii; nu este intenţia omului botezat în Biserică, sau nu ar trebui să fie, să trăiască în aşa fel încât să nu dobândească un loc în împărăţia celestială a lui Dumnezeu: căci botezul, în sine, este calea către acea împărăţie. Botezul este înfăptuit cu două scopuri; primul, pentru iertarea păcatelor şi, apoi, pentru intrarea în împărăţia lui Dumnezeu, nu în împărăţia telestială, nici în împărăţia terestrială, ci intrarea în împărăţia celestială, unde locuieşte Dumnezeu. De aceea se înfăptuieşte botezul; de aceea se acordă darul Duhului Sfânt prin aşezarea mâinilor – pentru a ne pregăti ca, prin supunere, să continuăm să înaintăm, ţinând poruncile Domnului, până când vom primi plenitudinea în împărăţia celestială.¹²

• În timp ce citiţi memoriile preşedintelui Smith din secţiunea „Din viaţa lui Joseph Fielding Smith”, gândiţi-vă la botezul dumneavoastră. Cum a crescut înţelegerea dumneavoastră despre botez începând de atunci? Cum îi putem ajuta pe membrii familiei sau pe prietenii care se pregătesc să fie botezaţi?

• Ce învăţături despre botez dobândiţi din învăţăturile preşedintelui Smith din secţiunea 1? Cum pot învăţăturile sale despre simbolistica botezului să vă mărească înţelegerea despre legământul făcut la botez?

• Ce ne învaţă relatarea din secţiunea 2 despre dragostea Tatălui Ceresc faţă de copiii Săi? Gândiţi-vă la oameni pe care-i cunoaşteţi şi care ar putea fi ajutaţi dacă ar învăţa doctrina predată în această relatare.

• Gândiţi-vă la eforturile dumneavoastră de a ţine legământul făcut la botez (vezi secţiunea 3). Ce influenţă are acest legământ asupra modului dumneavoastră de a interacţiona cu membrii familiei şi cu alţii?

• Gândiţi-vă la afirmaţia preşedintelui Smith de la începutul secţiunii 4. Ce credeţi că ar trebui învăţaţi oamenii după ce sunt botezaţi? Cum ne putem ajuta unul pe altul să ţinem legământul făcut la botez?

Matei 3:13–17; 2 Nefi 31:5–13; Mosia 18:8–13; 3 Nefi 11:31–39; D&L 68:25–27; Articolele de credinţă 1:4

„Îi puteţi ajuta pe cei cărora le predaţi să se simtă mult mai încrezători în abilitatea lor de a participa la o discuţie dacă dumneavoastră reacţionaţi pozitiv la fiecare comentariu sincer. De exemplu, puteţi să spuneţi: «Vă mulţumesc pentru răspuns. A fost foarte interesant»… sau «Acesta este un exemplu bun» sau «Apreciez tot ceea ce aţi spus astăzi»”(Predarea, nu este chemare mai mare, [1999], p. 64).