Bibliotecă
Lecţia pentru studiul acasă Faptele apostolilor 13-19 (unitatea 19)


Lecţia pentru studiul acasă

Faptele apostolilor 13-19 (unitatea 19)

Material pentru pregătirea învăţătorului pentru studiul acasă

Rezumatul lecţiilor pentru studiul acasă zilnic

Următorul rezumat al evenimentelor, doctrinelor şi principiilor pe care le-au învăţat cursanţii în timp ce au studiat Faptele apostolilor 13-19 (unitatea 19) nu este destinat pentru a fi predat ca parte a lecţiei dumneavoastră. Lecţia pe care o predaţi se concentrează doar asupra câtorva dintre aceste doctrine şi principii. Urmaţi îndemnurile Spiritului Sfânt în timp ce aveţi în vedere nevoile cursanţilor dumneavoastră.

Ziua 1 (Faptele apostolilor 13-14)

În timp ce cursanţii au studiat despre interacţiunea lui Pavel şi Barnaba cu un vrăjitor, ei au învăţat că puterea lui Dumnezeu este mult mai mare decât puterea diavolului. Din învăţăturile lui Pavel despre Salvator şi despre necazuri, cursanţii au identificat următoarele principii: Putem fi iertaţi de păcatele noastre şi justificaţi prin ispăşirea lui Isus Hristos. Pe măsură ce trecem cu credinţă prin necazuri, noi vom fi pregătiţi să intrăm în împărăţia celestială.

Ziua 2 (Faptele apostolilor 15)

Pe măsură ce cursanţii au studiat cum au luat conducătorii Bisericii decizii împreună, ei au învăţat că putem cunoaşte voia Domnului prin profeţi şi apostoli, prin studiu din scripturi şi prin inspiraţie de la Duhul Sfânt. De asemenea, au învăţat că, sfătuindu-se împreună şi căutând revelaţie de la Dumnezeu, conducătorii Bisericii primesc inspiraţie cu privire la problemele dificile.

Ziua 3 (Faptele apostolilor 16-17)

Din relatarea despre misiunea lui Pavel şi a lui Sila, cursanţii au învăţat următoarele adevăruri: Pe măsură ce ne supunem revelaţiei date de Dumnezeu, putem fi îndrumaţi către cei care sunt pregătiţi să primească Evanghelia. Salvarea presupune credinţă în Isus Hristos, iar noi ne manifestăm credinţa în El fiind botezaţi. Dacă mintea noastră este perfect pregătită să acceptăm cuvintele lui Dumnezeu şi cercetăm scripturile zilnic, credinţa noastră în cuvintele lor se va întări.

Ziua 4 (Faptele apostolilor 18-19)

Din încredinţarea pe care Domnul i-a dat-o lui Pavel când s-a simţit frustrat din pricina oamenilor din Corint, cursanţii au învăţat că, dacă trăim demni, Domnul va fi cu noi în timp ce facem lucrarea Sa. În timp ce au studiat despre învăţăturile lui Pavel şi despre vindecările sale din Efes, cursanţii au învăţat următoarele: Pentru a fi valabil, botezul trebuie înfăptuit de un slujitor autorizat de Dumnezeu. Pentru ca botezul să fie complet, trebuie să fie însoţit de primirea Duhului Sfânt. Un mod prin care Dumnezeu Îşi manifestă puterea este prin slujitorii Săi autorizaţi. Mărturisind şi abandonând obiceiurile rele, noi ne manifestăm credinţa în Isus Hristos.

Introducere

În Areopagul din Atena, Pavel i-a învăţat pe oameni despre natura lui Dumnezeu. Această lecţie îi poate ajuta pe cursanţi să înţeleagă unele dintre trăsăturile Tatălui Ceresc şi relaţia pe care o au cu El.

Sugestii pentru predare

Faptele apostolilor 17:16-34

Pavel predică Areopagului

Invitaţi cursanţii să deschidă la fotografia nr. 29 din Hărţi şi fotografii din Biblie, „Atena”, din Ghidul pentru scripturi. Subliniaţi că această fotografie ilustrează unul dintre multele temple din Atena care erau folosite pentru a preaslăvi dumnezei falşi. În temple, erau statui făcute de oameni, care-i înfăţişau pe acei dumnezei. În exterior, erau altare pe care se ofereau jertfe pentru acei dumnezei falşi.

Explicaţi că, pentru a-l proteja pe Pavel de un grup ostil de iudei din Tesalonic, membri ai Bisericii l-au trimis la Atena (vezi Faptele apostolilor 17:13-15). În Faptele apostolilor 17:16-21, citim că Pavel era foarte îngrijorat de idolatria din Atena şi a predicat în sinagoga şi piaţa de-acolo. Apoi, filozofii l-au invitat pe Pavel să explice „învăţătura nouă” a sa (versetul 19) consiliului de judecători sau Areopagului, care se întâlnea pe Dealul lui Marte.

Invitaţi un cursant să citească, cu glas tare, Faptele apostolilor 17:22-23. Rugaţi membrii clasei să urmărească în scripturile lor şi să caute ce a observat Pavel pe unul dintre altarele ateniene.

  • Ce a văzut Pavel pe unul dintre altarele ateniene?

Explicaţi că Faptele apostolilor 17:22 consemnează că Pavel i-a complimentat pe atenieni spunându-le că erau „foarte religioşi”. Altarul pe care era scris: „Unui Dumnezeu necunoscut” (Faptele apostolilor 17:23) reprezenta încercarea atenienilor de a mulţumi unui dumnezeu necunoscut sau oricărui dumnezeu al cărui nume nu era cunoscut. Se pare că nu voiau să jignească sau să neglijeze niciun dumnezeu.

Subliniaţi ultima frază din Faptele apostolilor 17:23 şi, apoi, întrebaţi:

  • De ce a făcut Pavel referire la acest altar dedicat „unui Dumnezeu necunoscut”? (A făcut-o pentru a introduce ideea de Dumnezeu adevărat, Tatăl Ceresc, Dumnezeul pe care nu-L cunoşteau.)

Împărţiţi cursanţii în echipe de câte doi sau în grupuri mici. Invitaţi fiecare grup să caute în Faptele apostolilor 17:24-31 cât mai multe adevăruri despre Dumnezeul care era necunoscut de oamenii din Atena. În timp ce studiază, scrieţi numărul fiecărui verset în parte (24-31) pe tablă:

După ce le-aţi acordat timp suficient, invitaţi câţiva cursanţi să iasă la tablă şi să scrie, lângă numărul versetului corespunzător, un adevăr pe care l-au găsit. (Pentru a-i ajuta pe cursanţi să identifice un adevăr din Faptele apostolilor 17:27, explicaţi că traducerea lui Joseph Smith a acestui verset este: „Ca ei să Îl găsească pe Domnul, dacă binevoiesc să Îl caute, căci nu este departe de niciunul dintre noi.)

De asemenea, le puteţi sugera să marcheze fiecare dintre aceste adevăruri în scripturile lor. Unele dintre adevărurile menţionate pe tablă pot fi următoarele:

  • Versetul 24: Dumnezeu a creat lumea.

  • Versetul 25: Dumnezeu dă viaţă tuturor lucrurilor.

  • Versetul 26: Dumnezeu guvernează tot ceea ce are viaţă.

  • Versetul 27: Dacă suntem dornici să Îl căutăm pe Dumnezeu, vom descoperi că El nu este departe de noi.

  • Versetul 28: Suntem din neamul Lui sau copiii Săi.

  • Versetul 29: Am fost creaţi după chipul lui Dumnezeu.

  • Versetul 30: Dumnezeu porunceşte tuturor să se pocăiască.

  • Versetul 31: Dumnezeu ne va judeca; Dumnezeu îi va ridica pe toţi oamenii din morţi.

Invitaţi cursanţii să aleagă un adevăr de pe tablă care are însemnătate pentru ei. Rugaţi-i pe câţiva dintre ei să împărtăşească adevărul pe care l-au ales şi de ce are însemnătate pentru ei.

Subliniaţi adevărul din Faptele apostolilor 17:28, „Suntem din neamul Lui”.

  • Ce înseamnă a fi „din neamul Lui” sau din „neamul [lui Dumnezeu]? (Înseamnă că suntem copii de spirit ai Tatălui Ceresc.)

  • De ce este important să înţelegem această doctrină? (Ne poate ajuta să ne recunoaştem valoarea infinită în faţa Tatălui Ceresc şi potenţialul nostru de a deveni asemenea Lui.)

  • Ce probleme sau confuzii se pot ivi neînţelegând această doctrină?

Dacă este posibil, oferiţi cursanţilor câte un exemplar al declaraţiei de mai jos a vârstnicului Dallin H. Oaks, din Cvorumul celor Doisprezece Apostoli. Invitaţi un cursant să o citească cu glas tare. Rugaţi membrii clasei să fie atenţi sau să caute motivul pentru care trebuie să ne amintim să ne vedem pe noi înşine, în primul rând şi mai presus de toate, în calitate de copii ai lui Dumnezeu.

Imagine
Vârstnicul Dallin H. Oaks

„Aveţi grijă cum vă caracterizaţi pe voi înşivă. Nu vă caracterizaţi sau definiţi în funcţie de vreo trăsătură temporară. Singura trăsătură care ar trebui să ne caracterizeze este că suntem un fiu sau o fiică a lui Dumnezeu. Acest aspect transcende toate celelalte caracteristici, inclusiv etnia, ocupaţia, trăsăturile fizice, titlurile sau chiar apartenenţa religioasă” („How to Define Yourself”, New Era, iunie 2013, p. 48).

  • De ce este important să ne amintim că suntem, în primul rând şi mai presus de toate, copii ai lui Dumnezeu?

Faceţi referire la adevărul din Faptele apostolilor 17:27: „Ca ei sa caute pe Dumnezeu şi să se silească să-L găsească bâjbâind, măcar că nu este departe de fiecare din noi”.

  • În ce moduri putem căuta să-L cunoaştem pe Dumnezeu şi să ne apropiem mai mult de El?

  • În ce fel ne este influenţată dorinţa de a-L căuta pe Dumnezeu de înţelegerea relaţiei pe care o avem cu El?

  • Când L-aţi simţit pe Tatăl Ceresc aproape de voi?

Rezumaţi Faptele apostolilor 17:32-34 explicând că atenienii au avut reacţii diferite când Pavel a menţionat „învierea morţilor” (Faptele apostolilor 17:32). Unii dintre ei şi-au bătut joc de Pavel, alţii au vrut să audă mai mult, iar unii oameni au crezut.

Le puteţi depune mărturie cursanţilor că ei pot ajunge să-L înţeleagă pe Dumnezeu, deşi El este necunoscut multor oameni. Invitaţi cursanţii să scrie pe o bucată de hârtie sau pe un cartonaş Unui Dumnezeu cunoscut şi să scrie moduri în care ei vor căuta şi vor dezvolta o relaţie cu Dumnezeu. Îndemnaţi-i să ţină acea hârtie într-un loc în care o pot vedea des pentru a-şi aminti de obiectivele lor.

Unitatea următoare (Faptele apostolilor 20-Romani 7)

Explicaţi că, în unitatea următoare, ei vor găsi răspunsuri la întrebările: „Pe cine a ridicat Pavel din morţi?” şi „Care au fost împrejurările morţii acelei persoane?” Invitaţi-i să-şi imagineze că sunt arestaţi pe nedrept, naufragiaţi pe o insulă şi, apoi, muşcaţi de o năpârcă (sau şarpe). Întrebaţi-i ce cred că ar putea învăţa din astfel de încercări. Rugaţi cursanţii să caute regele care i-a spus lui Pavel, în timp ce era judecat: „Curând mai vrei tu să mă îndupleci să mă fac creştin” (Faptele apostolilor 26:28). Îndemnaţi-i ca, în timp ce studiază restul cărţii Faptele apostolilor, să caute felul în care încercările ne pot ajuta să ne apropiem mai mult de Salvator. Spuneţi-le că, de asemenea, ei vor citi o parte din scrisoarea pe care apostolul Pavel a scris-o membrilor Bisericii din Roma.