Iacov i-a încurajat pe sfinţi să îi ajute pe cei oprimaţi şi a propovăduit că adevăraţii ucenici ai lui Isus Hristos nu trebuie să îi prefere pe cei bogaţi în locul celor săraci. De asemenea, Iacov a propovăduit despre legătura dintre credinţă şi fapte.
Iacov îi învaţă pe ucenicii lui Hristos să nu îi favorizeze pe cei bogaţi
Alegeţi, în mod aleator, un cursant şi oferiţi-i o mică gustare. Spuneţi membrilor clasei că aţi oferit acestui cursant o gustare dintr-un motiv pe care l-aţi ales în mod arbitrar (de exemplu, deoarece cursantul purta culoarea dumneavoastră preferată sau deoarece a adus un anumit obiect în clasă).
Cum v-a făcut să vă simţiţi modul în care m-am purtat faţă de acest cursant?
De ce uneori oamenii dau dovadă de favoritism?
Rugaţi cursanţii să se gândească la momente în care au văzut că cineva a fost tratat mai bine decât alţii şi să cugete cum i-a făcut acest lucru să se simtă.
Invitaţi un cursant să citească, cu glas tare, Iacov 2:1-4. Explicaţi că, în Iacov 2:1 din Traducerea Bibliei de Joseph Smith, citim: „Fraţii mei, nu puteţi avea credinţa Domnului nostru Isus Hristos, Domnul slavei, şi, totuşi, să faceţi deosebiri între persoane”. Rugaţi membrii clasei să urmărească în scripturile lor şi să afle în legătură cu ce i-a avertizat Iacov pe sfinţi.
În legătură cu ce i-a avertizat Iacov pe sfinţi?
Subliniaţi că expresia „să faceţi deosebiri între persoane” (Iacov 2:1 din Traducerea Bibliei de Joseph Smith) se referă la faptul de a favoriza o persoană sau un grup de persoane şi a te purta urât cu alţii din cauza circumstanţelor în care se află.
Ce exemplu de favoritism a împărtăşit Iacov?
Care sunt câteva exemple din zilele noastre de persoane care favorizează anumiţi oameni în timp ce se poartă urât cu alţii din cauza circumstanţelor în care se află sau a felului lor de a fi?
Rezumaţi Iacov 2:5-7 explicând că Iacov a continuat să îi mustre pe sfinţii care îi favorizau pe cei bogaţi. El i-a învăţat că Dumnezeu i-a ales pe cei săraci să fie bogaţi în credinţă şi moştenitori ai împărăţiei Sale. De asemenea, Iacov le-a amintit sfinţilor că bogaţii au fost cei care i-au oprimat şi au hulit împotriva Domnului.
Invitaţi cursanţii să citească, în gând, Iacov 2:8 şi să afle ce le-a amintit Iacov sfinţilor că trebuie să facă pentru a putea elimina favoritismul.
Ce le-a amintit Iacov sfinţilor să facă?
De ce credeţi că această poruncă a fost numită şi „Legea împărătească” (Iacov 2:8)?
Ce principiu putem învăţa din aceste versete despre modul în care ucenicii credincioşi ai lui Isus Hristos se poartă cu oamenii? (Cursanţii pot folosi cuvinte diferite, dar trebuie să identifice un principiu asemănător următorului: Ucenicii credincioşi ai lui Isus Hristos iubesc toţi oamenii indiferent de circumstanţele în care se află. Scrieţi acest principiu pe tablă.)
În timpul slujirii Sale din viaţa muritoare, în ce mod a fost Salvatorul un exemplu de persoană care îi iubeşte pe alţii indiferent de circumstanţele în care aceştia se află?
Rugaţi cursanţii să se gândească la o persoană care se străduieşte să iubească toţi oamenii. Invitaţi câţiva cursanţi să le spună membrilor clasei la cine s-au gândit şi de ce.
Rugaţi cursanţii să se gândească la modul în care ei se poartă cu alţii. Încurajaţi-i să caute ocazii de a urma exemplul Salvatorului de a-i iubi pe alţii.
Invitaţi cursanţii să-şi imagineze că, după ce au auzit învăţăturile lui Iacov despre faptul de a-i iubi pe alţii, aud pe cineva spunând că nu este mare lucru dacă favorizăm anumite persoane şi ne purtăm urât cu altele. Această persoană mai spune că sunt lucruri mult mai rele pe care le-am putea face.
Ce probleme pot apărea dacă gândim aşa?
Invitaţi un cursant să citească, cu glas tare, Iacov 2:9-10. Rugaţi membrii clasei să urmărească în scripturile lor şi să afle de ce este o problemă serioasă să nu iubim toţi oamenii indiferent de circumstanţele în care se află.
De ce este o problemă serioasă să nu iubim toţi oamenii indiferent de circumstanţele în care se află?
Ce adevăr putem învăţa din învăţăturile lui Iacov din aceste versete? (Cursanţii pot folosi cuvinte diferite, dar asiguraţi-vă că identifică un adevăr asemănător următorului: Dacă noi comitem chiar şi un păcat, devenim vinovaţi înaintea lui Dumnezeu.)
Potrivit celor relatate în Iacov 2:10, care sunt consecinţele eterne ale faptului de a încălca chiar şi una dintre poruncile lui Dumnezeu? (Devenim ca şi cum am fi „[vinovaţi] de toate”, deoarece suntem necuraţi şi, drept urmare, nu putem locui cu Dumnezeu [vezi, de asemenea, 1 Nefi 10:21].)
De ce putem, totuşi, să avem speranţă, deşi nesupunerea faţă de Dumnezeu ne face necuraţi să trăim în prezenţa lui Dumnezeu?
Invitaţi un cursant să citească, cu glas tare, următoarea declaraţie a preşedintelui Dieter F. Uchtdorf, din Prima Preşedinţie:
Imagine
Preşedintele Dieter F. Uchtdorf
„Dar nu este totul pierdut.
Harul lui Dumnezeu este măreaţa şi nepieritoarea noastră speranţă.
Prin intermediul jertfei lui Isus Hristos, planul milei satisface cerinţele dreptăţii [vezi Alma 42:15] şi «le dă oamenilor mijloacele prin care ei să poată avea credinţă prin pocăinţă» [Alma 34:15].
Păcatele noastre, deşi sunt roşii precum cârmâzul, pot deveni albe ca zăpada [vezi Isaia 1:18]. Deoarece Salvatorul nostru Preaiubit «S-a dat pe Sine Însuşi, ca preţ de răscumpărare pentru toţi» [1 Timotei 2:6], ne-a fost deschisă o cale de a intra în împărăţia Sa nepieritoare [vezi 2 Petru 1:11]” („Darul harului”, Ensign sau Liahona, mai 2015, p. 108).
Ce trebuie să facem pentru a fi demni să intrăm în împărăţia Domnului prin intermediul ispăşirii lui Isus Hristos?
În ce mod ne poate ajuta principiul pe care l-am identificat în versetul 10 să apreciem mai mult ispăşirea lui Isus Hristos?
Rezumaţi Iacov 2:11-13 explicând că Iacov a oferit un exemplu privind principiul propovăduit în versetul 10. Apoi, el i-a încurajat pe credincioşi să se poarte cu alţii în mod milostiv, deoarece cei care se poartă cu alţii fără milă vor fi judecaţi fără milă.
Iacov ne învaţă care este rolul credinţei şi al faptelor în salvarea noastră
Invitaţi cursanţii să presupună că un tânăr băiat a recunoscut că a păcătuit. El crede în ispăşirea lui Isus Hristos şi în capacitatea Salvatorului de a-l salva. El spune că tot ce trebuie să facă este să creadă şi Domnul îl va ierta fără ca el să depună vreun alt efort.
Rugaţi cursanţii să se gândească dacă doar credinţa acestui tânăr băiat este suficientă pentru ca el să fie iertat de păcatele sale.
Invitaţi un cursant să citească, cu glas tare, Iacov 2:14. Rugaţi membrii clasei să urmărească în scripturile lor şi să afle ce i-a întrebat Iacov pe sfinţi despre credinţă.
Ce i-a întrebat Iacov pe sfinţi despre credinţă?
La ce fel de fapte credeţi că se referea Iacov?
Explicaţi că Iacov corecta o idee falsă despre credinţă. Unii oameni au înţeles, în mod greşit, credinţa ca fiind doar o expresie verbală a crezului. În contextul din Iacov 2:14, Iacov a folosit termenul fapte în mod diferit de modul în care l-a folosit apostolul Pavel. Când Pavel a folosit termenul fapte, el s-a referit la faptele legii lui Moise. Când Iacov a folosit termenul fapte, el s-a referit la acte de devotament sau fapte de neprihănire.
Potrivit celor consemnate în Iacov 2:15-16, Iacov a folosit o analogie pentru a ilustra răspunsul la întrebarea sa din versetul 14. Invitaţi doi cursanţi să vină în faţa clasei. Rugaţi unul dintre cursanţi să joace rolul unui cerşetor care cere mâncare, haine şi un adăpost pentru a putea supravieţui. Invitaţi celălalt cursant să joace rolul cuiva care poate ajuta cerşetorul. Invitaţi un al treilea cursant să citească, cu glas tare, Iacov 2:15-16 în timp ce ceilalţi doi cursanţi pun în scenă ceea ce este descris în aceste versete.
Ce este în neregulă cu răspunsul care i-a fost dat cursantului cerşetor? Ar fi suficient răspunsul celuilalt cursant pentru a salva cerşetorul?
Invitaţi un cursant să citească, cu glas tare, Iacov 2:17-18. Rugaţi membrii clasei să urmărească în scripturile lor şi să afle ce a propovăduit Iacov despre credinţă.
Ce credeţi că înseamnă expresia „credinţa: dacă n-are fapte, este moartă în ea însăşi” (versetul 17)?
În ce mod ne ajută analogia lui Iacov cu cerşetorul să înţelegem ce înseamnă această expresie?
Potrivit celor relatate în versetului 17, ce adevăr ne-a învăţat Iacov despre adevărata credinţă în Isus Hristos? (Cursanţii pot folosi cuvinte diferite, dar trebuie să identifice un adevăr asemănător următorului: Adevărata credinţă în Isus Hristos se arată prin faptele noastre neprihănite. Scrieţi acest adevăr pe tablă.)
Invitaţi un cursant să citească, cu glas tare, Iacov 2:19-20. Explicaţi că, în Traducerea Bibliei de Joseph Smith, Iacov 2:19 a fost tradus astfel:„Tu crezi că există un singur Dumnezeu, şi bine faci, dar şi dracii cred şi se înfioară; tu te-ai făcut ca şi ei, nefiind justificat”. Rugaţi membrii clasei să urmărească în scripturile lor şi să afle ce exemplu a folosit Iacov pentru a ilustra faptul că a crede în Dumnezeu nu include în mod necesar faptul de a avea credinţă în Dumnezeu.
Ce exemplu a folosit Iacov pentru a ilustra că faptul de a crede în Dumnezeu nu include în mod necesar faptul de a avea credinţă în Dumnezeu?
Invitaţi un cursant să citească, cu glas tare, următoarea declaraţie a vârstnicului David A. Bednar, din Cvorumul celor Doisprezece Apostoli:
Imagine
Vârstnicul David A. Bednar
„Adevărata credinţă se concentrează asupra Domnului Isus Hristos şi întotdeauna conduce la fapte bune… Faptele în sine nu înseamnă credinţă în Salvator, dar acţionarea în acord cu principiile corecte este o componentă importantă a credinţei” („Cereţi cu credinţă”, Ensign sau Liahona, mai 2008, p. 95).
Potrivit vârstnicului Bednar, care este „o componentă importantă a credinţei”?
De ce este important să înţelegem că a avea credinţă în Isus Hristos înseamnă atât faptul de a crede în El, cât şi faptul de a acţiona potrivit principiilor corecte?
Amintiţi cursanţilor de tânărul băiat din scenariul prezentat la începutul acestei secţiuni din lecţie.
În ce mod faptul de a înţelege că a avea credinţă include atât faptul de a crede, cât şi faptul de a acţiona, ajută pe cineva care caută iertare pentru păcatele sale?
Rezumaţi Iacov 2:21-26 explicând că Iacov i-a menţionat pe Avraam şi Rahav ca fiind două exemple de persoane care şi-au arătat credinţa în Isus Hristos prin faptele lor. (Relatarea despre curajoasa femeie Rahav se găseşte în Iosua 2:1-22.)
Invitaţi cursanţii să folosească propriile caiete pentru seminar sau jurnalele pentru studiul scripturilor pentru a scrie despre un moment în care şi-au arătat credinţa în Isus Hristos prin faptele lor şi despre cum au fost binecuvântaţi pentru că au făcut acest lucru. Încurajaţi cursanţii să includă mărturiile lor despre Salvator şi cum îşi vor arăta această credinţă prin fapte. Invitaţi câţiva cursanţi să împărtăşească membrilor clasei ceea ce au scris.
Invitaţi cursanţii să se gândească, prin intermediul rugăciunii, cum pot să-şi exercite mai mult credinţa în Isus Hristos fiind supuşi Lui. Încurajaţi-i să acţioneze conform tuturor îndemnurilor pe care le primesc.
Pentru a ajuta cursanţii să pună mai bine în practică adevărurile predate în fragmentele care conţin scripturi de bază, oferiţi-i fiecăruia o foaie de hârtie. Invitaţi-i să scrie cuvintele acestui fragment pe o parte a foii. Apoi, rugaţi-i să completeze următoarea afirmaţie pe cealaltă parte a foii: Îi voi arăta Domnului credinţa mea în El… Încurajaţi cursanţii să păstreze această foaie în buzunarul lor de-a lungul zilei şi să facă o listă cu idei prin care îşi pot arăta credinţa în Domnul. Pe măsură ce îşi măresc lista, ei pot reciti fragmentul care conţine scriptura de bază. Încurajaţi-i să pună foaia de hârtie undeva o pot vedea des pentru a-şi aminti de ţelurile lor.
Comentarii şi informaţii generale
Iacov 2:10. Dacă suntem vinovaţi de un păcat, suntem într-adevăr vinovaţi de toate?
Este important să înţelegem învăţătura lui Iacov din Iacov 2:10, dar, de asemenea, este uşor să o înţelegem în mod greşit. Preşedintele Joseph Fielding Smith ne-a învăţat următoarele lucruri despre acest verset:
„În epistola sa, Iacov a spus: «Căci, cine păzeşte toată Legea, şi greşeşte într-o singură poruncă, se face vinovat de toate» [Iacov 2:10]. Multora li s-a părut că acestea sunt vorbe grele, dar sunt adevărate. Legile care guvernează împărăţia celestială sunt perfecte şi, înainte de a putea intra acolo, trebuie să fim în armonie cu toate. O persoană care se răzvrăteşte împotriva oricărei porunci eterne nu se poate justifica şi nu poate intra în împărăţia celestială. Dacă acestei persoane i s-ar permite să facă acest lucru, atunci ar aduce în acea împărăţie confuzie şi aşa ceva nu poate fi justificat” („The Standards of the Church”, Improvement Era, iulie 1957, p. 506).
Preşedintele Dieter F. Uchtdorf, din Prima Preşedinţie, a clarificat că nu supunerea noastră faţă de poruncile lui Dumnezeu este cea care ne salvează:
„Salvarea nu poate fi obţinută doar prin intermediul supunerii; ea se obţine prin intermediul sângelui Fiului lui Dumnezeu [vezi Faptele apostolilor 20:28]. A ne gândi că putem obţine salvarea dând la schimb faptele noastre bune este acelaşi lucru cu a cumpăra un bilet de a avion şi, apoi, a presupune că deţinem compania aeriană. Sau a ne gândi că, după ce am plătit chiria casei noastre, deţinem întreaga planetă” („Darul harului”, Ensign sau Liahona, mai 2015, p. 109).
Iacov 2:18-26. „Eu îţi voi arăta credinţa mea din faptele mele”
„Iacov a răspuns oamenilor care vorbeau în termeni simpli despre credinţă ca fiind ceva diferit de acţiunile sau „[faptele]” noastre (vezi Iacov 2:14-26) …
Iacov nu propovăduia despre credinţă că nu are o putere salvatoare, el propovăduia că o credinţă pasivă care nu duce la nicio faptă nu este o credinţă salvatoare adevărată. Când Iacov i-a provocat pe cititorii săi să «[îi arate credinţa lor fără fapte]» (Iacov 2:18), el sublinia faptul că nu este posibil să ne arătăm credinţa decât prin faptele noastre – adevărata credinţă nu poate exista fără fapte neprihănite” (New Testament Student Manual [manual al Sistemului Educaţional al Bisericii, 2014], p. 495).
Iacov i-a menţionat pe Avraam şi Rahav ca fiind două exemple de persoane care şi-au arătat credinţa în Isus Hristos prin faptele lor. Iacov a explicat că Avraam şi Rahav au fost „[socotiţi neprihăniţi] prin fapte”. A fi socotit neprihănit înseamnă „a fi iertat de pedeapsa pentru păcat şi declarat fără vină. O persoană este făcută neprihănită prin harul Salvatorului, prin credinţă în El. Această credinţă este demonstrată prin pocăinţă şi supunere faţă de legile şi rânduielile Evangheliei” (Ghid pentru scripturi, „Justificare”, scriptures.lds.org). Drept urmare, Avraam şi Rahav nu au fost salvaţi datorită faptelor lor, ci faptele şi supunerea lor faţă de Domnul au arătat că aveau credinţă adevărată în Isus Hristos şi în puterea Sa de a salva.