Când Isus a călătorit spre Ierusalim pentru ultima oară în timpul vieţii Sale muritoare, El a propovăduit Evanghelia Sa şi a înfăptuit miracole printre oameni. El a intrat în Ierusalim triumfător, a curăţat templul din nou şi i-a învăţat pe oameni acolo.
Explicaţi cursanţilor că au învăţat deja despre multe dintre evenimentele consemnate în Luca 18-21 când au studiat Marcu şi Matei. Pentru a recapitula două dintre evenimente, afişaţi următoarele imagini: Hristos şi tânărul bogat (Carte cu picturi inspirate din Evanghelie [2009], nr. 48; vezi, de asemenea, LDS.org) şi Intrarea triumfătoare în Ierusalim (Carte cu picturi inspirate din Evanghelie, nr. 50). Invitaţi cursanţii să rezume aceste povestiri şi să explice ce îşi amintesc cu privire la ceea ce au învăţat din aceste relatări.
Puteţi folosi următorul rezumat pentru Luca 18-21 dacă credeţi că au nevoie de ajutor pentru a-şi aminti aceste povestiri. (Notă. Pentru a ajuta cursanţii să înţeleagă când s-au petrecut evenimentele din această lecţie în viaţa Salvatorului, le puteţi arăta reprezentarea grafică intitulată Slujirea din viaţa muritoare a lui Isus Hristos dintr-o privire, anexă la acest manual.)
Când Isus a călătorit spre Ierusalim pentru ultima oară în timpul vieţii Sale muritoare, El a propovăduit mai multe pilde şi a vindecat mulţi oameni. El l-a invitat pe tânărul bogat să dea tot săracilor şi să-L urmeze. El a vindecat un om orb. În pofida faptului că a fost ridiculizat, El a luat cina cu unul dintre mai marii vameşilor în Ierihon.
El a ajuns în Ierusalim şi, printre strigăte de laudă, a intrat în oraş călare pe un măgăruş. Din nou, El i-a izgonit pe vânzătorii din templu, i-a învăţat pe oameni acolo şi a răspuns la întrebările preoţilor celor mai de seamă şi cărturarilor. El a lăudat o văduvă care a oferit doi bănuţi în visteria templului. De asemenea, i-a învăţat pe ucenici despre a Doua Sa Venire.
Explicaţi că majoritatea relatărilor pe care cursanţii le vor studia în cadrul acestei lecţii aparţin numai Evangheliei după Luca.
Pentru a-i pregăti pe cursanţi să studieze aceste relatări, scrieţi următoarele întrebări pe tablă:
Ce fel de fapte arată că o persoană doreşte cu sinceritate să se apropie de Domnul?
Ce fel de comportament demonstrează că doreşte cu adevărat să fie iertat sau doreşte ajutorul Domnului?
Invitaţi cursanţii să se gândească la aceste întrebări în timp ce studiază următoarele relatări din scrierile lui Luca.
Scrieţi următoarele referinţe scripturale pe tablă: Luca 18:1-8; Luca 18:9-14; Luca 18:35-43; Luca 19:1-10. Explicaţi că aceste fragmente din scripturi includ pilde şi evenimente din ultima călătorie a Salvatorului spre Ierusalim din timpul vieţii Sale muritoare.
Desemnaţi fiecărui cursant unul dintre fragmentele scrise pe tablă sau puteţi să împărţiţi membrii clasei în patru grupuri şi să desemnaţi fiecărui grup câte un fragment din scripturi dintre cele la care se face trimitere pe tablă. Invitaţi fiecare cursant sau membrii fiecărui grup să citească fragmentul desemnat şi să se pregătească să joace rolurile din relatare sau pildă. (Dacă nu împărţiţi membrii clasei în grupuri, puteţi să jucaţi rolurile din fiecare relatare împreună, în clasă. Dacă alegeţi să nu jucaţi rolurile din aceste relatări, puteţi invita cursanţii să studieze referinţele desemnate în mod individual cu ajutorul întrebărilor de mai jos şi, apoi, să-şi predea unul altuia ce au învăţat.) Explicaţi că trebuie să existe un narator în clasă sau în fiecare grup care să citească relatările scripturale în timp ce restul membrilor clasei sau grupului joacă rolurile desemnate. Din pioşenie şi respect pentru Salvator, instruiţi cursanţii cărora le-aţi desemnat Luca 18:35-43 şi Luca 19:1-10 să nu joace rolul lui Isus Hristos. Instruiţi naratorul să citească cuvintele lui Isus şi rugaţi actorii să răspundă ca şi cum El ar fi acolo.
În timp ce membrii din fiecare grup se pregătesc, invitaţi-i să discute despre următoarele întrebări şi să fie pregătiţi să rostească răspunsurile lor în faţa clasei după ce îşi joacă rolurile. (Puteţi să scrieţi aceste întrebări pe tablă sau să pregătiţi foi de prezentare cu aceste întrebări.)
Ce a dorit personajul principal din această relatare (văduva, vameşul, orbul sau Zacheu)?
Ce a făcut personajul principal, lucru care a indicat că dorinţa sa era sinceră?
Ce s-a întâmplat ca urmare a faptelor bune ale personajului principal?
Ce principii sau doctrine puteţi identifica în povestire?
După ce le-aţi acordat timp suficient, invitaţi membrii clasei sau membrii fiecărui grup să joace rolurile care le-au fost desemnate în timp ce naratorul citeşte versetele. Pe măsură ce membrii clasei se uită la interpretarea de roluri sau urmăresc în scripturile lor, rugaţi cursanţii să se gândească ce ne învaţă fiecare relatare despre a ne exercita credinţa în Domnul. După fiecare interpretare de roluri, rugaţi membrii clasei sau membrii grupului să rostească răspunsurile la întrebările precedente. Rugaţi-i să enumere principiile sau doctrinele pe care le-au identificat pe tablă.
După ce toţi membrii grupurilor au rostit răspunsurile lor, adresaţi următoarele întrebări:
Ce asemănări aţi observat între faptele fiecărui personaj principal? (Fiecare a dat dovadă de stăruinţă sau sinceritate când a vrut să-şi împlinească dorinţa.)
Ce ne învaţă aceste fapte despre exercitarea credinţei în Domnul?
Ce asemănări aţi observat între ceea ce a primit fiecare dintre personajele principale în urma faptelor sale? (Fiecare a primit ajutor sau îndurare.)
Invitaţi cursanţii să identifice un principiu care apare în toate relatările. Cursanţii pot identifica diverse principii, dar asiguraţi-vă că subliniaţi faptul că, dacă suntem sinceri şi stăruitori când ne exercităm credinţa în Domnul, putem obţine îndurarea Sa. Scrieţi acest principiu pe tablă.
Invitaţi un cursant să citească, cu glas tare, declaraţia de mai jos a vârstnicului David A. Bednar, din Cvorumul celor Doisprezece Apostoli. Rugaţi membrii clasei să asculte ce anume arată faptul că o persoană îşi exercită credinţa în Domnul.
Imagine
Vârstnicul David A. Bednar
„Credinţa adevărată se concentrează în şi pe Domnul Isus Hristos şi duce întotdeauna la acţiune” („Cereţi cu credinţă”, Ensign sau Liahona, mai 2008, p. 95).
Faceţi referire la întrebările scrise pe tablă la începutul lecţiei. Invitaţi cursanţii să se întoarcă spre un coleg şi să discute despre răspunsurile la aceste întrebări.
Care sunt câteva dintre modalităţile prin care ne putem exercita credinţa în Dumnezeu astăzi?
Invitaţi un cursant să citească, cu glas tare, declaraţia de mai jos a vârstnicului Bednar şi rugaţi membrii clasei să asculte ce înseamnă a simţi îndurarea Domnului:
Imagine
Vârstnicul David A. Bednar
„Îndurarea blândă a Domnului înseamnă binecuvântări personale şi individualizate, întărire, protecţie, asigurare, îndrumare, amabilitate iubitoare, consolare, sprijin şi daruri spirituale pe care le primim de la şi prin Domnul Isus Hristos” („Îndurarea blândă a Domnului”, Ensign sau Liahona, mai 2005, p. 99).
Invitaţi cursanţii să răspundă la întrebările de mai jos în caietele lor pentru seminar sau în jurnalele pentru studiul scripturilor. (Puteţi scrie întrebările pe tablă.)
În ce fel v-aţi exercitat credinţa în Isus Hristos voi sau cineva cunoscut? Drept rezultat, cum aţi simţit îndurarea Domnului?
Gândiţi-vă cum doriţi să primiţi ajutorul şi îndurarea Domnului în viaţa voastră. Ce veţi face pentru a vă exercita credinţa în Domnul pentru a primi îndurarea Sa?
Invitaţi câţiva cursanţi care doresc să spună ce au scris. Amintiţi-le să nu împărtăşească nimic care este prea personal. Puteţi, de asemenea, să împărtăşiţi şi dumneavoastră o experienţă legată de acest principiu şi să vă depuneţi mărturia cu privire la adevărul lui.
Comentarii şi informaţii generale
Luca 18:1-8. Pilda despre văduva insistentă şi judecătorul nedrept
„Luca a afirmat mesajul principal al pildei despre văduva insistentă şi judecătorul nedrept – «[oamenii] trebuie să se roage necurmat şi să nu se lase» (Luca 18:1). Cuvântul grecesc tradus prin «să nu se lase» înseamnă să nu fie descurajaţi sau sătui sau obosiţi în a face ceva. În această pildă, văduva reprezintă omul care se roagă fără să renunţe, deoarece ea face apel în mod repetat la un judecător pentru a remedia o nedreptate. Vârstnicul Jeffrey R. Holland, din Cvorumul celor Doisprezece Apostoli, ne-a învăţat:
„«Când vin vremuri grele, în care ne simţim singuri şi uitaţi, trebuie să îndurăm, trebuie să continuăm, trebuie să stăruim. Acesta a fost mesajul Salvatorului din pilda despre văduva insistentă… Continuaţi să bateţi la uşa aceea. Continuaţi să imploraţi. Între timp, fiţi siguri că Dumnezeu aude strigătele voastre şi cunoaşte suferinţele voastre. El este Tatăl vostru şi voi sunteţi copiii Săi» („Lessons from Liberty Jail”, Ensign, sept. 2009, p. 30).
Perseverenţa îşi are rădăcinile în principiile de bază ale Evangheliei, credinţa şi speranţa. Perseverenţa reflectă credinţa pe care o avem că faptele noastre vor aduce binecuvântările Domnului în vieţile noastre” (New Testament Student Manual (manual al Sistemului Educaţional al Bisericii, 2014), p. 177.)
Preşedintele Howard W. Hunter a explicat diferenţa dintre rugăciunea fariseului şi rugăciunea vameşului:
„Aţi auzit două rugăciuni mai diferite decât rugăciunile acestor doi bărbaţi? Fariseul a stat deoparte deoarece se credea mai bun decât alţi oameni, pe care-i considera obişnuiţi. Şi vameşul a stat deoparte, dar el a stat deoparte pentru că s-a simţit nedemn. Fariseul nu s-a gândit decât la el şi pe toţi ceilalţi îi considera păcătoşi, în timp ce vameşul se gândea că toţi ceilalţi sunt neprihăniţi în comparaţie cu el, un păcătos. Fariseul nu I-a cerut nimic lui Dumnezeu, ci s-a bazat pe propria neprihănire. Vameşul a apelat la Dumnezeu pentru a primi îndurare şi iertare pentru păcatele sale…
Mai degrabă vameşul, omul acela dispreţuit care încasa taxele, «s-a pogorât acasă socotit neprihănit decât celălalt» (Luca 18:14). Cu alte cuvinte, Domnul a spus că vameşul a fost graţiat, iertat sau dezvinovăţit …
Umilinţa este o însuşire a divinităţii pe care o au sfinţii adevăraţi. Este lesne de înţeles de ce omul mândru nu reuşeşte nimic. El se mulţumeşte să se bazeze numai pe el însuşi… Omul mândru nu-I permite lui Dumnezeu să intervină în viaţa Sa şi astfel, el nu mai trăieşte în lumină …
Istoria a consemnat că cei care s-au înălţat au fost smeriţi, dar cei umili au fost înălţaţi. Pe fiecare stradă aglomerată există farisei şi vameşi. Se prea poate ca unul dintre ei să poarte numele nostru” („The Pharisee and the Publican”, Ensign, mai 1984, p. 65-66).
Credinţa şi stăruinţa orbului pe nume Bartimeu se pot vedea în modul în care I-a strigat lui Isus să aibă îndurare – el a continuat să strige chiar şi după ce mulţi oameni i-au poruncit să tacă (vezi Marcu 10:47-48).
Vârstnicul David A. Bednar, din Cvorumul celor Doisprezece Apostoli, a oferit un exemplu despre importanţa de a stărui în timpul încercării credinţei noastre.
„În urmă cu câţiva ani, o familie din Statele Unite a călătorit în Europa. La puţin timp după ce au ajuns la destinaţie, băiatul lor de 13 ani s-a îmbolnăvit foarte tare. Mama şi tatăl au crezut iniţial că avea stomacul deranjat [din pricina] oboselii cauzate de zborul lung şi familia şi-a continuat în mod obişnuit călătoria.
Pe măsură ce ziua trecea, starea băiatului se înrăutăţea. Starea de deshidratare se accentua. Tatăl i-a dat fiului său o binecuvântare a preoţiei, dar nu s-a văzut nicio îmbunătăţire imediată.
Au trecut câteva ore şi mama a îngenuncheat lângă fiul ei implorându-L pe Tatăl Ceresc într-o rugăciune pentru sănătatea băiatului. Se aflau departe de casă, într-o ţară necunoscută şi nu ştiau cum să obţină asistenţă medicală.
Mama şi-a întrebat fiul dacă i-ar plăcea să se roage cu ea. Ea ştia că doar să aştepte binecuvântarea anticipată nu era de ajuns; trebuiau să continue să acţioneze. Explicând că binecuvântarea pe care o primise încă îşi făcea efectul, ea a sugerat din nou să continue să se roage, aşa cum apostolii din vechime i-au zis Domnului: «Măreşte-ne credinţa» (Luca 17:5). Rugăciunea a inclus o declaraţie de credinţă în puterea preoţiei şi un angajament de a persevera în a face orice s-ar cere pentru ca binecuvântarea să fie onorată – dacă acea binecuvântare era în acel moment în acord cu dorinţa lui Dumnezeu. La scurt timp după ce au spus această rugăciune simplă, starea fiului s-a îmbunătăţit.
Acţiunea credincioasă a mamei şi a fiului ei a ajutat la invitarea puterii promise a preoţiei… Vindecarea acestui băiat de 13 ani nu s-a întâmplat decât prin credinţa lor şi a fost îndeplinită «potrivit cu credinţa din rugăciunile lor» (D&L 10:47)” („Cereţi cu credinţă”, Ensign sau Liahona, mai 2008, p. 96).
