Bibliotecă
Lecţia pentru studiul acasă Marcu 10 – Luca 4 (unitatea 9)


Lecţia pentru studiul acasă

Marcu 10Luca 4 (unitatea 9)

Material pentru pregătirea învăţătorului pentru studiul acasă

Rezumatul lecţiilor pentru studiul acasă zilnic

Următorul rezumat al doctrinelor şi principiilor pe care le-au învăţat cursanţii în timp ce au studiat Marcu 10Luca 4 (unitatea 9) nu trebuie să fie predat ca parte a lecţiei dumneavoastră. Lecţia pe care o predaţi se concentrează doar asupra câtorva dintre aceste doctrine şi principii. Urmaţi îndemnurile Spiritului Sfânt în timp ce aveţi în vedere nevoile cursanţilor dumneavoastră.

Ziua 1 (Marcu 10-16)

Când cursanţii au învăţat despre invitaţia Salvatorului adresată copilaşilor de a veni la El, ei au aflat că, pe măsură ce primim Evanghelia precum copilaşii, vom fi pregătiţi să intrăm în împărăţia lui Dumnezeu. Când au citit despre îndemnul pe care Isus Hristos i-a făcut-o tânărului bogat, ei au învăţat că, deoarece El ne iubeşte, Domnul ne va ajuta să ştim ce din ceea ce facem lipseşte în eforturile noastre de a-L urma şi, dacă Îl vor ruga pe Domnul, El ne va învăţa ce trebuie să facem pentru a moşteni viaţa eternă. Relatările despre văduva care îşi oferă ultimii bănuţi şi despre Maria care Îl unge cu mir pe Salvator i-a ajutat pe cursanţi să înveţe că, dacă suntem dispuşi să dăm Domnului tot ce avem, El va accepta, chiar dacă ceea ce Îi oferim pare puţin în comparaţie cu ceea ce oferă alţii, şi că Salvatorul este mulţumit când noi ne străduim să Îi oferim ceea ce avem mai bun.

Ziua 2 (Luca 1)

În această lecţie, cursanţii au studiat despre promisiunea pe care îngerul Gavril le-a făcut-o lui Zaharia şi Elisabeta că vor avea un fiu. De asemenea, ei au aflat că Gavril i-a spus Mariei că ea avea să fie mama Fiului lui Dumnezeu. Din aceste scripturi, cursanţii au învăţat următoarele adevăruri: Cuvintele Domnului, spuse prin intermediul slujitorilor Săi, vor fi îndeplinite la timpul lor. Isus Hristos este Fiul lui Dumnezeu Tatăl. Cu ajutorul lui Dumnezeu, nimic nu va fi imposibil. Dacă încercăm cu credinţă să îndeplinim rolurile pe care Domnul le-a pregătit pentru noi, El poate face lucruri măreţe în vieţile noastre.

Ziua 3 (Luca 2)

Când cursanţii au învăţat despre naşterea lui Isus Hristos, ei au aflat că, deoarece Salvatorul S-a născut pe pământ, noi putem simţi o mare bucurie. De asemenea, ei au aflat că, pe măsură ce dăm ascultare instrucţiunilor divine, noi putem să primim propria mărturie despre Isus Hristos şi, atunci când ne primim mărturia despre Isus Hristos, vom dori să o împărtăşim altora. Când cursanţii au învăţat despre tinereţea lui Isus, ei au aflat că noi putem urma exemplul lui Isus dobândind înţelepciune şi crescând din punct de vedere fizic, spiritual şi social.

Ziua 4 (Luca 3-4)

În cadrul acestei lecţii, cursanţii au învăţat despre Ioan Botezătorul şi despre botezul lui Isus Hristos. De asemenea, ei au învăţat despre declaraţia lui Isus, făcută în Nazaret, că El era Mesia. Din aceste relatări, cursanţii au învăţat următoarele adevăruri: Isus Hristos îi deosebeşte pe cei neprihăniţi de cei ticăloşi; Isus este Mesia care a fost trimis să-i vindece pe cei cu inima frântă şi să îi izbăvească pe cei care sunt captivi din punct de vedere spiritual; când ne arătăm credinţa în Isus Hristos, putem vedea cum miracolele au loc.

Introducere

Această lecţie îi poate ajuta pe cursanţi să înţeleagă, într-o anumită măsură, ceea ce Isus Hristos a suferit ca parte a ispăşirii Sale. În plus, cursanţii vor ajunge să înţeleagă câteva dintre motivele pentru care Salvatorul a suferit pentru noi.

Sugestii pentru predare

Marcu 14:10-16:20

Isus Îşi începe ispăşirea când suferă în Ghetsimani pentru păcatele noastre; El este trădat de Iuda Iscarioteanul şi adus în faţa conducătorilor iudei.

Rugaţi cursanţii să mediteze, în gând, la următoarele întrebări:

  • Aţi simţit vreodată că nimeni nu vă înţelege sau nu înţelege prin ce treceţi?

  • Aţi simţit vreodată că nu puteţi fi iertaţi pentru păcatele din trecut?

Pe măsură ce studiază Marcu 14, invitaţi cursanţii să caute adevăruri care pot ajuta pe cineva care simte astfel de lucruri.

Invitaţi un cursant să citească, cu glas tare, Marcu 14:32-34. Rugaţi membrii clasei să urmărească în scripturile lor pentru a căuta modul în care s-a simţit Salvatorul în Grădina Ghetsimani.

  • Cum S-a simţit Salvatorul în Grădina Ghetsimani?

După ce cursanţii răspund, scrieţi pe tablă următoarele expresii: să Se spăimânte, să Se mâhnească, de o întristare.

Explicaţi că aceste expresii se referă la suferinţa pe care Isus Hristos a îndurat-o ca parte a ispăşirii Sale.

  • Ce ne învaţă aceste expresii despre ispăşirea lui Isus Hristos? (După ce cursanţii răspund, scrieţi pe tablă următorul adevăr: Ca parte a ispăşirii Sale, Isus Hristos a suferit şi a pătimit în Grădina Ghetsimani.)

Pentru a ajuta cursanţii să înţeleagă acest principiu, invitaţi un cursant să citească, cu glas tare, declaraţia de mai jos a vârstnicului Neil L. Andersen, din Cvorumul celor Doisprezece Apostoli:

Imagine
Vârstnicul Neal A. Maxwell

„În Ghetsimani, Isus, cel aflat în suferinţă, a început să Se «spăimânte» (Marcu 14:33) sau, în limba greacă, să fie «cuprins de teamă» şi «uluit».

Imaginaţi-vă, Iehova, Creatorul acestei lumi şi a altora, «uluit»! El nu a ştiut niciodată în mod personal procesul dureros şi exigent al ispăşirii. Astfel, atunci când întreaga agonie L-a cuprins, aceasta a fost mult, mult mai intensă decât Şi-ar fi putut imagina El, chiar şi cu înţelegerea unică pe care o avea! Nu este de mirare că un înger a apărut pentru a-L întări! (vezi Luca 22:43.)

Întreaga greutate a tuturor păcatelor comise de muritori – în trecut, prezent şi viitor – a apăsat asupra acelui Suflet sensibil şi fără de păcat! Toate infirmităţile şi bolile noastre au făcut parte, de asemenea, într-un fel, din aritmetica îngrozitoare a ispăşirii. (vezi Alma 7:11-12; Isaia 53:3-5; Matei 8:17.) …

În această situaţie extremă, oare a fost posibil ca El să spere că un berbec încurcat cu coarnele într-un tufiş să-L salveze? Nu ştiu. Suferinţa Sa – aşa cum a fost, de proporţii colosale multiplicate de un număr infinit de ori – a evocat, mai târziu, strigătul de durere al sufletului Său în timp ce era pe cruce, şi acesta a fost un strigăt de părăsire. (vezi Matei 27:46.) …

Minunata şi glorioasa ispăşire a devenit actul suprem al întregii istorii a umanităţii. A fost elementul principal pe care toate lucrurile care contează cu adevărat s-au bazat. Dar aceasta s-a bazat pe supunerea spirituală a lui Isus!” („Willing to Submit”, Ensign, mai 1985, p. 72-73).

Invitaţi câţiva cursanţi să citească, pe rând, din Marcu 14:35-42. Rugaţi membrii clasei să urmărească în scripturile lor pentru a căuta ce a făcut Salvatorul din cauza suferinţei Sale intense.

  • Ce a făcut Salvatorul din cauza suferinţei Sale intense? (Ajutaţi cursanţii să înţeleagă că suferinţa lui Isus a fost atât de intensă, încât El a întrebat dacă era posibil ca El să nu o mai simtă.)

Scrieţi următoarea afirmaţie pe tablă: Isus Hristos a suferit… pentru ca El…

Explicaţi că alte fragmente scripturale ne pot ajuta să înţelegem suferinţa lui Isus Hristos şi de ce El a fost dispus să sufere pentru noi.

Scrieţi, pe tablă, următoarele referinţe scripturale: Isaia 53:3-5 şi Alma 7:11-13. Împărţiţi cursanţii în echipe de câte doi şi invitaţi-i să citească versetele împreună pentru a căuta prin ce suferinţă a trecut Salvatorul şi de ce a suferit. Rugaţi cursanţii să scrie în caietele lor pentru seminar sau în jurnalele lor pentru studiul scripturilor cum ar completa fraza scrisă pe tablă folosind ceea ce au învăţat din Isaia 53:3-5 şi Alma 7:11-13. (Puteţi explica faptul că termenul ajute din Alma 7:12 înseamnă a te grăbi să oferi alinare sau a merge să ajuţi pe cineva.)

După ce le-aţi acordat suficient timp, invitaţi câţiva cursanţi să împărtăşească cum au completat fraza. Răspunsurile lor trebuie să fie asemănătoare cu următorul: Isus Hristos a îndurat durerile, suferinţele, ispitele, bolile, infirmităţile şi tristeţile noastre pentru a ştii cum să ne ajute. Isus Hristos a suferit pentru păcatele noastre, pentru ca El să poată şterge păcatele noastre. Amintiţi cursanţilor că suferinţele pe care Salvatorul le-a îndurat pentru păcatele omenirii au început în Ghetsimani şi au continuat şi au culminat cu răstignirea Sa pe cruce.

  • În ce mod faptul de a şti ce suferinţe a îndurat Salvatorul şi de ce a suferit vă ajută pe voi când aveţi de înfruntat încercări, dureri şi suferinţe? (vezi D&L 45:3-5.)

  • Când aţi simţit că Salvatorul v-a ajutat în momente dureroase, de boală sau de tristeţe?

  • Ce sentimente aţi avut pe măsură ce v-aţi pocăit şi aţi simţit că păcatele voastre au fost şterse (sau îndepărtate) prin intermediul ispăşirii lui Isus Hristos?

Rezumaţi Marcu 14:43-16:20 explicând că Isus a fost dus la un proces ilegal în faţa Sinedriului (conducătorilor iudei) şi condamnat la moarte. După ce Salvatorul a murit pe cruce şi a înviat, El S-a arătat apostolilor Săi şi i-a trimis în toată lumea să predice, promiţându-le că semne îi vor însoţi pe cei ce vor crede. (Notă. Moartea, înmormântarea şi învierea lui Isus Hristos au fost discutate în detaliu înainte, când cursanţii au studiat Matei 27-28.)

Invitaţi un cursant să citească, cu glas tare, Marcu 16:15. Rugaţi membrii clasei să urmărească în scripturile lor pentru a afla ce însărcinare le-a dat Domnul apostolilor Săi.

  • În ce mod puteţi îndeplini însărcinarea de a predica Evanghelia „în toată lumea” astăzi şi în viitor?

Puteţi să încheiaţi lecţia depunându-vă mărturia despre adevărurile pe care le-aţi discutat astăzi.

Unitatea următoare (Luca 5:1-10:37)

Rugaţi cursanţii să reflecteze dacă s-au întrebat vreodată dacă pot fi iertaţi de păcatele lor. Explicaţi că, pe măsură ce vor studia Luca 5:1-10:37 pe parcursul săptămânii viitoare, ei vor învăţa despre disponibilitatea Salvatorului de a le ierta păcatele şi ce pot face pentru a fi iertaţi.