Nu renunțați niciodată la vreo ocazie de a depune mărturie despre Hristos

Astăzi se împlinesc cinci ani de când ne-am ridicat mâinile pentru a-l susține pe preaiubitul nostru profet, președintele Russell M. Nelson, ca președinte al Bisericii lui Isus Hristos a Sfinților din Zilele din Urmă – purtătorul de cuvânt al Domnului pentru această perioadă remarcabilă de creștere și revelație. Prin dânsul, am primit nenumărate invitații și ni s-au promis binecuvântări glorioase dacă ne vom concentra viața asupra Salvatorului nostru, Isus Hristos.

În anul 2011, în timp ce slujeam alături de soțul meu în calitate de conducători ai misiunii în frumoasa Curitiba, Brazilia, telefonul meu a sunat în timpul unei adunări. Grăbindu-mă să-l opresc, am observat că apelul telefonic era de la tatăl meu. Am plecat imediat din adunare pentru a răspunde: „Bună, tată!”.

În mod neașteptat, glasul său era plin de emoție: „Bună, Bonnie. Trebuie să-ți spun ceva. Am fost diagnosticat cu scleroză laterală amiotrofică”.

Mintea mea era plină de confuzie: „Așteaptă! Ce este scleroza laterală amiotrofică?”.

Tata îmi explica deja: „Mintea mea va rămâne alertă în timp ce trupul meu se va stinge încet”.

Am simțit cum întreaga mea lume se schimbă pe măsură ce am început să mă lupt cu implicațiile acestei vești dureroase. Dar, în acea zi de neuitat, ultima sa frază mi-a rămas în inimă. Dragul meu tată a spus cu insistență: „Bonnie, să nu renunți niciodată la vreo ocazie de a depune mărturie despre Hristos”.

M-am gândit și m-am rugat cu privire la sfatul tatălui meu. M-am întrebat deseori dacă știu pe deplin ce înseamnă să nu renunț niciodată la ocazia de a depune mărturie despre Isus Hristos.

Asemenea dumneavoastră, ocazional, în prima duminică a lunii, m-am ridicat și am depus mărturie despre Hristos. De multe ori am depus mărturie despre adevărurile Evangheliei ca parte a unei lecții. Am predat cu tărie adevărul și am declarat divinitatea lui Hristos în calitate de misionară.

Cu toate acestea, această rugăminte a părut mai personală! Parcă ar fi spus: „Bonnie, nu lăsa lumea să te copleșească! Rămâi fidelă legămintelor pe care le-ai făcut cu Salvatorul. Caută să ai parte de binecuvântările Sale în fiecare zi și să poți depune mărturie, prin Duhul Sfânt, despre puterea și prezența Sa în viața ta!”.

Trăim într-o lume decăzută, cu lucruri care ne distrag atenția și ne îndreaptă privirea și inima în jos, în loc să le îndrepte spre cer. Asemenea nefiților din 3 Nefi 11, avem nevoie de Isus Hristos. Vă puteți imagina că erați acolo, printre oameni care avuseseră parte de atât de mult haos și distrugere? Cum ar fi să auziți invitația personală a Domnului:

„Ridicați-vă și veniți către Mine ca să puteți să puneți mâna în coasta Mea și ca să puteți să simțiți urmele cuielor în mâinile Mele și în picioarele Mele, pentru ca să știți că Eu sunt… Dumnezeul întregului pământ; și că Eu am fost ucis pentru păcatele lumii.

Și… mulțimea a înaintat… unul câte unul… și au văzut cu ochii lor și au simțit cu mâinile lor și au știut… și au [văzut ei înșiși]”¹.

Acești nefiți au înaintat cu nerăbdare pentru a-și pune mâinile în coasta Sa și pentru a simți urmele cuielor din mâinile și picioarele Sale, astfel încât să poată depune mărturie că Acesta era Hristosul. În mod asemănător, mulți oameni credincioși despre care studiem în Noul Testament în acest an au așteptat cu nerăbdare venirea lui Hristos. Apoi, au plecat de pe câmpurile lor, de la mesele lor de lucru și de la cinele lor și L-au urmat, L-au îmbulzit, L-au îngrămădit și au stat cu El. Suntem noi la fel de nerăbdători să vedem noi înșine ca mulțimile din scripturi? Sunt binecuvântările pe care le căutăm mai puțin necesare decât ale lor?

Când Hristos i-a vizitat fizic pe nefiți la templul lor, invitația Sa nu a fost să stea la distanță și să-L privească, ci să-L atingă, pentru a simți ei înșiși realitatea Salvatorului omenirii. Cum ne putem apropia suficient de mult pentru a dobândi o mărturie personală despre Isus Hristos? Este posibil ca acest lucru să fie o parte din ceea ce tatăl meu încerca să mă învețe. Deși este posibil să nu ne bucurăm de aceeași apropiere fizică ca a celor care au mers cu Hristos în timpul slujirii Sale pe pământ, prin Duhul Sfânt putem avea parte de puterea Sa în fiecare zi! Atât cât avem nevoie!

Tinerele fete din întreaga lume m-au învățat atât de multe despre faptul de a-L căuta pe Hristos și de a dobândi în fiecare zi o mărturie personală despre El. Permiteți-mi să vă împărtășesc înțelepciunea a două dintre ele.

Livvy a urmărit toată viața ei conferința generală. De fapt, în căminul ei, există tradiția de a urmări toate cele cinci sesiuni în familie. În trecut, pentru Livvy conferința însemna să mâzgălească sau să tragă un pui de somn fără să vrea. Dar conferința generală din luna octombrie a anului trecut a fost diferită. A devenit personală.

De data aceasta, Livvy a hotărât să asculte cu atenție. Ea a oprit sunetul înștiințărilor de pe telefonul ei și a scris impresiile pe care le-a primit de la Spirit. A fost uimită când a simțit lucruri concrete pe care Dumnezeu a dorit ca ea să le audă și să le facă. Această hotărâre a adus o mare schimbare în viața ei aproape imediat.

Doar câteva zile mai târziu, prietenii ei au invitat-o la un film nepotrivit. Ea a spus: „Am simțit cuvintele și spiritul conferinței întorcându-se în inima mea și m-am auzit refuzându-le invitația”. De asemenea, ea a avut curajul de a-și împărtăși mărturia despre Salvator în episcopia ei.

După aceste evenimente, ea a declarat: „Lucrul uimitor este că, atunci când m-am auzit depunând mărturie că Isus este Hristosul, am simțit Duhul Sfânt confirmându-mi aceasta din nou”.

La sfârșitul de săptămână în care a avut loc conferința, Livvy nu a planat la suprafața apei ca o piatră aruncată să facă aceasta; ea s-a cufundat, cu mintea și spiritul, și L-a găsit pe Salvator acolo.

Acum, vă vorbesc despre Maddy. Când familia ei a încetat să mai meargă la Biserică, Maddy era confuză și nu era sigură ce să facă. Și-a dat seama că lipsea ceva important. Astfel, la vârsta de 13 ani, Maddy a început să meargă singură la biserică. Chiar dacă uneori era greu și incomod să fie singură, ea știa că Îl putea găsi pe Salvator la biserică și dorea să fie acolo unde era El. Ea a spus: „La biserică, sufletul meu se simțea ca și cum ar fi fost acasă”.

Maddy se gândea mereu la faptul că familia ei fusese pecetluită împreună pentru eternitate. A început să-și aducă frații mai mici cu ea la biserică și să studieze din scripturi cu ei acasă. În cele din urmă, mama ei a început să li se alăture. Maddy i-a spus mamei ei despre dorința de a sluji în misiune și a întrebat-o dacă ar putea fi pregătită să meargă cu ea la templu.

Astăzi, Maddy este la CPM. Ea slujește. Ea depune mărturie despre Hristos. Exemplul ei i-a ajutat pe ambii părinți să se ducă la templu și să se întoarcă la Hristos.

Asemenea lui Livvy și Maddy, când alegem să-L căutăm pe Hristos, Spiritul va depune mărturie despre El în multe situații diferite. Primim aceste mărturii ale Spiritului când postim, ne rugăm, așteptăm și continuăm să înaintăm. Apropierea noastră de Hristos crește prin preaslăvirea cu regularitate în templu, pocăința zilnică, studiul din scripturi, participarea la adunările Bisericii și la seminar, cugetarea asupra binecuvântărilor noastre patriarhale, primirea în mod demn a rânduielilor și respectarea legămintelor sacre. Toate acestea invită Spiritul să ne lumineze mintea și ne aduc mai multă pace și protecție. Dar le onorăm noi ca pe niște ocazii sacre de a mărturisi despre Hristos?

Am fost de multe ori la templu iar preaslăvirea în casa Domnului mă schimbă. Uneori, în timp ce postesc, mă simt pur și simplu înfometată, dar, alteori, mă ospătez din Spirit având un scop. Uneori, am murmurat rugăciuni care sunt repetitive și obișnuite, dar, de asemenea, am ajuns să îmi doresc să primesc sfaturi de la Domnul prin rugăciune.

Există putere în a face din aceste obiceiuri sfinte mai puțin o listă cu lucruri de făcut și mai mult o mărturie. Procesul va fi treptat, dar va crește odată cu participarea zilnică, activă și experiențele pline de scop cu Hristos. Pe măsură ce acționăm potrivit învățăturii Sale, dobândim o mărturie despre El; construim o relație cu El și cu Tatăl nostru Ceresc. Începem să devenim ca Ei.

Dușmanul creează atât de mult zgomot, încât poate fi greu să auzim glasul Domnului. Lumea noastră, încercările noastre, circumstanțele noastre nu vor deveni mai liniștite, dar putem și trebuie să flămânzim și să însetăm după lucrurile lui Hristos pentru a-L auzi cu claritate.² Dorim să dezvoltăm obiceiuri în ceea ce privește ucenicia și o mărturie care să ne ajute să ne bizuim pe Salvatorul nostru în fiecare zi.

Tatăl meu a murit de mai bine de 11 ani, dar cuvintele sale sunt vii în inima mea. „Bonnie, să nu renunți niciodată la vreo ocazie de a depune mărturie despre Hristos”. Vă invit să acceptați alături de mine invitația sa. Căutați-L pe Hristos pretutindeni – vă promit că El este acolo!³ Adevărata bucurie are la bază dorința noastră de a ne apropia mai mult de Hristos și de a vedea noi înșine.

Știm că, în zilele din urmă, „fiecare genunchi se va pleca și fiecare limbă va mărturisi” că Isus este Hristosul⁴. Mă rog ca această mărturie să devină o experiență normală și firească pentru noi acum – ca noi să folosim fiecare ocazie pentru a mărturisi cu bucurie: Isus Hristos trăiește!

O, cât de mult Îl iubesc. Cât de recunoscători suntem pentru ispășirea Sa infinită, care „a făcut ca viața eternă să fie o posibilitate și nemurirea o realitate pentru toți”⁵. Depun mărturie despre bunătatea Salvatorului nostru și măreața Sa slavă în numele Său sacru, chiar Isus Hristos, amin.