Să ne aducem aminte ce contează cel mai mult

În timp ce, în acest sfârșit de săptămână, ne aducem aminte de intrarea triumfală a Salvatorului în Ierusalim cu puțin înainte de sacrificiul Său ispășitor, îmi vin în minte cuvintele Sale de speranță și alinare: „Eu sunt învierea și viața. Cine crede în Mine, chiar dacă ar fi murit, va trăi”¹.

Eu Îl iubesc. Cred în El. Depun mărturie că El este învierea și viața.

Această mărturie m-a alinat și întărit în ultimii patru ani și jumătate de când soția mea, Barbara, a murit. Îmi este dor de ea.

Deseori, am cugetat asupra căsătoriei noastre eterne și vieții noastre împreună.

Am împărtășit anterior cum am întâlnit-o prima dată pe Barbara și cum acea experiență m-a învățat să folosesc abilitatea de a „urmări progresul” pe care am învățat-o în misiune. În cazul ei, a trebuit să urmăresc progresul foarte repede după ce ne-am întâlnit, deoarece era frumoasă, populară și avea un calendar social foarte încărcat. M-am îndrăgostit repede, pentru că ea era sociabilă și prietenoasă. I-am admirat bunătatea. Am simțit că ea și cu mine eram făcuți unul pentru altul. Părea atât de simplu în mintea mea.

Barbara și cu mine am ieșit la întâlniri și relația noastră începuse să devină serioasă, dar ea nu era sigură că mariajul cu mine ar fi fost potrivit pentru ea.

Nu era suficient ca eu să știu; Barbara trebuia să știe și ea. Eu știam că, dacă petreceam timp postind și rugându-ne în legătură cu acest lucru, Barbara putea primi o confirmare din cer.

Am petrecut un sfârșit de săptămână fără să ieșim la întâlnire, astfel încât să putem posti și să ne rugăm individual pentru a ști fiecare în parte. Din fericire pentru mine, ea a primit aceeași confirmare pe care o primisem și eu. Restul, așa cum se spune, este istorie.

Când Barbara a murit, copiii noștri au inscripționat pe piatra ei funerară câteva învățături pe care Barbara dorea ca ei să și le aducă aminte. Una dintre acele învățături este: „Ceea ce contează cel mai mult este ceea ce durează cel mai mult”.

Astăzi, voi împărtăși, din inima mea, câteva sentimente și gânduri despre ceea ce contează cel mai mult.

Primul, relația cu Tatăl nostru Ceresc și cu Fiul Său, Domnul Isus Hristos, este cea mai importantă. Această relație contează cel mai mult acum și în eternitate.

Al doilea, relațiile de familie se numără printre acele lucruri care contează cel mai mult.

De-a lungul păstoririi mele, am vizitat multe persoane și familii afectate de dezastre naturale devastatoare. Multe erau strămutate, înfometate și înspăimântate. Aveau nevoie de asistență medicală, de hrană și de adăpost.

Aveau, de asemenea, nevoie de familiile lor.

Știu că poate unii nu au binecuvântările unei familii apropiate, așadar, când spun „familie”, includ familia extinsă, prietenii și chiar familiile reprezentate de episcopii. Aceste relații sunt esențiale sănătății emoționale și fizice.

Aceste relații pot oferi, de asemenea, dragoste, bucurie, fericire și un sentiment de apartenență.

Întreținerea acestor relații importante este o alegere. Alegerea de a face parte dintr-o familie implică devotament, dragoste, răbdare, comunicare și iertare.² Pot exista momente în care nu suntem de acord cu o altă persoană, dar putem face acest lucru fără a fi dezagreabili. În timpul curtării și căsniciei, ne îndrăgostim sau nu ne îndrăgostim nu ca și cum am fi niște piese mutate pe tabla de șah. Alegem să ne iubim și să ne susținem unul pe altul. Facem același lucru în alte relații de familie și cu prieteni care ne sunt ca o familie.

În declarația despre familie, se afirmă că „planul divin al fericirii face posibil ca relațiile de familie să continue și după moarte. Rânduielile și legămintele sacre ce se fac în templele sfinte dau posibilitatea fiecărei persoane să se întoarcă în prezența lui Dumnezeu, iar familiilor lor să fie unite pentru eternitate”³.

Un alt lucru care contează cel mai mult este să urmăm îndemnurile Spiritului în relațiile noastre cele mai importante și în eforturile noastre de a ne iubi aproapele ca pe noi înșine, inclusiv în păstorirea noastră privată și în cea publică. Am învățat această lecție devreme în viața mea, în timp ce slujeam în calitate de episcop.

Târziu, într-o seară rece de iarnă cu multă zăpadă, mă pregăteam să plec din biroul meu de episcop când, deodată, am simțit impresia puternică de a vizita o văduvă în vârstă din episcopie. M-am uitat la ceas – era ora 10:00 seara. Mi-am spus că era prea târziu să fac o astfel de vizită. Și, pe deasupra, mai și ningea. Am hotărât să o vizitez pe această soră dragă la prima oră a dimineții, în loc s-o deranjez la o oră atât de târzie. Am condus până acasă și m-am dus la culcare, dar m-am foit și răsucit în pat toată noaptea pentru că Spiritul mă îmboldea.

Dimineața următoare, devreme, am condus direct la casa văduvei. Fiica ei a răspuns la ușă și, în lacrimi, a spus: „O, stimate episcop, vă mulțumesc că ați venit. Mama a murit în urmă cu două ore” – eram distrus. Nu voi uita niciodată sentimentele din inima mea. Am plâns. Cine ar fi meritat mai mult decât această văduvă dragă să-l roage pe episcopul ei s-o țină de mână, s-o aline și, poate, să-i dea o ultimă binecuvântare? Am ratat acea ocazie pentru că hotărâsem să ignor acel îndemn puternic din partea Spiritului.⁴

Frați și surori, tineri băieți și tinere fete și copii de la Societatea Primară, depun mărturie că urmarea îndemnurilor Spiritului este unul dintre lucrurile care contează cel mai mult în toate relațiile noastre.

În cele din urmă, în acest sfârșit de săptămână în care este duminica Floriilor, depun mărturie că a fi convertiți la Domnul, a depune mărturie despre El și a-I sluji se numără, de asemenea, printre lucrurile care contează cel mai mult.

Credința în Isus Hristos este temelia mărturiilor noastre. O mărturie este o atestare sau o confirmare a adevărului etern imprimată în inima și sufletul cuiva prin Duhul Sfânt. O mărturie despre Isus Hristos, născută din Spirit și întărită de El, schimbă vieți – schimbă modul în care gândim și modul în care trăim. O mărturie ne întoarce către Tatăl nostru Ceresc și Fiul Său divin.

Alma ne-a învățat:

„Iată, vă mărturisesc vouă că lucrurile despre care v-am vorbit sunt adevărate. Și cum credeți voi că știu despre adevărul lor?

Iată, vă spun vouă, ele mi-au fost făcute cunoscute de către Spiritul Sfânt al lui Dumnezeu. Iată, am postit și m-am rugat multe zile ca să cunosc aceste lucruri eu însumi. Și, acum, eu știu că ele sunt adevărate; căci Domnul Dumnezeu mi le-a făcut cunoscute mie prin Spiritul lui Sfânt”⁵.

Nu este suficient doar să avem o mărturie. Pe măsură ce convertirea noastră la Isus Hristos se dezvoltă, dorim, în mod firesc, să depunem mărturie despre El – despre bunătatea, dragostea și bunăvoința Sa.

Deseori, în adunările noastre de mărturii din duminicile de post, auzim expresiile „sunt recunoscător” și „iubesc” mai mult decât expresiile „eu știu” și „eu cred”.

Vă invit să vă depuneți mai des mărturia despre Isus Hristos. Depuneți mărturie despre ceea ce știți și credeți și despre ceea ce simțiți, nu doar despre lucrurile pentru care sunteți recunoscători. Depuneți mărturie despre propriile experiențe legate de faptul de a ajunge să-L cunoașteți pe Salvator și de a-L iubi, de faptul de a trăi conform învățăturilor Sale și despre puterea Sa care mântuiește și întărește în viața dumneavoastră. Pe măsură ce vă depuneți mărturia despre ceea ce știți, credeți și simțiți, Duhul Sfânt le va confirma adevărul celor care vă ascultă, în mod sincer, mărturia. Ei vor face acest lucru pentru că au văzut cum ați devenit ucenici pașnici ai lui Isus Hristos. Ei vor vedea ce înseamnă să fii ucenicul Său. De asemenea, ei vor simți ceva ce poate nu au mai simțit înainte. O mărturie pură vine dintr-o inimă schimbată și poate fi dusă, prin puterea Duhului Sfânt, în inimile altora care sunt deschiși să o primească.

Cei care simt ceva ca urmare a mărturiei dumneavoastră pot, apoi, să-L roage pe Domnul, în rugăciune, să confirme adevărul mărturiei dumneavoastră. Apoi, pot ști ei înșiși.

Frați și surori, vă depun mărturie că știu că Isus Hristos este Salvatorul și Mântuitorul lumii. El trăiește. El este Fiul înviat al lui Dumnezeu și aceasta este Biserica Sa, condusă de profetul și apostolii Săi. Mă rog ca, într-o bună zi, când voi trece în lumea cealaltă, să pot face acest lucru cu mărturia mea arzând strălucitor.

În păstorirea mea, am învățat că ceea ce contează cel mai mult sunt relațiile noastre cu Tatăl Ceresc și cu Preaiubitul Său Fiu, cu familiile noastre și cu semenii noștri și faptul de a permite Spiritului Domnului să ne îndrume în acele relații, astfel încât să putem depune mărturie despre lucrurile care contează cel mai mult și durează cel mai mult. În numele lui Isus Hristos, amin.